Decizia nr. 837/2023 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal

Cererea de chemare în judecată Prin acțiunea înregistrată inițial pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 27.07.2015 reclamanta S.C. A. S.A. a chemat în judecată pârâta Agenția Naționala pentru Resurse Minerale solicitând pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună obligarea paratei la eliberarea documentului oficial prin care se permite reclamantei sa exploateze resursa minerala "calcar" din perimetrul minier A., conform Licenței de concesiune nr. x, aprobata prin H.G. nr. 1203/2004 și a "Contractului de asociere în vederea executării activităților miniere de exploatare a calcarului, prevăzute de Licența de concesiune nr. x, aprobata prin H.G. nr. 1203/2004" nr. 99/18.03.2014, încheiat intre A. S.A. în calitate de titular și S.C. A. S.A. și aprobat prin Acordul nr. 1/17.03.2014, emis de Președintele ANRM București, în temeiul art. 38 lit. e) din Legea minelor 85/2003 și al prevederilor art. 24 alin. (1) lit. g) din Normele pentru aplicarea Legii minelor nr. 85/2003, aprobate prin H.G. nr. 1203/2003. Prin decizia nr. 157/17.01.2019, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul formulat de reclamanta S.C. A. S.A., a casat în parte sentința recurată în sensul că a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei pe cererea subsidiară întemeiată pe Legea nr. 554/2004 și a trimis cauza spre rejudecarea acestui capăt de cerere la aceeași instanță de fond; cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 12.04.2019 sub nr. x/2015*. În rejudecare, Curtea a constatat că este învestită cu cererea formulată în subsidiar de reclamantă, de obligare a pârâtei la completarea avizului nr. x/9.04.2015, prin care să se permită reclamantei exploatarea resursei minerale "calcar", atât în subteran, cât și la suprafață, sub sancțiunea plății de penalități, în temeiul dispozițiilor Legii nr. 554/2004. Prin notele scrise depuse la data de 16.09.2019, reclamanta a invocat excepția de nelegalitate a încheierii de omologare nr. 142/2000 emisă de Agenția Națională pentru Resurse Minerale.

Hotărârea primei instanțe Prin sentința civilă nr. 2544 din 19 noiembrie 2019 a Curții de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal pronunțată în dosarul nr. x/2015, s-a respins excepția de nelegalitate, ca inadmisibilă, și s-a respins acțiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.A., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională pentru Resurse Minerale, ca neîntemeiată.

Recursul exercitat în cauză Împotriva sentinței civile nr. 2544 din 19 noiembrie 2019 a Curții de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a formulat recurs reclamanta S.C. A. S.A., invocând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. În esență, recurenta-reclamantă a susținut gresita aplicare a normelor de drept material la pronunțarea sentinței recurate, respectiv a dispozițiilor art. 38 lit. e) din Legea minelor nr. 85/2003 și art. 2 alin. (2) din Legea 554/2004.

Apărările formulate de intimată Intimata-pârâtă a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței recurate ca fiind legală.

Procedura de soluționare a cererii de recurs În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013. În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 2 august 2021, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererii de recurs la data de 13 octombrie 2022, în ședință publică, cu citarea părților. La data de 28.06.2022, recurenta-reclamantă a depus la dosar cerere de renunțare la judecată și la soluționarea cererii de recurs, iar, la data de 12.07.2022, Curtea de Apel București a comunicat cererea de renunțare la cererea de chemare în judecată, întemeiată pe art. 406 C. proc. civ., formulată de recurentă, cereri care au fost comunicate părții adverse litigante, cu mențiunea formulării unui punct de vedere. Intimata-pârâtă a formulat note de ședință, prin care a precizat că nu este de acord cu renunțarea la cererea de chemare în judecată. A arătat, însă, că este de acord cu renunțarea la soluționarea cererii de recurs, care ar constitui o veritabilă cerere de achiesare a recurentei-reclamante la hotărârea pronunțată de prima instanță. Prin încheierea din data de 13.10.2022, în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., s-a dispus suspendarea judecării recursului, pentru lipsa nejustificată a părților. La data de 10.11.2022, recurenta-reclamantă a formulat cerere de repunere pe rol a cauzei în vederea soluționării recursului, fixându-se termen la data de 16 februarie 2023, în ședință publică, cu citarea părților. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra cererii de revizuire Analizând cererea de renunțare la judecată formulată de recurenta-reclamantă, Înalta Curte urmează să ia act de manifestarea de voință a acesteia. Constatând că, în cauză, recurenta-reclamantă a formulat cerere de renunțare la judecată, întemeiată pe dispozițiile art. 406 C. proc. civ., instanța de control judiciar are în vedere și prevederile art. 22 din C. proc. civ., republicat, care prevăd că: "(…) (4) Judecătorul dă sau restabilește calificarea juridică a actelor și faptelor deduse judecății, chiar dacă părțile le-au dat o altă denumire. (…) (6) Judecătorul trebuie să se pronunțe asupra a tot ceea ce s-a cerut, fără însă a depăși limitele învestirii, în afară de cazurile în care legea ar dispune altfel". Amintește instanța de control judiciar că potrivit art. 9 din C. proc. civ.: "(...) (2) Obiectul și limitele procesului sunt stabilite prin cererile și apărările părților. (3) În condițiile legii, partea poate, după caz, renunța la judecarea cererii de chemare în judecată sau la însuși dreptul pretins, poate recunoaște pretențiile părții adverse, se poate învoi cu aceasta pentru a pune capăt, în tot sau în parte, procesului, poate renunța la exercitarea căilor de atac ori la executarea unei hotărâri. De asemenea, partea poate dispune de drepturile sale în orice alt mod permis de lege." Totodată, art. 406 C. proc. civ. prevede următoarele: "(1) Reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, în tot sau în parte, fie verbal în ședință de judecată, fie prin cerere scrisă. (...) (4) Dacă reclamantul renunță la judecată la primul termen la care părțile sunt legal citate sau ulterior acestui moment, renunțarea nu se poate face decât cu acordul expres sau tacit al celeilalte părți. Dacă pârâtul nu este prezent la termenul la care reclamantul declară că renunță la judecată, instanța va acorda pârâtului un termen până la care să își exprime poziția față de cererea de renunțare. Lipsa unui răspuns până la termenul acordat se consideră acord tacit la renunțare. (5) Când renunțarea la judecată se face în apel sau în căile extraordinare de atac, instanța va lua act de renunțare și va dispune și anularea, în tot sau în parte, a hotărârii sau, după caz, a hotărârilor pronunțate în cauză. (...)" Așa fiind, dispozițiile art. 406 din C. proc. civ. reglementează dreptul reclamantului de a renunța la judecata cererii de chemare în judecată, în fața instanței de fond sau în calea extraordinară de atac, iar când renunță la judecată la primul termen la care părțile sunt legal citate sau ulterior acestui moment, renunțarea nu se poate face decât cu acordul expres sau tacit al celeilalte părți. În cauză, se constată că prin cererea de renunțare formulată inițial recurenta-reclamantă a solicitat să se ia act de renunțarea la judecată și la soluționarea cererii de recurs, iar, prin cererea depusă la dosar ulterior, a solicitat să se ia act de renunțarea la cererea de chemare în judecată. Intimata-pârâtă, exprimându-și poziția procesuală, în condițiile art. 406 alin. (4) C. proc. civ., a precizat expres că nu este de acord ca instanța să ia act de renunțarea la cererea de chemare în judecată, cu consecința anulării sentinței de fond, însă este de acord cu renunțarea la judecarea cererii de recurs, care în opinia sa, reprezintă o achiesare la sentința primei instanțe. Așa fiind, Înalta Curte constată că, în cauză, nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 406 alin. (4) C. proc. civ., astfel că nu se poate lua act de renunțarea la judecarea cererii de chemare în judecată, în calea de atac a recursului, conform art. 406 alin. (5) din același cod. Având în vedere că recurenta-reclamantă a formulat și cerere de renunțare la judecata recursului, cu care partea adversă litigantă este de acord, Înalta Curte constată că această cerere reprezintă în fapt o achiesare la hotărârea instanței de recurs atacată cu revizuire, reglementată de dispozițiile art. 463 alin. (1) teza a II-a din C. proc. civ., care prevăd că "achiesarea reprezintă renunțarea unei părți la calea de atac pe care o putea folosi ori pe care a exercitat-o deja împotriva tuturor sau a anumitor soluții din respectiva hotărâre". Prin urmare, manifestarea de voință în sensul renunțării la judecarea căii de atac exercitate este un act de dispoziție, o desistare a părții, prin care aceasta achiesează la hotărârea împotriva căreia a declarat o cale de atac, fiind vorba despre acceptarea de către parte a unei situații procesuale apreciate ca nefavorabile la momentul exercitării căii de atac respective. În cauză, recurenta solicitat, în mod expres, pronunțarea unei hotărâri prin care instanța să ia act de renunțarea la judecarea recursului exercitat de aceasta împotriva sentinței civile nr. 2544 din 19 noiembrie 2019 a Curții de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal pronunțată în dosarul nr. x/2015, prin care s-a respins actiunea sa, ca neîntemeiată. În aceste condiții, având în vedere manifestarea de voință a recurentei-reclamante, neîndoielnică și neechivocă, în sensul de a renunța la judecata căii de atac exercitate, ce reprezintă o desistare, un act de dispoziție al titularului acesteia, care nu este supus cenzurii instanței de judecată, conform principiului disponibilității care guvernează procesul civil, reglementat de art. 9 C. proc. civ., Înalta Curte urmează să ia act de renunțarea recurentei la judecarea cererii de recurs exercitat în cauză. Temeiul legal al soluției adoptate Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 463 coroborat cu art. 9 din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va lua act de cererea formulată de recurenta-reclamantă privind renunțarea la judecata recursului.