ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5521/2024

Ședința publică din data de 26 noiembrie 2024

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea în contencios administrativ formulată, înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara sub nr. x/2024 la data de 20.02.2024, reclamanta A. în reorganizare a solicitat, pârâții Agentia Nationala pentru Resursele Minerale și B. în calitate de președinte A.N.R.M., ca prin hotărârea pronunțată în prezentul litigiu să se dispună:

- anularea actului administrativ emis de pârâta 1 AGENȚIA NAȚIONALĂ PENTRU RESURSELE MINERALE, cu nr. de înregistrare 1809/05.02.2024, prin care s-a adus la cunoștința societății A. - în reorganizare, faptul că s-a hotărât ca termenul de valabilitate al Licenței de exploatare nr. 3079/2002 pentru apa minerală terapeutică din perimetrul Băile Herculane I județul Caraș-Severin, să nu fie prelungit, apreciind că acest act este profund nelegal și abuziv, cu consecințe deosebit de grave pentru aceasta, societate în curs de reorganizare, pentru creditorii ei, pentru cele 42 de societăți comerciale cărora nu le-au mai putut fi prelungite contractele de furnizare a apelor termominerale, pentru cel puțin 3.000 de persoane care au achiziționat bilete de tratament și pentru întreaga stațiune Băile Herculane care va fi afectată negativ din punct de vedere socio-economic;

- obligarea pârâtei la emiterea unui nou act prin care să dispună prelungirea termenului de valabilitate al Licenței de exploatare nr. 3079/2002 pentru apa minerală terapeutică din perimetrul Băile Herculane I, județul Caraș-Severin;

- suspendarea măsurilor dispuse prin actul administrativ emis de pârâta Agenția Națională Pentru Resursele Minerale, cu nr. de înregistrare 1809/05.02.2024, până la soluționarea definitivă a prezentei cauze, având în vedere consecințele dezastruoase și iremediabile pe care acest act nelegal și abuziv le produce;

- obligarea pârâtelor, în solidar, la plata despăgubirilor pentru prejudiciului cauzat în cuantum de 1.500.000 euro, respectiv echivalentul în RON la cursul BNR de la data plății;

- plata cheltuielilor de judecată generate de prezentul demers judiciar.

Prin sentința nr. 161 din 11 martie 2024, Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal a respins excepția inadmisibilității.

A respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei B. în calitate de președinte A.N.R.M.

A respins cererea formulată de reclamanta A. - în reorganizare, în contradictoriu cu pârâții Agentia Nationala pentru Resursele Minerale și B., având ca obiect suspendarea executării măsurilor dispuse prin actul administrativ emis de pârâta Agenția Națională pentru Resursele Minerale, cu nr. de înregistrare 1809/05.02.2024, până la soluționarea definitivă a cauzei.

Împotriva sentinței nr. 161 din 11 martie 2024, a formulat recurs reclamanta A. - în reorganizare prin administrator judiciar C. prin care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței recurate și în rejudecare admiterea cererii de suspendare a executării măsurilor dispuse prin actul administrativ emis de pârâta Agenția Națională pentru Resursele Minerale, cu nr. de înregistrare 1809/05.02.2024.

În susținerea cererii de recurs, recurenta-reclamantă a invocat următoarele critici:

Recurenta a arătat că hotărârea atacată este nelegală și lipsită de motivare, fiind incidente dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ.. În primul rând, s-a susținut că instanța de fond nu a expus în mod real motivele pe care și-a întemeiat soluția, considerentele reținute fiind contradictorii și străine de natura cauzei.

În acest sens, s-a arătat că prima instanță a confundat noțiunea de pagubă iminentă, invocată de partea reclamantă, cu despăgubirea solicitată cu titlu de prejudiciu, ceea ce denotă o lipsă de motivare și o neanalizare a probatoriului administrat în cauză.

Totodată, recurenta a subliniat că hotărârea este dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material, întrucât actul administrativ contestat, decizia Agenției Naționale pentru Resurse Minerale de a nu prelungi licența de exploatare nr. 3079/2002 este nemotivat și contravine dispozițiilor imperative ale Legii minelor nr. 61/1998 și nr. 85/2003.

Conform acestor norme, prelungirea licenței era condiționată exclusiv de depunerea unei cereri și a documentației prevăzute de lege, obligații pe care societatea A. le-a îndeplinit.

În schimb, motivele invocate de ANRM pentru a justifica refuzul (pretinse nereguli în administrare, lipsa fondurilor sau situația de reorganizare judiciară a societății) sunt străine de cadrul legal, astfel încât hotărârea de respingere a cererii, validată de prima instanță, a fost pronunțată cu aplicarea eronată a dreptului material.

De asemenea, recurenta a evidențiat că în cauză există un caz bine justificat și o aparență de drept în favoarea sa. Actul administrativ contestat nu a fost emis pe motivul că cererea ar fi fost tardivă sau că documentația nu ar fi fost depusă, ci pentru considerente extralegale, ceea ce demonstrează nelegalitatea măsurii. Mai mult, licența de exploatare nr. 3079/2002 nu a fost nici suspendată, nici retrasă, nici revocată, ci pur și simplu a ajuns la termen, ceea ce exclude orice cauză reală care să justifice neprelungirea acesteia.

În ceea ce privește condiția pagubei iminente, recurenta a invocat faptul că instanța de fond a omis să rețină existența unor consecințe extrem de grave, care rezultă din înscrisurile depuse în probatoriu. Încetarea livrării apei termominerale afectează direct peste 2.800 de locuri de cazare și 900 de locuri în ștranduri și băi termale, reprezentând mai mult de jumătate din capacitatea turistică a stațiunii Băile Herculane. Sunt vizate contractele de furnizare încheiate cu 42 de societăți comerciale, care se află în pericol de insolvență, iar turiștii cazați sau cei care aveau rezervări sunt afectați prin anularea contractelor, ceea ce conduce la ruinarea planului de reorganizare al societății A.. În același timp, este pusă în pericol sănătatea a peste 3.000 de persoane care achiziționaseră bilete de tratament balnear și care nu mai pot beneficia de efectele terapeutice ale apelor minerale.

Prin ignorarea acestor aspecte, prima instanță a pronunțat o soluție lipsită de motivare, fără a analiza înscrisurile administrate, deși o minimă examinare ar fi arătat cu ușurință amploarea pagubelor produse. Consecințele actului administrativ contestat sunt deosebit de grave, nu doar pentru societatea A. și planul său de reorganizare, ci și pentru întreaga stațiune Băile Herculane, economia locală fiind profund dependentă de turismul balnear. În plus, creditorii societății, între care Statul Român deține cea mai mare creanță, sunt afectați în mod direct de pierderea sursei principale de venit a debitoarei.

În concluzie, recurenta a arătat că hotărârea recurată este nemotivată și pronunțată cu aplicarea greșită a legii, în condițiile în care atât cazul bine justificat, cât și paguba iminentă sunt pe deplin demonstrate prin înscrisurile aflate la dosar. Prin urmare, s-a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și, în rejudecare, admiterea cererii de suspendare a efectelor actului administrativ emis de Agenția Națională pentru Resurse Minerale prin decizia nr. 1809/05.02.2024, până la soluționarea definitivă a acțiunii în anulare.

În drept, recurenta-reclamantă a invocat motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Intimata-pârâtă Agenția Națională pentru Resurse Minerale a depus întâmpinare prin care a solicitat în principal anularea recursului pentru nemotivare, iar în subsidiar respingerea recursului ca nefondat.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 08.07.2024, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererii de recurs la data de 26 noiembrie 2024, în ședință publică, cu citarea părților.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Înalta Curte examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 C. proc. civ., excepția nulității cererii de recurs invocată prin întâmpinare de intimata-pârâtă Agenția Națională pentru Resurse Minerale o va respinge, în considerarea faptului că în cuprinsul cererii de recurs, recurenta-reclamantă a invocat motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. și a enunțat o serie de critici ce urmează a fi analizate din perspectiva acestor motive.

Examinând sentința recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a apărărilor invocate prin întâmpinare și a dispozițiilor legale incidente în materia suspusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare.

Înalta Curte cu privire la starea de fapt care a condus la litigiul dintre părți reține că reclamanta A. a înțeles să solicite suspendarea adresei nr. x/05.02.2024 prin care intimata-pârâtă Agenția Națională Pentru Resursele Minerale i-a comunicat reclamantei că a hotărât că termenul de valabilitate a Licenței de exploatare nr. 3079/2002 să nu mai fie prelungit.

Cu privire la aceată situație, instanța de contencios administrativ și fiscal a fost învestită de către reclamanta A., temeiul 14 din Legea nr. 554/2004 cu o cerere prin care a solicitat suspendarea măsurilor dispuse prin actul administrativ emis de pârâta Agenția Națională Pentru Resursele Minerale, cu nr. de înregistrare nr. 1809/05.02.2024, până la soluționarea definitivă a prezentei cauze.

În susținerea cererii de chemare în judecată, reclamanta a precizat că în cauză sunt îndeplinite atât condiția existenței cazului bine justificat cât și aceea a prevenirii unei pagube iminente.

Înalta Curte constată că argumentele în susținerea cererii sale au fost reiterate de reclamantă prin cererea de recurs apreciind că intanța de fond a pronunțat o hotărâre nemotivată, iar argumentele prezentate în susținerea raționamentului juridic încalcă normele de drept material aplicabile speței. În susțienerea recursului său, recurenta-reclamantă a invocat motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

În ceea ce privește motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. ("când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei"), întemeiat pe criticiel conform cărora motivare este sumară și generală, instanța de recurs apreciază că acesta este neîntemeiat.

Referitor la acest motiv de casare, Înalta Curte constată că obligația instanței de a-și motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispozițiile art. 425 C. proc. civ., are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situației de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părților și punctul de vedere al instanței față de fiecare argument relevant și, nu în ultimul rând raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată. Aceste cerințe legale sunt impuse de însăși esența înfăptuirii justiției, iar forța de convingere a unei hotărâri judecătorești rezidă din raționamentul logico-juridic clar explicitat și întemeiat pe considerente de drept.

Înalta Curte mai arată și că, în acord cu dispozițiile art. 22 alin. (2) din C. proc. civ., revine judecătorului de fond sarcina ca, în soluționarea cererii de chemare în judecată, să stabilească situația de fapt specifică procesului, iar în funcție de aceasta să aplice normele juridice incidente.

Or, în speță, instanța de fond a arătat în mod expres motivele pentru care a ajuns la soluția din sentința recurată. Așadar, Înalta Curte apreciază că sentința recurată respectă dispozițiile art. 22 alin. (2) și art. 425 C. proc. civ.. Astfel, prima instanță a expus silogismul logico-juridic ce a stat la baza soluției pronunțate, fiind clare rațiunile avute în vedere.

Contrar susținerilor recurentei-reclamante, potrivit cărora instanța de fond nu a motivat hotărârea din perspectiva cazului bine justificat și a pagubei iminente, Înalta Curte apreciază că instanța de fond în analiza cauzei dedusă judecății a respectat întru totul procedura specială în care s-a aflat prin efectuarea unei analize succinte și judicioase a condițiilor prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, fără a prejudicia prin modul său de soluționare a cauzei, instanța fondului, care urmează să se pronunțe pe cererea de anulare a actelor administrative contestate.

Astfel, Înalta Curte constată că instanța de fond a motivat soluția pronunțată, în raport de obiectul dedus judecății și de dispozițiile legale incidente în speță, respectiv a normelor prevăzute de Legea nr. 554/2004, subliniind că procedura specială a suspendării executării actelor administrative prevăzute de art. 14 din legea anterior citată presupune o analiză sumară a elementelor care pot conduce la prezumția de nelegalitate a actului contestat. Or, în cauză instanța de fond nederogând de la această procedură a expus în cuprinsul considerentelor sentinței recurate raționamentul care a stat la baza soluției adoptate.

Așadar, prin raportare la aceste argumente, instanța de recurs apreciază că motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. nu este întemeiat în cauză.

În ceea ce privește criticile formulate în susținerea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. privitor la interpretarea greșită a prevederilor art. 14 din Legea nr. 554/2004 în analiza cererii de suspendare a executării adresei contestate, Înalta Curte apreciază că și acestea sunt nefondate.

Înalta Curte apreciază că instanța de fond învestită cu o cerere de suspendare a executării unui act administrative are obligația să analizeze doar elemente evidente de natură să contureze o îndoială serioasă în sensul legii organice, asupra legalității actului administrativ, iar elementele care să conducă la o concluzia existenței unei îndoieli serioase, trebuie să fie evidente, să poată fi decelate cu ușurință printr-o cercetare sumară a aparenței dreptului, pentru că în cadrul procedurii suspendării executării nu este permisă prejudecarea fondului litigiului.

Suspendarea efectelor actelor administrative reprezintă o situație de excepție, la care judecătorul de contencios administrativ poate să recurgă atunci când sunt îndeplinite condițiile impuse de Legea nr. 554/2004.

În speță, recurenta-reclamantă a solicitat suspendarea adresei nr. x/05.02.2024 prin care intimata-pârâtă Agenția Națională Pentru Resursele Minerale i-a comunicat reclamantei că a hotărât că termenul de valabilitate a Licenței de exploatare nr. 3079/2002 să nu mai fie prelungit.

Potrivit art. 2 alin. (1) lit. t) și ș) din Legea nr. 554/2004, suspendarea executării poate fi dispusă doar dacă sunt întrunite cumulativ condițiile cazului bine justificat și ale pagubei iminente.

În cauză, actul a cărui suspendare se solicită nu constituie un act administrativ unilateral în sens clasic, ci, reprezintă refuzul de prelungire a licenței, materializat prin aadresa nr. x, act care se circumscrie noțiunii de refuz nejustificat reglementat de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

În privința refuzurilor nejustificate, procedura suspendării are un caracter atipic, întrucât refuzul nu produce efecte juridice propriu-zise care să poată fi întrerupte vremelnic prin suspendare, ci constă într-o inacțiune a autorității, susceptibilă de cenzură exclusiv prin acțiunea de fond. A admite contrariul ar echivala cu o prejudecare a litigiului principal, ceea ce contravine caracterului sumar și provizoriu al procedurii reglementate de art. 14 din Legea nr. 554/2004. În acest sens, instanța de fond s-a limitat în analiza condițiilor de suspendare a executării la aspecte de formă evidente ale caracterului legal al actului administrativ contestat.

De aceea în mod corect a reținut instanța de fond că în susținerea cererii sale de suspendare, reclamanta a prezentat o serie de argumente care țin îndeaproape de cercetarea fondului cauzei și nu pot face obiectul procedurii speciale și provizorii instituite de prevederile art. 14 din Legea nr. 554/2004.

În acord cu cele reținute din partea instanței de fond în considerentele sentinței recurate, în privința îndeplinirii pagubei iminente în măsura în care reclamanta a solicitat repararea unui prejudiciu cu titlu de despăgubire, care nu poate fi dovedit decât în măsura analizei detaliate din partea instanței învestită cu fondul acțiunii în anulare, confirmă că reclamanta prezintă argumente în susținerea acestei condiții întemeiate pe o prezumție. Or, protrivit art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004, paguba iminentă nu se prezumă ci trebuie dovedită de partea interesată.

Înalta Curte subliniază că, implicit toate celelate critici la adresa modului de soluționare și analiză a cauzei efectuată de instanața de fond din perspectiva apărărilor prezentate de către reclamantă și reluate prin cererea de recurs, necesită o analiză care nu poate fi efectuată în cadrul procedurii instituită de prevederile art. 14 din Legea nr. 554/2004, deoarece ar prejudicia în mod evident activitatea de judecată a instanței de fond.

Așadar, raportat la prevederile art. 14 din Legea nr. 554/2004, reclamanta nu a prezentat motive temeinice privitoare la îndeplinirea în speță a condiției cazului bine justificat în vederea suspendării executării adresei contestate.

Or, prevederile textului de lege indicat, presupun obligația îndeplinirii cumulative a condițiilor prevăzute de art. 14 alin. (1) (caz bine justificat și prevenirea unei pagube iminente), întrucât cele două condiții se determină reciproc, neputându-se vorbi despre un caz bine justificat fără a exista pericolul producerii pagubei.

Cazul bine justificat și iminența unei pagube sunt analizate în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze și sunt lăsate în cadrul acestei proceduri speciale la aprecierea judecătorului, care efectuează o analiză sumară a aparenței dreptului, pe baza împrejurărilor de fapt și de drept prezentate de partea interesată. Partea interesată trebuie să ofere indicii suficiente de răsturnare a prezumției de legalitate și să facă verosimilă iminența producerii unei pagube, or în cazul de față, supus evaluării, nu s-au adus asemenea dovezi.

Cum în speță, instanța de fond nu a primit argumente solide care să conducă la constatarea planării asupra actelor contestate a unei îndoieli serioase în ceea ce privește legalitatea lor, aspect ce ține de îndeplinirea condiției "cazului bine justificat", în mod corect a reținut instanța de fond că analiza îndeplinirii în speță a prevenirii unei pagube iminente nu se mai impune a fi făcute.

Prin urmare, Înalta Curte constată că sentința recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare și aplicare a normelor de drept incidente circumstanțelor de fapt reținute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

Pentru considerentele expuse, constatând că nu sunt incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., republicat, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanta A. - în reorganizare prin administrator judiciar C. împotriva sentinței civile nr. 161 din 11 martie 2024 a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității.

Respinge recursul declarat de reclamanta A. - în reorganizare prin administrator judiciar C. împotriva sentinței civile nr. 161 din 11 martie 2024 a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 26 noiembrie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.