ÎCCJ, decizie (scj.ro #82702)

Revendicarea imobilului

expropriat.Competența tribunalului

Indiferent de valoarea

obiectului litigiului, tribunalul este competent a soluționa cauza - iar

nu judecătoria – în raport cu art.2 pct.1 lit.e C.proc.civ., dacă se invocă, în

susținerea acțiunii în revendicare, nerespectarea prevederilor referitoare la

expropriere.

Secția civilă, decizia nr.4585 din 7

noiembrie 2003

Prin acțiunea înregistrată la 30 ianuarie

2002 G.M. și V.F. au chemat în judecată Municipiul Râmnicu Vâlcea, prin primar,

pentru a fi obligat să le lase în deplină proprietate și liniștită posesie a

unui teren moștenit de la părinți și care a fost trecut abuziv în proprietatea

statului prin decretul de expropriere art 541 din 05.10.1973.

Prin sentința civilă nr. 482 din 17.09.2002 a Tribunalului Vâlcea a fost

respinsă acțiunea ca nefondată avandu-se în vedere în esență că terenul în

litigiu aparține domeniului public, fiind expropriat pentru motive de utilitate

publică, fiind încadrat într-o parcelă mai mare de teren, ce în adevar a

aparținut autorilor reclamanților.

Împotriva acestei hotărâri, reclamantele au declarat apel invocând motive de

netemeinicie.

Curtea de Apel  Pritești, secția civilă prin decizia nr.105/R din

din 13 decembrie 2002, a anulat sentința și a dispus trimiterea cauzei spre a

fi judecată în primă instanță Judecătoriei Râmnicu Vâlcea, considerand că în

raport cu valoarea bunului de 300 milioane lei si de obiectul pricinii- acțiune

în revendicare, competența de soluționare aparține judecătoriei și nu

tribunalului.

Reclamantele au declarat recursul de față împotriva acestei hotărâri cu

motivarea că în mod greșit a fost trimisă cauza spre rejudecare în fond la

judecătorie.

Recursul este intemeiat.

Prin cererea de chemare în judecata adresată tribunalului, reclamantele au

solicitat obligarea pârâtului de a le lăsa în deplina proprietate și liniștita

posesie terenul liber în suprafata de 250 mp situat în Râmnicu Vâlcea, din care

suprafața de 106 mp a fost trecută abuziv în proprietatea statului prin

Decretul de Expropriere nr 541 din 5 octombrie 1973, fără plata vreunei

despagubiri. În motivarea apelului se arata între altele că tribunalul a trecut

peste o chestiune fundamentală a cauzei, anume analiza decretului de

expropriere și a anexei acestuia, care constituie dovada esențială a violării

actelor normative și a Constituției în vigoare la data respectiva. Este

invocată în fond și apel nulitatea actului de expropriere întrucât a fost emis

numai pe numele unuia dintre coproprietari și pentru că nu există nici un

document care să ateste plată vreunei despăgubiri.

Din cele redate, rezultă că, în speță, în cadrul acțiunii în revendicare se

contesta legalitatea actului de expropriere, pentru o parte în terenul în

litigiu.

În aceasta situație, rezultă ca tribunalul este competent să se pronunțe în

fond, în raport de prevederile art. 2 pct 1 lit. e, potrivit căruia tribunalele

judecă în primă instanță procesele și cererile în materie de expropriere.

Cum textul se referă generic la toate cauzele în materie de expropriere, fără a

se face vreo distincție în raport de cadrul procesual în care se invocă

nerespectarea prevederilor referitoare la expropriere sau valoarea bunului în

litigiu rezultă că este greșită decizia instanței de apel, care s-a declarat

necompetentă să solutioneze calea de atac cu care a fost investită și a trimis

cauza la judecatorie, spre a judeca pricina pe fond.

Așa fiind recursul urmeaza a fi admis,a se casa decizia recurată, cu trimiterea

cauzei aceleiași curți de apel pentru a proceda la rejudecarea apelului, pentru

motivele invocate.