ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5584/2005

Asupra recursului civil de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data

de 30 ianuarie 2002 pe rolul Tribunalului Vâlcea, reclamantele G.M. și V.F. au

chemat în judecată Municipiul Râmnicu Vâlcea prin Primar, solicitând ca prin

sentință să se dispună obligarea pârâtului de a le lăsa în deplină proprietate

și liniștită posesie terenul de 250 mp situat în Râmnicu-Vâlcea.

În motivarea acțiunii reclamantele

au arătat că sunt unicele moștenitoare, în calitate de fiice, ale

proprietarilor terenului, soții B.V. și B.M.; imobilul a fost trecut în

proprietatea statului în mod abuziv, o suprafață de 106 mp prin expropriere, în

baza Decretului nr. 541/1973, în restul pe căi de fapt; construcțiile existente

pe teren au fost demolate, acesta fiind în prezent liber și putând fi restituit

în natură.

Pârâtul a formulat întâmpinare,

solicitând respingerea acțiunii și arătând că suprafața revendicată face parte dintr-un

spațiu mai amplu de circa 8000 mp, terasa „Mircea cel Bătrân” din centrul

municipiului Râmnicu-Vâlcea, amenajată ca spațiu verde cu bănci, alei și alte

dotări, fiind de utilitate publică și de uz public. Pe parcursul soluționării

cauzei a fost introdus în proces în calitate de pârât și Consiliul local

Râmnicu-Vâlcea.

Tribunalul Vâlcea, prin sentința

civilă nr. 428 din 17 septembrie 2002, a respins acțiunea ca nefondată,

reținând în esență că:

- prin decretul de expropriere s-a

preluat de la autorii reclamantelor întreaga suprafață de 250 mp, astfel că

trecerea în proprietatea statului s-a făcut cu titlu;

- scopul exproprierii a fost atins, terenul

făcând parte dintr-o suprafață mai amplă ce constituie parc în mijlocul unui

ansamblu de locuințe;

- terenul în litigiu constituie

actualmente domeniu public, urmând regimul juridic special prevăzut de Legea

nr. 213/1998.

Apelul declarat de reclamante

împotriva acestei sentințe a fost admis prin decizia civilă nr. 105 din 13

decembrie 2002 pronunțată de Curtea de Apel Pitești; a fost anulată sentința cu

trimiterea cauzei spre soluționare a Judecătoriei Râmnicu-Vâlcea,

constatându-se că au fost încălcate prevederile art. 1 pct. 1 C. proc. civ.

Această decizie a fost casată de

către Înalta Curte de Casație și Justiție, care a admis recursul declarat de

reclamante și a trimis cauza la aceeași Curte de apel pentru rejudecarea

apelului.

S-a reținut că în materie de

expropriere tribunalului îi revine competența de a soluționa cauza în primă

instanță, potrivit prevederilor art. 2 pct. 1 lit. e) C. proc. civ.

Astfel reinvestită, Curtea de Apel

Pitești, prin decizia civilă nr. 344 din 24 februarie 2004 a admis apelul

reclamantelor și a schimbat sentința în sensul admiterii acțiunii și obligării

pârâților de a le lăsa în deplină proprietate și liniștită posesie suprafața de

250 mp teren identificat în raportul de expertiză.

Pentru a pronunța această soluție, Curtea

de apel a avut în vedere că:

- preluarea imobilului de către stat

s-a făcut fără titlu valabil, întrucât o parte din teren s-a expropriat cu

încălcarea normelor care reglementau această instituție iar restul pe căi de

fapt;

- terenul este liber și nu poate fi

considerat ca făcând parte din domeniul public datorită modului nelegal în care

a fost preluat de către stat;

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs pârâtul Municipiului Râmnicu-Vâlcea prin primar, criticând-o pentru

nelegalitate în sensul prevederilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

S-a menținut sub un prim aspect că

terenul revendicat este de uz și interes public și deci face parte din domeniul

public în sensul prevederilor art. 1 din Legea nr. 213/1998, fiind inventariat

ca atare.

S-a mai arătat că scopul

exproprierii a fost integral atins, suprafața revendicată fiind inclusă într-o

zonă verde amenajată în centrul municipiului Râmnicu-Vâlcea, astfel încât

terenul nu poate fi considerat liber și apt de a fi restituit în natură.

În fine, recurentul pârât a

învederat că reclamantele au uzat în paralel și de acțiunea în revendicare de

drept comun și de procedura administrativă prevăzută de Legea nr. 10/2001,

fiindu-le deja stabilite măsuri reparatorii pentru teren în cuantum de

824.291.250 lei.

Examinând actele și lucrările

dosarului, Înalta Curte reține că recursul este întemeiat în sensul

considerentelor ce succed.

Este relevantă, sub un prim aspect,

împrejurarea că reclamantele au formulat o acțiune în revendicare de drept

comun, întemeiată pe dispozițiile art. 480 și art. 481 C. civ., la data de 30

ianuarie 2002, deci la aproape un an după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001.

În același timp însă, reclamantele

au uzat, fără a face cunoscut instanțelor acest lucru, și de procedura specială

instituită prin Legea nr. 10/2001, stabilindu-se pentru terenul respectiv

măsuri reparatorii de peste 800 milioane lei.

Pe de altă parte, analizând modul în

care s-a produs exproprierea, instanța de apel a validat susținerea

reclamantelor în sensul că prin decret s-ar fi preluat doar suprafața de 106

mp. Singura probă în acest sens o constituie copia xerox a unui tabel, care nu

se coroborează cu nici o altă dovadă. Mai mult, tabelul nu poate face dovadă

deplină pentru că el atestă că terenul expropriat era liber de construcții,

ceea ce contrazice flagrant susținerile reclamantelor.

În realitate, ansamblul

probatoriilor atestă că s-a expropriat o suprafață de 250 mp, că scopul acestei

măsuri a fost integral atins. Ansamblul de locuințe a fost construit iar în centrul

său se află un spațiu verde, cu un grad superior de amenajare și dotare,

destinat uzului și interesului public, în care se include și terenul

expropriat.

De altfel, atingerea scopului

exproprierii și apartenența terenului la domeniul public rezultă din toate

probatoriile, inclusiv inventarul ce face parte din anexa la Legea nr. 213/1998.

Așadar, în raport de preluarea

bunului cu titlu, atingerea scopului exproprierii și apartenența lui la

domeniul public, împrejurări coroborate cu modalitatea de utilizare a

dispozițiilor Legii nr. 10/2001 de către reclamante, soluția legală era aceea

de respingere a acțiunii, astfel cum în mod corect a predat tribunalul.

În consecință, Înalta Curte va

admite recursul și va modifica decizia pronunțată în apel, potrivit

prevederilor art. 312 alin. (3) C. proc. civ., în sensul respingerii apelului

reclamantelor și păstrării sentinței tribunalului, care este legală și

netemeinică.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul recursul declarat de

pârâtul Municipiul Râmnicu Vâlcea prin Primar împotriva deciziei nr. 344/A din

24 februarie 2004 a Curții de Apel Pitești, secția civilă, pe care o modifică

în sensul că respinge ca nefondat apelul reclamantelor.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 24 iunie 2005.