ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 123/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data

de 25 septembrie 2000, reclamanta comuna Geoagiu, actualmente orașul Geoagiu,

reprezentat prin primar, a solicitat anularea licenței de conseciune privind

activitatea de exploatare a zăcământului de ape termominerale și turbă terapeutică

din perimetrul Geoagiu-Băi, încheiată între Agenția Națională pentru Resurse

Minerale, în calitate de concedent și SC G. SA Geoagiu, în calitate de

concesionar.

A mai solicitat anularea H.G nr.

272/2000.

În motivarea acțiunii, reclamanta a

arătat că prin H.G. nr. 272/2000 s-a aprobat licența de concesionare a

activității de exploatare încheiate între Agenția Națională pentru Resurse

Minerale, în calitate de concedent și SC G. SA Geoagiu-Băi, în calitate de

consecionar, cu încălcarea dispozițiilor art. 46, coroborate cu art. 3 pct. 10

din Legea Minelor nr. 61/1998 și ale art. 1 din Legea nr. 219/1998, privind

regimul concesiunilor.

Reclamanta a susținut că la data

publicării legii minelor, exploatarea zăcământului de ape termominerale și

turbă terapeutică din perimetrul Geoagiu-Băi, s-a făcut de către serviciul

public de gospodărie comunală și locativă, organizat conform O.G. nr. 69/1994,

iar până atunci de R.A. A.G. Orăștie.

Astfel, instituția de foraj, casa

pompelor, izvor nr. 3, casa pompelor izvor termal – vila 2 și turbăria sunt

prelucrate în domeniul public al comunei Geoagiu, prin hotărârea nr. 18/1998,

adoptată de Consiliul Local.

Curtea de Apel Alba Iulia, prin

sentința nr. 373 din 27 decembrie 2000, reținând că potrivit art. 2 lit. d) din

Legea nr. 29/1990, nu pot fi atacate în justiție actele de gestiune săvârșite

de stat în calitate de persoană juridică pentru administrarea patrimoniului

său, a respins acțiunea ca inadmisibilă.

Împotriva sentinței a declarat

recurs Orașul Geoagiu, fosta comună Geoagiu, prin primar.

În motivarea cererii de recurs, s-a

arătat, în esență, că potrivit art. 47 din Legea nr. 61/1998, soluționarea

litigiilor în legătură cu interpretarea și executarea licențelor, aparține

instanțelor judecătorești, iar litigiile în legătură cu eliberarea acestor

licențe, sunt de competența instanțelor de contencios administrativ.

Curtea Supremă de Justiție, secția

de contencios administrativ, prin decizia nr. 3388 din 30 octombrie 2001, a

casat hotărârea atacată, cu trimiterea cauzei spre rejudecare în fond, reținând

că cele două acte nu sunt acte administrative de gestiune exceptate de la

controlul jurisdicțional, astfel că în mod greșit a fost respinsă acțiunea ca

inadmisibilă.

Judecând cauza în fond după casare,

Curtea de Apel Alba Iulia, prin sentința civilă nr. 47 din 20 martie 2002, a

respins acțiunea formulată de comuna Geoagiu, prin primar, împotriva pârâților

Agenția Națională pentru Resurse Minerale și Guvernul României.

Totodată, a respins cererea de

intervenție depusă de intervenienta, în interes propriu, SC G. SA Geoagiu-Băi.

Pentru a soluționa astfel, instanța

a reținut că SC G. SA Geoagiu-Băi a îndeplinit condițiile prevăzute de art. 46

din Legea Minelor nr. 61/1998, pentru eliberarea licenței de concesiune, fără

concurs de oferte, astfel că în mod legal a fost eliberată licența nr. 324 din

7 mai 1999, aprobată prin H.G. nr. 272/2000.

Cererea de intervenție în interes

propriu formulată de SC G. SA, a fost considerată ca inadmisibilă, față de

dispozițiile art. 111 C. proc. civ.

Nemulțumiți de sentința

sus-menționată au declarat recurs, orașul Geoagiu, prin primar și SC G. SA

Geoagiu-Băi.

În motivarea cererii de recurs,

Orașul Geoagiu, prin primar, a arătat, în esență, că la data apariției Legii

nr. 61/1998, în Monitorul Oficial, SC G. SA nu îndeplinea cumulativ condițiile

imperative cerute de art. 46 din lege, pentru a i se încredința direct licența

de concesiune a exploatării, fără concurs de ofertă și anume, nu a avut în

administrare obiectivul minier, nu a desfășurat activități miniere de

exploatare a zăcământului de ape termominerale, iar activitatea SC G. SA nu a

fost autorizată conform legii, până la intrarea în vigoare a Legii minelor.

Recurenta-reclamantă a susținut că

SC G. SA nu a desfășurat activități miniere și exploatare a zăcământului,

conform art. 3 pct. 10 din Legea minelor și anume, ansamblul de lucrări

executate în subteran și la suprafață, pentru extragerea resurselor minerale,

preluarea și livrarea acestora în forme specifice.

S-a mai susținut că nici una din

stațiunile județului Hunedoara nu are perimetre de protecție hidrogeologică și

de exploatare a zăcământului.

Prin cererea de recurs formulată, SC

G. SA recunoaște că potrivit dispozițiilor art. C. proc. civ., este

inadmisibilă, solicită, însă, să îi fie admisă cererea de intervenție formulată

în nume propriu.

Recursul declarat de Orașul Geoagiu,

prin primar, este nefondat.

Potrivit dispozițiilor art. 46 din

Legea minelor nr. 61/1998 „(1) Instituțiile publice, companiile naționale

miniere și societățile comerciale își vor continua activitatea numai la acele

obiective pe care le au în administrare și unde la data publicării prezentei

legi, desfășoară lucrări autorizate de exploatare, dezvoltare și exploatare.

(2) În termen de 90 de zile de la

data intrării în vigoare a prezentei legi, instituțiile publice, companiile

naționale miniere și societățile comerciale care desfășoară activități miniere,

vor finaliza acțiunea de delimitare a perimetrului de exploatare, dezvoltare și

exploatare pentru obiectivele stabilite prin alin. (1) și vor solicita

autorității competente, atribuirea lor în administrare sau concesiune potrivit

legii”.

Din actele dosarului rezultă că la

data publicării legii minelor, SC G. SA Geoagiu-Băi era înființată(prin H.G.

nr. 1041/1991 și avea ca obiect de activitate exploatarea, prelucrarea și

valorificarea apelor termominerale și a turbei terapeutice, în conformitate cu

prevederile legale.

Potrivit adresei nr. 735 din 27 mai

1992 a Ministerului Comerțului și Turismului – Departamentul Reglementărilor

Comerțului și Turismului, rezultă că societățile comerciale cu activități de

turism balnear înființate în baza H.G. nr. 1041/1990, sunt beneficiari și

administratori unici ai zăcămintelor miniere terapeutice din stațiunile în

subordine, cu mențiunea că zăcămintele de substanță minerală fac parte din

patrimoniul național și se află în administrarea societăților comerciale cu

capital de stat, care sunt și proprietare asupra sondelor și echipamentelor de

suprafață.

Prin Ordinul nr. 154/1991, Ministerul

Turismului a transferat în proprietatea SC G. SA, activele deținute în

localitatea Geoagiu Băi, iar Consiliul Județean Hunedoara, prin Hotărârea nr.

13 din 3 aprilie 199,7 a stabilit că societatea este administratorul și

deținătorul rezervației de ape mezotermale la Geoagiu-Băi.

Cu adresa nr. 317 din 8 iulie 1998,

SC G. SA a solicitat ca în conformiatate cu alin. (2) al art. 46 din Legea nr.

61/1998, să i se acorde concesiunea directă a zăcământului de apă termominerală

din perimetrul Geoagiu-Băi.

Agenția Națională pentru Resurse

Mminerale constatând că au fost îndeplinite condițiile cumulative cerute de

art. 46 din Legea nr. 61/1998, pentru eliberarea licenței de concesiune fără

concurs de oferte, a eliberat licența nr. 334 din 7 mai 1999.

Față de cadrul legal prezentat,

licența de concesionare a activității de exploatare încheiată de Agenția

Națională pentru Resurse Minerale, în calitate de concedent și SC G. SA, în

calitate de concesionar în perimetrul Geoagiu din localitatea Geoagiu-Băi,

județul Hunedoara, a fost aprobată prin H.G. nr. 272/2000.

În consecință, soluția instanței de

fond fiind temeinică și legală, recursul se privește ca nefondat.

Potrivit art. 111 C. proc. civ.,

oricine are interes se poate adresa instanțelor judecătorești, pentru constatarea

existenței unui drept.

Având în vedere că prin hotărârea

atacată, SC G. SA i s-a recunoscut dreptul de concesionare directă, corect

instanța de fond a respins cererea de intervenție în nume propriu, ca

inadmisibilă.

Față de considerentele expuse mai sus,

recursurile declarate de Consiliul Local al orașului Geoagiu și SC G. SA

urmează să fie respinse ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de orașul

Geoagiu, reprezentat prin primar, împotriva sentinței civile nr. 47 din 20

martie 2002 a Curții de Apel Alba Iulia, secția comercială și de contencios

administrativ, precum și cel declarat de SC G. SA Geoagiu, împotriva aceleiași

sentințe.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 17 ianuarie 2003.