ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3902/2003

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Direcția Generală de Evidență Informatizată a Persoanei București, în contradictoriu cu cetățeanul iordanian H.A., a solicitat darea unei hotărâri prin care să se dispună prelungirea duratei de luare în custodie publică a acestuia.

S-a arătat că pârâtul a fost depistat la 25 iunie 2003 de lucrătorii reclamantei, având dreptul de ședere expirat din 15 octombrie 2001. Întrucât nu poseda mijloacele financiare achitării biletului de avion, nu a putut fi returnat în 24 ore, motiv pentru care împotriva sa a fost dispusă măsura luării în custodie publică de către procurorul desemnat din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București prin Rezoluția nr. 2466/II-5 din 26 iunie 2003. Cum măsura returnării dispusă împotriva cetățeanului iordanian a fost suspendată, ca efect al solicitării de către acesta, la 26 iunie 2003, a acordării statutului de refugiat, se impune prelungirea duratei luării în custodie publică pentru o perioadă de 5 luni, urmând ca după soluționarea cererii de acordarea statutului de refugiat, să fie pusă în aplicare măsura returnării.

Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, prin sentința nr. 1120 din 23 iulie 2003, a admis cererea și a dispus prelungirea duratei măsurii luării în custodie a pârâtului de la 26 iulie 2003 – 25 noiembrie 2003. Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că măsura luării în custodie publică nu a fost desființată; de asemenea, măsura returnării nu poate fi realizată. Sunt îndeplinite astfel condițiile art. 93 alin. (5) din O.U.G. nr. 194/2002, în sensul că se impune prelungirea luării în custodie publică a străinilor prevăzută de alin. (2) și (4) – respectiv, cei împotriva cărora s-a dispus măsura returnării, cazul străinului în speță și cei declarați indezirabili. Considerând hotărârea netemeinică și nelegală, pârâtul a declarat recurs și a solicitat admiterea lui, casarea sentinței și în fond respingerea cererii cu consecința eliberării sale din Centrul de cazare Otopeni.

Se susține că la termenul de judecată nu a avut avocat care să-i apere interesele, respectiv să precizeze că există cazul prevăzut de art. 89 alin. (1) din O.U.G. nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, aprobată cu modificări prin Legea nr. 357/2003, respectiv este părintele unui copil minor și a depus o cerere de acordare a unei forme de protecție . Prin notele scrise depuse de apărătorul recurentului și oral, cu ocazia dezbaterii recursului, s-a susținut că măsura luării în custodie publică astfel cum este reglementată de art. 93 alin. (1) și (2) din O.U.G. nr. 194/2002, este o măsură privativă de libertate și este în contradicție cu dispozițiile Constituției care, prin art. 23 alin. (3), prevede că sancțiunea privativă de libertate nu poate fi decât de natură penală și art. 23 alin. (4) care prevede că arestarea preventivă se dispune de judecător și numai în cursul procesului penal.

Instanța urmează a respinge excepția invocată, întrucât măsura luării în custodie nu este o măsură penală, de privare de libertate. Recursul este nefondat. Din practicaua hotărârii atacate rezultă că recurentul a fost reprezentat prin apărător și a solicitat respingerea cererii , susținând că acesta are doi copii pe care trebuie să-i întrețină, astfel că nu poate fi reținută critica privind încălcarea dreptului fundamental la apărare. Din actele dosarului a mai rezultat că cetățeanul iordanian a fost căsătorit cu C.M., iar prin sentința civilă nr. 13379/1998 a Judecătoriei sectorului 6 București s-a declarat desfăcută căsătoria, iar cei doi copii au fost încredințați spre creștere și educare mamei.

Împotriva recurentului s-a luat măsura returnării pentru că nu a solicitat prelungirea dreptului de ședere în România, iar perioada scursă de la încetarea acestuia este mai mare de 3 luni. Măsura returnării nu a putut fi adusă la îndeplinire de către reclamanta-intimată în termenul de 24 ore prevăzut de art. 87 alin. (2) din O.U.G. nr. 194/2002, întrucât cetățeanul iordanian nu posedă documente de călătorie. Măsura luării în custodie nu a fost desființată, astfel că fiind întrunite condițiile art. 93 alin. (5) din ordonanța mai sus arătată, în mod legal instanța a admis cererea și a dispus prelungirea duratei măsurii luate în custodie a pârâtului de la 26 iulie 2003 la 25 noiembrie 2003. În consecință, recursul se privește nefondat și în baza art. 312 C. proc.

civ., urmează a fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de H.A. împotriva sentinței civile nr. 1120 din 23 iulie 2003 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 noiembrie 2003.