ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2953/2012

Asupra recursului de

față:

Din analiza actelor

și lucrărilor dosarului constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei.

I.1. Cerea de chemare în judecată.

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de

Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de

26 octombrie 2009, sub nr. 10027/2/2009, reclamanta E.M.M. a solicitat, în

contradictoriu cu pârâții MINISTERUL DEZVOLTĂRII REGIONALE ȘI TURISMULUI, SC

B.G. SA, anularea Certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra

terenurilor emis de Ministerul Turismului în favoarea societății comerciale cu

capital de stat, înființată prin H.G. nr. 1041 din 25 septembrie 1991, sub

denumirea de SC B.G. SA, pentru suprafața de teren de 8519,89 mp.

În motivarea în fapt

a cererii, reclamanta a arătat că certificatul de atestare este nul de drept,

întrucât a fost emis de către Ministerul Turismului, care nu a avut niciodată

drept de proprietate asupra terenului, iar ea, în calitate de moștenitoare a

autorului D.G.I. , a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate asupra

suprafețelor de teren ce fac obiectul certificatului de atestare contestat, iar

Primarul Orașului Băile Govora i-a comunicat că suprafața de teren de 8519,89

mp se află în patrimoniul SC B.G. SA. Deși s-a adresat conducerii SC B.G. SA,

la data de 15 septembrie 2006, i s-a comunicat că are dreptul doar la

despăgubiri.

Pârâtul MINISTERUL

DEZVOLTĂRII REGIONALE ȘI TURISMULUI a depus întâmpinare, prin care a invocat

excepția tardivității acțiunii introductive, în esență, întrucât reclamanta s-a

adresat la data de 22 septembrie 2009 cu solicitarea de anulare a

certificatului de atestare, plângerea sa prealabilă fiind respinsă ca tardivă,

în condițiile în care reclamanta a avut cunoștință de existența actului încă de

la data de 5 mai 2008, când Primăria Orașului Băile Govora i-a comunicat, cu

Adresa nr. X, un exemplar al acestuia. Pe fond, a solicitat respingerea

acțiunii, ca neîntemeiată.

Pârâta SC B.G. SA a

depus, de asemenea, întâmpinare, prin care a invocat excepția tardivității

acțiunii introductive, motivat de faptul că reclamanta a depășit termenul de 1

an, prevăzut de art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004. Pe fond, a solicitat

respingerea acțiunii, ca neîntemeiată.

I.2. Hotărârea primei

instanțe.

Prin Sentința nr.

3534 din 22 septembrie 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios

administrativ și fiscal, a a admis excepția tardivității formulării acțiunii și

a respins acțiunea reclamantei ca tardiv formulată.

A admis, în parte,

cererea pârâtei SC B.G. SA și în temeiul art. 274 alin. (1) și (3) C. proc.

civ. a obligat reclamanta la plata sumei de 1000 RON către aceasta cu titlu de

cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî

astfel, prima instanță a reținut că acțiunea promovată de către reclamantă la

data de 26 octombrie 2009, pentru anularea Certificatului de atestare a

dreptului de proprietate asupra terenurilor emis de Ministerul Turismului în

favoarea SC B.G. SA, pentru suprafața de teren de 8519,89 mp, este tardiv

formulată, ca urmare a decăderii sale din termenul de 1 an de la data luării la

cunoștință de existența actului atacat, (5 mai 2008) prevăzut de dispozițiile

art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

În baza dispozițiilor

art. 274 alin. (1) și (3) C. proc. civ., instanța a admis, în parte, cererea

pârâtei SC B.G. SA de obligare a reclamantei la plata cheltuielilor de

judecată, reținând culpa procesuală a reclamantei în declanșarea prezentului

litigiu, proporțional cu complexitatea cauzei, prin raportare la soluția dată

asupra cererii.

I.3. Recursul

exercitat în cauză.

Împotriva acestei

hotărâri a declarat recurs reclamanta, E.M.M., criticând-o pentru nelegalitate

și netemeinicie.

Recurenta a criticat

hotărârea primei instanțe, sub aspectul faptului că la termenul de judecată din

data de 26 mai 2010 a respins cererea privind introducerea în cauză a Statului

român prin Ministerul Finanțelor Publice, fără ca această excepție să fie pusă

în discuția părților, motiv pentru care hotărârea pronunțată este lovită de

nulitate, în baza art. 105 alin. (2) C. proc. civ.

O altă critică

formulată de recurentă se referă la faptul că Primarul Orașului Băile Govora,

conform dispozițiilor art. 21 și 27 din Legea nr. 10/2001 era obligat să

anuleze în instanță certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra

terenurilor, din 25 aprilie 2003.

A susținut că acest

certificat a fost eliberat cu încălcarea legislației în vigoare, respectiv a

H.G. nr. 834/1991, a Legii nr. 18/1991 și a Constituției României, art. 135.

II. Considerentele

Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Înalta Curte,

analizând actele și lucrările dosarului, în raport cu criticile formulate și

dispozițiile legale aplicabile, constată că recursul este nefondat, pentru

următoarele considerente:

Certificatul de

atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor a fost emis de

Ministerul Turismului în favoarea societății comerciale cu capital de stat,

înființat prin H.G. nr. 1041 din 25 septembrie 1991, sub denumirea de SC B.G.

SA, pentru suprafața de teren de 8519, 89 mp, identificată în anexa nr. 2 și

planurile topografice cuprinse în anexele nr. 4 și 5 din documentația de

stabilire și evaluare a terenurilor, din 17 martie 2003, la O.C.G.C. al

Județului Vâlcea.

La data de 5 mai

2008, reclamantei E.M.M. i s-a comunicat prin Adresa nr. Z, de către Primăria

Orașului Băile Govora, faptul că "terenul aferent C.O. , actual Hotel B.,

și clădirea în sine se află în proprietatea SC B.G. SA prin Certificatul de

atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor Seria M08 nr.

1161", comunicându-i-se o copie a certificatului de atestare, potrivit

adresei aflate la dosar, aspect, de altfel, necontestat. Potrivit dispozițiilor

art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, Legea contenciosului administrativ,

astfel cum a fost modificată și completată, "Pentru motive temeinice, în

cazul actului administrativ individual, cererea poate fi introdusă și peste

termenul prevăzut la alin. (1), dar nu mai târziu de un an de la data

comunicării actului, data luării la cunoștință, data introducerii cererii sau

data încheierii procesului-verbal de conciliere, după caz.", termen

calificat ca fiind de decădere de către alin. (5) al aceluiași act normativ.

Cum din actele

dosarului rezultă că reclamantei i s-a comunicat actul administrativ a cărui

anulare o solicită la data de 5 mai 2008, în raport cu dispozițiile art. 11

alin. (2) din Legea nr. 554/2004, acțiunea reclamantei este tardivă.

Așa fiind, Înalta

Curte constată că prima instanță în mod corect a apreciat că reglementarea

specifică și derogatorie de la dreptul comun a contenciosului administrativ

justifică termene speciale, relativ scurte, justificate de necesitatea sporită

a unei stabilități juridice în ceea ce privește actele administrative, o astfel

de interpretare corespunzând principiilor generale afirmate de Curtea Europeană

a drepturilor Omului în jurisprudența sa, referitoare la respectarea

principiului securității raporturilor juridice, fără posibilitatea de a anula

fără limită de timp un act administrativ individual, intrat în circuitul

juridic civil.

În ceea ce privește

critica referitoare la cererea privind introducerea în cauză a Statului român

prin Ministerul Finanțelor Publice, Înalta Curte o respinge ca neîntemeiată,

având în vedere că prima instanță a pus în dezbaterea părților excepția lipsei

de interes a cererii reclamantei, la termenul de judecată din data de 26 mai

2010, când toate părțile au fost legal citate, soluția dată de instanță asupra

acestei chestiuni prejudiciale fiind temeinică și legală.

În concluzie, având

în vedere considerentele sus-enunțate, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

Totodată, constatând

culpa procesuală a recurentei reclamante, în temeiul art. 274 alin. (1) C.

proc. civ., va admite cererea intimatei pârâte SC B.G. SA de obligare a

recurentei la plata cheltuielilor de judecată, în cuantum de 2000 RON, conform

chitanței din 11 iunie 2012, anexată la dosarul cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de E.M.M. împotriva

Sentinței nr. 3534 din 22 septembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a

VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Obligă pe recurenta

reclamantă E.M.M. la plata cheltuielilor de judecată, în cuantum de 2000 RON

către intimata pârâtă S.C "B.G." SA.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 13 iunie 2012.

Procesat de GGC - AA