Decizia nr. 2292/2023 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 5912/2020 a Tribunalului București

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 16.02.2021 pe rolul Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2020, reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională pentru Resurse Minerale, obligarea pârâtei la eliberarea permiselor de prospecțiune solicitate, precum și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată. Prin sentința nr. 5912 din 13.11.2020, Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal.

Hotărârea instanței de fond Prin sentința nr. 1800 din data de 3 decembrie 2021, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a admis în parte cererea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională pentru Resurse Minerale; A obligat pârâta să soluționeze cererea reclamantei; A obligat pârâta la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 4000 RON.

Căile de atac exercitate în cauză 3.1. Împotriva sentinței nr. 1800 din data de 3 decembrie 2021 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs recurenta-pârâtă Agenția Națională pentru Resurse Minerale, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și rejudecarea cauzei, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată. În motivarea recursului arată că instanța de fond a aplicat și interpretat greșit prevederile Legii minelor nr. 85/2003, a Normelor de aplicare ale Legii minelor aprobate prin H.G. nr. 1208/2003, a Ordinului ANRM nr. 179/2005 prin care au fost aprobate Instrucțiunile tehnice privind condițiile de eliberare a permiselor de prospecțiune, precum și a articolului 18 din Legea nr. 554/2004. Arată că pornind de la definiția permisului de prospecțiune (art. 3 pct. 23 din Legea minelor), în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 14 din Legea minelor nr. 85/2003, ce reglementează regimul juridic al acestui permis, precum și cele ale art. 25 și art. 26 din Normele de aplicare a Legii minelor nr. 85/2003 aprobate prin H.G. nr. 1208/2003, prin care se prevede că în baza unui permis de prospecțiune pot fi executate studii de evaluare și interpretare a informațiilor preexistente și lucrări de cartare geologică, de geochimie, magnetometrie, radiometrie, electrometrie, gravimetrie, seismometrie, teledetecție, foraje și escavații de suprafață, determinări de laborator, cercetări tehnologice de preparare în faza de laborator și alte lucrări pentru stabilirea condițiilor generale favorabile acumulării resurselor minerale. Precizează că permisul de prospecțiune se eliberează în termen de maxim 30 de zile de la îndeplinirea condițiilor stabilite prin instrucțiunile tehnice emise de ANRM. Referitor la aceste instrucțiuni, prin Ordinul ANRM nr. 179/2005 au fost aprobate condițiile de eliberare a permiselor de prospecțiune, instanța interpretând greșit aceste dispoziții. Astfel, arată că există o etapă premergătoare inițierii concesiunii activității miniere, prevăzută de Normele de aplicare a Legii minelor nr. 85/2003 aprobate prin H.G. nr. 1208/2003, în care ANRM, în baza art. 37 din aceste Norme, este obligată să verifice, înainte de emiterea permiselor/licențelor, suprafața perimetrelor propuse de solicitant, coordonatele topogeodezice ale acestora și decide în funcție de oportunitatea concesionării, în termen de 45 de zile de la data înregistrării cererii. Susține că instanța de fond a aplicat și interpretat în mod greșit prevederile legale, considerând că autoritatea competentă, în faza administrativă, nu a analizat pe fond cererea din perspectiva îndeplinirii condițiilor legale, ci a respins cererea exclusiv pentru considerentul că nu există acordul titularului. Menționează că până la analizarea pe fond a cererii trebuiau îndeplinite condițiile premergătoare, cum ar fi existența unui perimetru liber și, în cazul în care acesta era deja concesionat, era necesar acordul titularului, iar în speță, perimetrele solicitate de societatea reclamantă, Lespezi-Cujba și Negovanu-Beleoaia din jud. Gorj, se suprapuneau cu perimetrul Polovraci și cu perimetrul Ungureanu, aferent Licenței de exploatare nr. 634/2000 acordată Societății Naționale a Sării, aspecte menționate prin Adresele ANRM nr. x/03.08.2020 și nr. y/03.08.2020. Mai mult, în aceste perimetre există deja rezerve omologate de grafit, ceea ce face ca activitatea de prospecțiune în zonele solicitate să nu fie oportună, fiind depășită faza de identificare a unor posibile acumulări de resurse minerale, conform art. 3 pct. 30 din Legea minelor. De asemenea, instanța de fond a interpretat greșit prevederile art. 25 din Legea minelor nr. 85/2003 când a minimalizat îndeplinirea condiției de obținere a acordului de la titularul licenței, ca fiind singurul motiv pentru care ANRM a respins cererea reclamantei. Consideră că nu se poate reține că nu a analizat pe fond cererea societății reclamante, având în vedere prevederile art. 14 din aceeași lege, unde se arată că permisul de prospecțiune se acordă în baza unei solicitări scrise, pentru un perimetru definit prin coordonate topogeodezice, iar forma și dimensiunile perimetrului de prospecțiune se stabilesc de către autoritatea competentă. Precizează că ANRM a verificat cererea societății reclamante, în baza art. 2 din Ordinul nr. 179/2005, de aprobare a Instrucțiunilor tehnice privind condițiile de eliberare a permiselor de prospecțiune și că inclusiv activității de prospecțiune i se aplică regimul juridic valabil pentru permisele de explorare/exploatare, în condițiile în care prospecțiunea este prima fază înainte de explorare și mai apoi de exploatare a resurselor minerale. Cum fișa tip a perimetrului de prospecțiune, propus de reclamantă, realizată la scări cuprinse între 1:25.000 și 1:200.000, întocmită conform Instrucțiunii tehnice privind documentația pentru delimitarea și fundamentarea perimetrelor de prospecțiune, de explorare sau de exploatare, a fost analizată de ANRM și pentru că s-a constatat că se suprapunea cu perimetrul afectat de o licență, în mod corect aceasta fost respinsă, întrucât una dintre condițiile impuse de art. 2 din Ordinul menționat nu a fost îndeplinită. Consideră că instanța de fond a interpretat în mod greșit prevederile contenciosului administrativ, în sensul că ANRM nu a soluționat cererea reclamantei, respectiv art. 18 din Legea nr. 554/2004, însă în raport cu cererea introductivă de instanță, privind nesoluționarea în termen de către ANRM a solicitării societății A. de eliberare a permiselor de prospecțiune pentru zonele Lespezi-Cujba și Negovanu-Beleoaia, se constată că instanța de fond nu a reținut nesoluționarea în termen, ci a admis în parte cererea, obligând pârâta să soluționeze pe fond cererea. Susține că instanța de control judiciar are de verificat dacă se aplică și se interpretează greșit prevederile legale menționate față de situația de fapt, în condițiile în care nu este vorba de o nesoluționare în termen, ci de respingerea cererii de acordare a permiselor de prospecțiune din partea ANRM, materializate prin adresele ANRM nr. x/3.08.2020 și nr. y/03.08.2020, prin care s-a arătat că în perimetrele respective există deja rezerve omologate de grafit și că licența acordată Societății Naționale a Sării-SALROM are ca obiect de exploatare șisturi grafitoase, ceea ce face ca activitatea de prospecțiune în perimetrele solicitate să fie neoportună/nenecesară. Menționează că rezervele omologate de grafit sunt deja înscrise în Fondul Național de Resurse/Rezerve, astfel că gradul de cunoaștere geologică a resurselor de grafit (resursă strategică) din perimetrele solicitate, este mult peste nivelul de prospecțiune. 3.2. Împotriva aceleiași sentințe a declarat recurs incident recurenta-reclamantă A. S.R.L., întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului incident și schimbarea în parte a sentinței atacate, în ceea ce privește soluția dată solicitării A. de obligare a ANRM la emiterea permiselor de prospecțiune, în sensul admiterii acesteia și înlăturării criticilor formulate de ANRM cu privire la soluția instanței de fond de admitere în parte a cererii de chemare în judecată și respingerea recursului, neîntemeiat, precum și obligarea ANRM la plata cheltuielilor de judecată. În motivarea recursului arată că instanța de fond a făcut o aplicare greșită a art. 18 din Legea nr. 554/2004, considerând că nu ar avea posibilitatea să oblige ANRM la emiterea permiselor de prospecțiune, astfel că a obligat ANRM la soluționarea cererii A.. Critică faptul că, deși a constatat tardivitatea răspunsului ANRM, acesta fiind formulat după inițierea prezentului litigiu, instanța de fond nu a procedat la analiza impactului acestuia. Susține că răspunsul ANRM este relativ vag și invocă motive contrare legii, aspect reținut în mod corect de către instanța de fond, acesta reprezintă un refuz de eliberare a permiselor de prospecțiune; că instanța de fond a pus în vedere recurentei-intimate să soluționeze cererea A. în condițiile în care ANRM susține că aceasta a fost soluționată; că nu există niciun motiv temeinic sau legal pentru care s-ar putea considera că obligarea de către instanță a ANRM de a elibera permisele de prospecțiune ar reprezenta o imixtiune în activitatea autorității din moment ce chiar legea oferă în mod expres această competență instanțelor de judecată. Consideră că, întrucât toate documentele relevante cu privire la solicitarea A. de eliberare a permiselor de prospecțiune au fost depuse la dosarul cauzei, instanța ar fi trebuit să facă aplicarea prevederilor art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, ce prevede în mod expres soluțiile care pot fi pronunțate de instanța de contencios administrativ, respectiv: anularea în tot sau în parte a unui act administrativ; obligarea autorității publice să emită un act administrativ; obligarea autorității să elibereze un alt înscris sau să efectueze o anumită operațiune administrativă. Față de textul de lege de mai sus, arată că obligarea autorității la soluționarea unei cereri de emitere a unui act administrativ nu se regăsește printre soluțiile care pot fi pronunțate de instanța de contencios administrativ, conform Legii nr. 554/2004, astfel că este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. În schimb, legea oferă în mod expres posibilitatea instanței de a obliga autoritatea publică să emită un act administrativ, aceasta fiind una dintre soluțiile impuse de Legea contenciosului administrativ, cu atât mai mult cu cât societatea a depus integral documentele în baza cărora a solicitat eliberarea permiselor de prospecțiune, instanța având posibilitatea de a verifica și confirma îndeplinirea tuturor condițiilor prevăzute de Norme și de Instrucțiunile Tehnice. În acest sens, consideră că nu exista niciun temei legitim pentru ca instanța de fond să refuze să soluționeze cauza în sensul celor solicitate de reclamantă.

Apărările formulate în recurs 4.1. Recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L a depus întâmpinare, odată cu recursul incident, prin care solicită respingerea recursului recurentei-pârâte și obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată. Susține că în speță, criticile recurentei-pârâte vizează existența unei suprapuneri între perimetre și perimetrele Polovragi și Ungureanu în care Salrom deține licență de exploatare, fără a preciza însă pentru ce resurse minerale și fără a depune dovezi, precum și faptul că gradul de cunoaștere geologică a resurselor de grafit din cadrul perimetrelor ar fi mult peste nivelul de prospecțiune și că nu ar exista niciun interes pentru realizarea unor noi lucrări de prospecțiune, fără a exista vreo dovadă depusă la dosarul cauzei nici în ceea ce privește această susținere. În acest sens, invocă art. 14 alin. (1) teza a II-a din Legea Minelor care prevede în mod expres că forma și dimensiunea perimetrelor de prospecțiune se stabilesc de către autoritate, însă în speță, ANRM a refuzat să ajusteze în mod corespunzător perimetrele, operațiune care se bazează pe informații care nu sunt publice, autoritatea având această obligație legală, scop în care a și încasat de la A. taxele de verificare a perimetrelor. Mai invocă art. 25 din Norme care prevede în mod expres că "pe baza permisului de prospecțiune pot fi executate studii de evaluare și interpretare a informațiilor preexistente", astfel că existența unor date anterioare nu poate reprezenta motiv de respingere a unei solicitări de emitere a permiselor de prospecțiune, mai ales în condițiile în care aceste informații pot avea finalitate distinctă și sunt compilate în beneficiul Statului Român. Consideră că ANRM face confuzie între dreptul de prospecțiune și dreptul de exploatare și că în practică, acordarea unor permise de prospecțiune nu va conduce de fiecare dată la solicitarea și/sau eliberarea unor permise de explorare/exploatare având în vedere că: nu sunt identificate resurse minerale de interes; costurile unei eventuale exploatări nu pot fi suportate de agentul economic interesat; nu sunt îndeplinite condițiile legale pentru eliberarea unor atare permise. Astfel, arată că argumentele ANRM se întemeiază pe o interpretare eronată a legii și o ignorare a propriilor atribuții. Susține că nu este necesară existența unui acord al titularului unei licențe de explorare/exploatare pentru acordarea unui permis de prospecțiune având în vedere că: (i) acordul titularului licenței este necesar doar în cazul acordării unui nou drept explorare și/sau exploatare în cadrul aceluiași perimetru, iar nu și la acordarea unui drept de prospecțiune, astfel cum a solicitat A.; (ii) acordul titularului licenței nu este oricum necesar pentru suprafețele care nu sunt incluse în perimetrul aferent licenței pe care încă o deține sau pentru care licența sa a expirat; (iii) ANRM are obligația de a indica modalitatea de ajustare a perimetrelor, obligație care nu a fost însă respectată. Așadar, chiar și în măsura existenței unor suprapuneri și a unor eventuale licențe de exploatare deținute de Salrom sau de un alt operator, ANRM este datoare să indice: (i) care sunt suprapunerile și cum ar trebui ajustate perimetrele astfel încât să se evite suprapunerile; (ii) motivul pentru care se blochează accesul unui agentul economic privat în zone pentru care agenți economici de stat nu mai au niciun drept legal sau licență minieră valabile; (iii) temeiul legal pentru refuzul de eliberare a permiselor de prospecțiune având în vedere că prevederile normative existente sunt contrare concluziei ANRM. În acest sens, susține că ANRM nu a adus niciun argument pertinent de natură să justifice refuzul său de a emite permisele de prospecțiune, aspect reținut și de către instanța de fond, iar, pe de altă parte, Instrucțiunile Tehnice nu prevăd alte criterii de evaluare a unei solicitări de eliberare a unor permise de prospecțiune, în afară de depunerea documentației complete. Art. 26 al Normelor prevede în mod expres că "lucrările de prospecțiune se execută într-un perimetru determinat, pe baza unui permis de prospecțiune neexclusiv, eliberat de ANRM Ia cererea persoanelor juridice române sau străine interesate, în termen de maximum 30 de zile de la îndeplinirea condițiilor stabilite prin instrucțiuni tehnice emise de ANRM". Referitor la susținerile ANRM, arată că: (i) legislația română, în general, și Legea minelor, în mod specific, nu fac referire la noțiunea de "resurse strategice"; ANRM face confuzie între activitatea de prospectare și activitățile de explorare și exploatare, invocând existența unei pretinse decizii de oportunitate, pentru care ar fi îndreptățită să refuze în mod discreționar eliberarea de permise de prospecțiune; (iii) domeniul minier din România este reglementat expres prin Legea minelor și normele de aplicare a acesteia, iar lipsa unei strategii sectoriale, a unor instrucțiuni specifice, unei aprobări din partea Guvernului României sau altor acte normative secundare sau terțiare, nu pot suspenda sau modifica aplicarea cadrului legislativ în vigoare, întrucât lucrările de prospectare nu dau niciun drept de explorare sau exploatare deținătorului permisului de prospecțiune. Mai arată că ANRM nu poate lua decizii referitor la lucrările de cercetare preliminară; că legea nu reglementează eliberarea permiselor de prospecțiune ca reprezentând o decizie de oportunitate a ANRM; că pentru perimetre, cu toate că, într-adevăr, au fost identificate și omologate anterior zăcăminte de grafit, astfel cum susține ANRM, lucrările de prospectare și explorare s-au desfășurat cu mai bine de 40-50 de ani în urmă și au avut în vedere o anumită utilizare economică a resurselor conform cerințelor de piață de la momentul respectiv, astfel în speță nu este vorba de o "redescoperire" a resurselor, ci de analiza unor noi scopuri economice în care aceste resurse ar putea fi utilizate, cu scopul de a determina în ce măsură minereurile identificate deja în zonă se pot preta din punct de vedere calitativ și cantitativ la scopuri economice moderne, asupra cărora nu s-au făcut nici un fel de cercetări (anozi pentru baterii ale automobilelor electrice, grafen, electrozi pentru industria nucleară, etc.) și astfel să extindă cunoașterea asupra utilizărilor economice a acestor resurse, lucru permis în mod expres de legislația în vigoare; că potrivit art. 2 din Norme, orice date și informații privind resursele minerale aparțin Statului Român; că nici prin cererea de recurs și nici în faza de fond a cauzei, ANRM nu a formulat nicio critică în ceea ce privește documentația depusă de A., ci a respins solicitarea sa pentru motive care nu se regăsesc în cadrul legal; că la fond, ANRM a susținut și blocarea valorificării economice a perimetrelor până la clarificarea poziției României față de exploatarea resurselor strategice, așa cum sunt ele definite în lista programelor B. a Uniunii Europene. Precizează că în urma acțiunii de control efectuată de Corpul de Control al Primului Ministru în luna iulie 2020, au fost constatate o serie de nereguli în ceea ce privește activitatea ANRM de emitere a avizelor, licențelor de concesiune minieră și a permiselor de exploatare, organele de control constatând o lipsă de interes în ceea ce privește îndeplinirea obligațiilor legale de către angajații și organele de conducere ale autorității. De asemenea, susține că în speță, conduita ANRM de nerespectare a legii a produs un prejudiciu evident A. prin blocarea parțială a activității și punerea în imposibilitatea de dezvoltare a planului de afaceri. 4.2. Recurenta-pârâtă Agenția Națională pentru Resurse Minerale a depus întâmpinare cu privire la recursul incident, solicitând respingerea acestuia ca nefondat, arătând că recurenta-reclamantă nu a arătat normele de procedură care au fost încălcate. Consideră că în speță nu pot fi identificate neregularități de ordin procedural care să poată fi sancționate cu nulitatea, conform art. 174 C. proc. civ. Susține că cererea de chemare în judecată a fost soluționată în mod corect și că, dacă instanța ar fi procedat conform solicitării reclamantei, ar fi încălcat atribuțiile puterii judecătorești, respectiv competența autorității publice în domeniul mineritului. Recurenta-pârâtă menționează că instanța nu are competența de a evalua cererea de eliberare a permiselor de prospecțiune prin prisma îndeplinirii condițiilor impuse de lege, astfel că instanța de fond a apreciat în mod corect că poate, cel mult, să oblige pârâta la soluționarea cererii reclamantei. Consideră că recurenta-reclamantă minimalizează rolul ANRM în stabilirea oportunității exploatării în vederea valorificării resurselor și rezervelor minerale ale Statului român; că instanța de fond a reținut în mod greșit că ANRM nu a soluționat pe fond cererea recurentei-reclamante, deși aceasta a respectat art. 16 și următoarele și art. 37 din Normele metodologice de aplicare a Legii minelor, aprobate prin H.G. nr. 1208/2003. Recurenta-pârâtă recunoaște că societatea reclamantă a depus documentația cerută de lege, dar era necesară și verificarea perimetrelor solicitate, cererea recurentei-reclamante fiind respinsă pentru neîndeplinirea condiției referitoare la accesul la acest perimetru, acesta fiind deja ocupat de un titular de licență de exploatare pentru aceeași substanță. Susține că prin adresa nr. x/17.03.2021 se confirmă faptul că a solicitat scoaterea din perimetrul licenței de exploatare nr. 991/1999 a perimetrului solicitat de C. S.R.L., în vederea demarării unui program de prospecțiune. Solicită a se reține faptul că nu poate acorda concesiunea activității de prospecțiune într-un perimetru afectat de o licență de exploatare. Arată că o ajustare de perimetru se face doar în anumite condiții prevăzute de lege, însă, în speță, perimetele solicitate sunt omologate pentru rezervele de grafit, în urma activității de exploatare ale titularului de licență, așa încât prospecțiunea în aceeași zonă nu este utilă sau oportună. Mai arată că potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 85/2003, forma și dimensiunea perimetrului de prospecțiune se stabilesc de către ANRM, ceea ce s-a și realizat prin respingerea cererii de acordare a permiselor în perimetrele Lespezi-Cujba și Negovanu-Beleoaia, jud. Gorj. Mai mult, la eliberarea unui permis de prospecțiune, legea impune negocierea unui volum de lucrări cu o valoare minimă, or, dacă în perimetrul respectiv nu există necesitatea niciunui volum de lucrări, este evidentă respingerea unui asemenea permis de prospecțiune.

Procedura de soluționare a recursurilor În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererilor de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013. În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 4 ianuarie 2023, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererilor de recurs la data de 3 mai 2023, în ședință publică, cu citarea părților.

Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursurilor Examinând legalitatea sentinței recurate prin prisma criticilor formulate prin cererile de recurs, a apărărilor formulate prin întâmpinări și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată și reține cele ce succed. În cauză, reclamanta A. S.R.L. a învestit instanța de contencios administrativ și fiscal cu o acțiune prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională pentru Resurse Minerale, obligarea acesteia la eliberarea permiselor de prospecțiune solicitate. Prima instanță a admis în parte cererea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională pentru Resurse Minerale; a obligat pârâta să soluționeze cererea reclamantei și a obligat pârâta la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 4000 RON. Împotriva sentinței instanței de fond au formulat recurs principal recurenta-pârâtă Agenția Națională pentru Resurse Minerale și recurs incident recurenta-reclamantă A. S.R.L., ambele întemeiate pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. 6.1. În ceea ce privește recursul incident declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L., Înalta Curte constată că este fondat. Cu titlu preliminar, Înalta Curte constată că, deși recurenta-reclamantă a invocat în mod expres doar motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., prin cererea de recurs au fost formulate și critici care se circumscriu motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., instanța de recurs urmând a analiza recursul din ambele perspective. Sub un prim aspect, în ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte constată că nu este fondat. Astfel, recurenta-reclamantă a susținut faptul că obligarea pârâtei la soluționarea cererii reclamantei nu se încadrează în norma prevăzută la art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, potrivit căreia: "Instanța, soluționând cererea la care se referă art. 8 alin. (1), poate, după caz, să anuleze, în tot sau în parte, actul administrativ, să oblige autoritatea publică să emită un act administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze o anumită operațiune administrativă." Or, obligarea pârâtei la soluționarea cererii reclamantei se încadrează noțiunii de efectuare a unei anumite operațiuni administrative, astfel că soluția instanței de fond nu excede soluțiilor pe care instanța de contencios administrativ le poate pronunța. Prin urmare, acest motiv de casare nu este fondat. În schimb, Înalta Curte constată că este fondat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Astfel, prin adresa înregistrată la ANRM sub nr. x din 01.11.2019, recurenta-reclamantă A. S.R.L. a solicitat Agenției Naționale pentru Resurse Minerale eliberarea unui permis de prospecțiune pentru rocă cu grafit în perimetrul Lespezi - Cujba, jud. Gorj, iar prin adresa înregistrată la ANRM sub nr. x din 01.11.2019, recurenta-reclamantă A. S.R.L. a solicitat Agenției Naționale pentru Resurse Minerale eliberarea unui permis de prospecțiune pentru rocă cu grafit în perimetrul Negovanu - Beleoaia, jud. Gorj. La cele două cereri, recurenta-reclamantă a atașat documentele necesare conform art. 2 din Instrucțiunile tehnice privind condițiile de eliberare a permiselor de prospecțiune, din 27.01.2022, aprobate prin Ordinul nr. 179/2005, conform căruia: "În vederea eliberării permisului de prospecțiune, persoanele juridice române sau străine interesate trebuie să depună la Agenția Națională pentru Resurse Minerale (A.N.R.M.) următoarele documente: a) cerere privind eliberarea unui permis de prospecțiune; b) fișa-tip a perimetrului de prospecțiune propus, la scări cuprinse între 1:25.000 și 1:200.000, întocmită conform Instrucțiunii tehnice privind documentația pentru delimitarea și fundamentarea perimetrelor de prospecțiune, de explorare sau de exploatare; c) datele de identificare a firmei: - certificatul de înregistrare a societății, în copie; - certificat constatator emis de Oficiul Național al Registrului Comerțului; d) date privind capacitatea tehnică: - atestatul emis de A.N.R.M., cu privire la efectuarea de activități miniere, referitor la agentul economic care solicită permisul de prospecțiune sau - contract de prestări servicii, în copie conform cu originalul, încheiat între societatea care solicită permisul de prospecțiune și un agent economic atestat A.N.R.M. care are capacitatea tehnică de a realiza lucrări de prospecțiune; - societatea care solicită permis de prospecțiune să aibă în lista activităților autorizate codul CAEN corespunzător desfășurării de activități miniere, și anume: "Cod CAEN 0990 - Activități și servicii anexe pentru extracția mineralelor"; e) date privind capacitatea financiară a firmei: - certificat de atestare fiscală emis de Agenția Națională de Administrare Fiscală; - certificat de atestare fiscală privind impozitele, taxele locale și alte venituri datorate bugetului local (prevăzute de art. 59 și 60 din Normele pentru aplicarea Legii minelor nr. 85/2003, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1,208/2003, cu modificările ulterioare), actualizate; - scrisoare de bonitate cu 2 indicatori (lichiditatea globală, solvabilitatea patrimonială). Acești indicatori vor fi analizați în raport cu volumul/valoarea lucrărilor de prospecțiune propuse; f) program cu lucrările de prospecțiune pe care autorul cererii își propune să le execute, durata și valoarea acestora; g) proiectul tehnic de refacere a mediului, conform Ordinului președintelui Agenției Naționale pentru Resurse Minerale, al ministrului mediului și schimbărilor climatice și al ministrului economiei nr. 202/2.881/2.348/2013 pentru aprobarea Instrucțiunilor tehnice privind aplicarea și urmărirea măsurilor stabilite în planul de refacere a mediului, în planul de gestionare a deșeurilor extractive și în proiectul tehnic de refacere a mediului, precum și modul de operare cu garanția financiară pentru refacerea mediului afectat de activitățile miniere." Întrucât recurenta-pârâtă nu a dat curs celor două cereri ale recurentei-reclamante, aceasta a revenit. Ulterior, prin adresele nr. x/03.08.2020 și, respectiv, 8372/03.08.2020, Agenția Națională pentru Resurse Minerale a răspuns recurentei-reclamantei, în sensul că nu poate da curs solicitării acesteia, întrucât pentru perimetrul Negovanu-Beleoaia, acesta se suprapune cu perimetrul Polovraci, unde există rezerve omologate de grafit, iar în ceea ce privește perimetrul Lespezi-Cujba, acesta se suprapune cu perimetrul Polovraci, unde există rezerve omologate de grafit și cu perimetrul Ungurelașu, aferent licenței de exploatare nr. 634/2000, pentru șisturi grafitoase, în vigoare până la 09.08.2020 Înalta Curte constată că se impun a fi reținute și următoarele dispoziții legale: Art. 14 alin. (1) din Legea minelor nr. 85/2003, forma în vigoare la data formulării cererilor, respectiv în 2019, potrivit căruia: "(1) Prospecțiunea se realizează pe bază de permis neexclusiv eliberat în condițiile legii de autoritatea competentă pe baza primirii unei solicitări scrise, pentru un perimetru definit prin coordonate topogeodezice. Forma și dimensiunile perimetrului de prospecțiune se stabilesc de către autoritatea competentă." Art. 1, 3, 4 și 5 din Instrucțiunile tehnice privind condițiile de eliberare a permiselor de prospecțiune, din 27.01.2022, aprobate prin Ordinul nr. 179/2005, potrivit cărora: Art. 1. - "Eliberarea permisului de prospecțiune se face de către Agenția Națională pentru Resurse Minerale, potrivit prevederilor art. 14 din Legea minelor nr. 85/2003, cu modificările și completările ulterioare." Art. 3. - "Conturul și suprafața perimetrului de prospecțiune se stabilesc de către Agenția Națională pentru Resurse Minerale, în funcție de substanțele minerale utile din perimetru, structura și formațiunile geologice în care acestea sunt cantonate, durata și volumul lucrărilor." Art. 4. - "În funcție de durata lucrărilor și de suprafața perimetrului, la eliberarea permisului, se stabilesc volumul de lucrări și valoarea minimă a acestora, prin negocieri cu Agenția Națională pentru Resurse Minerale". Art. 5. - "Permisul de prospecțiune se eliberează în termen de maximum 30 de zile de la data constatării îndeplinirii tuturor condițiilor prevăzute pentru emiterea acestuia: capacitate tehnică, capacitate financiară, program cu lucrările de prospecțiune acceptat și proiect tehnic de refacere a mediului bine fundamentat, referitor la lucrările de refacere a mediului necesare sau de garantare a execuției acestor lucrări, pentru o durată de maximum 3 ani, fără drept de prelungire". În cauză, Înalta Curte constată că eliberarea permisului de prospecțiune se face în termen de maximum 30 de zile de la data constatării îndeplinirii tuturor condițiilor prevăzute pentru emiterea acestuia, condiții ce reies din documentele ce se impun a fi atașate cererii de eliberare a certificatului de prospecțiune. Examinând înscrisurile de la dosar, Înalta Curte constată că recurenta-reclamantă a depus documentația completă odată cu depunerea cererilor. De altfel chiar recurenta-pârâtă a recunoscut că societatea a depus documentația completă în vederea eliberării permiselor solicitate. Prin urmare, în aceste condiții, Înalta Curte constată că instanța de fond a reținut în mod greșit că nu poate proceda la o analiză pe fondul cererii de acordare a permisului de prospecțiune în condițiile în care nu există o verificare sub aspectul îndeplinirii tuturor condițiilor de acordare a acestuia pentru ca instanța de judecată să procedeze la un control de legalitate și temeinicie, câtă vreme ANRM a analizat cererile recurentei-reclamante și le-a respins cu motivarea că perimetrele în care se solicită efectuarea respectivelor prospecțiuni se suprapun peste alte perimetre în care au fost identificate rezerve de rocă cu grafit. De asemenea, Înalta Curte constată că o asemenea soluție nu semnifică imixtiunea instanței de judecată în competența proprie a ANRM, în condițiile în care art. 18 din Legea nr. 554/2004 permite instanței de contencios administrativ să oblige autoritatea publică să efectueze o anumită operațiune administrativă, iar pe de altă parte, ANRM a fost învestit cu soluționarea cererilor recurentei-reclamante și le-a respins. În condițiile în care recurenta-pârâtă nu a furnizat nicio justificare rezonabilă pentru care a refuzat emiterea permiselor de prospecțiune, în temeiul unui criteriu ce nu este prevăzut de Legea minelor nr. 85/2003 și nici de Instrucțiunile tehnice privind condițiile de eliberare a permiselor de prospecțiune, din 27.01.2022, aprobate prin Ordinul nr. 179/2005, Înalta Curte constată că este întemeiat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., impunându-se reformarea hotărârii recurate pe acest temei. 6.2. În ceea ce privește recursul principal declarat de recurenta-pârâtă Agenția Națională pentru Resurse Minerale, Înalta Curte constată că este nefondat. În esență, recurenta-pârâtă susține că era îndreptățită să refuze eliberarea permiselor de prospecțiuni, câtă vreme perimetrele în discuție se suprapun peste alte perimetre ce conțin rocă de grafit, astfel că prospecțiunile pe care intenționează să le facă recurenta-reclamantă nu sunt necesare și nici utile, întrucât în baza unor studii anterioare s-a stabilit că perimetrele respective conțin rocă de grafit. Sub un prim aspect, recurenta-pârâtă critică interpretarea dată de către instanța de fond prevederilor Legii minelor nr. 85/2003, a Normelor de aplicare ale Legii minelor aprobate prin H.G. nr. 1208/2003, a Ordinului ANRM nr. 179/2005 prin care au fost aprobate Instrucțiunile tehnice privind condițiile de eliberare a permiselor de prospecțiune, precum și a articolului 18 din Legea nr. 554/2004. Consideră că în speță sunt aplicabile dispozițiile art. 14 din Legea minelor nr. 85/2003 și cele ale art. 25 și art. 26 din Normele de aplicare a Legii minelor nr. 85/2003 aprobate prin H.G. nr. 1208/2003. Potrivit textelor de lege invocate: Art. 14 alin. (1) din Legea minelor nr. 85/2003, forma în vigoare la data formulării cererilor, respectiv în 2019 prevede că: "(1) Prospecțiunea se realizează pe bază de permis neexclusiv eliberat în condițiile legii de autoritatea competentă pe baza primirii unei solicitări scrise, pentru un perimetru definit prin coordonate topogeodezice. Forma și dimensiunile perimetrului de prospecțiune se stabilesc de către autoritatea competentă." Potrivit art. 25 din Norma metodologică pentru aplicarea Legii minelor nr. 85/2003 din 14.10.2003, aprobată prin H.G. nr. 1208/2003, invocat de către recurenta-pârâtă: "Pe baza permisului de prospecțiune pot fi executate studii de evaluare și interpretare a informațiilor preexistente și lucrări de cartare geologică, de geochimie, magnetometrie, radiometrie, electrometrie, gravimetrie, seismometrie, teledetecție, foraje, excavații de suprafață, determinări de laborator, cercetări tehnologice de preparare în faza de laborator și alte lucrări pentru stabilirea condițiilor generale favorabile acumulării resurselor minerale". De asemenea, potrivit art. 26 din aceeași normă metodologică: "Lucrările de prospecțiune se execută într-un perimetru determinat, pe baza unui permis de prospecțiune neexclusiv, eliberat de A.N.R.M. la cererea persoanelor juridice române sau străine interesate, în termen de maximum 30 de zile de la îndeplinirea condițiilor stabilite prin instrucțiuni tehnice emise de A.N.R.M." Analizând textele de lege de mai sus, invocate de către recurenta-pârâtă în susținerea punctului său de vedere, se observă că acestea nu fac vorbire de refuzul eliberării permiselor în ipoteza invocată în speță. Înalta Curte mai constată că, deși recurenta-pârâtă a invocat faptul că permisul de prospecțiune se eliberează în termen de maxim 30 de zile de la îndeplinirea condițiilor, ea însăși nu a respectat acest termen, în condițiile în care cererile au fost formulate de către recurenta-reclamantă la data de 01.11.2019, aceasta revenind ulterior cu o nouă cerere pentru fiecare dintre perimetre, iar recurenta-pârâtă a formulat un prim răspuns prin adresele nr. x/03.08.2020 și, respectiv, 8372/03.08.2020, prin urmare, cu nerespectarea termenului de 30 de zile. Astfel fiind, contrar celor susținute de către recurenta-pârâtă, este evident că în cauză este vorba de o nesoluționare în termen a unei cereri, în sensul art. 8 din Legea nr. 554/2004, raportat la art. 2 alin. (1) lit. h) din aceeași lege. Este adevărat că ulterior, cu depășirea termenului de soluționare a cererilor, recurenta-pârâtă le-a respins prin adresele nr. x/03.08.2020 și nr. y/03.08.2020, pentru considerentul că perimetrele vizate de activitatea de prospecțiune se suprapun cu alte perimetre pe care există licențe de exploatare. Pe de altă parte, recurenta-pârâtă invocă și faptul că instanța de fond a interpretat greșit prevederile art. 25 din Legea minelor nr. 85/2003, potrivit căruia: "În limitele unui perimetru de explorare/exploatare, autoritatea competentă poate acorda, în condițiile legii, unor persoane juridice, altele decât titularul licenței, dreptul de explorare și/sau exploatare pentru alte resurse minerale, cu acordul titularului". Or, Înalta Curte constată că textul de lege de mai sus prevede că acordul titularului licenței este necesar doar în ipoteza solicitării dreptului de explorare și/sau exploatare pentru alte resurse minerale decât cea pentru care există o licență acordată, ceea ce nu este cazul în speță, unde este vorba de un permis de prospecțiune, pentru care legiuitorul prevede doar îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege, dovedite cu documentația depusă odată cu cererea de emitere a permiselor. Prin urmare, recurenta-pârâtă este în eroare cu privire la acest aspect. Din această perspectivă, nu poate fi reținută nici susținerea recurentei în sensul că activității de prospecțiune i se aplică regimul juridic valabil pentru permisele de explorare/exploatare, în condițiile în care legiuitorul a înțeles să le reglementeze separat în cuprinsul Legii minelor nr. 85/2003 și a celorlalte norme din legislația secundară. Tot nefondată este și susținerea recurentei-pârâte referitoare la oportunitatea activității de prospecțiune în zonele solicitate, în condițiile în care au fost identificate în perimetrele respective roci cu grafit, ceea ce face ca activitatea de prospecțiune să nu fie utilă, deoarece Legea nr. 85/2003 și normele de aplicare nu condiționează emiterea permiselor de prospecțiune de neidentificarea în zonă a unor depozite de resurse minerale de genul celor pentru care se solicită permisul de prospecțiune. De asemenea, este nefondată și susținerea recurentei-pârâte că instanța de fond ar fi reținut în mod greșit că nu a analizat pe fond cererea societății reclamante, în condițiile în care respingerea solicitărilor recurentei-reclamante s-a făcut pe considerentul suprapunerii perimetrelor, fără a se face nicio mențiune din care să reiasă că cererile au fost analizate pe fond. Totodată, se impun a fi reținute și argumentele arătate la pct. 6.1 din prezenta decizie, în analiza recurentului recurentei-reclamante. Prin urmare, nu se identifică incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recursul de față urmând a fi respins ca nefondat.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va admite recursul incident declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. împotriva sentinței nr. 1800 din data de 3 decembrie 2021, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal; va casa sentința recurată și, rejudecând: va admite acțiunea formulate de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională pentru Resurse Minerale și va obliga pârâta Agenția Națională pentru Resurse Minerale la eliberarea permiselor de prospecțiune solicitate de reclamanta S.C. A. S.R.L. pentru perimetrele Lespezi - Cujba și Negovanu - Beleoaia, jud. Gorj, pentru rocă de grafit. De asemenea, pentru aceleași considerente și aceleași temeiuri de drept, Înalta Curte va respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă Agenția Națională pentru Resurse Minerale împotriva aceleiași sentinței, ca nefondat. În temeiul dispozițiilor art. 453 C. proc. civ., Înalta Curte va obliga recurenta-pârâtă Agenția Națională pentru Resurse Minerale, ca parte care a pierdut procesul, la plata către recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. a sumei de 5.000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată, reduse conform art. 451 alin. (2) C. proc. civ., apreciind că onorariul solicitat, în cuantum de 8197,89 RON, rezultat din factura și din dovada efectuării plății, depuse la dosar, este disproporționat în raport cu complexitatea cauzei și cu activitatea desfășurată de avocat, care a constat în formularea întâmpinării și prezența la singurul termen de judecată acordat pentru soluționarea recursurilor.