ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1554/2024

Ședința publică din data de 19 martie 2024

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate și analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins. În cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond ori se anulează sau se constată perimarea lui, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluției fără a se evoca și analiza motivelor de casare".

Circumstanțele cauzei

Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal la data de 04.07.2022, sub nr. x/2022, reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională pentru Resurse Minerale, a solicitat obligarea pârâtei să emită "Autorizarea în scris, a începerii activității miniere prevăzute în Contractul de licență nr. x/2005 aprobat prin Ordinul Președintelui Agenției Naționale pentru Resurse Minerale nr. 133/06.07.2021, publicat în Monitorul Oficial al României nr. 695 din 14 iulie 2021, potrivit art. 22 din Legea minelor nr. 85/2003, constatarea întreruperii cursului termenului de 360 de zile prevăzut în art. 22 din Legea nr. 85/2003 la data introducerii prezentei acțiuni, cu cheltuieli de judecată.

Hotărârea primei instanțe

Prin sentința nr. 1 pronunțată în data de 18 ianuarie 2023, Curtea de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal a dispus următoarele:

"Admite în parte cererea având ca obiect "obligare emitere act administrativ", formulate de către reclamanta S.C. A. S.R.L., cu sediul ales la Cabinet de Avocat B. din mun. Iași,jud. Iași, în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională pentru Resurse Minerale, cu sediul în sectorul 1 al mun. București, astfel cum a fost precizată.

Obligă pârâta să emită în favoarea reclamantei actul administrativ prin care să autorizeze începerea activității miniere prevăzute în contractul de licență nr. x/2005, aprobat prin Ordinul ANRM NR. 133/06.07.2021, fără a solicita autorizație de mediu pentru întregul perimetru al licenței de exploatare, ci exclusiv pentru perimetrul în care se vor executa activitățile de exploatare ce urmează a fi desfășurate conform programului anual de lucrări.

Respinge celelalte pretenții ca neîntemeiate.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Recursul se va depune la Curtea de Apel Suceava sub sancțiunea nulității."

Recursul formulat în cauză

Împotriva sentinței nr. 1 pronunțată în data de 18 ianuarie 2023, de Curtea de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal a formulat recurs pârâta Agenția Națională pentru Resurse Minerale și, invocând dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 4, 6 și 8 C. proc. civ., a solicitat admiterea acestuia, casarea în parte a hotărârii atacate si procedând la rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată ca inadmisibilă, pe cale de excepție, iar pe fond, ca neîntemeiată.

Totodată, a formulat cerere de repunere în termen, susținând că sentința a fost comunicată la sediul ANRM la data de 18 aprilie 2023.

În motivarea cererii de repunere în termen recurenta a susținut că a formulat cerere de acces la dosarul electronic, doar pentru vizualizarea documentelor emise în dosar, iar nu și pentru comunicarea în format electronic a actelor de procedură.

În urma relațiilor solicitate de la Curtea de Apel Suceava, i-a fost comunicat faptul că recurenta figurează că a vizualizat deja sentința recurată și că nu va mai fi comunicată prin poștă.

A invocat, în susținerea cererii de repunere în termenul de formulare a cererii de recurs, Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 75/2022, publicată în Monitorul Oficial nr. 182/03.03.2023, prin care se statuează că nerespectarea modului de comunicare a actelor de procedură, așa cum a fost el invocat de către parte în proces, duce la nulitatea actului de comunicare, dacă prin nerespectarea modalității de comunicare s-a adus părții o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin desființarea acestuia în temeiul art. 175 alin. (1) C. proc. civ., fără a fi condiționată de utilizarea procedurii înscrierii în fals.

Arată că a formulat Cererea nr. x/28.03.2023 pentru comunicarea sentinței civile mai sus menționate, după ce a constatat că din februarie 2023 în dosarul electronic, această hotărâre figura cu mențiunea "Acesta nu este un document finalizat". La fiecare accesare ulterioară a dosarului electronic, sentința purta aceeași mențiune de nefinalizare. Pentru a se convinge de veridicitatea celor vizualitate, s-a luat legătura cu Grefa Curții de Apel Suceava și în urma convorbirii telefonice cu doamna C., i-a fost transmis faptul că Sentința figurează a fi comunicată către ANRM, dar fără posibilitatea de a Vizualiza data comunicării. Ulterior, a primit prin poștă, din partea Curții de Apel Suceava, Adresa nr. x/06.04.2023, înregistrată la sediul ANRM sub nr. x/12.04.2023, prin care i se menționează faptul că sentința civilă nr. 1/18.01.2023 a fost comunicată prin TSD la data de 06.02.2023, "figurând ca vizualizată".

Având în vedere prevederile art. 154

1

C. proc. civ., atât timp cât ANRM nu a solicitat în mod direct comunicarea hotărârii prin poșta electronică și nici în timpul procesului, iar instanța nu a solicitat în mod expres acest lucru, recurenta consideră că până la acest moment, față de ANRM nu a fost comunicată sentința mai sus indicată.

Astfel, în baza art. 186 C. proc. civ., solicită a se constata că ANRM este în termen să formuleze Cererea de recurs împotriva sentinței civile nr. 1/18.01.2023,

Pe fondul recursului susține că înțelege să critice soluția instanței de fond, prin care a admis cererea intimatei-reclamante de obligare a ANRM "să emită actul administrativ prin care să autorizeze începerea activității miniere prevăzute în contractul de licență nr. x/2005 aprobat prin Ordinul ANRM NR. 133/06.07.2021, fără a solicita autorizație de mediu pentru întregul perimetru al licenței de exploatare, ci exclusiv pentru perimetrul în care se vor executa activitățile de exploatare ce urmează a fi desfășurate conform programului anual de lucrări", având în vedere dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. coroborat cu prevederile art. 22 din Legea minelor nr. 85/2003 și ale Ordinului nr. 47/2008 privind aplicarea Instrucțiunilor tehnice privind elaborarea și avizarea programelor anuale de exploatare.

Procedând în această manieră, instanța de fond își depășește atribuțiile judecătorești, adăugând la lege, pe de o parte, iar pe de altă parte, obligă o autoritate publică centrală, competentă în domeniul activităților miniere, să nu respecte legea, aplicând față de societatea reclamantă un regim preferențial.

A doua critică de nelegalitate se referă la modul contradictoriu al motivării acesteia, invocând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Contradicția și incoerența raționamentului instanței de fond sunt vădite. La prima excepție, a inadmisibilității, nu unește excepția cu fondul, ca mai apoi, câteva rânduri mai jos în încheierea de ședintă, să spună exact contrariul. Mai mult, lipsa de obiect a cauzei (menționată de instanță) în concepția instanței de fond, nu duce la inadmisibilitatea cererii, aspect pe care urmează ca instanța de control să îl verifice, având în vedere că de legalitatea acestui raționament, a depins pronuntarea sentinței atacate. De asemenea, lipsa interesului, neexistând încă un refuz explicit din partea ANRM nici dovedirea unui prejudiciu, nu reprezintă un motiv de inadmisibilitate, în opinia instanței de fond. Faptul că nu s-a împlinit termenul, pus la dispoziția ANRM de către lege, în care să se emită în scris sau nu autorizarea începerii activității miniere, nu este apreciat de instantă ca fiind un motiv de prematuritate.

Din lecturarea sentintei reiese că, deși se constată că "nu a fost exprimat sub formă de negație" un refuz, instanța de fond asimilează o adresă, respectiv cea cu nr. 9352/17.06.2022, cu "un act administrativ atipic" prin care " este dat un refuz al pârâtei de a solutiona favorabil cererea de autorizare". Astfel, recurenta critică această apreciere a instanței, raportat la prevederite art. 2 alin. (1) lit. (i) din Legea nr. 554/2004.

Neexistând un refuz nejustificat, instanța de contencios administrativ nu poate fi sesizată pentru analizarea acestui refuz, pentru că nu exisă, în conditiile art. 8 alin. (2) teza a doua din Legea nr. 554/2004.

Adăugând la toate acestea și faptul că nu suntem nici în cazul unei nesoluționări în termen, pentru că termenul de răspuns nu a fost depășit - aspect sesizat de instanța de fond când afirma că " prezenta cerere a fost introdusă la 4.07.2022, anterior datei împlinirii termenului", recurenta solicită a se constata nelegalitatea sentinței recurate în sensul inadmisibilității actiunii .

În continuare, recurenta invocă și motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susținând că instanța a încălcat dispozițiile imperative ale art. 22 din Legea minelor nr. 85/2003 și aplicând în mod greșit Ordinul ANRM nr. 47/2008 privind aprobarea Instructiunilor tehnice privind elaborarea avizarea programelor anuale de exploatare. Eronat a dispus obligarea ANRM la emiterea autorizării începerii activității miniere fără a mai solicita autorizație de mediu pentru întregul perimetru al licenței, ci exclusiv pentru perimetrul în care se vor executa activitățile de exploatare ce urmează să fie desfășurate conform planului anual, în conditiile în care în considerente arată-că este suficientă autorizația de mediu deja emisă în favoarea reclamantei pentru suprafața asupra căreia titularul de licență are titlul de proprietate. Aceste considerente sunt total în afara nu numai al legii minelor, ci și al legii din domeniul apelor-respectiv Legea apelor nr. 107/1996 cu modificările și completările ulterioare, H.G. nr. 632/2007 H.G. nr. 183/2020 privind aprobarea închirierii unor bunuri imobile din proprietatea publică a statului aflate în administrarea Administrației Nationale "Apele Române".

Apărările formulate în cauză

Reclamanta A. S.R.L. a formulat întâmpinare la recurs, prin care a solicitat respingerea cererii de repunere în termenul de declarare a recursului, ca tardiv formulată, iar în subsidiar, ca neîntemeiată, admiterea excepției tardivității formulării recursului și respingerea recursului, ca tardiv formulat, iar în subsidiar, respingerea, ca neîntemeiată a cererii de recurs promovate de ANRM și menținerea sentinței nr. 1 din 18.01.2023 și a încheierii din 14.12.2022 ale Curții de Apel Suceava, ca fiind legale, precum și obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.

Răspunsul la întâmpinare

Deși întâmpinarea i-a fost legal comunicată recurentei, aceasta nu a combătut apărările intimatei - reclamante din cadrul întâmpinării, printr-un Răspuns la întâmpinare, astfel cum permit dispozițiile art. 471 alin. (4) incidente și în cazul recursului conform art. 490 alin. (2) C. proc. civ.

Procedura de soluționare a recursului

În cauză, a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de comunicare a actelor de procedură între părți, prin intermediul grefei instanței, în conformitate cu dispozițiile art. 486, art. 490 C. proc. civ.

În temeiul dispozițiilor art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin Rezoluția Președintelui completului învestit aleatoriu cu soluționarea dosarului din data 11.07.2023 a fost fixat primul termen pentru judecata recursului la data de 19.03.2024 în ședință publică, cu citarea părților, când, Înalta Curte, luând act de concluziile orale formulate de apărătorul intimatei - reclamante, a reținut cauza pentru a se pronunța cu privire la excepția tardivității, invocată de intimata - reclamantă și, eventual, cu privire la cererea de repunere în termen, astfel cum a fost formulată de recurenta - pârâtă.

Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Înainte de a proceda la analizarea criticilor formulate de recurenta - pârâtă, pe fondul recursului, Înalta Curte, având în vedere dispozițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ. va analiza mai întâi excepția tardivității, invocată de intimata - reclamantă în cadrul întâmpinării depuse la dosar.

În acest sens, instanța de control judiciar reține că, potrivit art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004:

"Hotărârea pronunțată în primă instanță poate fi atacată cu recurs, în termen de 15 zile de la comunicare".

Potrivit art. 182 alin. (1) din C. proc. civ., "Termenul care se socotește pe zile, săptămâni, luni sau ani se împlinește la ora 24:00 a ultimei zile în care se poate îndeplini actul de procedură".

Prin dispozițiile din C. proc. civ., legiuitorul a impus în sarcina persoanelor interesate exercitarea drepturilor procesuale în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege, legalitatea căilor de atac fiind un principiu a cărui respectare este impusă și de exigențele art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, concretizând una dintre garanțiile unui proces echitabil.

Căile de atac și termenele în care acestea pot fi exercitate sunt reglementate prin norme de ordine publică, deoarece, se întemeiază pe interesul general de a înlătura orice împrejurări ce ar putea tergiversa, în mod nejustificat, judecata unei cauze.

Așadar, nici părțile și nici instanța de judecată nu pot deroga de la termenele prevăzute de lege pentru exercițiul unei căi de atac și de la modalitatea în care acestea se calculează.

Analizând actele și lucrările dosarului sub aspectul datei și modului în care i-a fost comunicată sentința de fond recurentei - pârâte, Înalta Curte constată că, încă din data de 24.08.2022 reprezentanta acesteia, doamna D., consilier juridic în cadrul autorității, a solicitat pe e-mail, conform dovezii atașate la fila x din Volumul I al dosarului de fond " comunicare acte de procedură prin e-mail", cu respectivul e-mail aceasta transmițând instanței "Cererea de înregistrare pentru consultare dosar în format electronic și solicitare/acord pentru citare/comunicare prin email și/sau SMS", atașată la fila x din același volum I al dosarului de fond, în cadrul respectivei cereri reprezentanta pârâtei solicitând nu doar acces la dosarul cauzei, ci și citarea și comunicarea actelor de procedură prin e-mail, aceasta menționând în cadrul respectivei cereri și adresa de e-mail x@x.ro.

Or, față de această cerere, asupra căreia recurenta - pârâtă nu a mai revenit, Înalta Curte constată că la data de 06.02.2023 în mod corect instanța de fond i-a comunicat recurentei - pârâte prin poșta electronică sentința pronunțată în cauză, împreună cu încheierile de amânare a pronunțării, acestea fiind vizualizate de titularul respectivei adrese de e-mail -x - chiar în aceeași zi, respectiv 06.02.2023, astfel cum rezultă din Raportul emis de instanță și atașat la fila x din Volumul II al dosarului de fond.

Așadar, aceasta este data comunicării sentinței nr. 1/18 ianuarie 2023 către recurenta - pârâtă, astfel că termenul de 15 zile, prevăzut de art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, înăuntrul căruia trebuia declarată calea de atac a recursului, începea să curgă de la acest moment și se împlinea la data de 22.02.2023, aceasta fiind ultima zi de declarare a căii de atac, potrivit dispozițiilor art. 181, raportat la art. 184 din C. proc. civ.

Or, în cauză, cererea de repunere în termen și implicit cererea de recurs (acestea fiind formulate într-un singur document) au fost transmise de pe aceeași adresă de e-mail - x@x.ro - abia la data de la data de 19 aprilie 2023, conform dovezii atașate la dosarul instanței de recurs, așadar, cu depășirea termenului legal, absolut și imperativ prevăzut de art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 182 alin. (2) din C. proc. civ.

Înalta Curte constată astfel, față de actele dosarului, că recursul a fost depus în afara termenului de 15 zile prevăzut de art. 20 din Legea nr. 554/2004, respectiv la data de 19 aprilie 2023, în condițiile în care ultima zi în care pârâta mai putea fi promovată calea de atac a fost 22 februarie 2023.

Înalta Curte are în vedere dispozițiile art. 487 alin. (1) din C. proc. civ., ce prevăd că " Recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile și în recurs" precum și dispozițiile art. 489 alin. (1) din același act normativ, conform cărora " Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal..."

Se constată, așadar că aceste norme instituie în sarcina recurentei obligația de a exercita acest drept procesual de atacare a hotărârii judecătorești într-un anumit termen, imperativ, prevăzut de lege, declararea recursului după împlinirea termenului legal, atragând, conform art. 489 alin. (1) C. proc. civ., sancțiunea nulității acestuia.

Analizând cererea recurentei de repunere în termenul de formulare a cererii de recurs, constată Înalta Curte că, în susținerea acesteia recurenta arată că "ANRM nu a solicitat în mod direct comunicarea hotărârii prin poșta electronică și nici în timpul procesului instanța nu a solicitat în mod expres acest lucru".

Această susținere este eronată, raportat la actele și lucrările dosarului de fond, respectiv la conținutul Cererii intitulate "Cerere înregistrare pentru consultare dosar în format electronic și solicitare/acord pentru citare/comunicare prin e-mail și sau sms", datate 22.08.2022 (atașată la fila x din volumul I al dosarului de fond) din cuprinsul căreia rezultă că reprezentantul legal al autorității, respectiv doamna D., având funcția de consilier juridic, conform delegației atașate la fila x din același volum, a solicitat atât acces la dosarul cauzei, cât și citarea/comunicarea actelor de procedură prin e-mail, indicând și adresa de e-mail la care să se comunice respectivele acte de procedură.

De altfel, chiar în cadrul e-mailului ce a însoțit Cererea anterior menționată, legitimația și delegația transmise la dosar, doamna consilier judiric D., a făcut vorbire despre solicitarea de comunicare a actelor de procedură prin e-mail, astfel cum rezultă din extrasul atașat la fila x din același volum.

Prin urmare, argumentul recurentei - pârâte este nefondat, acesta neputând fi încadrat în " motiv temeinic justificat", în sensul reglementat de art. 186 alin. (1) C. proc. civ. ce se referă la împrejurări care exclud culpa părții.

Cum comunicarea hotărârii judecătorești este un veritabil act de procedură, iar instanța de fond a procedat la comunicarea acesteia pe e-mail la adresa x@x.ro, astfel cum este aceasta menționată în cererea transmisă la data de 24 august 2022, respectivul e-mail fiind accesat chiar în ziua transmiterii, respectiv la data de 06.02.2023, Înalta Curte constată că aceasta este data de la care începe să curgă termenul pentru exercitarea recursului, modul de comunicare a hotărârii de fond fiind legal, raportat la dispozițiile art. 154 alin. (6) C. proc. civ., conform cărora " Comunicarea citațiilor și a altor acte de procedură se poate face de grefa instanței și prin telefax, poștă electronică sau prin alte mijloace ce asigură trasmiterea textului actului și confirmarea primirii acestuia, dacă partea a indicat instanței datele corespunzătoare în acest scop".

Contrar celor susținute de recurenta - pârâtă, Înalta Curte constată că aceasta, prin reprezentantul său legal, a solicitat în mod direct comunicarea hotărârii prin poșta electronică, iar instanța de fond a procedat întocmai voinței părții.

Nici argumentul conform căruia, în cursul lunii februarie 2023, în dosarul electronic respectiva hotărâre figura cu mențiunea " acesta nu este un document finalizat", nu poate fi reținut de către Înalta Curte, deoarece încărcarea hotărârii în dosarul electronic nu reprezintă " comunicare", în sensul reglementat de art. 154 C. proc. civ., raportat la dispozițiile alin. (6)

1

al aceluiași articol, conform cărora " citațiile și celelalte acte de procedură menționate la alin. (6) se consideră comunicate la momentul la care au primit mesaj din partea sistemului folosit că au ajuns la destinatar, potrivit datelor furnizate de acesta".

Or, față de aceste dispoziții, având în vedere deopotrivă și conținutul Raportului emis de sistemul Ecris în urma comunicării sentinței de fond către recurenta - pârâtă, la adresa de e-mail indicată de aceasta (atașat la fila x din Volumul II al dosarului de fond), din cuprinsul căruia rezultă că e-mailul conținând încheierile de amânare a pronunțării și sentința pronunțate în cauză, a fost transmis de instanță la data de 06.02.2023, și la aceeași dată a fost și accesat și vizualizat conținutul acelor documente de titularul respectivei adrese electronice, ajungând, așadar, la destinatar, astfel cum impun dispozițiile anterior menționate, Înalta Curte constată că cererea de repunere în termen este nefondată, iar recursul promovat de pârâtă a fost tardiv formulat, aceasta nefiind suficient de diligentă pentru conservarea drepturilor sale procesuale, neaflându-se într-o situație prevăzută de 186 alin. (1) și (2) C. proc. civ. .

Astfel, comunicarea sentinței recurate prin e-mail la data de 6.02.2023 are efectul declanșării curgerii termenului de recurs împotriva recurentei. În raport de această dată, ultima zi de declarare a căii de atac a fost 22.02.2023, termen calculat potrivit art. 181 alin. (2) C. proc. civ.

Or, recursul a fost declarat tot prin e-mail la data de 19.04.2023, conform extrasului atașat la dosarul de recurs, cu depășirea termenului prevăzut de lege.

Termenele pentru exercițiul drepturilor procesuale nu au ca scop îngrădirea dreptului la un proces echitabil și efectiv, ci stimularea activității procesuale a părților prin sancțiunea instituită pentru nerespectarea lor.

Totodată, termenele pentru exercitarea căilor de atac au caracter imperativ și sunt sancționate cu decăderea și cum recurenta-pârâtă a declarat recurs după împlinirea termenului prevăzut de lege, sancțiunea decăderii nu poate fi evitată, astfel încât Înalta Curte, constatând ca fiind întemeiată excepția tardivității invocată de intimata - reclamantă, o va admite și va respinge recursul promovat de pârâta Agenția Națională pentru Resurse Minerale, ca tardiv formulat.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, având în vedere dispozițiile art. 186 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge cererea de repunere în termenul de recurs, astfel cum a fost formulată de recurenta - pârâtă Agenția Națională pentru Resurse Minerale, ca nefondată și, neidentificând existența vreunui motiv de ordine publică, care ar putea atrage nulitatea hotărârii recurate, constatând ca fiind întemeiată excepția tardivității, invocată de intimata - reclamantă, în temeiul art. 489 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul promovat de pârâta Agenția Națională pentru Resurse Minerale, ca tardiv formulat, făcând aplicarea dispozițiilor art. 499 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea recurentei - pârâte Agenția Națională pentru Resurse Minerale, de repunere în termenul de recurs, ca nefondată.

Admite excepția tardivității, invocată de intimata -reclamantă.

Respinge recursul formulat de pârâta Agenția Națională pentru Resurse Minerale împotriva sentinței nr. 1 din 18 ianuarie 2023 pronunțate de Curtea de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, ca tardiv.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 19 martie 2024.