ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1305/2013

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la Tribunalul București, secția a V - a civilă, la 18 ianuarie 2008, reclamantul S.H., în

contradictoriu cu pârâta SN Î.F. SA, a formulat contestație împotriva refuzului

tacit al pârâtei de restituire în natură a imobilului, teren și construcție,

situat în comuna M. Kogălniceanu, fostă Cara Murat, județul Constanța,

solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtei

la restituirea în natură a imobilului teren în suprafață de 2.511 m.p. și a

construcției edificate pe acesta compusă din trei camere, antreu, anexă, grajd

și bucătărie de vară cu beci, magazie, suprafața construită fiind de 98,65 m.p., cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii,

întemeiate în drept pe dispozițiile art. 22, 25 și 26 din Legea nr. 10/2001 și art.

109 alin. (2) C. proc. civ., reclamantul a arătat că, în calitate de moștenitor

al fostului proprietar, Stoian Gheorghe, a depus la data de 5 noiembrie 2001 la Primăria Comunei M. Kogălniceanu, notificarea din 5 noiembrie 2001, prin care a solicitat

restituirea în natură a terenului și construcției edificate pe acesta.

A precizat că

Primăria Comunei M. Kogălniceanu i-a comunicat că imobilul se află în

patrimoniul SN

Î.F. SA și că a trimis către

aceasta dosarul spre competentă soluționare.

A mai arătat că,

având în vedere dispozițiile art. 25 alin. (1) din Legea nr. 10/2001

republicată, absența răspunsului persoanei juridice deținătoare are valoarea

unui refuz de restituire a imobilului, iar acesta trebuie cenzurat de instanța

competentă, tot în condițiile acestei proceduri speciale.

Prin sentința civilă nr.

989 din 12 iulie 2010, Tribunalul București, secția a V-a civilă, a admis

acțiunea formulată de reclamantul Stoian Horia în contradictoriu cu pârâta SN Î.F.

SA, a constatat calitatea reclamantului de persoană îndreptățită la restituire

pentru imobilul teren în suprafață de 2511 m.p. și construcțiile edificate pe acesta, situate în Comuna M. Kogălniceanu, județul Constanța și a dispus

restituirea în natură.

A fost obligată

pârâta la 3.000 lei cheltuieli de judecată către reclamant.

Pentru a hotărî

astfel, tribunalul a apreciat că, având în vedere dispozițiile obligatorii ale

deciziei nr. XX din 19 martie 2007 a Secțiilor Unite ale Înaltei Curți de

Casație și Justiție, se impune analizarea fondului cererii de restituire

formulate de reclamant, în calitate de unic moștenitor al fostului proprietar,

S.G., decedat la 24 februarie 2003, conform certificatului de moștenitor din 16

iunie 2003 eliberat de B.N.P. - A.F.

Tribunalul a

constatat că este întemeiată cererea de restituire în natură, imobilul fiind

identificat prin raportul de expertiză tehnică extrajudiciară întocmit de

expert ing. S.T., ca fiind situat în prezent în partea de sud a comunei M.

Kogălniceanu, județul Constanța, Șoseaua principală Constanța – București, în

sensul de mers spre București, în partea stângă, la circa 700 m.p., și se compune din: casă cărămidă în suprafață construită de 98,65 m.p., anexă din chirpici lipită de casa veche, în suprafață de 90 m.p., construcție nouă BCA nefinisată, în suprafață de 14,50 m.p., magazie din chirpici de 13,50 m.p., bucătărie de vară de 17,10 m.p., beci de 15 m.p. și teren în suprafață de 2511 m.p.

S-a reținut că

imobilul este înscris în lista mijloacelor fixe ale SN I.F. SA - Sucursala

Constanța și că nu s-au efectuat măsurătorile topografice în vederea obținerii

certificatului de proprietate, precum și faptul că atâta timp cât pârâta nu a

putut invoca în favoarea sa un titlu legal cu privire la imobilul înscris în

patrimoniul său, se prezumă că acesta a fost preluat de stat fără titlu valabil,

prezumție ce nu a fost răsturnată în speță.

S-a constatat că sunt

incidente dispozițiile art. 7 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 republicată, care

consacră principiul restituirii în natură.

Împotriva sentinței

menționate a declarat apel pârâta SN I.F. SA, susținând că nu s-a clarificat

calitatea de persoană îndreptățită a reclamantului și că s-au depășit limitele

cererii formulate, având în vedere că suprafața menționată în notificare este

mai mică decât cea a cărei restituire s-a dispus.

S-a invocat, totodată,

de către apelantă excepția autorității de lucru judecat, raportat la sentința

civilă nr. 2188 din 9 noiembrie 2006 a Tribunalului Constanța, prin care s-a

constatat nerespectarea procedurii prevăzute de Legea nr. 10/2001.

Curtea de Apel

București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, prin

decizia civilă nr. 257/ A din 18 iunie 2012, a respins ca nefondat apelul declarat de pârâta SN I.F. SA și a obligat-o pe aceasta la 2.400 lei cheltuieli de

judecată.

Pentru a decide

astfel, instanța de apel a reținut, în esență, referitor la calitatea de

persoană îndreptățită a reclamantului, că aceasta a fost justificată cu actele

de stare civilă depuse la dosar și certificatul de donație nr. 113 din 4

aprilie 1913.

De asemenea, s-a

constatat că este neîntemeiată critica referitoare la restituirea a mai mult

decât s-a solicitat prin notificare (2.511 m.p. și construcțiile edificate pe

teren).

Instanța de apel a

reținut că este neîntemeiată excepția autorității de lucru judecat, nefiind

întrunită identitatea de părți, obiect și cauză.

Prin încheierea din

camera de consiliu de la 8 octombrie 2012 s-a admis cererea de îndreptare,

întemeiată pe art. 281 C. proc. civ., formulată de petentul reclamant S.H. și

s-a dispus îndreptarea erorilor materiale din cuprinsul deciziei nr. 257/ A din

28 iunie 2012 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă, în ceea ce

privește domiciliul apelantului, indicat ca fiind în București, sectorul 3,

Aleea Școlarilor și cuantumul cheltuielilor de judecată de 5.400 lei.

Împotriva deciziei

menționate a declarat recurs, în termenul legal, pârâta SNIF SA, criticând-o ca

nelegală pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.

Dezvoltând motivele

de recurs, pârâta a susținut că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra

excepției inadmisibilității acțiunii, invocată în scris atât la data de 7

noiembrie 2011, cât și la termenul din 30 ianuarie 2012, neavând în vedere

concluziile expertizei tehnice judiciare efectuate în cauză, în sensul că

terenul revendicat se afla în extravilanul Comunei M. Kogălniceanu și putea

face obiectul unei acțiuni de retrocedare, conform prevederilor Legii nr. 18/1991.

S-a învederat că din

adresa din 25 septembrie 2009, comunicată de Primăria M. Kogălniceanu

reclamantului S.H., rezultă că autorii acestuia au depus cereri de

reconstituire a dreptului de proprietate conform Legii nr. 18/1991 și Legii nr.

169/1997, situație ce face incidente dispozițiile art. 8 alin. (1) din Legea nr.

10/2001.

Totodată, recurenta

pârâtă a susținut că notificarea din 5 noiembrie 2001 a fost comunicată în mod greșit de către B.M.A. din Constanța către Primăria M. Kogălniceanu și

nu către persoana juridică deținătoare, astfel cum este prevăzut în

dispozițiile art. 22 din Legea nr. 10/2001.

Într-o ultimă

critică, pârâta - recurentă a solicitat să se constate că dispozitivul deciziei

atacate nu se poate pune în aplicare, întrucât toate construcțiile edificate pe

terenul revendicat figurează în inventarul societății, având valoare contabilă,

astfel că sunt incidente disp. art. 10 pct. 5 din Legea nr. 10/2001.

Intimatul reclamant S.H.

a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.

Examinând criticile

invocate de recurenta pârâtă, Curtea va constata că recursul este fondat pentru

considerentele ce succed:

Deși recurenta a

invocat dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., din dezvoltarea criticilor

aduse deciziei recurate rezultă că acestea se circumscriu parțial dispozițiilor

art. 304 pct. 7 C. proc. civ., având în vedere că se invocă nemotivarea

hotărârii.

Imobilul a cărui

restituire în natură s-a solicitat de către reclamantul intimat, S.H., a fost

dobândit de autorul G.S. prin actul de donație autentificat la Grefa Tribunalului Județului Constanța sub nr. 1131 din 4 aprilie 1913, fiind compus dintr-o

casă de locuit, corp compus din trei odăi, antreu și bucătărie cu cameră și un

alt corp - bucătărie de vară cu beci, împreună cu curtea, toate în suprafață de

2000 m.p., situate în comuna Cara Murat, județul Constanța.

Prin notificarea din

5 noiembrie 2001 înregistrată la BEJ – M.A. din Constanța, S.G.G., S.V. și S.M.,

în calitate de moștenitori ai defunctului S.V. au solicitat în temeiul Legii nr.

10/2001 restituirea în natură a imobilului situat în localitatea M. Kogălniceanu,

județul Constanța, compus din construcții, cu destinația fermă și teren aferent

în suprafață de 3.333 m.p., imobil dobândit în baza actului de partaj voluntar

întocmit la 25 noiembrie 1946 între G., I., A., M., V., V. și R.S.

Prin cererea

înregistrată la BEJ - P.S. din 6 octombrie 2005, adresată pârâtei SN I.F. SA,

reclamantul S.H. a înțeles să revină la notificarea din 5 noiembrie 2001, în

sensul precizării că solicită restituirea casei de locuit și a terenului în

suprafață de 2.000 m.p., ce a aparținut autorului său S.G., conform actului de

donație autentificat sub nr. 812 din 4 aprilie 1913 de Grefa Tribunalului

Județului Constanța.

La solicitarea

pârâtei SN I.F. SA, reclamantul S.H. a anexat solicitării sale de restituire

raportul de expertiză tehnică imobiliară extrajudiciară întocmit de expertul

ing. S.T. și declarația notarială a numiților Ș.G. și P.I., autentificată din

29 noiembrie 2006, în sensul că imobilul în litigiu, compus din locuință și

terenul aferent în suprafață de aproximativ 2.000 m.p., situat în localitatea

Cara Murat, în prezent M. Kogălniceanu, județul Constanța, a aparținut lui G.S.

și a fost abandonat în anul 1945, în urma invaziei rusești.

Expertiza

extrajudiciară a identificat imobilul, precizând că acesta se află în partea de

sud a comunei M. Kogălniceanu, Șoseaua principală Constanța - București, pe

partea stângă (de la Constanța spre București), la circa 700 m.p., menționând vecinătățile și compunerea acestuia: trei camere, antreu, anexă, grajd,

bucătărie de vară cu beci și o construcție nouă și magazie din BCA, învelit cu

azbociment.

Contrar expertizei

depuse în fața primei instanțe, expertiza tehnică judiciară efectuată în faza

apelului a concluzionat că imobilul a cărui restituire s-a solicitat se află în

extravilanul comunei M. Kogălniceanu la circa 5 km depărtare de comună, pe partea stângă a Șoselei Naționale 2 A (parcela A 656) și că o parte din anexele casei sunt construcții noi (numerotate în anexa la expertiză cu nr. 7,

8, 9, 10, 11, 12, 13, 14, 15 și 16).

Ca urmare a obiecțiunilor

formulate de părți, s-a depus la dosar o completare la raportul de expertiză a

expertului tehnic, ing. O.V., care a arătat că terenul identificat se află în

folosința SN I.F. SA.

La solicitarea

reclamantului, Primăria comunei M. Kogălniceanu i-a comunicat acestuia că

imobilul Canton M. Kogălniceanu este situat în intravilanul comunei, conform Hotărâri

C.L. 15 din 26 ianuarie 2012.

Într-adevăr, prin

obiecțiunile la raportul de expertiză tehnică C.M. depuse la 25 octombrie 2011,

pârâta SN I.F. SA a solicitat respingerea pe fond a cererii reclamantului S.H. ca

inadmisibilă, în raport de dispozițiile art. 8 din Legea nr. 10/2001, conform

cărora nu intră sub incidența acestei legi terenurile situate în extravilanul

localităților la data preluării abuzive sau la data notificării, invocând în

susținerea acestei excepții concluziile expertizei efectuate în apel.

Excepția menționată a

fost reiterată prin notele scrise depuse de pârâta apelantă SN I.F. SA la 20

ianuarie 2012.

Curtea va constata că

instanța de apel nu s-a pronunțat asupra excepției, hotărârea recurată fiind

practic nemotivată în ceea ce privește apărarea pârâtei SN I.F. SA cu privire

la incidența art. 8 din Legea nr. 10/2001, având în vedere situarea imobilului

în extravilanul Comunei M. Kogălniceanu.

Se impune, astfel,

lămurirea amplasamentului imobilului în litigiu, eventual prin suplimentarea

probatoriului, pentru a se stabili dacă acesta este situat în extravilanul sau

intravilanul Comunei M. Kogălniceanu, având în vedere concluziile contradictorii

ale expertizelor efectuate în cauză și adresa Primăriei acestei localități.

De asemenea, Curtea

va constata că în cauză nu a rezultat cu certitudine modul de preluare de către

Stat a imobilului în litigiu, spre a se putea verifica caracterul abuziv al

preluării, singura probă în acest sens constituind-o declarația autentică în

sensul că ar fi fost abandonat ca urmare a invaziei rusești.

Urmează ca, în

soluționarea acestei chestiuni, instanța de apel să aibă în vedere răspunsul

Primăriei comunei M. Kogălniceanu, către SN I.F. SA, în sensul că nu deține în

arhivă registre de rol fiscal anterioare anului 1959, iar în cele ulterioare

anului 1959 nu figurează numitul S.G.

Ca atare, urmează să

se verifice incidența art. 2 din Legea nr. 10/2001, raportat la dispozițiile art.

3 alin. (1) lit. a) și 23, spre a se verifica dacă sunt îndeplinite condițiile

cerute de lege pentru a se putea dispune restituirea în natură, cu atât mai

mult cu cât o parte din construcțiile edificate pe teren sunt construcții noi, ce

nu au aparținut autorului reclamantului.

Pentru toate aceste

considerente, Curtea va constata că se impune casarea deciziei recurate și

trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, în temeiul art. 313 C.

proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de pârâta SN

Î.F. SA împotriva

deciziei nr. 257/ A din 18 iunie

2012 a

Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu

minori

și de familie.

Casează decizia

atacată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 12 martie 2013.