ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1722/2023

Ședința publică din data de 28 martie 2023

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 23 decembrie 2021, pe rolul Curții de Apel Oradea, sub nr. x/2021, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională pentru Resurse Minerale, printre altele, suspendarea efectelor Deciziilor nr. 12/04.05.2021 și nr. 13/04.05.2021, până la soluționarea definitivă a fondului cauzei, conform art. 15 din Legea nr. 554/2004, cu consecința obligării pârâtei la prorogarea depunerii cererilor de prelungire a Licențelor nr. 1248/2000 și 1191/2000, cu toată documentația aferentă, în termen de 90 de zile de la dată rămânerii definitive a deciziei de suspendare, cu cheltuieli de judecată.

Soluția instanței de fond

Prin sentința nr. 33/CA/2022-P.I. pronunțată în data de 23.02.2022 Curtea de Apel Oradea, secția de contencios administrativ și fiscal a respins, ca nefondată, cererea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională pentru Resurse Minerale (A.N.R.M.), de suspendare a efectelor Deciziei nr. 12/04.05.2021 și a Deciziei nr. 13/04.05.2021, emise de pârâtă.

Calea de atac a recursului exercitată în cauză și motivele înfățișate

Împotriva acestei hotărâri a exercitat calea de atac a recursului reclamanta S.C. A. S.R.L., în condițiile art. 493 din C. proc. civ. și, invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate, rejudecarea cauzei, cu consecința admiterii cererii de suspendare, în sensul de a se dispune, în baza art. 15 din Legea nr. 554/2004, suspendarea efectelor Deciziei nr. 12/04.05.2021 și Deciziei nr. 13/04.05.2021, până la soluționarea definitivă a fondului cauzei.

În condițiile în care se dispune suspendarea, se solicită obligarea pârâtei la prorogarea depunerii cererilor de prelungire a Licențelor nr. 1.248/2000 și nr. 1.191/2000, cu toată documentația aferentă, în termen de 90 de zile de la data rămânerii definitive a deciziei de suspendare.

Apreciază recurenta că în speță este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 5 și pct. 8 C. proc. civ., respectiv hotărârea este dată cu aplicarea normelor de procedură care atrag sancțiunea nulității și totodată, este dată cu aplicarea greșită și încălcarea normelor de drept material aplicabile în cauză, respectiv prevederile art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004, republicată, raportat la următoarele aspecte:

Instanța de fond a reținut că în cauză nu sunt îndeplinite 2 dintre cele 3 condiții impuse de lege pentru suspendarea efectelor celor 2 acte administrative atacate, respectiv, nu este îndeplinită condiția existenței unui caz bine justificat și a pagubei iminente.

Consideră ca fiind nelegală hotărârea astfel atacată și solicită a se constata îndeplinite cele 2 condiții.

În ceea ce privește prima condiție, aceea a cazului justificat, arată recurenta că, contrar reținerilor instanței de fond, aspectele invocate pot fi calificate ca împrejurări vădit de fapt și de drept care pot produce o îndoială serioasă asupra prezumției de legalitate care profită Deciziei nr. 12 și nr. 13 din 04.05.2021, fără a cerceta fondul cauzei și administrarea vreunei probațiuni.

Unul dintre motivele de nelegalitate incident și invocat în fața instanței de fond, ar fi nerespectarea prevederilor art. 34 din Legea nr. 85/2003 care prevede că actul emis de autoritatea competentă trebuia comunicat titularului sancționat contravențional și, totodată, titularul trebuia notificat cu privire la starea licenței, urmând ca anularea acesteia sase facă în termen de 30 zile de Ia primirea notificării.

In speță nu s-au respectat prevederile imperative, întrucât pârâta nu a anulat licența subscrisei în termen de 30 de zile de la primirea notificării.

Consideră recurenta că se află în ipoteza inexistenței primirii unei notificări, dat fiind că nu a primit această notificare și prin urmare, titularul licenței, nu a fost notificat cu privire măsurile luate de către autoritatea competentă.

În adresa înaintată de A.N.R.M. Poștei Române se menționează faptul că, confirmarea de primire a corespondentei este semnata de către destinatar si ca numele si prenumele acestuia nu se regăsesc pe confirmarea de primire astfel încât identificarea destinatarului este imposibilă.

Raportat la contestarea semnăturii aflată pe confirmarea de primire din 02.03.2021, a solicitat instanței de fond ca în baza art. 304 C. proc. civ. să denunțe înscrisul reprezentat de "confirmarea de primire" din 02.03.2021 ca fals, prin falsificarea semnăturii, care nu aparține nici unuia dintre angajații societății sau a reprezentanților legali ai acesteia.

Contrar considerentelor instanței de fond menționate în hotărârea atacată, apreciază că acest motiv, fără a cerceta fondul cauzei, poate fi calificat ca un caz bine justificat, având în vedere că inclusiv pârâta a recunoscut prin demersurile inițiate faptul că există o îndoială cu privire la această comunicare.

Or, în condițiile în care există o îndoială serioasă cu privire la exercitarea legală a dreptului pârâtei de anulare a Licențelor de exploatare deținute de societate, această chestiune apreciază că se poate circumscrie condiției cazului bine justficat.

Pe de altă parte, mai susține recurenta că, analizând Deciziile nr. 12 și 13 din 04.05.2021, cu anexele reprezentate de Referatele nr. 400331 și 400332/06.04.2021, din cuprinsul celor din urmă înscrisuri, a constatat motivul anulării licențelor de exploatare, respectiv art. 34 lit. b) din Legea nr. 85/2003, potrivit căruia "titularul continuă sistarea lucrărilor pe o perioadă mai mare de 60 de zile fără acordul autorității competente".

Lecturând Referatul nr. x/06.04.2021 privind situația Licenței nr. concesiune pentru exploatare nr. 1248/20.0.2000 perimetrul Dealul Negru -Orașul Nou, constată că se reține că, în anul 2007, S.C. A. S.R.L. solicită întreruperea activității pentru o perioadă mai mare de 60 e zile în conformitate cu art. 38 lit. g), dar nu s-a obținut acordul prealabil al ANRM și astfel, prin continuarea întreruperii activității în perioada 2017-2019, fără acordul prealabil al ANRM, societatea a încălcat prevederile art. 38 lit. g) și art. 39 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 85/2003.

În același sens se reține și în Referatul nr. x/06.04.2021 privindsituația Licenței de concesiune nr. x/29.02.2000 privind perimentrul Mujdeni III că, în anul 2017, S.C. A. S.R.L. solicită întreruperea activității pentru o perioadă mai mare de 60 de zile în conformitate cu art. 38 lit. g), dar nu s-a obținut acordul prealabil al ANRM și astfel, prin continuarea întreruperii activității în perioada 2017 - 2019, fără a cordul prealabil al ANRM, A. S.R.L. a încălcat prevederile art. 38 lit. g) și art. 39 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 85/2003.

A arătat că sunt nelegale și abuzive aceste decizii întemeiate pe acest motiv, având în vedere că a solicitat de fiecare dată când a fost necesar întreruperea activității, astfel cum îi conferă acest drept prevederile art. 38 lit. g) din Legea nr. 85/2003, având în vedere că a solicitat anual pârâtei sistarea activității în perimetrul Dealul Negru - Orașul Nou în perioada 2017 -2019. A depus astfel în probațiunea toate adresele emise prin care a solicitat sistarea activității și dovada de comunicare a acestor cu pârâta, adrese la care nu a primit nici un fel de răspuns.

Astfel, cu toate că societatea și-a îndeplinit obligațiile legale, solicitând acordul prealabil al pârâtei, A.N.R.M. nu a formulat nici un răspuns cu privire la solicitările sale, nu i-a fost comunicată documentul intitulat "Adresa-comandă" privind încadrarea actului solicitat, suma d plată și contul ANRM pentru plata aprobării sistării activității, dar nici refuzul privind aprobarea solicitării pentru întreruperea activității.

Menționează astfel că recurenta a solicitat A.N.R.M întreruperea activității și pentru anii 2020 și 2021, însă nici pentru aceste solicitări nu a primit nici un răspuns din partea A.N.R.M.

Prin urmare, solicită a se constata că în speță se poate reține o îndoială serioasă cu privire la motivele pentru care s-au emis Deciziile contestate, respectiv nelegalitatea reținerii în sarcina S.C. A. S.R.L. a neîndeplinirii prevederilor art. 38 lit. g), respectiv solicitarea privind obținerea acordului prealabil în vederea sistării activității, având în vedere că societatea a solicitat în prealabil emiterea acordului privind sistarea activității, însă lipsa de reacție, pasivitatea, indiferența autorității competente și prin urmare, inexistența răspunsului nu poate atrage răspunderea A. S.R.L. și aplicarea acestei sancțiuni.

Mai susține recurenta că ANRM nu a soluționat efectiv cererile subscrisei de aprobare a întreruperii activității pentru o perioadă mai mare de 60 de zile, astfel care nu poate echivala cu lipsa îndeplinirii obligațiilor de către societate și sancționarea în sensul anulării licenței de exploatare.

În Deciziile privind încetarea concesiunii se face trimitere la art. 34 lit. b) din Legea nr. 85/2003 și la Referatele Direcției generale inspecție și supraveghere teritorială a activităților miniere și a operațiunilor petroliere; din analiza textului se observă că se impune ca la momentul anulării licenței să fie îndeplinite 2 condiții: titularul să fi fost sancționat și să se constate continuarea sistarea lucrărilor pe o perioadă mai mare de 60 de zile fără acordul autorității competente, sens în care s-au întocmit cele 2 Note de constatare.

In ceea ce privește cea de-a doua condiție astfel cum a arătat, apreciază că nu s-a constatat continuarea sistării activității, iar societatea a efectuat demersurile legale impuse de legiuitor în sarcina sa în vederea obținerii acordului prealabil, astfel că pasivitatea autorității emitente nu poate atragere răspunderea societății A. S.R.L., cu atât mai mult cu cât, anterior au fost solicitate și acordate acordurile prealabile pentru întreruperea activității; -

De asemenea, solicită a se reține că, în cursul anului 2019 societatea a solicitat și a obținut Avizul nr. x/15.10.2019 prin care s-a avizat din punct de vedere al protecției și exploatării raționale a rezervelor de betonită la "Programul de producție pentru anul 2019 Ia cariera Mujdeni III, județul Satu - Mare prezentat de subscrisa.

In același sens a fost solicitat și obținut și Avizul nr. x/12.03.2021 prin care s-a avizat din punct de vedere al protecției și exploatării raționale a rezervelor de betonită la "Programul de producție pentru anul 2021 la cariera Mujdeni III, județul Satu - Mare prezentat de societate.

Apreciază că emiterea acestui aviz atestă că societatea îndeplinirea condițiile legale de exploatare la data emiterii.

Această împrejurare a condus în mod direct și esențial la inducerea în eroare a societății și a determinat-o pe aceasta să efectueze cheltuieli importante legate de amenajarea perimetrului minier, având convingerea fermă că, în baza Avizului favorabil emis, va proceda la exploatarea minieră a perimetrului de exploatare conform programului anual de exploatare. Avizul anual de exploatare are în cuprinsul său un program anual de exploatare ce include lucrări de producție programată, lucrări de deschidere, lucrări de pregătire si lucrări de exploatare care sunt obligatorii de realizat.

Din momentul la care a fost emis Avizul anual de exploatare, societatea deținătoare de Licența de concesiune pentru exploatare se angajează să respecte programul anual de exploatare sau riscă eventuale sancțiuni din partea ANRM pentru nerespectarea lui.

Pe cale de consecință, în baza Avizului anual de exploatare, societatea și-a asumat obligația de realizare a cheltuielilor aferente programului anual de exploatare, executând cu bună credință si în mod integral acesta obligație.

Mai susține recurenta că se circumscrie cazului bine justificat și lipsa motivării deciziilor, întrucât nici una dintre acestea nu cuprinde motivele de drept și de fapt care au condus la aplicarea prevederilor legale menționate în partea introductivă a deciziei, respectiv 34 lit. b) din Legea 85/2003 cu modificările și completările ulterioare, nefiind indicat cazul prevăzut de lege aplicabil S.C. A. S.R.L. pentru nici una dintre cele 2 licențe.

Cu toate că se face trimitere la art. 34 lit. b), se face trimitere și la Referatul cu propunerea de anulare a licenței, unde sunt invocate și aspectele privind lipsa plății taxei anuale.

Motivele de fapt nu rezultă din însăși actele administrative atacate - Deciziile nr. 12 și 13.04.2021, ci, din conținutul Referatelor nr. 400331 și 400332 din 06.04.2021 și a Notelor de constatare nr. 365 și nr. 366/23.09.2020, acte comunicate ulterior cu subscrisa, ca urinare a insistențelor exprimate prin Adresa nr. x/31.05.2021 și Adresa nr. x/28.06.2021.

Însă, actul administrativ, astfel cum este definit prin art. 2 alin. (1) lit. c) teza I din Legea nr. 554/2004, trebuie motivat prin el însuși, iar nu printr-un act anterior sau ulterior acestuia, pentru a îndeplini exigențele legislației naționale și comunitare. (Decizia nr. 908/2021 a Curții de Apel Oradea).

Astfel, recurenta apreciază că nemotivarea celor 2 Decizii privind încetarea concesiunii se circumscrie unei îndoieli serioase, nemotivarea fiind reținută și în practica constantă a Înaltei Curți de Casație și Justiție ca fiind un caz justificativ.

Mai susține recurenta că, în analiza motivelor invocate de subscrisa cu privire la existența cazului bine justificat, instanța de fond a efectuat o analiză superficială, lipsită de profunzime cu privire la verificarea tuturor motivelor invocate.

Astfel, instanța de fond a reținut în mod greșit invocarea de către societate a doar două motive de nelegalitate, respectiv nemotivarea actelor administrative și nerespectarea prevederilor art. 34 din Legea nr. 85/2003 și nu a procedat la analizarea și celorlalte motive invocate.

Procedând în această manieră, apreciază că instanța de fond a dat o soluție nelegală, fiind incident și motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 5 C. proc. civ., respectiv, hotărârea a dată cu încălcarea normelor de procedură care atrag sancțiunea nulității, respectiv prevederile art. 425 alin. (1) pct. b) C. proc. civ. raportat la art. 22 alin. (6) C. proc. civ.

În ceea ce privește condiția prevenirii unei pagube iminente și care este imposibil de reparat, instanța de fond a pronunțat o hotărâre nelegală, reținând că societatea "nu a prezentat nici un element din care să rezulte iminența prejudiciului".

Consideră că instanța de fond a procedat la analiza superficială și a acestor aspecte, pronunțând astfel această hotărâre fără a înlătura motivele invocate de societate ca fiind argumente pentru reținerea acestei condiții.

Solicită a se avea în vedere că societatea a încheiat cu-pârâta-Licența nr. x/2000 pentru pentru exploatarea perlitului în perimetrul Dealul Negru - Orașu Nou, județul Satu - Mare, aprobată prin H.G. nr. 287/2002, având o valabilitate de 20 de ani, respectiv până în 03.04.2022, precum și Licența nr. 1.191/2000 pentru exploatarea bentonitei în perimetrul Mujdeni III, județul Satu - Mare, aprobată prin H.G. nr. 1436/2002, valabilă până în 12.12.2022.

Astfel, a arătat instanței de fond că, în condițiile în care nu va fi dispusă suspendarea Deciziilor nr. 12/04.05.2021 privind încetarea concesiunii acordate prin Licența nr. 1.248/2000 pentru exploatarea perlitului în perimetrul Dealul Negru - Orașu Nou, județul Satu - Mare, fiind și nr. 13/04.05.2021 privind încetarea concesiunii acordate prin Licența nr. 1.191/2000 pentru exploatarea bentonitei în perimetrul Mujdeni III, județul Satu - Mare, publicate în Monitorul Oficial nr. 515/18.05.2021, până Ia soluționarea definitivă a fondului cauzei, respectiv a dosarului privind acțiunea în anulare a celor 2 acte administrative, cele două licențe de exploatare își vor pierde valabilitatea prin ajungerea la termen, iar demersurile juridice inițiat vor fi de prisos.

Titularul licenței de exploatare poate solicita prelungirea duratei de valabilitate a acesteia, însă, în perioada de valabilitate a licenței.

Dreptul privind prelungirea duratei de valabilitate a licenței de exploatare este prevăzut de art. 32 alin. (1) din Hotărârea nr. 1.208 din 14 octombrie 2003 privind aprobarea Normelor pentru aplicarea Legii minelor nr. 85/2003, care stabilește că Titularul licenței de exploatare poate solicita prelungirea duratei de valabilitate a acesteia, în limita perimetrului acordat, prin prezentarea la A.N.R.M. a documentațiilor prevăzute la art. 20 alin. (1) din Legea minelor.

La art. 20._alin. (1) din Legea nr. 85/2003 s eprevăd cerințele pentru acordarea licenței de exploatare, iar alin. (2) stabilește că licența de exploatare se acordă pentru maximum 20 de ani, cu drept de prelungire pe perioade succesive de câte 5 ani.

La alin. (32) alin. (4) din Hotărârea nr. 1.208 din 14 octombrie 2003 se prevede că solicitarea prelungirilor licențelor de exploatare se face cu minimum 90 de zile înaintea expirării duratei licenței, sub sancțiunea încetării concesiunii.

Prin urmare, în situația respingerii cererii de suspendare a Deciziilor nr. 12 și 13/2021, societatea se va afla în imposibilitatea legală de a solicita prelungirea duratei de valabilitate a celor 2 licențe de exploatare și acestea și-ar pierde în mod definitiv valabilitatea.

Pe de altă parte, a invocat o altă pagubă iminentă ce rezultă din efectele juridice ale deciziilor emise, respectiv, în urma anulării licențelor de exploatare, perimetrele pentru care societatea deține licențele de exploatare reintră în circuitul civil fiind libere de sarcini și pot fi concesionate altor beneficiari ai unor licențe de exploatare și prin urmare, și dacă s-ar dispune anulare Deciziilor nr. 12 și 13, ar fi lipsit de obiect și efecte juridice.

Nu în ultimul rând, susține recurenta că ar pierde investiția făcuta de-a lungul ultimilor ani finalizată 90% pentru a putea prelucra bentonita si perlitul din cele doua perimetre deoarece, cererea pe piața era pentru rocile prelucrate (măcinate,uscate,sortate), dar și investiția efectuată pentru proiectul avizat în 2021 prin Avizul nr. x/12.03.2021.

Raportat la aspectele sus arătate, solicită a se reține temeinicia motivelor de casare prevăzute de art. 488 pct. 5 și 8 C. proc. civ.. și pe cale de consecință, a se admite recursul, a se reține cauza spre rejudecare și prin raportare la art. 15 din Legea nr. 554/2004 a se dispune admiterea cererii de suspendare, astfel cum a fost aceasta formulată.

Apărările formulate în cauză

Împotriva recursului promovat de reclamanta A. S.R.L. a formulat întâmpinare intimata-pârâtă Agenția Națională pentru Resurse Minerale, în cadrul căreia, fără a invoca expres nici o excepție, a susținut în esență că, în ceea ce privește motivul de nelegalitate întemeiat de recurentă pe pct. 5 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., acest motiv rămâne doar la nivel enunțiativ, pentru că nu se indică de către recurentă care reguli/norme de procedură au fost încălcate de prima instanță, motiv pentru care, raportat la art. 489 alin. (2) C. proc. civ..solicită anularea acestuia.

Și în ceea ce privește motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. invocat, de asemenea, de recurenta - reclamantă, intimata solicită anularea acestuia, în baza art. 489 alin. (2) C. proc. civ., pe considerentul că a fost invocat în mod formal de către recurenta- reclamantă.

Pe fondul recursului solicită respingerea acestuia și menținerea, ca temeinică și legală, a soluției pronunțate de instanța de fond, întrucât nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Răspunsul la întâmpinare

Deși întâmpinarea intimatei - pârâte Agenția Națională pentru Resurse Minerale i-a fost comunicată în termenul legal, recurenta - reclamantă S.C. A. S.R.L. nu a combătut apărările acesteia în cadrul unui Răspuns la întâmpinare, astfel cum permit dispozițiile art. 471

1

alin. (4) din C. proc. civ., incidente și în cazul recursului, conform art. 490 C. proc. civ.

Procedura de soluționare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ. și dispozițiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, prin Rezoluția Președintelui completului învestit aleatoriu cu soluționarea dosarului din data de 01.02.2022 a fost fixat primul termen pentru judecata recursului la data de 06 decembrie 2022, în ședință publică, cu citarea părților, când, Înalta Curte, față de lipsa nejustificată a părților, precum și față de faptul că niciuna dintre acestea nu a solicitat și judecarea cauzei în lipsă, prin încheierea de ședință din data de 06 decembrie 2022, în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. a suspendat judecata cauzei pentru lipsa părților.

Urmare a Rezoluției Președintelui completului din data de 09.01.2023, termenul de față a fost fixat pentru discutarea cererii formulate de recurenta - reclamantă, de repunere a cauzei pe rol, instanța dispunând în ședința publică repunerea cauzei pe rol, în temeiul art. 415 alin. (1) C. proc. civ.

Deopotrivă, după soluționarea excepției nulității recursului, astfel cum au fost calificate de către instanță parte din apărările intimatei din cadrul întâmpinării, în sensul respingerii acesteia, pentru considerentele arătate în practicaua acestei hotărâri, Înalta Curte, luând act de solicitarea recurentei - reclamante, de judecare a cauzei în lipsă, considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, în baza art. 394 C. proc. civ. a declarat dezbaterile închise și a reținut dosarul spre soluționare asupra cererii de recurs ce face obiectul pricinii deduse judecății.

Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului, potrivit prevederilor art. 496-499 din C. proc. civ.

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport cu criticile formulate și cu normele legale aplicabile litigiului dedus judecății, Înalta Curte constată că recursul promovat de reclamanta S.C. A. S.R.L. este nefondat, urmând a fi respins, pentru considerentele expuse în continuare:

În prealabil, în ceea ce privește motivele de recurs formulate, Înalta Curte reține, ca o primă observație, că recurenta a invocat două motive de casare, întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ.

În susținerea motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta a arătat că, în analiza motivelor invocate de parte cu privire la existența cazului bine justificat instanța de fond a efectuat o analiză superficială, lipsită de profunzime cu privire la verificarea tuturor motivelor invocate, aceasta reținând în mod greșit invocarea de către parte a doar două motive de nelegalitate, neprocedând la analizarea și a celorlalte motive invocate.

Invocă astfel încălcarea de către prima instanță a dispozițiilor art. 425 alin. (1) pct. b) raportat la art. 22 alin. (6) din C. proc. civ.

Or, Înalta Curte constată că aceste critici ce vizează în esență nemotivarea hotărârii, se subsumează motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., ce reglementează situația " când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei".

Înalta Curte apreciază a fi nefondate aceste critici de nelegalitate, constatând că prima instanță a respectat rigorile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., sentința recurată cuprinzând argumente care demonstrează că judecătorul fondului a analizat în mod adecvat susținerile expuse de părți, precum și elementele de fapt și de drept ale cauzei, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri și a explicat raționamentul pe baza căruia a reținut că cererea cu soluționarea căreia a fost învestit, este neîntemeiată.

Verificând conținutul sentinței atacate, instanța de control judiciar constată că aceasta îndeplinește exigențele menționate, întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar și logic argumentele care au fundamentat soluția adoptată.

Motivul de recurs analizat nu are în vedere fiecare dintre argumentele de fapt și de drept folosite de reclamantă în cererea de chemare în judecată, instanța având posibilitatea să le grupeze și să le structureze în funcție de problemele de drept deduse judecății, putând să le răspundă prin considerente comune.

Cu alte cuvinte, chiar dacă în motivarea hotărârii judecătorești nu se regăsesc literal toate susținerile invocate de reclamantă în dovedirea condițiilor prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, sentința nu este susceptibilă de a fi reformată prin prisma motivului de recurs cercetat; prima instanță reținând corect situația de fapt, în limitele impuse de această procedură și, totodată, realizând o încadrare juridică adecvată.

Astfel, analizând considerentele sentinței recurate, din perspectiva motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte constată că acestea îndeplinesc exigențele dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. și explică în mod convingător soluția pronunțată în dispozitiv, prin argumente de fapt și de drept care demonstrează că judecătorul fondului, raportându-se la cerința neprejudecării fondului, a analizat în mod adecvat probele dosarului, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri și a explicat raționamentul pe baza căruia a reținut, în final, că cererea de suspendare nu îndeplinește condițiile impuse de art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Înalta Curte constată că argumentele recurentei - reclamante, în sensul că " instanța de fond a efectuat o analiză superficială, lipsită de profunzime cu privire la verificarea tuturor motivelor invocate", respectiv că " instanța de fond a reținut în mod greșit invocarea de către subscrisa a doar două motive de nelegalitate...și nu a procedat la analizarea și a celorlalte motive invocate", nu pot fi reținute de instanța de control judiciar deoarece, în cadrul cererii de suspendare instanța este limitată la a cerceta, după verificarea condiției de admisibilitate, dacă sunt îndeplinite cumulativ cerințele prevăzute de dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat și paguba iminentă.

În jurisprudența sa constantă Înalta Curte a reținut că, pentru conturarea cazului temeinic justificat, care să impună suspendarea unui act administrativ, instanța nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăși cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să-și limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt și/sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumției de legalitate de care se bucură un act administrativ.

Dat fiind caracterul sumar al analizei pe care instanța o poate face în procedura soluționării cererii de suspendare a actului administrativ, Înalta Curte constată că instanța de fond a procedat întocmai, analizând actele a căror suspendare se solicită în limitele prevăzute de normele legale în vigoare și în raport de argumentele recurentei - reclamante formulate în susținerea cererii de suspendare și expuse la filele x din cadrul cererii de chemare în judecată. Or, raportat la aceste argumente, este corectă reținerea instanței în sensul că "Prin acțiunea formulată, reclamantul intimat a invocat în susținerea existenței condiției cazului bine justificat două motive de nelegalitate, respectiv nemotivarea deciziilor atacate și nerespectarea prevederilor art. 34 din Legea nr. 85/2003, prin neîndeplinirea obligației de notificare."

Deși este adevărat că la fila x din cererea de chemare în judecată recurenta - reclamantă a susținut că " fără a ne limita doar la aceste critici apreciem că . . . . . . . . . .și aspectele de fapt și de drept învederate la punctele I.1-9 sunt în măsură să creeze o îndoială serioasă asupra legalității celor 2 acte administrative", Înalta Curte reține că analiza de legalitate a actului contestat presupune o cercetare în fond, ce este de competența instanței învestite cu acțiunea în anulare, iar nu de către instanța învestită în procedura cererii de suspendare a executării reglementată de art. 14 și art. 15 din Legea nr. 554/2004, criticile de nelegalitate ale celor două decizii neputând fi analizate în cadrul procedurii reglementate de art. 14 din Legea 554/2004, care se limitează la o simplă pipăire a fondului cauzei.

Instanța învestită cu soluționarea cererii de suspendare, în funcție de circumstanțele speței și efectuând o analiză sumară a aparenței dreptului, cercetează doar acele împrejurări vădite de fapt și de drept care au capacitatea să producă o serioasă îndoială asupra prezumției de legalitate a actului administrativ fiscal, fără a proceda la analiza criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăși cererea de anulare a actului administrativ. Dacă s-ar da curs tuturor motivelor invocate de recurenta-reclamantă în cererea de chemare în judecată ar însemna ca instanța de suspendare să procedeze practic la o tranșare definitivă a acestor chestiuni, fapt ce este incompatibil cu limitele legale ale cadrului procesual reglementat de dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004.

În jurisprudența sa constantă, secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți a reținut că pentru conturarea cazului temeinic justificat, care să impună suspendarea unui act administrativ, instanța nu trebuie să procedeze la analiza criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăși cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să-și limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt și/sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumției de legalitate de care se bucură un act administrativ.

Faptul că instanța și-a limitat analiza doar la argumentele formulate de recurenta - reclamantă în susținerea cererii de suspendare expuse în cadrul Capitolului II din cererea de chemare în judecată, nu înseamnă că hotărârea instanței este nemotivată, fiind corectă reținerea instanței în sensul că reclamanta a invocat în susținerea existenței cazului bine justificat două motive de nelegalitate, respectiv nemotivarea deciziilor atacate și nerespectarea prevederilor art. 34 din Legea nr. 85/2003, prin neîndeplinirea obligației de notificare, raportat la argumentele reclamantei expuse la filele x din cererea de chemare în judecată.

Amintește instanța de control judiciar că procedura sumară de cercetare a unui act administrativ-fiscal realizată pe baza unei cereri de suspendare a executării se grefează pe analiza în aparență a unor motive de nelegalitate a respectivului act, ceea ce nu se confundă cu o cercetare a legalității respectivului act administrativ-fiscal.

În cauza de față, contrar susținerilor recurentei - reclamante, Înalta Curte apreciază că sentința civilă recurată respectă disp. art. 22 alin. (6) și art. 425 C. proc. civ.. Astfel, prima instanță a expus silogismul logico-juridic ce a stat la baza soluției pronunțate, fiind clare rațiunile avute în vedere de aceasta; lipsa de motivare neputând fi reținută, raportat la sentința atacată. Instanța are obligația de a răspunde argumentelor esențiale invocate de părți, iar nu tuturor subargumentelor aduse de acestea, în cauză neputându-se reține o depășire a limitelor învestirii.

Astfel, reține Înalta Curte că cerința motivării adecvate a unei hotărâri judecătorești nu trebuie confundată cu obligația de a răspunde tuturor argumentelor prezentate de părți în vederea susținerii temeiurilor de fapt și de drept pe care se întemeiază solicitările părților litigante, fiind suficient ca aceste argumente să fie tratate grupat, în analiza aspectelor relevante care fundamentează poziția procesuală a părților.

În consecință, instanța de control juridiciar constată că hotărârea respectă exigențele cerute de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. pentru a fi considerată motivată, în raport și de prevederile art. 6 din Convenția E.D.O și de art. 21 din Constituția României, judecătorul de primă jurisdicție pronunțându-se asupra a tot ceea ce s-a cerut, fără a depăși limitele învestirii, având în vedere că, în cadrul cererii de suspendare instanța este limitată la a cerceta, după verificarea condiției de admisibilitate, dacă sunt îndeplinite cumulativ cerințele prevăzute de dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat și paguba iminentă.

Or, dat fiind caracterul sumar al analizei pe care instanța o poate face în procedura soluționării cererii de suspendare a actului administrativ, Înalta Curte constată că instanța de fond a procedat întocmai, analizând actele administrative ce fac obiectul judecății, în limitele prevăzute de normele legale în vigoare.

Prin urmare, din perspectiva motivului de casare reglementat de art. 488 pct. 6 C. proc. civ., recursul declarat de recurenta - reclamantă este nefondat.

În ceea ce privește motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. ("când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material"), Înalta Curte constată că, față de obiectul litigiului dedus prezentei judecăți, în practica judiciară s-a reținut că suspendarea executării actului administrativ la cererea persoanei vătămate, reglementată în art. 14 din Legea nr. 554/2004 pentru etapa procedurii prealabile administrative și în art. 15 din aceeași lege, pentru etapa judiciară de contestare a actului administrativ, constituie un instrument procedural menit să asigure protecția juridică provizorie a subiectelor de drept în privința cărora actul administrativ produce anumite efecte juridice, până la evaluarea acestuia de către instanța de contencios administrativ în cadrul acțiunii în anulare.

Văzând dispozițiile legale mai sus arătate, instanța de recurs reține că un act administrativ va putea fi suspendat din executarea sa numai în situația în care vor fi îndeplinite cumulativ cele două condiții: existența unui caz bine justificat și necesitatea evitării unei pagube iminente ireparabile sau dificil de reparat, cele două condiții determinându-se reciproc, neputându-se vorbi despre un caz bine justificat fără a exista pericolul producerii pagubei și invers.

Analizând susținerile recurentei - reclamante referitoare la existența cazului bine justificat, Înalta Curte constată că prima instanță, raportându-se la cerința neprejudecării fondului, în mod temeinic a realizat doar o cercetare sumară a aparenței dreptului, analizând actele ce fac obiectul suspendării doar sub aspectul existenței unor indicii ce ar fi putut conduce la concluzia că sunt nelegale, având în vedere tocmai faptul că această condiție a cazului "bine justificat" presupune ca asupra legalității actului administrativ să planeze o puternică îndoială, iar aceasta să fie evidentă, pentru a putea fi identificată cu ușurință la nivelul aparențelor, fără a se intra în cercetarea pe fond a dispozițiilor actelor și fără a se analiza consecințele juridice pe care acestea le-au produs.

Trebuie amintit că, din dispozițiile generale ale Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, actul administrativ se bucură de prezumția de legalitate, fiind executoriu din oficiu, în baza legii și pentru aplicarea acesteia.

Astfel, existența unui caz bine justificat poate fi reținută dacă din împrejurările cauzei ar rezulta o îndoială puternică și evidentă asupra prezumției de legalitate, care constituie unul dintre fundamentele caracterului executoriu al actului administrativ. Prin urmare, suspendarea executării actului administrativ constituie o situație de excepție, în cadrul căreia instanța are numai posibilitatea să efectueze o cercetare sumară a aparenței dreptului, întrucât, în cadrul procedurii prevăzute de lege pentru suspendarea executării actului administrativ, nu poate fi prejudecat fondul litigiului.

Pe de altă parte, astfel cum s-a arătat și anterior, cazul bine justificat nu poate fi argumentat prin invocarea unor aspecte ce țin de legalitatea actului administrativ, întrucât acestea vizează fondul actului, care se analizează numai în cadrul acțiunii în anulare.

În speță, astfel cum în mod corect a reținut și prima instanță, recurenta-reclamantă a invocat în susținerea îndeplinirii condiției cazului bine justificat, două motive de nelegalitate, respectiv nemotivarea deciziilor atacate și nerespectarea prevederilor art. 34 din Legea nr. 85/2003, prin neîndeplinirea obligației de notificare.

În cauză, făcând propria analiză sumară a celor două decizii atacate, constată Înalta Curte că, prin Deciziile nr. 12/04.05.2021 și nr. 13/04.05.2021, pârâta ANRM a dispus încetarea concesiunii de exploatare a resurselor de bentonită, respectiv de perlit în perimetrele Mujdenii, județ Satu Mare, respectiv Dealul Negru-Orașul Nou, județ Satu Mare, concesiune acordată prin Licențele de concesiune nr. x și nr. x/20.03.2000 încheiate între Agenția Națională pentru Resurse Minerale, în calitate de concedent și societatea recurentă -reclamantă în calitate de concesionar, începând cu data publicării deciziilor în Monitorul Oficial al României, dosarul de fond

Astfel cum rezultă chiar din conținutul celor două decizii, acestea au fost emise în baza prevederilor art. 34 lit. b) din Legea nr. 85/2003, potrivit cărora autoritatea competentă, în speță ANRM, anulează licența/permisul titularului sancționat contravențional, în termen de 30 de zile de la primirea notificării, când constată că titularul continuă sistarea lucrărilor pe o perioadă mai mare de 60 de zile fără acordul autorității competente, precum și în baza Referatului Direcției Generale Inspecția și Supraveghere Teritorială a Activităților Miniere și Operațiunilor Petroliere nr. 400331, respectiv nr. 400332 din data de 06.04.2021 prin care s-a propus anularea licențelor cu nr. x/29.02.2000, respectiv nr. x/20.03.2000 (dosarul de fond).

De asemenea, din cuprinsul acestor Referate rezultă că la acestea au fost anexate Note de Constatare, Raport de la Registrul Comerțului și Procese-verbale de sancționare (dosarul de fond), prin care recurenta -reclamantă a fost sancționată cu amendă contravențională pe considerentul că, deși a solicitat întreruperea activității miniere pe o perioadă mai mare de 60 de zile, dar nu a obținut aprobarea ANRM în perioada 2017-1018, a continuat întreruperea activității, încălcând astfel prevederile art. 38 lit. g) dar și art. 39 alin. (1) lit. a), respectiv lit. t) din Legea minelor nr. 85/2003.

În raport de aceste împrejurări, se reține că, atâta timp cât reclamanta a fost sancționată contravențional încă din anul 2019 deoarece a sistat lucrările pe o perioadă mai mare de 60 de zile fără acordul ANRM și nu și-a achitat taxele și redevențele miniere datorate statului, iar în cele două decizii ce fac obiectul judecății se menționează ca temei de drept al emiterii acestora tocmai prevederile art. 38 lit. g), respectiv art. 39 lit. t) din Legea nr. 85/2003 care fac trimitere la neîndeplinirea acestor obligații de către titularul licenței de concesionare, nu se poate afirma în mod întemeiat faptul că cele două decizii sunt nemotivate și, în mod corelativ, că instanța de contencios administrativ nu și-ar putea exercita atribuția de control al legalității acestora.

Astfel cum a statuat și ÎCCJ, secția de contencios administrativ și fiscal, în jurisprudența sa în materie, motivarea actului administrativ trebuie să fie intrinsecă actului, în sensul că ea nu trebuie să fie conținută neapărat de înscrisul care cuprinde manifestarea de voință în sine, ci, de oricare dintre înscrisurile care formează actul.

În acord cu instanța de fond și instanța de control judiciar constată că, la nivel de aparență specifică analizei judiciare proprii art. 15 rap. la art. 14 din Legea nr. 554/2004, cele două decizii sunt motivate, conținând elementele esențiale care să permită efectuarea controlului judecătoresc. Astfel cum în mod corect și instanța de fond a reținut, aparent, deciziile a căror suspendare se solicită îndeplinesc exigențele motivării, întrucât în cuprinsul acestora se face trimitere la referatele privind situațiile licențelor de concesiune nr. x/29.02.2000 și nr. y/20.03.2000, în care sunt expuse pe larg motivele ce au condus la încetarea concesiunilor.

De altfel, corectitudinea sau suficiența motivării nu pot fi analizate în procedura reglementată de art. 14-15 din Legea nr. 554/2004, în care se examinează doar sumar actul administrativ în privința căruia se solicită suspendarea executării.

Or, în cauza de față, cel puțin la nivel formal, se observă că cele două decizii a căror suspendare se solicită în prezentul litigiu sunt motivate, în cuprinsul acestora fiind indicat și temeiul de drept în baza căruia au fost emise.

Referitor la pretinsa neîndeplinire a condiției notificării prealabile, despre care se face vorbire în textul art. 34 din Legea nr. 85/2003, în mod judicios a reținut prima instanță că acesta reprezintă un veritabil motiv de nelegalitate, ce nu poate fi cercetat în cadrul procedurii sumare a suspendării de executare, fiind necesară administrarea unui probatoriu complex pentru verificarea susținerilor recurentei - reclamante privind necomunicarea notificării, în condiții de contradictorialitate, incompatibil cu prezenta cauză, fiind excedentar ideii de evidență de nelegalitate, ce stă la baza instituției suspendării reglementate de Legea nr. 554/2004.

Nici argumentul conform căruia, în cadrul acțiunii în anulare, în baza art. 304 C. proc. civ., recurenta - reclamantă a denunțat ca fiind fals înscrisul reprezentat de " confirmarea de primire" din data de 02.03.2021, nu este apt să răstoarne prezumția de legalitate de care se bucură orice act administrativ.

Față de toate aceste considerente, Înalta Curte constată că prima instanță, în raport de susținerile părților, a realizat, în limitele învestirii sale, o examinare sumară a situației de fapt și de drept invocate de reclamantă, reținând, în mod justificat, ca indiciile acesteia nu au capacitatea de a crea o îndoială serioasă cu privire la legalitatea celor două decizii atacate, nefiind, așadar, îndeplinită condiția cazului bine justificat cerută de prevederile art. 14 din Legea nr. 554/2004.

În ceea ce privește condiția pagubei iminente, Înalta Curte constată că, nefiind îndeplinită condiția cazului bine justificat nu se mai impune analiza susținerilor recurentei - reclamante privind paguba iminentă, deoarece, pentru a fi dispusă măsura provizorie de suspendare a executării actului administrativ, este necesară îndeplinirea cumulativă a celor două condiții prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ.

Astfel, Înalta Curte reține că în prezentul recurs nu se impune analizarea criticilor formulate de recurentă sub acest aspect, date fiind considerentele prezentei decizii, prin care s-au menținut constatările instanței de fond referitoare la neîndeplinirea condiției cazului bine justificat. Nefiind îndeplinită una dintre condițiile cumulative prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, examinarea celei de-a doua cerințe nu-și găsește utilitatea, neavând aptitudinea de a modifica soluția instanței de control judiciar.

Chiar dacă în cauză s-ar fi putut reține existența pagubei iminente (în raport de prejudiciul material viitor și previzibil, greu sau imposibil de înlăturat în cazul în care actul administrativ ar fi pus în executare), Înalta Curtea constată că neîndeplinirea cumulativă a cerințelor impuse de art. 14 din Legea nr. 554/2004 determină caracterul neîntemeiat al cererii de suspendare a executării deciziei atacate.

Se constată, așadar, că prima instanță a făcut o analiză a premiselor suspendării executării actului administrativ și a reținut fondat că nu sunt îndeplinite condițiile cerute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 pentru suspendarea efectelor Deciziilor nr. 12/04.05.2021 și nr. 13/04.05.2021.

Având în vedere aceste aspecte, Înalta Curte reține că, în absența dovedirii existenței unui caz bine justificat, hotărârea primei instanțe este legală, fiind pronunțată cu respectarea dispozițiilor art. 14 și art. 15 din Legea nr. 554/2004, raportat la prevederile art. 2 lit. ș) și t) din Legea nr. 554/2004, iar soluția de respingere a cererii de suspendare este întemeiată, motiv pentru care se impune a fi menținută.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru aceste considerente, constatând că nu sunt incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., în temeiul dispozițiilor art. 14 alin. (4) și art. 15 din Legea nr. 554/2004, raportat la prevederile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L., ca nefondat, cu consecința menținerii, ca legale, a hotărârii pronunțate de prima instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva sentinței nr. 33/CA/2022-P.I. din data de 23 februarie 2022 pronunțate de Curtea de Apel Oradea, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 28 martie 2023.