ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 425/2003

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 22/2002, pronunțată de Colegiul jurisdicțional al municipiului București, a fost respinsă ca neîntemeiată, contestația formulată de contestatoarea C.V., împotriva deciziei de imputare nr. 41/1996, emisă de SC R. SA, pentru suma de 3.346.528 lei. S-a reținut în sarcina contestatoarei care a îndeplinit funcția de gestionar la depozitului nr. 7-8 al SC R. SA, că aceasta se face vinovată de minusul în gestiune, înregistrat în urma sustragerii unor piese din depozit, deoarece aceasta nu a reușit să răstoarne prezumția de culpă, instituită cu privire la gestionari. Sentința a fost atacată cu recurs jurisdicțional, de către contestatoare, iar prin decizia nr. 297/2002, Curtea de Conturi, secția jurisdicțională, a respins recursul, ca neîntemeiat.

Pentru a pronunța această soluție, Curtea de Conturi, secția jurisdicțională, a reținut în esență că Parchetul de pe lângă Judecătoria sectorului 3 București, a dispus clasarea cauzei privind sustragerea bunurilor din incinta SC R. SA, pe considerentul că fapta nu există și că în această situație, operează prezumția unor fapte culpabile ale gestionarului. Împotriva acestei decizii a declarat recurs contestatoarea C.V. În motivarea recursului, aceasta a susținut că nu este vinovată de minusul în gestiune, care s-a produs prin sustragere și că vina o poartă corpul de pază. Recursul, astfel cum a fost formulat, este nefondat, urmând a fi respins ca atare, pentru următoarele considerente. Recurentei-contestatoare i-a fost imputată suma de 3.396.528 lei, ca urmare a constatării lipsurilor în inventarul gestionarelor C.V.

și I.F., valoarea totală a lipsurilor fiind de 16.127.861 lei. În mod constant, recurenta s-a apărat, în sensul că lipsurile constatate se datorează unor sustrageri săvârșite de autori necunoscuți. Cercetările penale efectuate în cauză, nu au stabilit, însă, că din gestiunea respectivă s-au comis sustrageri. Ceea ce, însă, a rezultat din probele administrate, a fost faptul că recurenta nu și-a respectat obligațiile de serviciu, privind predarea gestiunii către corpul de pază și a părăsit locul de muncă, fără a se aigura că gestiunea a fost preluată de paznicul de serviciu, fiind astfel încălcate obligațiile ce îi reveneau, potrivit Legii nr. 22/1996, în legătură cu primirea, păstrarea și eliberarea de bunuri.

În raport cu situația de fapt, astfel cum rezultă din probele dosarului și față de prezumția simplă de vinovăție, care operează în sarcina recurentei, potrivit dispozițiilor din Codul muncii, în mod corect recursul jurisdicțional a fost respins, în sensul menținerii soluției pronunțate de Colegiul jurisdicțional a municipiului București, prin sentința nr. 22/2002 De precizat este faptul că recurenta nu a făcut nici o probă care să răstoarne prezumția de vinovăție ce operează în sarcina sa, în calitate de gestionar, cu atât mai mult, cu cât în dosarul nr. 1476/P/1999, Parchetul de pe lângă Judecătoria sectorului 3 București a dispus clasarea cauzei privind sustragerea bunurilor din incinta SC R. SA, pe considerentul că fapta nu există.

În consecință, în raport cu cele mai sus reținute și față de dispozițiile art. 312 C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de C.V., împotriva deciziei nr. 297 din 11 iunie 2002, a Curții de Conturi, secția jurisdicțională. Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 februarie 2003.