ÎCCJ, decizie (scj.ro #82702)

Revendicarea imobilului expropriat.Competența tribunalului Indiferent de valoarea obiectului litigiului, tribunalul este competent a soluționa cauza - iar nu judecătoria – în raport cu art.2 pct.1 lit.e C.proc.civ., dacă se invocă, în susținerea acțiunii în revendicare, nerespectarea prevederilor referitoare la expropriere. Secția civilă, decizia nr.4585 din 7 noiembrie 2003 Prin acțiunea înregistrată la 30 ianuarie 2002 G.M. și V.F. au chemat în judecată Municipiul Râmnicu Vâlcea, prin primar, pentru a fi obligat să le lase în deplină proprietate și liniștită posesie a unui teren moștenit de la părinți și care a fost trecut abuziv în proprietatea statului prin decretul de expropriere art 541 din 05.10.1973.

Prin sentința civilă nr. 482 din 17.09.2002 a Tribunalului Vâlcea a fost respinsă acțiunea ca nefondată avandu-se în vedere în esență că terenul în litigiu aparține domeniului public, fiind expropriat pentru motive de utilitate publică, fiind încadrat într-o parcelă mai mare de teren, ce în adevar a aparținut autorilor reclamanților. Împotriva acestei hotărâri, reclamantele au declarat apel invocând motive de netemeinicie. Curtea de Apel Pritești, secția civilă prin decizia nr.105/R din din 13 decembrie 2002, a anulat sentința și a dispus trimiterea cauzei spre a fi judecată în primă instanță Judecătoriei Râmnicu Vâlcea, considerand că în raport cu valoarea bunului de 300 milioane lei si de obiectul pricinii- acțiune în revendicare, competența de soluționare aparține judecătoriei și nu tribunalului.

Reclamantele au declarat recursul de față împotriva acestei hotărâri cu motivarea că în mod greșit a fost trimisă cauza spre rejudecare în fond la judecătorie. Recursul este intemeiat. Prin cererea de chemare în judecata adresată tribunalului, reclamantele au solicitat obligarea pârâtului de a le lăsa în deplina proprietate și liniștita posesie terenul liber în suprafata de 250 mp situat în Râmnicu Vâlcea, din care suprafața de 106 mp a fost trecută abuziv în proprietatea statului prin Decretul de Expropriere nr 541 din 5 octombrie 1973, fără plata vreunei despagubiri. În motivarea apelului se arata între altele că tribunalul a trecut peste o chestiune fundamentală a cauzei, anume analiza decretului de expropriere și a anexei acestuia, care constituie dovada esențială a violării actelor normative și a Constituției în vigoare la data respectiva.

Este invocată în fond și apel nulitatea actului de expropriere întrucât a fost emis numai pe numele unuia dintre coproprietari și pentru că nu există nici un document care să ateste plată vreunei despăgubiri. Din cele redate, rezultă că, în speță, în cadrul acțiunii în revendicare se contesta legalitatea actului de expropriere, pentru o parte în terenul în litigiu. În aceasta situație, rezultă ca tribunalul este competent să se pronunțe în fond, în raport de prevederile art. 2 pct 1 lit. e, potrivit căruia tribunalele judecă în primă instanță procesele și cererile în materie de expropriere.

Cum textul se referă generic la toate cauzele în materie de expropriere, fără a se face vreo distincție în raport de cadrul procesual în care se invocă nerespectarea prevederilor referitoare la expropriere sau valoarea bunului în litigiu rezultă că este greșită decizia instanței de apel, care s-a declarat necompetentă să solutioneze calea de atac cu care a fost investită și a trimis cauza la judecatorie, spre a judeca pricina pe fond. Așa fiind recursul urmeaza a fi admis,a se casa decizia recurată, cu trimiterea cauzei aceleiași curți de apel pentru a proceda la rejudecarea apelului, pentru motivele invocate.