ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3902/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Direcția Generală de Evidență

Informatizată a Persoanei București, în contradictoriu cu cetățeanul iordanian

H.A., a solicitat darea unei hotărâri prin care să se dispună prelungirea

duratei de luare în custodie publică a acestuia.

S-a arătat că pârâtul a fost

depistat la 25 iunie 2003 de lucrătorii reclamantei, având dreptul de ședere

expirat din 15 octombrie 2001. Întrucât nu poseda mijloacele financiare

achitării biletului de avion, nu a putut fi returnat în 24 ore, motiv pentru

care împotriva sa a fost dispusă măsura luării în custodie publică de către

procurorul desemnat din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București

prin Rezoluția nr. 2466/II-5 din 26 iunie 2003.

Cum măsura returnării dispusă

împotriva cetățeanului iordanian a fost suspendată, ca efect al solicitării de

către acesta, la 26 iunie 2003, a acordării statutului de refugiat, se impune

prelungirea duratei luării în custodie publică pentru o perioadă de 5 luni,

urmând ca după soluționarea cererii de acordarea statutului de refugiat, să fie

pusă în aplicare măsura returnării.

Curtea de Apel București, secția de

contencios administrativ, prin sentința nr. 1120 din 23 iulie 2003, a admis

cererea și a dispus prelungirea duratei măsurii luării în custodie a pârâtului

de la 26 iulie 2003 – 25 noiembrie 2003.

Pentru a hotărî astfel, instanța a

reținut că măsura luării în custodie publică nu a fost desființată; de

asemenea, măsura returnării nu poate fi realizată.

Sunt îndeplinite astfel condițiile

art. 93 alin. (5) din O.U.G. nr. 194/2002, în sensul că se impune prelungirea

luării în custodie publică a străinilor prevăzută de alin. (2) și (4) –

respectiv, cei împotriva cărora s-a dispus măsura returnării, cazul străinului

în speță și cei declarați indezirabili.

Considerând hotărârea netemeinică și

nelegală, pârâtul a declarat recurs și a solicitat admiterea lui, casarea

sentinței și în fond respingerea cererii cu consecința eliberării sale din

Centrul de cazare Otopeni.

Se susține că la termenul de

judecată nu a avut avocat care să-i apere interesele, respectiv să precizeze că

există cazul prevăzut de art. 89 alin. (1) din O.U.G. nr. 194/2002 privind

regimul străinilor în România, aprobată cu modificări prin Legea nr. 357/2003,

respectiv este părintele unui copil minor și a depus o cerere de acordare a

unei forme de protecție .

Prin notele scrise depuse de

apărătorul recurentului și oral, cu ocazia dezbaterii recursului, s-a susținut

că măsura luării în custodie publică astfel cum este reglementată de art. 93

alin. (1) și (2) din O.U.G. nr. 194/2002, este o măsură privativă de libertate

și este în contradicție cu dispozițiile Constituției care, prin art. 23 alin.

(3), prevede că sancțiunea privativă de libertate nu poate fi decât de natură

penală și art. 23 alin. (4) care prevede că arestarea preventivă se dispune de

judecător și numai în cursul procesului penal.

Instanța urmează a respinge excepția

invocată, întrucât măsura luării în custodie nu este o măsură penală, de

privare de libertate.

Recursul este nefondat.

Din practicaua hotărârii atacate

rezultă că recurentul a fost reprezentat prin apărător și a solicitat

respingerea cererii , susținând că acesta are doi copii pe care trebuie să-i

întrețină, astfel că nu poate fi reținută critica privind încălcarea dreptului

fundamental la apărare.

Din actele dosarului a mai rezultat

că cetățeanul iordanian a fost căsătorit cu C.M., iar prin sentința civilă nr.

13379/1998 a Judecătoriei sectorului 6 București s-a declarat desfăcută

căsătoria, iar cei doi copii au fost încredințați spre creștere și educare

mamei.

Împotriva recurentului s-a luat

măsura returnării pentru că nu a solicitat prelungirea dreptului de ședere în

România, iar perioada scursă de la încetarea acestuia este mai mare de 3 luni.

Măsura returnării nu a putut fi

adusă la îndeplinire de către reclamanta-intimată în termenul de 24 ore

prevăzut de art. 87 alin. (2) din O.U.G. nr. 194/2002, întrucât cetățeanul

iordanian nu posedă documente de călătorie.

Măsura luării în custodie nu a fost

desființată, astfel că fiind întrunite condițiile art. 93 alin. (5) din

ordonanța mai sus arătată, în mod legal instanța a admis cererea și a dispus

prelungirea duratei măsurii luate în custodie a pârâtului de la 26 iulie 2003

la 25 noiembrie 2003.

În consecință, recursul se privește

nefondat și în baza art. 312 C. proc. civ., urmează a fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de H.A.

împotriva sentinței civile nr. 1120 din 23 iulie 2003 a Curții de Apel

București, secția de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 14 noiembrie 2003.