ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1590/2003
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1590/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanții T.G.și R.E.L.împotriva deciziei 92/A din 16 noiembrie 2001 a Curții de Apel Pitești – Secția civilă. La apelul nominal s-au prezentat: recurenții reclamanți T.G.personal și asistat de avocat O.P., care o reprezintă și pe recurenta-reclamantă R.E.L.lipsind intimații-pârâți Municipiul Râmnicu Vâlcea și S.C.”V.”S.A. Procedura completă. Avocat O.P. solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat în scris. C U R T E A , Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele : Prin acțiunea înregistrată la data de 24 august 2000 la Tribunalul Vâlcea reclamanții T.G.și R.E.L.au chemat în judecată pe pârâții Municipiul Râmnicu Vâlcea și S.C.
„V.” SA cerând să se dispună retrocedarea suprafeței de teren ce le-a fost expropriată prin decretul prezidențial nr.282 din 24 decembrie 1984. În motivare au arătat că autorii lor T.V.și M. au fost proprietarii suprafeței de teren de 250 mp. situată în Râmnicu Vâlcea, str.Gib Mihăescu (fostă 11 Iunie) nr.38 și ai casei de locuit de pe acest teren, iar în anul 1984 au fost expropriați în baza decretului prezidențial nr.282. Terenul este în prezent nefolosit. Prin sentința civilă nr.79 din 28 mai 2001 Tribunalul Vâlcea a admis acțiunea și a obligat pârâții la retrocedarea suprafeței de teren de 249,76 mp și la plata cheltuielilor de judecată. Pentru a hotărî astfel instanța a avut în vedere dispozițiile Legii nr.33/1994 și a reținut că terenul nu a fost folosit pentru destinația pentru care a fost expropriat și nu este afectat de detalii de sistematizare.
De asemenea nu s-a dovedit dacă s-au acordat despăgubiri pentru casă sau pentru teren. Instanța a mai reținut că nu sunt întrunite condițiile cumulative pentru existența autorității de lucru judecat. Împotriva acestei hotărâri S.C.”V.”SA și Municipiul Râmnicu Vâlcea prin primar au formulat apel. S.C.”V.”SA a criticat hotărârea instanței de fond în esență pentru că a încălcat principiul consacrat în art.1201 cod civil, privind autoritatea de lucru judecat. Municipiul Râmnicu Vâlcea prin primar a criticat sentința pentru nelegalitate și netemeinicie. Prin decizia civilă nr.92 A din 16 noiembrie 2001 Curtea de Apel Pitești – secția civilă, a admis apelurile declarate, a schimbat în tot sentința și a respins acțiunea ca inadmisibilă.
Pentru a hotărî astfel instanța a reținut că operează autoritatea de lucru judecat și acțiunea este inadmisibilă. De asemenea, exproprierea s-a făcut anterior apariției Legii nr. 33/1994 motiv pentru care prin admiterea acțiunii, a fost încălcat principiul neretroactivității legii civile. Împotriva acestei hotărâri reclamanții au formulat recurs invocând motivul de casare prevăzut de art.304 pct.9 C.proc.civ.și criticând-o pentru că: - greșit a reținut existența autorității de lucru judecat; - greșit a apreciat că a fost încălcat principiul neretroactivității legii; - nu sunt aplicabile dispozițiile Legii 18/1991 republicată. Recursul este fondat și urmează a fi admis. Pentru existența autorității de lucru judecat trebuie întrunite conform art.1021 Cod civil cele trei condiții: identitate de părți, obiect și cauză.
În speța dedusă judecății temeiul juridic este art.35 din Legea nr. 33/1994 și nu art.480 C.civ. ( așa cum este indicat la fila 2 dosar nr. 3819/2002 Tribunalul Vâlcea). Astfel nu sunt întrunite cumulativ cele trei condiții pentru existența autorității de lucru judecat ( temeiul juridic este indicat la fila 2 din dosarul nr.3819/2000 al Tribunalului Vâlcea – pentru speța de față, iar pentru acțiunea formulată în anul 1996 temeiul juridic este art.480 C.civ. – fila 57 din dosarul nr.3829/2000 al aceluiași tribunal). Deși exproprierea s-a făcut anterior Legii nr.33/1994 nu este încălcat principiul neretroactivității legii; astfel, potrivit art.35 din Legea 33/1994 dacă bunurile imobile expropriate nu au fost utilizate în termen de un an potrivit scopului pentru care au fost preluate de la expropriat, respectiv lucrările nu au fost începute, foștii proprietari pot cere retrocedarea lor, dacă nu s-a făcut o nouă declarare de utilitate publică.
Așa cum s-a stabilit cu putere obligatorie prin decizia nr.VI din 27 septembrie 1999 pronunțată de Curtea Supremă de Justiție – Secții Unite în recurs în interesul legii, dispozițiile art.35 din Legea 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică referitoare la bunurile imobile ce nu au fost utilizate în termen de un an potrivit scopului pentru care au fost preluate de la expropriat sunt aplicabile și în cazul cererilor având ca obiect retrocedarea unor bunuri imobile expropriate anterior intrării în vigoare a acestei legi, dacă nu s-a realizat scopul exproprierii. Calea prevăzută de Legea 18/1991 nu putea fi urmată pentru că terenul nu avea destinația cerută de acest text de lege ci a fost expropriat.
Așa fiind, deoarece instanța de apel nu a intrat în cercetarea apelurilor, se impune casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei pentru rejudecarea apelurilor la aceeași instanță care va analiza temeinicia criticilor formulate de apelante. PENTRU
ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGIi DECIDE : Admite recursul declarat de reclamanții T.G.și R.E.L.împotriva deciziei nr.92/A din 16 noiembrie 2001 a Curții de Apel Pitești, secția civilă pe care o casează și trimite cauza pentru rejudecarea apelurilor la aceeași instanță. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 aprilie 2003.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.