ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 425/2003
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 425/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar,
constată următoarele:
Prin sentința nr. 22/2002,
pronunțată de Colegiul jurisdicțional al municipiului București, a fost
respinsă ca neîntemeiată, contestația formulată de contestatoarea C.V.,
împotriva deciziei de imputare nr. 41/1996, emisă de SC R. SA, pentru suma de
3.346.528 lei.
S-a reținut în sarcina
contestatoarei care a îndeplinit funcția de gestionar la depozitului nr. 7-8 al
SC R. SA, că aceasta se face vinovată de minusul în gestiune, înregistrat în
urma sustragerii unor piese din depozit, deoarece aceasta nu a reușit să răstoarne
prezumția de culpă, instituită cu privire la gestionari.
Sentința a fost atacată cu recurs
jurisdicțional, de către contestatoare, iar prin decizia nr. 297/2002, Curtea
de Conturi, secția jurisdicțională, a respins recursul, ca neîntemeiat.
Pentru a pronunța această soluție,
Curtea de Conturi, secția jurisdicțională, a reținut în esență că Parchetul de
pe lângă Judecătoria sectorului 3 București, a dispus clasarea cauzei privind
sustragerea bunurilor din incinta SC R. SA, pe considerentul că fapta nu există
și că în această situație, operează prezumția unor fapte culpabile ale
gestionarului.
Împotriva acestei decizii a declarat
recurs contestatoarea C.V.
În motivarea recursului, aceasta a
susținut că nu este vinovată de minusul în gestiune, care s-a produs prin
sustragere și că vina o poartă corpul de pază.
Recursul, astfel cum a fost
formulat, este nefondat, urmând a fi respins ca atare, pentru următoarele
considerente.
Recurentei-contestatoare i-a fost
imputată suma de 3.396.528 lei, ca urmare a constatării lipsurilor în
inventarul gestionarelor C.V. și I.F., valoarea totală a lipsurilor fiind de
16.127.861 lei.
În mod constant, recurenta s-a
apărat, în sensul că lipsurile constatate se datorează unor sustrageri
săvârșite de autori necunoscuți.
Cercetările penale efectuate în
cauză, nu au stabilit, însă, că din gestiunea respectivă s-au comis sustrageri.
Ceea ce, însă, a rezultat din
probele administrate, a fost faptul că recurenta nu și-a respectat obligațiile
de serviciu, privind predarea gestiunii către corpul de pază și a părăsit locul
de muncă, fără a se aigura că gestiunea a fost preluată de paznicul de
serviciu, fiind astfel încălcate obligațiile ce îi reveneau, potrivit Legii nr.
22/1996, în legătură cu primirea, păstrarea și eliberarea de bunuri.
În raport cu situația de fapt,
astfel cum rezultă din probele dosarului și față de prezumția simplă de
vinovăție, care operează în sarcina recurentei, potrivit dispozițiilor din
Codul muncii, în mod corect recursul jurisdicțional a fost respins, în sensul
menținerii soluției pronunțate de Colegiul jurisdicțional a municipiului
București, prin sentința nr. 22/2002
De precizat este faptul că recurenta
nu a făcut nici o probă care să răstoarne prezumția de vinovăție ce operează în
sarcina sa, în calitate de gestionar, cu atât mai mult, cu cât în dosarul nr.
1476/P/1999, Parchetul de pe lângă Judecătoria sectorului 3 București a dispus
clasarea cauzei privind sustragerea bunurilor din incinta SC R. SA, pe
considerentul că fapta nu există.
În consecință, în raport cu cele mai
sus reținute și față de dispozițiile art. 312 C. proc. civ., recursul va fi
respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de C.V.,
împotriva deciziei nr. 297 din 11 iunie 2002, a Curții de Conturi, secția
jurisdicțională.
Pronunțată în ședință publică,
astăzi 4 februarie 2003.