ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2400/2003

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 4 iulie 2000, reclamanta SC D.I. SRL a chemat în judecată pârâta SC L. SA, solicitând ca, în baza sentinței ce se va pronunța, să fie obligată la plata sumei de 5008 $, reprezentând produse, 50 $ dobândă comercială și dobânzi de 6% pe an din suma datorată cu titlu de preț, precum și cheltuieli de judecată.

În susținerea cererii, reclamanta a arătat că pârâta i-a solicitat o ofertă, inițial, pentru 4 rulmenți de două tipuri diferite, o ofertă pentru 8 rulmenți de un anumit tip, iar la data de 18 ianuarie 2000 a acceptat livrarea a 4 bucăți rulmenți 77741M la prețul de 786,24 $. Prin faxul din 31 ianuarie 2000, aceasta a acceptat să-i livreze, în termen de 2 luni, 4 rulmenți cu un preț de 1054 $. Mai susține că, înainte de scurgerea celor 2 luni, pârâta a renunțat la comanda efectuată la data de 24 martie 2000 după care a avut loc o corespondență care s-a soldat cu primirea de către pârâtă a celor 4 rulmenți comandați, dar nu a achitat contravaloarea acestora. Prin întâmpinare, pârâta solicită respingerea acțiunii motivat de faptul că reclamanta a refuzat ca prețul rulmenților să fie de 850$ bucata, precizând că ține la dispoziția acesteia din urmă 4 rulmenți pentru a-i prelua cu mijloace proprii și în costurile sale.

Mai arată că acțiunea este nefondată deoarece reclamanta nu a respectat termenul de livrare. Prin sentința civilă nr. 8427 din 15 decembrie 2000 Tribunalul București, secția comercială, a admis, în parte, acțiunea reclamantei și a obligat pârâta la plata sumei de 5008 $, reprezentând preț neachitat. Totodată, a respins capetele de cerere privind dobânzile cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 12.059.354 lei. Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că, între părți, a existat un contract comercial în înțelesul dispozițiilor art. 36 C. com., reclamanta făcând dovada mărfii, iar pârâta beneficiară nu justifică nedecontarea acesteia.

Astfel, se reia derularea afacerii intervenite și se reține că, inițial, reclamanta, prin adresa din 13 ianuarie 2000, fixează un preț de bază de 784,24 $ bucata, urmare a comenzii făcută la data de 7 ianuarie 2000. La data de 18 ianuarie 2001, pârâta acceptă oferta, iar reclamanta, prin adresa din 21 ianuarie 2000, solicită modificarea prețului la 1054 $, iar pârâta-beneficiară confirmă acest preț la data de 31 ianuarie 2000 (adresa nr. 474). În vederea punerii în aplicare a acestei comenzi, reclamanta face, potrivit dispoziției de plată valutară externă, avansul de plăți pentru obținerea rulmenților solicitați, iar la data de 24 martie 2000, pârâta denunță unilateral contractul. Apreciind că termenul de livrare de 2 luni începe de la data confirmării de preț, respectiv 31 ianuarie 2000, instanța de fond a înlăturat apărările pârâtei privind nerespectarea termenului de livrare.

Preluând marfa prin delegatul său, pârâta și-a manifestat acordul de voință la realizarea raportului juridic, instanța de fond apreciind nejustificat refuzul de plată practicat. În motivarea respingerii capetelor de cerere privind dobânzile, instanța a avut în vedere că reclamanta nu a produs dovezi în susținere. Împotriva acestei sentințe au promovat apel ambele părți. Criticile reclamantei privesc respingerea capetelor 2 și 3 din acțiune considerând că a precizat ca temei de drept art. 1073 C. civ. și art. 43 C. com. și cum debitorul nu și-a executat obligația de plată, are dreptul la despăgubiri apreciate la nivelul echivalentului bănesc al lipsei de folosință a sumei, respectiv, dobânzii, nefiind nevoie de nici un document justificativ cât timp aceasta este dobânda legală la valută, redând modul de calcul potrivit cu nivelul dobânzii rezultat din adresa băncii prin care-și desfășoară activitatea.

Criticile pârâtei vizează modul eronat în care instanța de fond a reținut situația de fapt cu privire la data de când curge termenul de livrare, nu a denunțat unilateral contractul, față de faxul nr. 1508/2000 apreciază că nu s-a realizat raportul juridic. Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, a respins apelurile, ca nefondate, prin decizia civilă nr. 991 din 19 iunie 2001. În motivarea soluției date, instanța de apel a confirmat susținerile fondului, apreciind că, în adevăr, nu este relevant calculul prezentat de reclamantă, iar în ce privește dobânda de 6% pe an poate fi un procent care să suporte modificări, așadar, reținându-se corectă aplicarea dispozițiilor art. 1169 C. civ.

Cu privire la apelul pârâtei, s-a reținut că, în adevăr, în adresa de la 13 ianuarie 2000, nu s-a prevăzut momentul la care curge termenul de livrare, necunoscând poziția pârâtei, iar dacă acceptarea pârâtei se comunică, prețul este acceptat de beneficiară la 31 ianuarie 2000, dată de la care începe să curgă termenul de livrare de 2 luni, iar marfa a fost primită fără obiecțiuni. La data de 23 iulie 2001, SC L. SA declară recurs în termen și legal, timbrat, prin care critică decizia instanței de apel pentru motivul de nelegalitate și netemeinice prevăzute de dispozițiile art. 304 pct. 7, 9 și 10 C. proc. civ. Se susține că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină și care au format convingerea instanței, conform art. 261 C. proc.

civ., a fost dată cu aplicarea greșită a legii, respectiv, art. 39 C. com., termenul de livrare începând să curgă de la data de 13 ianuarie 2001, în mod eronat se reține că ar fi preluat marfa fără obiecțiuni din moment ce, la data de 13 aprilie 2000, s-a solicitat reducerea prețului. Intimata a depus întâmpinare prin care solicită respingerea recursului, ca nefondat, reiterând susținerile de la fond, care au stat la baza pretențiilor formulate. Recursul este nefondat. Din examinarea deciziei criticate, rezultă că instanța de apel a motivat în fapt și în drept soluția dată, fiecare motiv de apel găsindu-și corespondent în considerentele acesteia cu referire la probele administrate. De asemenea, nu se poate reține că hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a legii.

Prin confirmarea soluției de la fond, instanța de apel a avut în vedere tocmai dispozițiile art. 39 C. com. Astfel, s-a reținut că la 4 decembrie 1999, pârâta-recurentă lansează o ofertă prin care solicită 4 rulmenți, special de fabricație rusească, iar la data de 6 ianuarie 2000, reclamanta intimată confirmă oferta pentru unul din cele două tipuri solicitate pentru ca, la data de 7 ianuarie 2000, pârâta-beneficiară să renunțe la un tip de rulmenți, cerând confirmarea pentru 8 buc. rulmenți pentru care-și menține oferta. La data de 13 ianuarie 2000, reclamanta-intimată comunică prețul și termenul de livrare, acest înscris reprezentând oferta SC D.I. SRL. Prin adresa nr. 146 din 18 ianuarie 2000, recurenta pârâtă acceptă oferta, dar cu o modificare față de oferta inițială, în sensul că solicită numai 4 bucăți de rulment, această acceptare reprezentând, în realitate, o contra-ofertă în ce privește numărul de rulmenți.

La data de 21 ianuarie 2000, reclamanta intimată comunică faptul că, din cauze obiective, prețul unui rulment din tipul solicitat este de 1054 $ și că așteaptă confirmarea prețului, aceasta reprezentând, în realitate, o nouă ofertă, fiind inclus și termenul de livrare. Cu adresa nr. 474 din 31 ianuarie 2000, beneficiara recurentă acceptă atât noul preț, cât și termenul de livrare, această dată fiind cea care, în condițiile art. 36 și 39 C. com., s-a perfectat contractul cu toate elementele unei convenții, respectiv, obiectul livrării, prețul și termenul de livrare, situație reținută și de instanțele inferioare. Față de cele arătate, critica recurentei este nejustificată, problema de drept, dezlegată de aceste instanțe, referindu-se la stabilirea momentului de la care termenul de predare a mărfii începe să curgă, raportat la momentul formării acordului de voință între părți, soluția dată fiind legală și temeinică.

Nu se poate reține nici critica potrivit căreia, în mod eronat, s-a reținut că a preluat marfa fără obiecțiuni, atâta timp cât, în adevăr, marfa a fost primită, iar factura de livrare cuprinzând prețul indicat, conform comenzii, fiind acceptată de beneficiar în condițiile art. 46 C. com., fiind semnată și ștampilată de reprezentantul societății. În aceste condiții, justificat instanțele nu au luat în considerație adresa nr. 1508, din 13 aprilie 2000, prin care se solicita refacerea facturii, apreciind corect că nu se poate lua act de o denunțare unilaterală a convenției. Față de cele arătate, în considerarea dispozițiilor art. 312 și 274 C. proc. civ.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC L. SA București, împotriva deciziei nr. 991 din 19 iunie 2001 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială. Obligă recurenta la 7.140.000 lei cheltuieli de judecată către reclamanta SC D.I. SRL București. IREVOCABILĂ. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 aprilie 2003.