ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 13.06.2005

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5134/2005

HOTĂRÂRE
13.06.2005
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5134/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)

Asupra recursului civil de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr.

4361/2002, pe rolul Tribunalului Constanța, reclamanții P.V., D.C., P.Ș., T.M.

și P.E. au chemat în judecată pârâții Primăria comunei Mihail Kogălniceanu,

Consiliul local al comunei M. Kogălniceanu și I.V., pentru a se constata

nulitatea absolută a deciziei nr. 48 din 19 iunie 1974 emisă de fostul

Consiliul popular al comunei Kogălniceanu și a celorlalte înscrisuri de

înstrăinare a bunului imobil, încheiate ulterior de către aceeași autoritate

publică.

Din motivarea acțiunii întemeiată pe

dispozițiile art. 46 din Legea nr. 10/2001, reclamanții au arătat că, prin

decizia menționată s-a atribuit terenul în suprafață de 150 mp situat în comuna

Terenul aferent gospodăriei lui

V.P., a fost lăsat numai în administrarea Primăriei comunei M. Kogălniceanu ca

urmare a deportării întregii familii de către regimul comunist instaurat după 6

martie 1945.

În prezent terenul e folosit de

către I.V. care l-a cumpărat de la R.C., împreună cu locuința construită de

acesta, fără forme legale.

Tribunalul Constanța, prin sentința

civilă nr. 206 din 11 februarie 2003, a declinat competența de soluționare a

cauzei în baza art. 1 C. proc. civ. în favoarea Judecătoriei Constanța.

La 20 octombrie 2003, reclamanții și-au

precizat acțiunea în sensul că, înțeleg să cheme în judecată în calitate de

pârât comuna M. Kogălniceanu prin Primar în locul Primăriei comunei M.

Kogălniceanu.

Judecătoria Constanța, prin sentința

civilă nr. 1879 din 23 februarie 2004, a respins acțiunea, reținând că

reclamanții nu au demonstrat că autorul lor ar fi fost proprietarul imobilului

obiect al deciziei nr. 48/1974 al fostului Consiliu popular al comunei M.

Kogălniceanu, că acest imobil ar fi trecut în proprietatea statului și nu au

indicat în ce anume constă încălcarea normelor legale la data emiterii actului

atacat.

Curtea de Apel Constanța, secția

civilă, prin decizia nr. 1031/C din 4 octombrie 2004, a respins apelul declarat

de reclamanți, ca nefondat.

Pentru a hotărî astfel, deși înscrisurile

prezentate constituie acte doveditoare în sensul art. 22 din Normele de

aplicare a Legii nr. 10/2001, s-a reținut că în speță nu sunt incidente

dispozițiile art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 întrucât nu s-a demonstrat

reaua credință a terțului dobânditor, beneficiarul deciziei nr. 48/1974.

Cererea de completare a acțiunii,

prin introducerea în cauză a altei persoane, terțul subdobânditor I.M.

respectiv P.N., legal nu a fost primită de instanță, pentru că a fost formulată

cu depășirea primei zi de înfățișare și nu s-au depus înscrisuri care să ateste

că aceștia ar fi fost beneficiarii deciziei a cărei nulitate absolută a fost

solicitată.

Criticile privind omisiunea

instanței de fond de a analiza incidența dispozițiilor art. 46 alin. (1) din

Legea nr. 10/2001 și art. 2 alin. (1) lit. f), constituie o cerere nouă de

modificare a obiectului acțiunii făcută direct în apel, astfel că ele nu au

fost analizate dar în ce privește incidența dispozițiilor art. 46 alin. (3) din

Legea nr. 10/2001, s-a avut în vedere că acestea au fost declarate

neconstituționale prin decizia nr. 98 din 21 martie 2002 a Curții

Constituționale.

Considerând decizia nelegală,

reclamanții au declarat recurs și au solicitat admiterea și casarea celor două

hotărâri cu trimitere spre rejudecare la instanța competentă.

Se arată că instanța de apel deși

apreciază că înscrisurile depuse de reclamanți constituie acte doveditoare în

sensul art. 22 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001,

apreciază greșit că nu pot fi folosite cu succes în acțiunea promovată.

Se impunea admiterea cererii de

completare a acțiunii care a fost făcută în urma obținerii înscrisurilor în

termen.

Nejustificat s-a respins critica ce

vizează omisiunea instanței de fond de a analiza incidența dispozițiilor art.

46 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, pentru motivul că ar fi fost făcută direct

în apel, în realitate s-a făcut prin precizările din 12 ianuarie 2004 și în

notele scrise depuse la dosarul de fond.

Recursul este fondat.

Reclamanții sunt descendenții

autorului comun P.V., conform actelor de stare civilă existente la dosar nr.

4361/2002 a Tribunalului Constanța.

Conform adresei nr. P 285/1995 emisă

de Direcția Instanțelor Militare din cadrul Ministerului Justiției, autorul

reclamanților, ca urmare a exproprierii în baza Decretului nr. 83/1979 la 2

martie 1949 a fost dislocat (strămutat) împreună cu soția din comuna Mihail

Kogălniceanu, județul Constanța, fixându-i-se domiciliul în Sfântu-Gheorghe,

județul Covasna.

Cu actele de la dosar, se face

dovada așa cum a reținut instanța de apel, contrar judecătoriei, că

înscrisurile depuse constituie acte doveditoare în sensul art. 22 din Normele

metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001.

În condițiile date instanța de apel

trebuia nu să analizeze cauza pe fond ci să trimită cauza spre rejudecare

întrucât autorul reclamanților a fost proprietarul imobilului obiect al

deciziei atacate.

În ce privește completarea acțiunii

ea este în termen față de relațiile existente la dosar, iar temeiul juridic al

acțiunii este arătat în acțiunea precizată și anume art. 46 alin. (1) și (2)

din Legea nr. 10/2001, astfel că reținerea instanței de apel că cererea s-a

făcut direct în această fază, contrar dispozițiilor art. 292 alin. (1) C. proc.

civ. este nejustificată.

În consecință, se va admite recursul

în baza art. 313 C. proc. civ., se va casa decizia nr. 1031/C din 4 octombrie

2004 a Curții de Apel Constanța, secția civilă, precum și sentința nr. 1879 din

23 februarie 2004 a Judecătoriei Constanța și se va trimite cauza spre

competentă soluționare în primă instanță Tribunalului Constanța.

Admite recursul declarat de P.V.,

D.C., P.Ș., T.M. și P.E. împotriva deciziei nr. 1031/C din 4 octombrie 2004 a

Curții de Apel Constanța, secția civilă.

Casează decizia recurată, precum și sentința civilă nr. 1879 din 23

februarie 2004 a Judecătoriei Constanța și trimite cauza spre competentă

soluționare în primă instanță Tribunalului Constanța.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 iunie 2005.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2003-04-16
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1588/2003
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta S.C.”R.” SA împotriva deciziei nr.14/C din 28 ianuarie 2002 a Curții de Apel Constanța – Secția civilă. La apelul nominal s-au prezentat: recurenta-pârâtă reprezentată de consilier juridic B
ÎCCJ
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1533/2015
ciar a comunei M. Kogălniceanu și Comisia județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra pământului Constanța și solicitând obligarea acestora la emiterea titlului de proprietate pentru suprafața de 18 ha teren de pe urma celor
ÎCCJ 2007-03-29
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2788/2007
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1877 din 22 noiembrie 2005, Tribunalul Constanța a respins acțiunea formulată de reclamanta I.R., în contradictoriu cu pârâta Pri
ÎCCJ
0,94
ÎCCJ, decizie (scj.ro #81964)
cerut să-i fie restituit în natură imobilul situat în comuna Mihail Kogălniceanu, care a aparținut soțului acesteia Iorgu Ion. Imobilul a fost naționalizat în baza Legii nr.119/1948. Soțul reclamantei a decedat la data de 22 septembrie 1982
ÎCCJ
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7098/2004
au chemat în judecată, în calitate de pârâți, Consiliul local Constanța și Municipiul Constanța prin Primar. La data de 28 martie 2000 în cauză au formulat cerere de intervenție în interes propriu I.M., R.V., Ș.E., I.R., R.M.A., B.D.M., V.M
Sursă