ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1586/2003
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1586/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2001)
S-a luat în examinare recursul declarat de contestatorul La apelul nominal au lipsit părțile. Procedura legal îndeplinită. S-a referit de către magistratul asistent că: recursul este timbrat, după care, Curtea, a invocat din oficiu tardivitatea declarării recursului și a reținut cauza spre soluționare pe această excepție. C U R T E A Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr.530 din 27 iulie 1999, Tribunalul Brăila, a admis acțiunea formulată de reclamantul C:A.în calitate de manager al SC „C.”SA Brăila în baza contractului de management nr.1928/1994 și a actului adițional nr.1/1998, și în calitate de acționar al SC „C.”SA Brăila, în contradictoriu cu pârâții SC „C.”SA Brăila atât prin manager cât și prin Consiliul de Administrație prin președintele G.Ș, și pe cale de consecință, s-a dispus anularea hotărârii AGA, a acționarilor de la SC „C”.
SA Brăila din data de 4 iulie 1999. Prin aceeași sentință, a fost admisă în principiu, și în parte cererea de intervenție formulată de F.P.S. – D.T. Brăila. Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței, fiind respinse ca nefondate recursurile declarate de F.P.S.
D. T. Brăila și SC “C.” SA Brăila . Împotriva acestei decizii a formulat contestație în anulare contestatorul G.Ș susținând, că hotărârea atacată este lovită de nulitate, deoarece la pronunțarea acesteia nu s-a reținut lipsa calității procesuale pasive a contestatorului care, a fost citat în cauză atât ca manager cât și ca președinte al Consiliului de Administrație al SC “C.” SA Brăila . Prin decizia nr.485 din 15 noiembrie 2001, Curtea de Apel Galați – Secția Comercială și de Contencios Administrativ, a constatat în baza art.248 din Codul de procedură civilă, perimată contestația în anulare, formulată de contestatorul G: Ș. Împotriva susmenționatei decizii a declarat recurs, G.Ș susținând, în esență, că, în perioada 23 noiembrie 2000 – 16 iulie 2001, s-a aflat sub puterea mandatului de arestare preventivă și ca atare, în mod nelegal instanța de apel a constatat perimată contestația sa în anulare prin hotărârea pe care a pronunțat-o la data de 15 noiembrie 2001. Recursul declarat de G.Ș, urmează a fi respins ca tardiv formulat..
Potrivit art.253 (2) din Codul de procedură civilă “hotărârea care constată perimarea este supusă recursului, în termen de 5 zile de la pronunțare”. În speță, decizia nr.485/2001 atacată cu recurs a fost pronunțată la data de 15 noiembrie 2001, iar, recurentul a declarat recurs împotriva acesteia la data de 22 noiembrie 2001, deci, cu depășirea termenului prevăzut de dispozițiile legale precitate. Așa fiind, recursul declarat de contestatorul G.Ș. a fi respins ca tardiv formulat. PENTRU
ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
D E C I D E: Respinge recursul declarat de contestatorul G. Ș împotriva deciziei nr.485 din 15 noiembrie 2001 a Curții de Apel Galați – Secția Comercială și de Contencios Administrativ ca tardiv formulat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 martie 2003.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.