ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 29.04.2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2419/2011

HOTĂRÂRE
29.04.2011
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2419/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată, reclamanta SC T.C.

SA a solicitat, în contradictoriu cu Ministerul Turismului, îndreptarea erorii

materiale strecurată în certificatele de atestare a dreptului de proprietate

asupra tenurilor, emise de pârât.

La data de 01

februarie 2010 reclamanta și-a precizat acțiunea, în sensul că solicită ca prin

hotărârea ce se va pronunța să fie obligat pârâtul Ministerul Turismului să

rectifice eroarea materială privind denumirea societății, să elibereze alte

certificate de proprietate cu titulatura corectă și să rectifice înscrierile

privind denumirea societății reclamante în cărțile funciare.

În motivarea acțiunii,

reclamanta a arătat că dintr-o greșeală materială, în cuprinsul certificatelor de

atestare a dreptului de proprietate menționate, la denumirea societății s-a trecut

SC C. SA, în loc de SC T.C. SA, celelalte date fiind corect completate.

A mai arătat reclamanta

că, deși a făcut demersurile necesare la Ministerul Turismului - Direcția Generală

Autorizare, privatizare și post-privatizare în vederea rectificării acestei erori,

pârâtul, cu adresa din 12 iulie 2009, i-a răspuns în sensul că această îndreptare

nu se poate face decât în baza unei hotărâri judecătorești.

La termenul din data de

15 iunie 2010 pârâtul a invocat excepția prescripției formulării plângerii prealabile,

în temeiul art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, excepția tardivității formulării

acțiunii, potrivit art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, iar, cu privire la

capătul 3 din cererea precizatoare, a invocat excepția inadmisibilității. Pe fondul

cauzei, a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Prin sentința civilă

nr. 3019 din 22 iunie 2010 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a dispus următoarele:

- a admis excepția inadmisibilității

cu privire la capătul 3 din cererea precizatoare, pe care l-a respins ca inadmisibil;

- a admis în parte acțiunea

precizată;

- a obligat pârâtul să

rectifice eroarea materială din Certificatele de atestare a dreptului de proprietate

asupra terenurilor eliberate la data de 31 martie 1995, în sensul că la denumirea

societății se va trece SC T.C. SA, în loc de SC C. SA, cum s-a menționat și să elibereze

certificate de atestare a dreptului de proprietate în conformitate;

- a respins excepțiile

prescripției și tardivității.

Pentru a pronunța această

soluție, instanța de fond a reținut următoarele:

Legea contenciosului administrativ

arată în mod expres care sunt situațiile în care nu este necesară plângerea prealabilă

(art. 7 alin. (5)), iar din coroborarea dispozițiilor art. 7, art. 8 și art. 11

din Legea nr. 554/2004 rezultă că procedura prealabilă este impusă numai în cazul

actului administrativ unilateral tipic, dar nu și în cazul refuzului nejustificat

de soluționare a unei cereri sau în cazul tăcerii autorității publice, astfel că

excepția prescripției formulării plângerii prealabile a fost respinsă ca neîntemeiată.

Instanța a apreciat că

nu se poate reține nici tardivitatea formulării acțiunii în raport cu dispozițiile

art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, întrucât reclamanta nu a solicitat anularea

actelor administrative în cauză, ci doar modificarea unei greșeli materiale strecurate

în cuprinsul acestora, greșeală ce vizează numele societății reclamante, sens în

care s-a adresat cu înscrisuri către autoritatea emitentă, iar aceasta a emis răspunsul

cuprins în adresa din 12 iulie 2009.

Cu privire la inadmisibilitatea

capătului 3 din cererea precizatoare, respectiv obligarea pârâtului să rectifice

înscrisurile privind denumirea societății din cărțile funciare, instanța a reținut

că, într-adevăr, potrivit dispozițiilor art. 5 alin. (1) din H.G. nr. 834/1991,

certificatele de atestare a dreptului de proprietate sunt supuse regimului de publicitate

imobiliară, însă obligația rectificării înscrierii din cartea funciară revine reclamantei,

conform unei proceduri necontencioase.

Astfel, s-a apreciat că

cererea reclamantei adresată instanței de contencios administrativ, de obligare

a pârâtei să rectifice înscrisurile în cartea funciară privind denumirea societății,

este inadmisibilă, fiind respinsă ca atare.

Pe fondul cauzei, analizând

înscrisurile depuse de reclamantă la dosar, instanța a apreciat acțiunea ca întemeiată

în parte, reținând următoarele:

Având în vedere că de

la data înmatriculării în registrul comerțului mențiunile cu privire la denumirea

societății comerciale sunt opozabile conform art. 5 din Legea nr. 26/1990, certificatele

de atestare a dreptului de proprietate emise de pârât ulterior datei înregistrării

societății comerciale trebuiau să cuprindă denumirea acesteia așa cum era menționată

în registrul comerțului.

Astfel, în cererea de

înmatriculare depusă la O.R.C. Covasna, actul constitutiv al societății comerciale

și certificatul de înmatriculare eliberat de O.R.C. Covasna la data de 11

februarie 1991, se menționează la denumirea societății SC T.C. SA și nu SC C.

SA, precum apare menționat în certificatele de atestare a dreptului de proprietate,

a căror modificare a solicitat-o reclamanta în prezenta cauză, sens în care a fost

admisă în parte acțiunea precizată și, în temeiul dispozițiilor art. 1, art. 18

din Legea nr. 554/2004 a fost obligat pârâtul să rectifice eroarea materială, în

sensul celor menționate mai sus.

Împotriva acestei hotărâri

a declarat recurs pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului, criticând-o

pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea recursului

se arată că în mod greșit a arătat instanța de fond că prezenta speță s-ar încadra

în situațiile expres prevăzute de art. 7 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, fără

a motiva însă despre care dintre acestea ar fi vorba.

Recurentul-pârât apreciază

că acțiunea care face obiectul acestei cauze nu se încadrează în niciunul dintre

aceste cazuri expres prevăzute de legea contenciosului administrativ, că obiectul

acțiunii nu îl formează refuzul nejustificat de a soluționa o cerere, ci modificarea/anularea

parțială a certificatelor de atestare a dreptului de proprietate mai sus menționate,

astfel că reclamanta avea obligația de a îndeplini procedura prealabilă.

Se mai arată că în cazul

actelor administrative unilaterale, cum este și în prezenta speță, procedura prealabilă

reprezintă o condiție de exercițiu a dreptului la acțiune, iar dreptul de a formula

cerere prealabilă se prescrie în termen de 6 luni de la data emiterii actului.

În motivarea recursului

se reține faptul că certificatele de atestare a dreptului de proprietate au fost

eliberate în favoarea reclamantei în anul 1995, iar de la data emiterii sau de la

data comunicării lor a trecut mai mult de 6 luni.

Având în vedere cele mai

sus menționate, recurentul solicită să se constate faptul că reprezentanții SC

T.C. SA aveau obligația de a îndeplini procedura prealabilă în termenul maxim de

6 luni de la emiterea actelor administrative și, pe cale de consecință, să se admită

excepția prescripției formulării plângerii prealabile invocată de instituția recurentă.

Referitor la excepția

tardivității acțiunii invocată de Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului,

recurentul arată că, potrivit art. 11 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în cazul

actelor administrative unilaterale, cererile privind anularea actului sau recunoașterea

dreptului pretins se pot introduce în termen de 6 luni. Potrivit alin. (2), pentru

motive temeinice, cererea Societății Comerciale de Turism Covasna S.A. putea fi

introdusă și peste termenul indicat la alin. (1), dar nu mai târziu de un an de

la data emiterii actelor administrative. Termenul prevăzut la alin. (1) este termen

de prescripție, iar termenul prevăzut alin. (2) este termen de decădere.

Recurentul solicită să

se constate faptul că reclamanta a depășit termenul maxim în care putea depune cererea

și, pe cale de consecință, să se admită excepția tardivității invocată de instituția

recurentă.

Pe fondul cauzei, recurentul

arată că din analiza actelor depuse la dosarul instanței reiese faptul că respectiva

societate apare sub următoarele denumiri: SC T.C. SA, SC C. SA, SC T.SA Covasna,

SC T.C.  și că, indiferent de numele utilizat, intimata a rămas cu același număr

de înregistrare la Registrul Comerțului: J14/55/1991.

Recurentul invocă faptul

că instanța de fond a dat ceea ce nu s-a cerut, respectiv în condițiile în care

reclamanta a solicitat să se constate că denumirea corectă cu care ar fi trebuit

sa fie consemnată în actele administrative atacate era „Turism Covasna", instanța

a decis că numele societății este „Covasna", obligând instituția recurentă

să indice în aceste certificate de atestare a dreptului de proprietate și faptul

că firma în speță este o societate comercială de turism.

Se arată de către recurent

că, deși prin sentința civilă nr. 3019 din 22 iunie 2010, pronunțată de Curtea de

Apel București în Dosarul nr. 7587/2/2009, se admite parțial acțiunea reclamantei,

în sensul rectificării erorii materiale din certificatele de atestare, întrucât

nu este rectificată eroarea care a fost solicitată de reclamantă, se poate afirma

că acțiunea acesteia a fost respinsă pe fondul cauzei.

Recurentul solicită să

se admită recursul astfel cum a fost formulat și să se modifice sentința civilă

nr. 3019 din 22 iunie 2010 pronunțată de Curtea de Apel București în Dosarul

nr. 7587/2/2009, în sensul respingerii în întregime a cererii de chemare în judecată

formulată de SC T.C. SA

Examinând sentința atacată,

în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente

pricinii, inclusiv cele ale art. 304

1

că recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Instanța de control judiciar

constată că în speță nu sunt întrunite cerințele impuse de art. 304 sau art. 304

1

corect situația de fapt, în raport de materialul probator administrat în cauză și

a realizat o încadrare juridică adecvată.

Astfel, obiectul cauzei

îl reprezintă refuzul nejustificat al autorității pârâte de a soluționa cererea

societății reclamante de îndreptare a erorii materiale strecurate în certificatele

de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor, în ceea ce privește denumirea

societății.

În raport de probele analizate,

Înalta Curte constată că instanța de fond a reținut în mod legal existența refuzului

nejustificat al Ministerului Turismului de a soluționa cererea reclamantei.

În ceea ce privește criticile

aduse soluționării excepțiilor, acestea sunt nefondate.

Așa cum s-a arătat în

sentință, obiectul acțiunii îl constituie refuzul nejustificat de soluționare a

unei cereri.

Potrivit art. 7 alin.

(5) din Legea nr. 554/2004, în cazul prevăzut de art. 2 alin. (2) din Legea nr.

554/2004 nu este necesară plângerea prealabilă.

Art. 2 alin. (2) din Legea

nr. 554/2004 reglementează asimilarea refuzului nejustificat de a soluționa o cerere

referitoare la un drept sau interes legitim cu actul administrativ.

În raport de obiectul

cauzei și de prevederile art. 7 alin. (5) din Legea nr. 554/2004 nu se impunea efectuarea

plângerii prealabile.

Înalta Curte reține totodată

ca fiind corectă soluția instanței de fond și în ceea ce privește respingerea excepției

tardivității formulării acțiunii în raport de dispozițiile art. 11 alin. (2) din

Legea nr. 554/2004.

Astfel, din analiza materialului

probator reiese cu evidență faptul că societatea reclamantă a primit răspunsul emis

de Ministerul Turismului în data de 12 iulie 2009, iar acțiunea care face obiectul

prezentului dosar a fost introdusă cu respectarea termenului de 6 luni prevăzut

de art. 11 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004, cu atât mai mult cu cât reclamanta

nu a solicitat anularea unor acte administrative, ci doar modificarea unei greșeli

materiale strecurate în cuprinsul acestora, cu privire la denumirea societății reclamante.

Înalta Curte apreciază

că sentința atacată este la adăpostul criticilor și în ceea ce privește admiterea

excepției inadmisibilității cu privire la capătul de cerere privind obligarea pârâtului

la rectificarea înscrierilor din cartea funciară privind denumirea societății și

respingerea acestui capăt de cerere ca inadmisibil, în raport de dispozițiile

art. 5 alin. (1) din H.G. nr. 834/1991, potrivit cărora certificatele de atestare

a dreptului de proprietate asupra terenurilor sunt supuse regimului de publicitate

imobiliară, coroborate cu dispozițiile art. 33 din Legea nr. 7/1996, potrivit cărora

erorile materiale săvârșite cu prilejul înscrierilor în cartea funciară pot fi îndreptate

la cerere sau din oficiu, de către Oficiul de cadastru și publicitate imobiliară,

conform unei proceduri necontencioase.

Înalta Curte reține totodată

ca fiind corectă soluția instanței de fond și în ceea ce privește fondul cauzei,

dat fiind faptul că din înscrisurile depuse la dosar rezultă indubitabil că denumirea

societății la data emiterii certificatelor de atestare a dreptului de proprietate

asupra terenurilor era SC T.C. SA și nu SC C. SA, cum în mod eronat s-a menționat

în certificatele a căror rectificare a fost solicitată.

Așa fiind, Înalta Curte

constată că susținerile și criticile recurentului sunt neîntemeiate și nu pot fi

primite, iar hotărârea instanței de fond este temeinică și legală.

Pentru toate aceste considerente,

în baza dispozițiilor art. 312 alin. (1) teza a II-a din C. proc. civ., coroborat

cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte urmează a respinge recursul formulat

de Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului, ca nefondat.

Respinge recursul declarat de Ministerul Dezvoltării

Regionale și Turismului împotriva sentinței civile nr. 3019 din 22 iunie 2010 a

Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 aprilie

2011.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2012-10-03
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3875/2012
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin înscrisul depus la dosarul cauzei la data de 6 iunie 2011, petentul F.I. a formulat excepția de nelegalitate a certificatului de atestare a dreptului
ÎCCJ 2011-06-21
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3572/2011
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Mangalia, reclamanta SC T.H.R. SA, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale și Turism
ÎCCJ 2007-06-21
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3174/2007
cepția de tardivitate și pe cale de consecință a respins ca tardivă acțiunea formulată de reclamantă, precum și cererea de intervenție. Pentru a pronunța această hotărâre instanța a reținut că, atât reclamanta din prezenta cauză cât și inte
ÎCCJ 2011-09-21
0,93
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2740/2011
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea pronunțată la data de 17 decembrie 2010, secția a VI-a comercială a Tribunalului București a admis cererea formulată de reclamanta SC T.S.
ÎCCJ 2010-01-21
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 251/2010
ul în administrare, arătându-se că acest aspect rezultă din decizia Comitetului Executiv al Sfatului popular al capitalei, prin care s-a stabilit că terenul trece în administrarea C.S.C.A.I.D. În plus, certificatul de atestare a dreptului d
Sursă