Decizia nr. 2949/2011 — ÎCCJ, Secția a II-a civilă · Dosar nr. 2727/90/2009 — recurs împotriva sentinței nr. 894/2010 a Tribunalului Vâlcea

Argumentele de nelegalitate invocate de apelantul-reclamant nu susțin „cauza ilicită” și „frauda la lege” pe care le-a invocat. În raport de dispozițiile art. 110 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 cu referire la art. 11.8 din actul constitutiv al SC M. SA, instanța de control judiciar a constatat că, în speță au fost respectate dispozițiile legale, întrucât convocarea a indicat și localul ținerii ședințelor, așa încât nu a existat nici un dubiu vizând locația. În același context, s-a constatat, că apelantul nu a detaliat și nu a dovedit în ce constă cauza ilicită a convocării într-un alt loc decât sediul social.

Referitor la cvorumul cu care au fost adoptate hotărârile, s-a apreciat că apelantul nu și-a dovedit susținerile, vizând faptul că, la data de referință 12 iunie 2009, acționarii SC M. SA dețineau legal un număr diferit de acțiuni în raport cu data ședințelor.

Cu privire la convocator, s-a constatat că acesta cuprinde întocmai mențiunile prevăzute de art. 117 alin. (6) din Legea nr. 31/1990, inclusiv în privința faptului că datele despre administratorii propuși sunt la dispoziția acționarilor. S-a arătat că apelantul-reclamant nu a indicat în mod concret lipsurile convocatorului, mulțumindu-se să redea textul de lege privind conținutul acestuia. În ceea ce privește susținerile reclamantului referitoare la faptul că în convocator nu s-au prevăzut faptele ilicite și prejudiciul suferit de pârâtă, că ordinea de zi a fost evazivă, lacunară, insuficient detaliată, Curtea a constatat că în convocator s-a făcut referire la împrejurările în care apelantul a încălcat legea, respectiv adunarea generală din 09 mai 2009. Indicarea prejudiciului nu se poate imputa ori socoti ca o lipsă însemnată pentru prezentarea problemelor incluse pe ordinea de zi, acesta fiind un aspect subsecvent stabilirii răspunderii penale și deci, cu atât mai mult ulterior formulării plângerii penale. Chiar dacă în societate s-ar fi conturat existența unui prejudiciu, s-a apreciat că indicarea acestuia în convocator este de prisos, ordinea de zi fiind completă din punctul de vedere al informării acționarilor doar prin arătarea împrejurărilor în care s-au săvârșit fapte pretins ilicite.

În ce privește lipsa cvorumului legal apelantul nu a dovedit susținerile despre lipsa cvorumului pentru hotărârile atacate.

Referitor la faptul că administratorul social SC SPV I.I. SA este reprezentat de T.G., cel care a fost administrator social al SC M. SA anterior, Curtea a constat, că funcția de administrator social nu este exercitată în aceste condiții tot de T.G. Schimbarea administratorului nu a fost realizată doar formal, ci și în conținut, având în vedere că noul administrator social este o societate comercială pe acțiuni. În plus, faptul că a fost stabilită măsura angajării răspunderii fostului administrator social nu mai poate fi privit nici de apelant ca un motiv de nelegalitate al hotărârii AGA nr. 1, de vreme ce hotărârea AGA nr. 2 (prin care s-a decis antrenarea răspunderii lui T.) a fost desființată de Tribunalul Vâlcea în cauza de față, iar dispoziția respectivă nu a fost apelată. Motivul privind cauza de nelegalitate a hotărârilor AGA și AGEA constând în convocarea nelegală făcută de o persoană ce nu era administrator social, a fost apreciat ca nefondat, având în vedere că din actele aflate la dosar nu rezultă cu certitudine faptul că decizia privind convocarea adunărilor generale a fost luată de T.G. după revocarea sa din funcția de administrator social. Deși în procesele-verbale de ședință ale adunărilor generale din data din 20 iunie 2009 se arată că revocarea administratorului T. s-a produs la data de 9 mai 2009, din procesul verbal al ședinței AGA din 9 mai 2009 (Dosar nr. 2727/90/2009) rezultă că la data respectivă adunarea nu s-a putut ține din lipsa acționarilor care să asigure cvorumul necesar pentru luarea deciziilor. Astfel, adunarea a fost întrunită la cea de-a doua convocare, în data de 16 mai 2009, deci cu două zile înainte de publicarea în M. Of. la 18 mai 2009 - a convocatorului pentru ședințele din 20 iunie 2009. În aceste condiții, s-a arătat că nu se poate prezuma în mod valabil faptul că decizia de întrunire a adunărilor generale pentru data de 20 iunie 2009 a fost luată de T. după data de 16 mai 2009 când a fost revocat și nu înainte de această dată, când mandatul său de administrator era valabil. Totodată, s-a reținut că de la dosar lipsește, hotărârea adoptată de AGA în data de 16 mai 2009 pentru a se constata încetarea mandatului administratorului social T. ca urmare a revocării lui din funcția respectivă. În termen legal, împotriva acestei decizii reclamantul I.A. a declarat recurs, solicitând admiterea recursului, modificarea deciziei atacate, cu consecința admiterii apelului împotriva sentinței nr. 894 din 10 mai 2010 a Tribunalului Vâlcea, secția comercială și de contencios administrativ, schimbarea în parte a sentinței apelate în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată. Invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 5, 7 și 9 C. proc. civ., recurentul critică decizia atacată pentru nelegalitate din următoarele considerente: 1. Instanța a pronunțat decizia recurată cu încălcarea dispozițiilor art. 287 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora motivele apelului pot fi depuse până la prima zi de înfățișare, situație în care sunt incidente prevederile art. 304 pct. 5 C. proc. civ. Recurentul arată că la termenul de judecată din data de 20 octombrie 2010, a depus completare la motivele de apel, considerând că din punct de vedere procedural se află la prima zi de înfățișare, întrucât la termenul de judecată anterior, respectiv 22 septembrie 2010, acest moment procedural nu fusese atins, deoarece părțile nu puteau pune concluzii pe nici un aspect, față de faptul că motivele de apel nu fuseseră comunicate către intimate. În raport de această împrejurare, apreciază că i-a fost încălcat dreptul la apărare. 2. În dezvoltarea motivului prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., recurentul susține că din maniera în care sunt detaliate considerentele rezultă faptul că instanța nu a procedat la analizarea efectivă a criticilor prezentate de acesta în cadrul apelului. În opinia sa, instanța de apel nu a răspuns în mod concret, ci a îmbrățișat motivarea instanței a cărei hotărâre o cerceta în apel, iar motivarea sumară și insuficientă echivalează cu o nemotivare în sensul art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. 3. Reiterând motivele din apel, recurentul apreciază că hotărârea este nelegală sub aspectul prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., întrucât aceasta a fost pronunțată cu încălcarea legii. În ceea ce privește desfășurarea Adunării într-o altă localitate decât cea a sediului societății recurentul consideră că au fost încălcate dispozițiile art. 110 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, potrivit cărora acestea se vor ține la sediul societății. De asemenea, în opinia recurentului, interpretând și dispozițiile art. 117 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, dreptul de a convoca adunarea generală este legal exercitat atâta timp cât locul ales pentru ținerea adunării este în localitatea unde se află sediul societății și prin urmare, nelegală este și aprecierea instanței în sensul că „nu există nicio înfrângere a unei dispoziții legale imperative”. Referitor la cvorumul cu care au fost adoptate hotărârile, în opinia recurentului, instanța de apel a reținut în mod greșit ca acesta nu a făcut dovezi în sensul celor susținute și că nu a dovedit ca la data de 12 iunie 2009 acționarii dețineau un număr diferit de acțiuni in raport cu data ședințelor. Hotărârile sunt nelegale și pentru că încalcă dispozițiile art. 117 alin. (6) din Legea nr. 31/1990. De asemenea, susține recurentul, nici în convocarea AGA, nici în hotărârea AGA nu s-au menționat faptele penale pentru care se propunea formularea unor plângeri penale, precum și care este prejudiciul încercat de societatea pârâtă. Recurentul critică reținerea instanței vizând împrejurarea că nu se verifică motivul de nulitate privind frauda la lege constând în faptul că SC SPV I.I. SA este administrată tot de fostul administrator al SC M. SA, în persoana dlui. T.G. Intimata-pârâtă SC D.M. SA Brăila a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei capacității sale de folosință a SC M. SA solicitând respingerea recursului ca fiind introdus împotriva unei persoane fără capacitate de folosință, iar în subsidiar a solicitat respingerea recursului ca nefondat. La termenul din 8 iunie 2011, Înalta Curte a pus în discuția părților excepția lisei capacității sale de folosință a SC M. SA invocată de intimată prin întâmpinare și în temeiul dispozițiilor art. 151 C. proc. civ., a repus cauza pe rol dispunând introducerea în cauză a SC D. SA Brăila. Analizând decizia recurată în raport de criticile formulate, în limitele controlului de legalitate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează: Criticile recurentului sub aspectul prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ. nu pot fi primite. Potrivit art. 134 C. proc. civ., este socotită prima zi de înfățișare aceea în care părțile, legal citate, pot pune concluzii, condiții îndeplinite, în cauză, la termenul de judecată din data de 22 septembrie 2010, astfel cum rezultă din încheierea de la acea dată, cum corect a apreciat instanța de apel, așa încât nu se poate reține încălcarea menționatelor prevederi legale și nici a celor ale art. 132 C. proc. civ. privind prima zi de înfățișare. În consecință, instanța de apel, în raport de dispozițiile art. 287 alin. (3) C. proc. civ., care stabilesc că motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază apelul pot fi formulate și depuse până cel târziu la prima zi de înfățișare, a reținut în mod judicios că limitele învestirii sale sunt constituite de motivele de apel depuse la data de 22 septembrie 2010, nu și de cele depuse la data de 20 octombrie 2010, după prima zi de înfățișare, astfel cum este definită de art. 134 C. proc. civ. Potrivit dispozițiilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ., hotărârea este nelegală când „nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii”. Textul de lege evocat vizează nemotivarea hotărârii, precum și motivarea contradictorie, dar decizia atacată cuprinde elementele obligatorii prevăzute de dispozițiile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., respectiv motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței. De altfel, hotărârea judecătorească nu trebuie să cuprindă răspunsuri detaliate la toate susținerile părților, astfel cum pretinde recurentul, câtă vreme din analiza conținutului de idei ale acesteia rezultă cu claritate considerentele ce au dus la soluția respectivă, astfel încât să poată permite exercitarea controlului judiciar. Faptul că instanța de control judiciar nu și-a însușit argumentele aduse de recurent, nu poate conduce la concluzia că în speță ar fi incidente dispozițiile pct. 7 al art. 304 C. proc. civ. Prin urmare, Înalta Curte constată că soluția instanței de apel este perfect legală sub aspectul prevederilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ., decizia recurată fiind amplu motivată, argumentele acesteia constituindu-se într-o înlănțuire logică a faptelor și a regulilor pe baza cărora s-a fundamentat soluția. Nici motivul de recurs prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. nu-și găsește incidența în speță, întrucât instanța de apel nu a încălcat dispozițiile art. 110 alin. (2), respectiv ale art. 117 alin. (6) din Legea nr. 31/1990, astfel cum a invocat recurentul. Potrivit dispozițiilor art. 110 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 adunările generale, „când actul constitutiv nu dispune altfel, se vor ține la sediul societății și în localul ce se va indica în convocare”. Actul constitutiv al intimatei SC M. SA prevede în art. 11.8 că adunarea generală se întrunește la sediul societății comerciale sau în alt loc indicat în convocare. Este adevărat că locul convocării a fost altul decât sediul social ori localitatea unde se află sediul societății, dar este de necontestat că în cuprinsul convocării a fost indicat locul de desfășurare a adunărilor generale, precum și localul ținerii ședințelor, așa încât, în prezenta speță, în acord cu prevederile art. 110 din Legea nr. 31/1990 și art. 11.8 din actul constitutiv, convocarea a fost perfect valabilă, iar hotărârile AGA nr. 1 și AGEA nr. 1 și 2 din 20 iunie 2001 nesusceptibile de anulare, aspecte ce au fost în mod corect reținute de ambele instanțe. De altfel, reclamantul a luat cunoștință de convocare, s-a prezentat la locul indicat, a participat la adunările din data de 20 iunie 2009 și și-a exercitat dreptul de vot, fără a face vreo obiecție în privința locului de desfășurare. Astfel, cum au reținut ambele instanțe, norma cuprinsă de art. 110 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 este o normă dispozitivă, prevăzută sub sancțiunea nulității relative, reclamantul putând contesta în justiție în termen de 15 zile de la publicarea hotărârii în M. Of., ceea ce nu este cazul în speță, întrucât acesta a înțeles să introducă acțiunea după împlinirea termenului de 15 zile anterior menționat. Prin urmare, în mod judicios instanța de apel a reținut că în cauză “nu există nicio înfrângere a unei dispoziții legale imperative”, criticile recurentului sub acest aspect fiind lipsite de fundament juridic. Nu pot fi primite nici criticile recurentului cu privire la cvorumul cu care au fost adoptate hotărârile, întrucât nu-i poate fi imputată instanței lipsa de diligență a părții de a-și proba susținerile și de a depune la dosarul cauzei înscrisurile de care înțelegea să se folosească în sensul art. 1169 C. civ. Deși, recurentul se prevalează de sentința comercială nr. 590 C din 23 aprilie 2009, prin care s-a dispus suspendarea deciziei administratorului unic nr. 2 din 20 august 2008 de majorare a capitalului social al SC M. SA, în cauză, nu s-a făcut dovada unui capital social, altul decât cel înregistrat în evidențele registrului comerțului la data de referință a AGA, respectiv AGEA din data de 20 iunie 2009, aspect reținut corect de instanța de control judiciar. Potrivit dispozițiilor art. 117 alin. (6) din Legea nr. 31/1990 „convocarea va cuprinde locul și data ținerii adunării, precum și ordinea de zi, cu menționarea explicită a tuturor problemelor care vor face obiectul dezbaterilor adunării”. Lipsa menționării faptelor prevăzute de legea penală, a faptei ilicite și a prejudiciului cauzat societății, invocată de recurent, nu poate echivala cu o omisiune sau greșeală în a emite un convocator legal și complet în sensul dispozițiilor anterior evocate. Sunt nefondate criticile recurentului vizând „frauda la lege”, întrucât din înscrisurile aflate la dosar nu rezultă cu certitudine că decizia privind convocarea adunărilor generale AGA și AGEA a fost luată de T.G. după revocarea sa din funcția de administrator social. Astfel cum în mod judicios a constatat și instanța de apel, în speță, nu se poate prezuma în mod valabil că decizia de întrunire a adunărilor generale pentru data de 20 iunie 2009 a fost luată de numitul T. după data de 16 mai 2009 când a fost revocat și nu înainte de această dată, când mandatul său de administrator era valabil, cu atât mai mult cu cât de la dosar lipsește, hotărârea adoptată de AGA la data de 16 mai 2009 pentru a se constata încetarea mandatului administratorului social T. ca urmare a revocării lui din funcția respectivă. În dezvoltarea motivelor de recurs reclamantul a invocat încălcarea dreptul la apărare prevăzut de dispozițiile art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Este unanim recunoscut că art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului consacră, într-o largă accepție, asigurarea și recunoașterea, aplicarea universală și efectivă a obligației de a fi respectate drepturile omului, prin aceea că orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, de către o instanță independentă și imparțială, instituită de lege care va hotărî asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil. În soluționarea cauzei, instanța a dovedit pe deplin că a respectat cu rigurozitate spiritul european al echității juridice, ținând cont de toate garanțiile conferite privitoare atât la exercitarea dreptului la apărare, contradictorialitate și al egalității armelor în procesul civil. În cauză au fost respectate drepturile procesuale ale recurentului prevăzute atât în legislația națională, cât și în convențiile la care România este parte, acestea fiind însă analizate din perspectiva exercitării lor cu bună credință, principiu consacrat de art. 129 alin. (1) C. proc. civ. Față de considerentele anterior evocate, Înalta Curte constată că decizia recurată este la adăpost de orice critică, iar recursul reclamantului este nefondat, motiv pentru care, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) din C. proc. civ., va fi respins, menținându-se hotărârea instanței de apel, ca legală. Reținând culpa procesuală a recurentului, în temeiul prevederilor art. 274 C. proc. civ., Înalta Curte, va obliga recurentul-reclamant I.A. la plata sumei de 4.340 RON cheltuieli de judecată către intimata-pârâtă SC D.M. SA Brăila , conform înscrisurilor doveditoare aflate la dosar.