ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4585/2003

Asupra recursului

de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 30 ianuarie 2002 G.M. și V.F. au chemat în

judecată Municipiul Râmnicu Vâlcea prin Primar pentru a fi obligat să le lase

în deplină proprietate și liniștită posesie terenul în suprafață de 250 mp

moștenit de la părinți și care a fost trecut abuziv în proprietatea statului

prin decretul de expropriere art.  541 din 5 octombrie 1973.

Prin sentința civilă nr. 482 din 17 septembrie

2002 a Tribunalului Vâlcea a fost respinsă acțiunea ca nefondată avandu-se în

vedere în esență că terenul în litigiu aparține domeniului public, fiind

expropriat pentru motive de utilitate publică, fiind încadrat într-o parcelă

mai mare de teren, ce în adevar a aparținut autorilor reclamanților.

Împotriva acestei hotărâri, reclamantele au

declarat apel invocând motive de netemeinicie.

Instanța de apel a anulat sentința și a dispus

trimiterea cauzei spre a fi judecată în primă instanță Judecătoriei Râmnicu

Vâlcea, considerand că în raport cu valoarea bunului de 300 milioane lei si de

obiectul pricinii- acțiune în revendicare, competența de soluționare aparține

judecătoriei și nu tribunalului.

Reclamantele au declarat recursul de față

împotriva acestei hotărâri cu motivarea că în mod greșit a fost trimisă cauza

spre rejudecare în fond la judecătorie cu nesocotirea prevederilor art. 2 lit.

e) C. proc. civ. potrivit caruia procesele si cererile în materie de

expropriere sunt de competența tribunalului în primă instanță, neavand

relevanță valoarea bunului

Recursul este intemeiat, urmand a fi admis în

raport de cele ce urmeaza:

Prin cererea de chemare în judecata adresată

tribunalului, reclamantele au solicitat obligarea pârâtului de a le lăsa în

deplina proprietate și liniștita posesie terenul liber în suprafata de 250 m.p.

situat în Râmnicu Vâlcea 23, din care suprafața de 106 m.p. a fost trecută

abuziv în proprietatea statului prin Decretul de expropriere nr. 541 din 5

octombrie 1973, fără plata vreunei despagubiri. În motivarea apelului se arata

între altele că tribunalul a trecut peste o chestiune fundamentală a cauzei,

anume analiza decretului de expropriere și a anexei acestuia, care constituie

dovada esențială a violării actelor normative și a Constituției în vigoare la

data respectiva. Este invocată în fond și apel nulitatea actului de expropriere

întrucât a fost emis numai pe numele unuia dintre coproprietari și pentru că nu

există nici un document care să ateste plată vreunei despăgubiri.

Din cele redate rezultă că în speță, în cadrul

acțiunii în revendicare se contesta legalitatea actului de expropriere, pentru

o parte în terenul în litigiu.

În aceasta situație, rezultă ca tribunalul este

competent să se pronunțe în fond, în raport de prevederile art. 2 pct. 1 lit.

e) potrivit căruia tribunalele judecă în primă instanță procesele și cererile

în materie de expropriere.

Cum textul se referă generic la toate cauzele în

materie de expropriere, fără a se face vreo distincție în raport de cadrul

procesual în care se invocă nerespectarea prevederilor referitoare la

expropriere sau valoarea bunului în litigiu rezultă că este greșită decizia

instanței de apel, care s-a declarat necompetentă să solutioneze calea de atac

cu care a fost investită și a trimis cauza la judecatorie, spre a judeca

pricina pe fond.

Așa fiind recursul de fața este întemeiat și

urmeaza a fi admis in temeiul art. 312 pct. 3 raportat la art. 304 pct. 9 C.

proc. civ.și a se casa decizia recurata, cu trimiterea cauzei aceleiași curți

de apel pentru a proceda la rejudecarea apelului, pentru motivele invocate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de

reclamantele G.M. și V.F. împotriva deciziei nr. 105/R din 13 decembrie 2002 a

Curții de Apel Pitești, secția civilă, pe care o casează și trimite cauza la

aceeași curte de apel pentru rejudecarea apelului.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi  7 noiembrie 2003.