ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5365/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 28

august 2003, reclamanta B.E. a solicitat anularea certificatului de atestare a

dreptului de proprietate seria M.08 nr. 1164 din 25 aprilie 2003, eliberat de

Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor, Locuinței și Turismului, pentru

SC B.G. SA.

În motivarea acțiunii, reclamanta a

arătat că prin certificatul de proprietate emis nelegal de ministerul pârât, a

fost vătămat dreptul său de proprietate asupra terenului în suprafață de 295,

94 mp, situat în Băile Govora, în punctul L.S. și care face parte din suprafața

de 7.291 mp, transmisă în proprietatea sa, în anul 1948, ca zestre la

încheierea căsătoriei.

Curtea de Apel Pitești, secția

comercială și de contencios administrativ, a respins acțiunea, ca nefondată,

prin sentința nr. 45/F/C din 25 martie 2004, cu motivarea că actul de

proprietate contestat fost întocmit cu respectarea Legii nr. 15/1990 și a H.G.

nr. 834/1991, pentru terenul ocupat de sonda nr. 606, aflată în patrimoniul

pârâtei SC B.G. SA, la data constituirii ca societate comercială.

De asemenea, instanța de fond a

reținut că reclamanta nu a dovedit dreptul său de proprietate asupra acestui

teren, nefiind identitate între terenul pe care l-a dobândit în baza deciziei

civile nr. 3.166 din 18 noiembrie 1999, a Tribunalului Vâlcea și cel atestat în

proprietatea societății comerciale pârâte.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs, reclamanta, solicitând casarea hotărârii, ca nelegală și

netemeinică.

Recurenta a susținut că instanța de

fond nu a avut în vedere apărările pe care le-a formulat și le-a dovedit cu

probele administrate în cauză. În dezvoltarea motivelor de recurs, s-a arătat

că instanța de fond nu a analizat înscrisurile din care rezultă că reclamanta

nu a semnat procesul-verbal de delimitare, depus pentru atestarea terenului în

proprietatea societății pârâte și a constatat greșit îndeplinirea condițiilor

prevăzute de Legea nr. 15/1990, pentru un teren concesionat în vederea

exploatării zăcământului de iod. Recurenta a precizat că terenul respectiv nu

aparține, însă, domeniului public, întrucât nu sunt aplicabile dispozițiile

art. 11 pct. 4 din Legea nr. 2131/1998 și nu s-a efectuat o expropriere, în

condițiile prevăzute de Legea nr. 33/1994, printr-o dreaptă și prealabilă

despăgubire pentru dreptul său de proprietate.

Analizând actele și lucrările

dosarului, în raport cu motivele de recurs invocate și cu dispozițiile art. 304

și 304

1

C. proc. civ., Curtea va respinge prezentul recurs, ca

nefondat, pentru următoarele considerente:

Instanța de fond a constatat corect

că recurenta-reclamantă nu a dovedit proprietatea sa asupra terenului în

suprafață de 295,94 mp, situat în orașul Băile Govora, aferent sondei nr. 606,

de exploatare a resurselor minerale de apă minerală balneo-terapeutică și că, prin

eliberarea certificatului de proprietate pentru SC B.G. SA nu a fost vătămat

dreptul de proprietate invocat în acțiune.

Din fișa tehnică întocmită la 9

iunie 1970, de Întreprinderea Balneo-climaterică Govora, rezultă că sonda nr.

606 a fost săpată și a intrat în funcțiune în anul 1956 și în anul 1969 a fost

delimitat perimetrul de protecție.

Terenul în suprafață de 295,94 mp

este utilizat pentru exploatarea sondei nr. 606, fiind ocupat de sala

mașinilor, bazin iod, platformă betonată, fermă metal și curte, astfel cum s-a

constatat în documentația întocmită de intimata-pârâtă, pentru aplicarea H.G.

nr. 834/1991.

În motivarea acțiunii și în

prezentul recurs, recurenta a recunoscut că din anul 1956, terenul de 295,94 mp

este afectat activității de extracție a iodului la sonda nr. 606, ca bun de

interes național.

Cu toate acestea, în contradicție cu

toate înscrisurile depuse în cauză, recurenta a susținut că terenul respectiv

s-a aflat neîntrerupt în posesia și în folosința sa, de la data de 29 mai 1948,

când a fost înzestrată de părinții săi.

Recurenta a depus la dosar,

contractul de vânzare-cumpărare încheiat în anul 1933, de autorii săi, pentru o

suprafață de teren numită B.G. și decizia civilă nr. 3.166 din 18 noiembrie

1999, prin care Tribunalul Vâlcea a admis cererea sa de sistare a stării de

indiviziune și i-a atribuit lotul care cuprinde și terenul situat în pct. S.G.,

în suprafață de 7.291 mp, din care 1.093 mp teren construcții și 6.198 mp

fânețe.

Recurenta nu a dovedit, astfel,

dreptul său asupra terenului atestat în proprietatea intimatei-pârâte, pentru

că hotărârea judecătorească de partaj nu este constitutivă de drepturi reale,

iar actul din anul 1933 menționează numai vecinătățile terenului, fără a

cuprinde suprafața sau alte elemente necesare identificării în prezent a

bunului vândut.

În cauză, recurenta nu a administrat

și alte probe prin care să dovedească existența și întinderea dreptului de

proprietate, amplasamentul terenului și categoria de folosință a acestuia.

Deși expertiza efectuată în cauză a

constatat că există suprapunere între terenul indicat de recurentă și terenul

atestat în proprietatea intimatei-pârâte, instanța de fond a considerat corect

ca nefiind dovedită vătămarea dreptului de proprietate pentru care a fost

formulată acțiunea în anulare.

Astfel, la pronunțarea hotărârii

atacate, s-a avut în vedere că expertul a constatat pentru terenul recurentei,

o suprafață de 7.034,72 mp, cu 256,28 mp mai mică decât cea menționată în

hotărârea de partaj. Instanța de fond a reținut și că prin hotărârea de partaj

a fost atribuit recurentei, terenul de la pct. S., în suprafață de 7.291 mp,

deși în cererea de partaj, pentru terenul respectiv s-a indicat numai suprafața

de 6.000 mp. Aceste probe au fost coroborate de instanța de fond și cu adeverința

eliberată la 2 decembrie 2002, de Primăria orașului Băile Govora, din care

rezultă că în registrul agricol al orașului recurenta figurează înscrisă cu

suprafața totală de 0,63 ha, din care 0,02 ha arabil și 0,61 pășuni, teren

dispersat în mai multe puncte, inclusiv la pct. S., fără a se preciza suprafața

deținută pe acest amplasament. De altfel, și în raportul de expertiză tehnică

s-a constatat că din totalul suprafeței măsurate de 7.034,72 mp, recurenta a

înregistrat la Oficiul Județean de Cadastru Geodezie și Cartografie, numai

suprafața de 5.629,18 mp.

La data formulării acțiunii în

anulare, dreptul de proprietate al recurentei asupra terenului în suprafață de

295,94 mp, aferent sondei nr. 606, nu era înscris în Registrul de publicitate

imobiliară, în evidențele fiscale și cadastrale ale autorităților publice, iar

probele administrate nu dovedesc fapte sau acte juridice îndeplinite de

recurentă sub nume de proprietar.

În consecință, instanța de fond a

constatat judicios că recurenta nu a dovedit proprietatea sa asupra terenului

pentru care a fost eliberat certificatul contestat în cauză.

Recurenta a susținut neîntemeiat că

actul de atestare a dreptului de proprietate a fost eliberat intimatei-pârâte,

de o autoritate publică necompetentă și cu încălcarea prevederilor Legii nr.

15/1990.

Ministerul intimat a întocmit actul

contestat în exercitarea atribuțiilor sale de minister de resort, conferite

prin art. 1 din H.G. nr. 843/1991.

De asemenea, instanța de fond a

constatat corect îndeplinirea celorlalte condiții prevăzute de H.G. nr.

834/1991, pentru atestarea dreptului de proprietate al societății comerciale

intimate.

Astfel, se reține că acest teren

este necesar realizării obiectului de activitate al societății, pentru că este

aferent sondei nr. 606, care s-a aflat în administrarea Întreprinderii

balneo-climaterice Govora și ulterior, a O.J.T. Vâlcea, fiind transmisă cu

același titlu în baza Legii nr. 15/1990 și a H.G. nr. 1041/1990, în patrimoniul

intimatei-pârâte, ca mijloc fix cu număr propriu de inventar, pentru care s-a

plătit taxa de folosire a terenurilor proprietate de stat.

Calitatea intimatei-pârâte, de

administrator al zăcământului de substanțe minerale balneare, a fost confirmată

de Ministerul Turismului, ca minister de resort, și prin circulara comunicată

la 10 iunie 1992, pentru delimitarea perimetrului de protecție cu regim sever

aferent sondelor din patrimoniu.

În memoriul de recurs s-a indicat

eronat H.G. nr. 809/2000, ca o dovadă a închirierii terenului aferent sondei,

de către intimata-pârâtă.

În realitate, prin această hotărâre,

a fost aprobată licența de concesiune a activității miniere de exploatare

încheiată la 15 februarie 2000, între Agenția Națională pentru Resurse Minerale

și societatea intimată.

Hotărârea respectivă nu prezintă relevanță

în cauză, întrucât a fost adoptată anterior eliberării certificatului

contestat, vizează numai activitatea desfășurată de intimata-pârâtă și nu

cuprinde dispoziții referitoare la drepturile reale din patrimoniul acesteia.

Susținerile din recurs privind

proprietatea publică a statului asupra terenului aferent sondei nr. 606, vor fi

respinse, constatându-se că asemenea apărări nu au fost formulate în primă

instanță, iar recurenta nu are, potrivit art. 1 din Legea nr. 29/1990,

legitimarea procesuală să solicite recunoașterea dreptului aparținând unui alt

titular.

Dispozițiile Legii nr. 33/1994 au

fost invocate fără temei în recurs, dat fiind că acestea nu sunt incidente în

cauză față de obiectul acțiunii formulate de recurentă pe calea contenciosului

administrativ și în procedura reglementată prin Legea nr. 29/1990.

Apărarea recurentei privind

întocmirea de către intimata-pârâtă, a unui proces-verbal de delimitare a

terenului pe care nu l-a semnat, va fi respinsă, pentru că proba respectivă nu

a fost reținută ca hotărâtoare în dezlegarea pricinii, așa după cum rezultă din

considerentele sentinței atacate.

De altfel, în raport cu acest act,

recurenta nu este îndreptățită să conteste certificatul de proprietate eliberat

la data de 25 aprilie 2003, întrucât, la acea dată și în perioada anterioară,

de întocmire a documentației necesare, hotărârea de partaj invocată ca titlu de

proprietate nu era înscrisă în C.F. și în consecință, nu era opozabilă

terților.

Pentru considerentele expuse,

constatând că nu există motive de casare sau de modificare a hotărârii atacate,

Curtea va respinge prezentul recurs, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de B.E.

împotriva sentinței civile nr. 45/F/C din 25 martie 2004 a Curții de Apel

Pitești, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 9 noiembrie 2005.