ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2289/2022

Ședința publică din data de 13 aprilie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele;

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată inițial pe rolul Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtele Agenția Națională pentru Resurse Minerale și B. a solicitat anularea Licenței de exploatare nr. 1158/2000 pentru apa termominerală din perimetrul Băile Felix-1 Mai, jud. Bihor, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 646/04.08.2000 publicată în Monitorul Oficial al României nr. 373/10.08.2000 și a tuturor actelor administrative subsecvente încheiate în baza acesteia (actul de prelungire al licenței de exploatare), ce au ca titular societatea B.; anularea actului administrativ de prelungire a licenței de exploatare, suspendarea efectelor Licenței de exploatare nr. 1158/2000 și a actului administrativ de prelungire a acesteia până la soluționarea definitivă a cererii de anulare a acestor acte administrative; obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea prezentului litigiu în conformitate cu dispozițiile art. 453 C. proc. civ.

Prin sentința civilă nr. 581 din 13 aprilie 2021Curtea de Apel București – secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Agenția Națională a Resurselor Minerale, a admis excepția inadmisibilității, a respins, ca inadmisibile, cererea de suspendare și acțiunea privind pe reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâții Agenția Națională de Resurse Minerale și B..

Împotriva sentinței civile a formulat recurs recurenta-reclamantă A. S.R.L., considerând că hotărârea instanței de fond este nelegală, fiind dată cu încălcarea normelor de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, motiv de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Atât cererea de anulare a actelor administrative, cât și cererea incidentală de suspendare a efectelor acestora au fost soluționate în temeiul unei excepții, ambele fiind respinse ca inadmisibile, fără ca instanța să analizeze fondul acestora.

Drept urmare, se impune ca, în urma casării și a respingerii excepției inadmisibilității, instanța de recurs să trimită în întregime cauza instanței de fond, pentru ca aceasta să pronunțe o soluție atât cu privire la cererea de anulare, cât și în legătură cu cea de suspendare.

În mod greșit instanța de recurs a admis excepția inadmisibilității cu privire la cererea de anulare a actelor administrative. Plângerea prealabilă a fost formulată cu respectarea termenului prevăzut de art. 7 alin. (3) din Legea nr. 554/2004

Recurenta arată că nu a luat cunoștință până la momentul formulării plângerii prealabile de conținutul actului administrativ, dar nici de documentele care au stat la baza emiterii licenței de exploatare. De altfel, nici la acest moment licența de exploatare și nici actul de prelungire nu au fost depuse la dosarul cauzei; doar o parte din documentele care au stat la baza emiterii Licenței de exploatare nr. 1158/2000 au fost depuse de către pârâtă odată cu întâmpinare.

Consideră că raționamentul analizării excepției inadmisibilității este similar regulilor de procedură de exercitare a căilor de atac. Astfel, în cazul în care un act procedural, împotriva căruia se poate exercita o cale de atac, nu a fost comunicat, termenul de exercitare a căii de atac nu începe să curgă până la momentul comunicării, deci o eventuală tardivitate invocată ar fi neîntemeiată.

Așadar, în analiza momentului de la care curge termenul prevăzut de art. 7 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, nu se poate pune, sub nicio formă, semnul echivalenței între cunoașterea existenței actului administrativ și cunoașterea conținutului actului administrativ.

Instanța de fond a reținut ca primul moment la care ar fi putut cunoaște conținutul actului administrativ este data de 10.08.2008, atunci când s-a publicat în Monitorul Oficial al României nr. 373 Hotărârea de Guvern nr. 646/04.08.2000 prin care s-a aprobat actul administrativ contestat.

Însă, astfel cum reiese din cuprinsul hotărârii de guvern indicate, licența propriu-zisă nu a fost publicată împreună cu actul normativ, ci a reprezentat o anexă la acesta, fiind comunicată doar instituțiilor interesate, reclamanta neregăsindu-se printre acestea.

De asemenea, contrar afirmațiilor instanței de fond, faptul că din cuprinsul hotărârii de guvern reiese titularul licenței de exploatare, precum și perimetrul generic concesionat pentru a se desfășura activitatea minieră de exploatare nu poate atrage concluzia că reclamanta ar fi cunoscut conținutul actului administrativ.

Așadar, instanța de fond, atunci când a decis momentul la care începe să curgă termenul prevăzut de art. 7 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, s-a raportat la niște elemente incerte care nu dovedesc condiția reglementată de legiuitor, respectiv cunoașterea efectivă a conținutului actului administrativ.

În lumina celor expuse, consideră că instanța de fond a nesocotit norme de procedură a căror nerespectare se sancționează cu nulitatea, motiv de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., deoarece aspectele legate de sesizarea instanței de judecată sunt de ordin procedural, iar sancțiunea care intervine ca urmare a efectuării unui act cu nerespectarea condițiilor cerute de lege este nulitatea. în cazul de față instanța a admis excepția inadmisibilității deși condițiile pentru ca aceasta să opereze nu sunt îndeplinite. Prin urmare, hotărârea pronunțată este și ea lovită de sancțiunea nulității.

În mod greșit instanța de fond a respins cererea de suspendare ca inadmisibilă. Pentru formularea cererii de suspendare nu este necesară parcurgerea procedurii prealabile.

Instanța de fond a făcut o aplicare absolut greșită a dispozițiilor art. 14 din actul normativ indicat.

Deci, sesizarea care trebuie făcută în temeiul art. 7 și la care face referire art. 14 din Legea contenciosului administrativ are în vedere actul administrativ contestat a cărui suspendare se solicită, iar nu cererea de suspendare în sine. Pentru formularea unei cereri de suspendare a efectelor unui act administrativ nu este necesară parcurgerea plângerii prealabile.

Așadar, excepția inadmisibilității cererii de suspendare este neîntemeiată și, întrucât, nu s-a făcut o analiză a fondului acesteia, solicită casarea hotărârii și trimiterii cauzei spre rejudecare Curții de Apel București.

Intimatele Agenția Națională pentru Resurse Minerale și B. au depus întâmpinări prin care au solicitat respingerea în tot a motivelor invocate și menținerea ca legală și temeinică a sentinței civile nr. 581 din 13.04.2021.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând criticile invocate în recurs raportat la sentința atacată și la actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:

În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.: "când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității"

Înalta Curte constată că acest motiv de recurs nu este incident, deoarece casarea unei hotărâri, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. se poate obține când este vorba de încălcarea unei norme de procedură de natură imperativă sau dispozitivă, sancțiunea fiind nulitatea absolută sau nulitatea relativă.

Înalta Curte constată că susținerile recurentei sunt neîntemeiate pe acest aspect, în cauză nefiind încălcate regulile de procedură.

Faptul că instanța de fond a respins, ca inadmisibile, cererea de suspendare și acțiunea privind pe reclamanta A. S.R.L. nu poate fi interpretat în sensul că instanța ar fi încălcat regulile de procedură.

Din actele și lucrările dosarului rezultă că obiectul acțiunii îl constituie anularea Licenței de exploatare nr. H58/2000_pentru apă termominerală din perimetrul Băile Felix-1 Mai, jud. Bihor, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 646/04.08.2000 publicată în Monitorul Oficial al României nr. 373/10.08.2000 și a tuturor actelor administrative subsecvente încheiate în baza acesteia, iar în capătul accesoriu se solicită anularea actului administrativ de prelungire a licenței de exploatare.

Față de acest obiect al acțiunii, în hotărâre se reține ca actul administrativ contestat a fost publicat în Monitorul Oficial al României la 10.08.2000, dată de la care orice terț a putut să ia cunoștință de persoana care are calitatea de titular al licenței de concesiune în perimetrul Băile Felix -1 Mai și implicit de obiectul concesiunii, chiar daca licența a fost prevăzută în anexa care a fost comunicată doar instituțiilor interesate.

Se mai reține în hotărâre că deși reclamantei nu i-a fost comunicată această anexă împreună cu documentația care a stat la baza acordării licenței, acest aspect nu poate fi interpretat în sensul necunoașterii conținutului actului, având în vedere că reclamanta A. S.R.L. "a cunoscut în substanță condițiile acordării licenței, respectiv obiectul acesteia descris în H.G. nr. 646/04.08.2000 - Licență de concesiune a activității miniere de exploatare, data intrării în vigoare - momentul publicării actului în Monitorul Oficial și obiectivul pentru care a fost acordată licența, respectiv perimetrul Băile Felix- 1 Mai, situat în localitatea Sânmartin, județul Bihor".

Judecătorul fondului mai arată faptul că la data de 28.09.2004 reclamanta A. S.R.L. a putut lua în mod efectiv cunoștință de conținutul licenței de exploatare, în sensul că aceasta se referă și la dreptul de exploatare asupra forajului 4087 asupra căruia reclamanta susține că are calitatea de proprietar, cu prilejul încheierii contractului de furnizare nr. x/28.09.2004 cu subscrisa B.. De la acest moment (28.09.2004), reclamanta A. S.R.L. avea cunoștință că B. are calitatea de titular al licenței de exploatare și furnizare de ape termo-minerale inclusiv pentru hotelurile pe care le deține.

Astfel fiind, raportându-se la aceste momente de la care societatea A. S.R.L. a luat în mod efectiv cunoștință de Licența de exploatare nr. 1158/2000 și conținutul acesteia, judecătorul fondului în mod corect și legal a apreciat că atât termenul de 30 zile, cât și cel de 6 luni (pentru motive temeinice) prevăzut de art. 7 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 a fost depășit, plângerea prealabilă fiind formulată abia la data de 19.08 2020, așadar, tardiv.

Mai mult, în toată această perioadă de timp de 15 ani, din anul 2004 si până în anul 2019, recurenta a încheiat contracte de furnizare, si acte adiționale referitoare la apele termo-minerale exploatate de B., fără a formula vreo obiecție/pretenție referitoare la faptul că ar avea calitatea de proprietar al terenului ce corespunde forajului 4087, în condițiile în care achiziționa apa termo-minerală chiar de la titularul licenței de exploatare.

În cadrul criticilor formulate în cadrul căii de atac, recurenta A. S.R.L. afirmă că în mod eronat instanța de fond ar fi reținut ca prim moment la care ar fi putut lua cunoștință de conținutul actului administrativ data de 10.08.2008 - data publicării în M.Of. nr. 373 a Hotărârii de Guvern nr. 646/04.08.2000 - întrucât, așa cum reiese din cuprinsul acestei hotărâri de Guvern, licența propriu-zisă nu a fost publicată împreună cu actul normativ, ci a reprezentat o anexă la acesta, fiind comunicată doar instituțiilor interesate, recurenta neregăsindu-se printre acestea. Se mai arată că din cuprinsul hotărârii de guvern reiese doar titularul licenței de exploatare și perimetrul generic concesionat pentru a se desfășura activitatea minieră de exploatare, astfel încât nu se poate trage concluzia că A. S.R.L. ar fi cunoscut conținutul actului administrativ. Recurenta consideră că în contextul în care documentația pe care B. ar fi trebuit să o depună în vederea obținerii licenței de exploatare nu a fost publicată în Monitorul Oficial, iar Agenția Națională de Resurse Minerale nu le-ar fi permis accesul la aceasta, declarându-o clasificată, publicarea Hotărârii de Guvern nr. 646/04.08.2000 în Monitorul Oficial al României nu ar putea echivala cu data luării la cunoștință de conținutul actului administrativ.

Contrar argumentelor aduse în cadrul motivului de recurs, Înalta Curte apreciază că soluția instanței de fond este corectă. Astfel, la data publicării în Monitorul Oficial al României la 10.08.2000 a H.G. nr. 646/04.08.2000, recurenta a luat cunoștință de existența Licenței de exploatare nr. 1158/2000 și conținutul acesteia în sensul că B. are calitatea de titular al licenței de concesiune în perimetrul Băile Felix - 1 Mai, situat în localitatea Sânmartin, județul Bihor, precum și faptul că obiectul concesiunii constă în activitățile miniere de exploatare ape termominerale în perimetrul Băile Felix - 1 Mai, situat în localitatea Sânmartin, județul Bihor.

Ulterior, cu prilejul încheierii contractului de furnizare nr. x/28.09.2004 recurenta A. S.R.L. a luat cunoștință de conținutul licenței de exploatare. în sensul că licența de exploatare, se referă și la dreptul de exploatare asupra forajului 4087, B. S.A având calitatea de titular al licenței de exploatare și furnizare de ape termo-minerale inclusiv pentru hotelurile pe care recurenta le deține.

Prin urmare, cel mai târziu în anul 2004, recurenta a luat la cunoștință de conținutul licenței de exploatare. Susținerea recurentei privind faptul că nu a luat la cunoștință și de documentele care stau la baza emiterii licenței sunt irelevante, câtă vreme acțiunea are ca obiect Licența de exploatare nr. 1158/2000, iar conținutul acesteia îi era cunoscut recurentei de cel puțin 15 ani.

Față de aceste considerente, Înalta Curte apreciază ca fiind corectă soluția instanței de fond care reține în cauză că din interpretarea sintagmei "momentul în care persoana vătămată a luat cunoștință, pe orice cale, de conținutul actului", reiese faptul că plângerea prealabilă care a precedat acțiunea în anulare este tardiv formulată și atrage drept consecință inadmisibilitatea acțiunii, tardivitatea plângerii prealabile echivalând/având aceleași efecte juridice cu lipsa acesteia.

Recurenta A. S.R.L. mai critică soluția instanței de fond și în ceea ce privește soluția de respingere ca inadmisibilă a cererii de suspendare. Se arată ca în mod greșit că instanța de fond ar fi respins cererea de suspendare că inadmisibilă, în condițiile în care, pentru formularea cererii de suspendare nu este necesară parcurgerea procedurii prealabile.

Motivul de recurs urmează a fi respins întrucât măsura suspendării actului administrativ impune verificarea împrejurărilor vădite de fapt și/sau de drept care au capacitatea să producă îndoială serioasă asupra prezumției de legalitate de care se bucură un act administrativ. Or, câtă vreme instanța a constat inadmisibilitatea acțiunii principale, nu ar fi putut să rețină în speță existența cazului bine justificat care reprezintă una dintre condițiile esențiale de admitere a cererii de suspendare a efectelor actului administrativ.

De altfel, în ceea ce privește cererea de suspendare a executării actului administrativ, la art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 se prevede expres că persoana vătămată se poate adresa instanței doar după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice emitente sau ierarhic superioare.

Or, câtă vreme plângerea prealabilă tardiv formulată este echivalentă juridic cu inexistența sa, rezultă ab initio că nu este îndeplinită una dintre cerințele cumulative de admisibilitate ale cererii de suspendare.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte constată că instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală.

Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva sentinței nr. 581 din 13 aprilie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 13 aprilie 2022.