ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5365/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 28 august 2003, reclamanta B.E. a solicitat anularea certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria M.08 nr. 1164 din 25 aprilie 2003, eliberat de Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor, Locuinței și Turismului, pentru SC B.G. SA. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că prin certificatul de proprietate emis nelegal de ministerul pârât, a fost vătămat dreptul său de proprietate asupra terenului în suprafață de 295, 94 mp, situat în Băile Govora, în punctul L.S. și care face parte din suprafața de 7.291 mp, transmisă în proprietatea sa, în anul 1948, ca zestre la încheierea căsătoriei.

Curtea de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ, a respins acțiunea, ca nefondată, prin sentința nr. 45/F/C din 25 martie 2004, cu motivarea că actul de proprietate contestat fost întocmit cu respectarea Legii nr. 15/1990 și a H.G. nr. 834/1991, pentru terenul ocupat de sonda nr. 606, aflată în patrimoniul pârâtei SC B.G. SA, la data constituirii ca societate comercială. De asemenea, instanța de fond a reținut că reclamanta nu a dovedit dreptul său de proprietate asupra acestui teren, nefiind identitate între terenul pe care l-a dobândit în baza deciziei civile nr. 3.166 din 18 noiembrie 1999, a Tribunalului Vâlcea și cel atestat în proprietatea societății comerciale pârâte.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, reclamanta, solicitând casarea hotărârii, ca nelegală și netemeinică. Recurenta a susținut că instanța de fond nu a avut în vedere apărările pe care le-a formulat și le-a dovedit cu probele administrate în cauză. În dezvoltarea motivelor de recurs, s-a arătat că instanța de fond nu a analizat înscrisurile din care rezultă că reclamanta nu a semnat procesul-verbal de delimitare, depus pentru atestarea terenului în proprietatea societății pârâte și a constatat greșit îndeplinirea condițiilor prevăzute de Legea nr. 15/1990, pentru un teren concesionat în vederea exploatării zăcământului de iod. Recurenta a precizat că terenul respectiv nu aparține, însă, domeniului public, întrucât nu sunt aplicabile dispozițiile art. 11 pct. 4 din Legea nr. 2131/1998 și nu s-a efectuat o expropriere, în condițiile prevăzute de Legea nr. 33/1994, printr-o dreaptă și prealabilă despăgubire pentru dreptul său de proprietate.

Analizând actele și lucrările dosarului, în raport cu motivele de recurs invocate și cu dispozițiile art. 304 și 304 1 C. proc. civ., Curtea va respinge prezentul recurs, ca nefondat, pentru următoarele considerente: Instanța de fond a constatat corect că recurenta-reclamantă nu a dovedit proprietatea sa asupra terenului în suprafață de 295,94 mp, situat în orașul Băile Govora, aferent sondei nr. 606, de exploatare a resurselor minerale de apă minerală balneo-terapeutică și că, prin eliberarea certificatului de proprietate pentru SC B.G. SA nu a fost vătămat dreptul de proprietate invocat în acțiune. Din fișa tehnică întocmită la 9 iunie 1970, de Întreprinderea Balneo-climaterică Govora, rezultă că sonda nr. 606 a fost săpată și a intrat în funcțiune în anul 1956 și în anul 1969 a fost delimitat perimetrul de protecție.

Terenul în suprafață de 295,94 mp este utilizat pentru exploatarea sondei nr. 606, fiind ocupat de sala mașinilor, bazin iod, platformă betonată, fermă metal și curte, astfel cum s-a constatat în documentația întocmită de intimata-pârâtă, pentru aplicarea H.G. nr. 834/1991. În motivarea acțiunii și în prezentul recurs, recurenta a recunoscut că din anul 1956, terenul de 295,94 mp este afectat activității de extracție a iodului la sonda nr. 606, ca bun de interes național. Cu toate acestea, în contradicție cu toate înscrisurile depuse în cauză, recurenta a susținut că terenul respectiv s-a aflat neîntrerupt în posesia și în folosința sa, de la data de 29 mai 1948, când a fost înzestrată de părinții săi.

Recurenta a depus la dosar, contractul de vânzare-cumpărare încheiat în anul 1933, de autorii săi, pentru o suprafață de teren numită B.G. și decizia civilă nr. 3.166 din 18 noiembrie 1999, prin care Tribunalul Vâlcea a admis cererea sa de sistare a stării de indiviziune și i-a atribuit lotul care cuprinde și terenul situat în pct. S.G., în suprafață de 7.291 mp, din care 1.093 mp teren construcții și 6.198 mp fânețe. Recurenta nu a dovedit, astfel, dreptul său asupra terenului atestat în proprietatea intimatei-pârâte, pentru că hotărârea judecătorească de partaj nu este constitutivă de drepturi reale, iar actul din anul 1933 menționează numai vecinătățile terenului, fără a cuprinde suprafața sau alte elemente necesare identificării în prezent a bunului vândut.

În cauză, recurenta nu a administrat și alte probe prin care să dovedească existența și întinderea dreptului de proprietate, amplasamentul terenului și categoria de folosință a acestuia. Deși expertiza efectuată în cauză a constatat că există suprapunere între terenul indicat de recurentă și terenul atestat în proprietatea intimatei-pârâte, instanța de fond a considerat corect ca nefiind dovedită vătămarea dreptului de proprietate pentru care a fost formulată acțiunea în anulare. Astfel, la pronunțarea hotărârii atacate, s-a avut în vedere că expertul a constatat pentru terenul recurentei, o suprafață de 7.034,72 mp, cu 256,28 mp mai mică decât cea menționată în hotărârea de partaj. Instanța de fond a reținut și că prin hotărârea de partaj a fost atribuit recurentei, terenul de la pct. S., în suprafață de 7.291 mp, deși în cererea de partaj, pentru terenul respectiv s-a indicat numai suprafața de 6.000 mp.

Aceste probe au fost coroborate de instanța de fond și cu adeverința eliberată la 2 decembrie 2002, de Primăria orașului Băile Govora, din care rezultă că în registrul agricol al orașului recurenta figurează înscrisă cu suprafața totală de 0,63 ha, din care 0,02 ha arabil și 0,61 pășuni, teren dispersat în mai multe puncte, inclusiv la pct. S., fără a se preciza suprafața deținută pe acest amplasament. De altfel, și în raportul de expertiză tehnică s-a constatat că din totalul suprafeței măsurate de 7.034,72 mp, recurenta a înregistrat la Oficiul Județean de Cadastru Geodezie și Cartografie, numai suprafața de 5.629,18 mp.

La data formulării acțiunii în anulare, dreptul de proprietate al recurentei asupra terenului în suprafață de 295,94 mp, aferent sondei nr. 606, nu era înscris în Registrul de publicitate imobiliară, în evidențele fiscale și cadastrale ale autorităților publice, iar probele administrate nu dovedesc fapte sau acte juridice îndeplinite de recurentă sub nume de proprietar. În consecință, instanța de fond a constatat judicios că recurenta nu a dovedit proprietatea sa asupra terenului pentru care a fost eliberat certificatul contestat în cauză. Recurenta a susținut neîntemeiat că actul de atestare a dreptului de proprietate a fost eliberat intimatei-pârâte, de o autoritate publică necompetentă și cu încălcarea prevederilor Legii nr. 15/1990.

Ministerul intimat a întocmit actul contestat în exercitarea atribuțiilor sale de minister de resort, conferite prin art. 1 din H.G. nr. 843/1991. De asemenea, instanța de fond a constatat corect îndeplinirea celorlalte condiții prevăzute de H.G. nr. 834/1991, pentru atestarea dreptului de proprietate al societății comerciale intimate. Astfel, se reține că acest teren este necesar realizării obiectului de activitate al societății, pentru că este aferent sondei nr. 606, care s-a aflat în administrarea Întreprinderii balneo-climaterice Govora și ulterior, a O.J.T. Vâlcea, fiind transmisă cu același titlu în baza Legii nr. 15/1990 și a H.G. nr. 1041/1990, în patrimoniul intimatei-pârâte, ca mijloc fix cu număr propriu de inventar, pentru care s-a plătit taxa de folosire a terenurilor proprietate de stat.

Calitatea intimatei-pârâte, de administrator al zăcământului de substanțe minerale balneare, a fost confirmată de Ministerul Turismului, ca minister de resort, și prin circulara comunicată la 10 iunie 1992, pentru delimitarea perimetrului de protecție cu regim sever aferent sondelor din patrimoniu. În memoriul de recurs s-a indicat eronat H.G. nr. 809/2000, ca o dovadă a închirierii terenului aferent sondei, de către intimata-pârâtă. În realitate, prin această hotărâre, a fost aprobată licența de concesiune a activității miniere de exploatare încheiată la 15 februarie 2000, între Agenția Națională pentru Resurse Minerale și societatea intimată. Hotărârea respectivă nu prezintă relevanță în cauză, întrucât a fost adoptată anterior eliberării certificatului contestat, vizează numai activitatea desfășurată de intimata-pârâtă și nu cuprinde dispoziții referitoare la drepturile reale din patrimoniul acesteia.

Susținerile din recurs privind proprietatea publică a statului asupra terenului aferent sondei nr. 606, vor fi respinse, constatându-se că asemenea apărări nu au fost formulate în primă instanță, iar recurenta nu are, potrivit art. 1 din Legea nr. 29/1990, legitimarea procesuală să solicite recunoașterea dreptului aparținând unui alt titular. Dispozițiile Legii nr. 33/1994 au fost invocate fără temei în recurs, dat fiind că acestea nu sunt incidente în cauză față de obiectul acțiunii formulate de recurentă pe calea contenciosului administrativ și în procedura reglementată prin Legea nr. 29/1990. Apărarea recurentei privind întocmirea de către intimata-pârâtă, a unui proces-verbal de delimitare a terenului pe care nu l-a semnat, va fi respinsă, pentru că proba respectivă nu a fost reținută ca hotărâtoare în dezlegarea pricinii, așa după cum rezultă din considerentele sentinței atacate.

De altfel, în raport cu acest act, recurenta nu este îndreptățită să conteste certificatul de proprietate eliberat la data de 25 aprilie 2003, întrucât, la acea dată și în perioada anterioară, de întocmire a documentației necesare, hotărârea de partaj invocată ca titlu de proprietate nu era înscrisă în C.F. și în consecință, nu era opozabilă terților. Pentru considerentele expuse, constatând că nu există motive de casare sau de modificare a hotărârii atacate, Curtea va respinge prezentul recurs, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de B.E. împotriva sentinței civile nr. 45/F/C din 25 martie 2004 a Curții de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 noiembrie 2005.