ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6956/2004

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința atacată cu

recurs, sentința civilă nr. 229/2003, pronunțată la data de 25 iunie 2003, în

dosarul nr. 6102/2002, Curtea de Apel Alba Iulia, secția comercială și de

contencios administrativ, a respins acțiunea formulată de reclamanta SC G. SA Geoagiu

Băi, pentru anularea parțială a H.G. nr. 1352/2001, în contradictoriu cu

Guvernul României și Consiliul Local Geoagiu.

Totodată, a respins cererea

de intervenție formulată de Ministerul Turismului, în interesul reclamantei și

a admis cererea de intervenție formulată de Ministerul Administrației Publice,

în interesul Guvernului României.

Pentru a pronunța această

soluție, curtea de apel a reținut, în esență, că reclamanta a cerut anularea pct.

237, 238, 239 și 314 din Anexa nr. 9 la H.G. nr. 1352/2001, privind atestarea

domeniului public al județului Hunedoara, precum și al municipiilor, orașelor

și comunelor din județul Hunedoara, susținând că bunurile de la punctele

respective sunt proprietatea societății comerciale, făcând parte din capitalul

său social, includerea lor în domeniul public fiind nelegală.

Pentru a respinge acțiunea

formulată de reclamantă, a motivat, în esență, că hotărârea de Guvern ce a fost

atacată, nu are efect constitutiv de drept de proprietate în favoarea

unităților administrativ-teritoriale, ci doar un efect declarativ de atestare a

regimului juridic, diferențiat de regimul juridic al proprietății private,

astfel că nu sunt întrunite condițiile art. 1 din Legea nr. 29/1990.

Împotriva acestei soluții a

formulat recurs, SC G. SA Geoagiu Băi, invocând prevederile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., susținând că instanța de fond a dat o hotărâre, cu aplicarea greșită a legii și cu

ignorarea unei dovezi determinante pentru dezlegarea cauzei.

A susținut că prevederile art.

1 din Legea nr. 29/1990, nu disting între actele administrative constitutive de

drepturi și cele declarative de drepturi, condiția cerută fiind aceea ca actul

administrativ să vatăme un drept recunoscut de lege.

A mai susținut că bunurile

respective au dovedit proprietatea societății comerciale, prin efectul Legii nr.

15/1990 și H.G. nr. 1041/1990, atestate prin Ordinul nr. 154 din 26 aprilie

1991 al Ministerului Comerțului și Turismului, ca făcând parte din capitalul

social al acestei societăți comerciale.

Împotriva aceleiași soluții

a formulat recurs, și Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului

(continuator al fostului Minister al Turismului), susținând, în esență, că

cererea sa de intervenție în favoarea reclamantei, a fost respinsă în mod

greșit, ca o consecință a respingerii acțiunii.

Recursurile sunt întemeiate.

Într-adevăr, instanța de

fond a motivat că actul administrativ atacat avea un caracter declarativ, și nu

constitutiv de drepturi și că, astfel, nu ar produce efecte juridice care să

vatăme un drept recunoscut de lege, în favoarea recurentei-reclamante, ceea ce

este greșit, fiind lipsit de temei legal.

În primul rând, prevederile art.

1 din Legea nr. 29/1990 a contenciosului administrativ, nu disting între acte

administrative cu caracter constitutiv și cele cu caracter declarativ de

drepturi, condiția cerută fiind aceea ca, prin efectele sale, actul

administrativ, emis sau adoptat de o autoritate administrativă, să vatăme un

drept recunoscut de lege.

În al doilea rând, H.G. nr. 1352/2001

este actul administrativ adoptat în temeiul art. 21 alin. (3) din Legea nr. 213/1998

privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, prin care a fost

atestat regimul juridic al domeniului public în privința bunurilor respective,

între care și cele în privința cărora recurenta-reclamantă a susținut că sunt

proprietatea sa și fac parte din capitalul social.

Deci, efectele juridice ale

actului administrativ atacat constau în conferirea statutului de bun aparținând

domeniului public, în favoarea bunurilor enumerate în anexele la H.G. nr. 1352/2001, cu toate consecințele juridice cunoscute care decurg dintr-un astfel de

statut juridic, în măsură să vatăme dreptul de proprietate invocat de recurenta-reclamantă,

dacă acesta există și este recunoscut de lege.

Astfel fiind, recursurile

sunt întemeiate și vor fi admise, sentința atacată va fi casată, iar cauza va

fi trimisă, pentru rejudecare, aceleiași instanțe.

În raport cu soluția

preconizată, analiza celui de-al doilea motiv de recurs care vizează fondul, a

devenit de prisos, urmând ca instanța de rejudecare să-l cerceteze ca apărare

de fond, în raport cu probele administrate și cu prevederile legale invocate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate

de SC G. SA Geoagiu Băi, județul Hunedoara și de Ministerul Transporturilor,

Construcțiilor și Turismului, împotriva sentinței civile nr. 229 din 25 iunie

2003 a Curții de Apel Alba Iulia, secția comercială și de contencios

administrativ.

Casează sentința atacată și

trimite cauza, spre rejudecare, la aceiași instanță.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 16 septembrie 2004.