Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 05.11.2002
respins

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1729/2003

HOTĂRÂRE
05.11.2002
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1729/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2002)

S-a luat în examinare recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Cluj împotriva sentinței civile nr.469 din 5 noiembrie 2002 a Curții de Apel Cluj, Secția comercială și de contencios administrativ. La apelul nominal nu s-au prezentat recurenta pârâtă Casa Județeană de Pensii Cluj și nici intimatul reclamant P. P. Procedura completă. Magistratul-asistent a făcut referatul cauzei arătând că, atât Casa Județeană de Pensii Cluj, cât și P. P., fiecare separat au solicitat în scris în temeiul art.242 (2) C. proc. civ., judecarea în lipsă (filele 3 și 10). S-a referit de asemenea că recursul a fost depus cu depășirea termenului prevăzut de lege.

C U R T E A Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 469/2002 pronunțată la data de 5 noiembrie 2002 în dosarul nr.4430/2002, Curtea de Apel Cluj, Secția comercială și de contencios administrativ a admis în parte contestația formulată de reclamantul P. P. și a modificat în parte hotărârea nr.1960 din 28 august 2002 emisă de Casa Județeană de Pensii Cluj, Comisia de aplicare a Ordonanței Guvernului nr.105/1999, în sensul că a stabilit ca indemnizația cuvenită să-i fie achitată de la data depunerii primei cereri: 1 mai 2001. Împotriva acestei soluții a formulat recurs Casa Județeană de Pensii Cluj susținând, în esență, că în cazul reclamantului, indemnizația poate fi plătită cel mai devreme începând cu data de 16 iulie 2001, așa cum prevede art.6 din H. G. nr.127/2002 pentru cei care depuseseră cereri în intervalul 1 aprilie 2001 – 15 iulie 2001. Recursul este tardiv.

Potrivit prevederilor art.301 din C. proc. civ., termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, or, în cauză, hotărârea atacată a fost comunicată recurentei la data de 21 noiembrie 2002, iar cererea de recurs a fost depusă la instanța de fond la data de 10 decembrie 2002, termenul de mai sus nefiind respectat. Astfel fiind, recursul de față va fi respins ca atare. PENTRU

ÎN

DECIDE: Respinge recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Cluj împotriva sentinței civile nr.469 din 5 noiembrie 2002 a Curții de Apel Cluj, Secția comercială și de contencios administrativ, ca tardiv. Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 mai 2003.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2003-04-09
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1475/2003
S-a luat în examinare recursul declarat de Casa județeană de Pensii Cluj împotriva sentinței civile nr.431 din 16 octombrie 2002 a Curții de Apel Cluj, Secția comercială și de contencios administrativ. La apelul nominal au lipsit atât recur
ÎCCJ 2003-04-09
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1471/2003
S-a luat în examinare recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Cluj împotriva sentinței civile nr.464 din 30 octombrie 2002 a Curții de Apel Cluj – Secția comercială și de contencios administrativ. La apelul nominal au lipsit atât recu
ÎCCJ 2003-04-08
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1455/2003
S-a luat în examinare recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Cluj împotriva sentinței civile nr.454 din 23 octombrie 2002 a Curții de Apel Cluj – Secția comercială și de contencios administrativ. La apelul nominal nu s-au prezentat:
ÎCCJ 2003-04-02
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1359/2003
S-a luat în examinare recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Cluj împotriva sentinței civile nr.456 din 23 octombrie 2002 a Curții de Apel Cluj – Secția comercială și de contencios administrativ. La apelul nominal, părțile în cauză,
ÎCCJ 2003-06-12
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2322/2003
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Curtea de Apel Cluj, secția de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 602 din 16 decembrie 2002, a admis acțiunea formulată de I.G., a anulat
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă