ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2305/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 756

pronunțată la data de 3 septembrie 2002 în dosarul nr. 1058/2002 Curtea de Apel

București, secția de contencios administrativ, a respins ca inadmisibilă

acțiunea formulată de reclamanta M.A. în calitate de președintă a Fundației

Justiția, Umanism, Demnitate, Echilibru (J.U.D.E.), în contradictoriu cu

Guvernul României, Senatul României, Camera Deputaților și Regia Autonomă

Administrația Patrimoniului și Protocolului de Stat (R.A.P.P.S.), pentru

anularea O.U.G.nr. 32/2002.

Totodată, prin aceeași hotărâre,

curtea de apel a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale formulată

de reclamantă, pentru soluționarea excepției de neconstituționalitate a

O.U.G.nr. 32/2002 și a Legii nr. 377/2002.

Pentru a pronunța această soluție,

instanța de fond a reținut, în esență, că reclamanta a cerut anularea O.U.G.nr.

32/2002, prin care Guvernul României a realizat fuziunea prin absorbție a

R.A.Locato de către R.A.P.P.S., susținând că, în raport cu prevederile art. 114

alin. (4) din Constituția României, aceasta este caducă, iar în raport cu

prevederile art. 33 și 36 din Legea nr. 15/1990, este nelegală.

Pârâții au formulat întâmpinări prin

care au invocat excepția inadmisibilității acțiunii formulate de reclamantă

susținând că ordonanțele adoptate de guvern în temeiul art. 114 din Constituție

sunt exceptate de la controlul pe calea contenciosului administrativ, în

conformitate cu prevederile art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 29/1990.

La data de 3 septembrie 2002,

reclamanta, cerând respingerea excepției invocate de către pârâți, a invocat,

la rândul său, excepția de neconstituționalitate a O.U.G.nr. 32/2002 aprobată,

între timp, prin Legea nr. 377/2002 în raport cu prevederile art. 42 din

Constituție și a solicitat instanței să dispună sesizarea Curții

Constituționale și suspendarea judecății.

Admițând excepția invocată de către

pârâți, instanța de fond a motivat că actul atacat, O.U.G.nr. 32/2002, nu este

un act administrativ în sensul prevederilor art. 1 din Legea nr. 29/1990 și nu

poate face obiectul controlului exercitat de instanțele de contencios

administrativ.

Pe cale de consecință, a motivat

Curtea de apel, este inadmisibilă cererea de sesizare a Curții Constituționale

formulată în cadrul unei acțiuni inadmisibile.

Împotriva acestei soluții a formulat

recurs, susținând următoarele critici:

1- excepția inadmisibilității

acțiunii, nu a fost motivată de instanță în condițiile art. 261 pct. 5 C. proc.

civ., hotărârea fiind casabilă potrivit prevederilor art. 304 pct. 5 C. proc.

civ. A mai susținut că admiterea acestei excepții s-a făcut în contradicție cu

Decizia nr. 120 din 10 octombrie 1996 a Curții Constituționale (M. Of., nr.

25/15.02.1997) care prevede că „Controlul legalității actelor normative și

individuale ale Guvernului (…) indiferent de materia la care se referă, este de

competența instanțelor judecătorești, respectiv a secțiilor de contencios

administrativ constituite potrivit Legii nr. 29/1990”.

2- instanța nu a ținut cont de

punctele de vedere ale pârâților care, în întâmpinările formulate, au susținut

că numai Curtea Constituțională este competentă să se pronunțe asupra cauzei,

fiind incidente prevederile art. 304 pct. 10 C. proc. civ.

3- respingând acțiunea ca

inadmisibilă, instanța de fond a împiedicat Curtea Constituțională să se pronunțe

cu privire la excepția de neconstituționalitate invocată în cauză, fiind

aplicabile prevederile art. 304 pct. 3 C. proc. civ.;

4- instanța de fond a schimbat

sensul actului dedus judecății, obiectul acțiunii constituindu-l acțiunea

pentru anularea O.U.G. nr. 32/2002, împrejurarea că aceasta, pe parcursul

judecății, a devenit lege neputându-i fi imputată, incidente fiind prevederile

art. 304 pct. 8 C. proc. civ.

Recursul este nefondat.

prevederilor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., hotărârea judecătorească

trebuie să cuprindă, între altele, motivele de fapt și de drept care au format

convingerea instanței, cum și cele pentru care au fost înlăturate cererile

părților.

Examinând hotărârea atacată prin

recursul de față, rezultă că, în raport cu obiectul cauzei și cu incidențele

procedurale ivite, considerentele acesteia reprezintă o motivare în

conformitate cu prevederile legale de mai sus.

În ceea ce privește susținerea

recurentei, cum că instanțele de contencios ar fi competente să exercite

controlul de legalitate asupra ordonanțelor adoptate de guvern în temeiul

prevederilor art. 114 din Constituție, aceasta este lipsită de temei legal.

Astfel, din conținutul art. 1 din

Legea nr. 29/1990 rezultă că instanțele judecătorești exercită controlul de

legalitate doar asupra actelor administrative (cu excepțiile enumerate la art.

2) prin care s-a produs unei persoane fizice sau juridice o vătămare a unui

drept recunoscut de lege.

Or, în cauză, instanța de fond a

reținut în mod judicios că actul atacat: O.U.G.nr. 32/2002 privind comasarea

prin absorbție a R.A. Locato de către Regia Autonomă Administrația

Patrimoniului Protocolului de Stat, nu este un act administrativ, ci un act

legislativ adoptat de guvern în temeiul prevederilor art. 114 alin. (4) din

Constituție.

În ceea ce privește argumentul

susținut de recurentă prin citarea unui extras din Decizia nr. 120 din 16

octombrie 1996 a Curții Constituționale, a rezultat că acel text nu se

regăsește în considerentele deciziei invocate și că această decizie nu are

legătură cu obiectul cauzei de față.

invocat de recurentă prin cel de-al doilea motiv, prevede că o hotărâre este

casabilă atunci când instanța de fond nu s-a pronunțat asupra unui mijloc de

apărare sau asupra unei dovezi administrate, care erau hotărâtoare pentru

dezlegarea pricinii.

Susținerea recurentei este

neîntemeiată, instanța pronunțându-se asupra cererilor formulate și apărărilor

invocate.

fundamentat pe prevederile art. 304 pct. 3 C. proc. civ., potrivit căruia

hotărârea este casabilă când s-a dat cu încălcarea competenței altei instanțe,

este neîntemeiat, instanța de fond reținând în mod legal că este competentă să

soluționeze o cauză care privea un act emis de o instituție publică centrală

(art. 3 pct. 1 C. proc. civ.).

Celălalt argument folosit de

recurentă, cum că instanța de fond ar fi împiedicat Curtea Constituțională

să-și exercite prerogativele în cauza de față, pe de o parte nu are legătură cu

temeiul invocat de art. 304 pct. 3 C. proc. civ. și, pe de altă arte, este

neîntemeiat.

Astfel, în mod judicios a reținut

instanța de fond că, în conformitate cu prevederile art. 23 din Legea nr.

47/1992, potrivit cărora, Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor

ridicate în fața instanțelor judecătorești în cauzele aflate pe rolul acestora,

aceste excepții trebuie invocate în cadrul unei acțiuni valide.

Or, în cauză, în mod legal, instanța

de fond reținuse că acțiunea formulată de reclamantă este inadmisibilă.

prevederile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., de asemenea, neîntemeiat, din

considerentele de mai sus rezultând că instanța a interpretat în mod corect

actul dedus judecății și nu a schimbat natura ori înțelesul lămurit și

neîndoielnic al acestuia.

În concluzie, având în vedere cele

expuse mai sus, recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de M.A.

împotriva sentinței civile nr. 756 din 3 septembrie 2002 a Curții de Apel

București, secția de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 12 iunie 2003.