ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2802/2003

Asupra recursurilor civile de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Judecătoria Zalău, la 18 septembrie 1997 sub nr. 5479/1997, reclamantul E.V.M. a solicitat, în contradictoriu cu Statul Român pentru Consiliul local Zalău, restituirea a două imobile situate în Zalău, (CF 398 top 458) și, respectiv, (CF 3541 nr.top. 459/d). Acțiunea a fost completată și cu o cerere de anulare a contractului de vânzare-cumpărare nr. 33/1974 încheiat de E.F. și A.R. Judecătoria Zalău, prin sentința civilă nr. 360/4 februarie 1999 a admis în parte acțiunea precizată în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Consiliul local Zalău, RAGM Zalău, C.V. și E.A.R.

A obligat pe primul pârât la plata către reclamant a unor sume cu titlu de despăgubiri reprezentând contravaloarea imobilelor revendicate și anume: - 6.914.338 lei pentru imobilul nr. 18 (CF 398 top.458); - 54.161.433 lei pentru imobilul nr. 20, apartamentul 2 și CF 3541 top. 459/b; - 40.192.110 lei sumă reactualizată pentru apartamentul 1 (CF 3541 top.459/b) achitată Statului Român de proprietarul imobilului. Au fost respinse: - cererea privind stabilirea unei servituți de trecere, în favoarea pârâtei E.A.R., considerându-se a nu mai fi necesară pentru că s-au acordat despăgubiri; - cererea pentru anularea contractului de vânzare-cumpărare 33/1974 formulată în contradictoriu cu pârâții E.A.R.

și E.F. (în prezent decedat); - cererea privind reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de 167 m.p., nefiind întrunite condițiile prevăzute de Legea nr. 18/1995, reconstituirea dreptului de proprietate făcându-se la cerere și - cererea de intervenție formulată de E.A.R. pentru reconstituirea dreptului de proprietate pentru 808,5 m.p. S-a reținut, în motivarea sentinței că reclamantul a devenit proprietar în anul 1938 asupra unui imobil înscris în CF la nr. 398 top 458 compus din casă, curte și grădină în suprafață de 813 m.p. Mama reclamantului era deja proprietară pe 1867 m.p. teren înscrisă în CF la nr.3541 top 459/b. Prin Decretul nr. 92/1950 cele două imobile au fost naționalizate.

Imobilul de la nr. 18 a fost închiriat în 1983 de către EGCL (actuala RAGM) numitului C.V. care îl locuiește și în prezent. Imobilul de la nr. 20 a intrat în patrimoniul Statului Român și a fost împărțit în două unități locative, astfel că un apartament (nr. 1) a fost ocupat de tatăl reclamantului, E.A. care l-a cumpărat în 1973 cu suma de 19.364 lei (40.192.110 lei astăzi, prin reactualizare) iar apartamentul nr. 2 a fost cumpărat de unchiul reclamantului E.F. și soția A.R. în anul 1974 cu suma de 34.064 lei (54.161.443 lei astăzi, prin reactualizare). Împotriva sentinței civile 360/1994 a Judecătoriei Zalău au declarat apel reclamantul, intervenienta E.A.R. și Primăria municipiului Zalău. Prin decizia civilă 471/1999 au fost admise apelurile Primăriei și reclamantului, s-a casat hotărârea atacată și s-a trimis cauza spre rejudecare la Judecătoria Zalău (s-a luat act totodată că intervenienta E.A.R.

a renunțat la apel). Judecătoria Zalău, prin sentința civilă 5245/1999 a declinat competența de soluționare la Tribunalul Sălaj. Tribunalul, rejudecând cauza, prin sentința civilă nr. 591 din 20 octombrie 2000 a admis în parte acțiunea precizată a reclamantului și a dispus restituirea în natură a imobilului situat la nr. 18 (CF 398 top 458). A fost obligat statul prin Ministerul Finanțelor să plătească reclamantului cu titlu de despăgubiri pentru vânzarea apartamentului de la nr. 20 sume în același cuantum inițial stabilit. S-au menținut totodată și celelalte măsuri dispuse inițial. Împotriva acestei soluții au declarat apel reclamantul și Statul Român. Reclamantul a criticat greșita soluționare a cererii de restituire în natură a imobilului nr. 20, susținând că acest imobil nu a trecut legal în proprietatea statului, deoarece în listele anexe figurează E.A., deși în realitate proprietar era mama sa, S.I.

și greșit s-a respins cererea de anulare a contractului de vânzare-cumpărare încheiat de F.E. și soție, deoarece aceștia au cumpărat de la un neproprietar. Statul Român a criticat soluția de restituire în natură sau de plată a despăgubirilor pentru un imobil care nu se mai află în proprietatea sa. Curtea de Apel Cluj, prin decizia civilă 116 din 11 mai 2001 a respins ca nefondate ambele apeluri. S-a reținut, în acest sens, că instanța de fond a pronunțat o soluție legală pentru atribuirea apartamentului din Str. Florilor nr. 18 schimbând însă motivarea, temeiul restituirii fiind art. 480 C. civ. S-a reținut de asemenea că restituirea imobilului nr. 20 este nefondată, deoarece apartamentul 1 a fost răscumpărat de tatăl reclamantului care l-a transmis prin succesiune la decesul său în cote de ¾ reclamantului și de ¼ numitei B.A., sora defunctului E.A.

S-a reținut că apartamentul nr. 2 din acest imobil a fost dobândit în proprietate de soții E.F. și E.A.R. prin uzucapiune în condițiile art. 27 din Legea nr. 115/1938, ei înscriindu-și dreptul de proprietate în CF nr. 1976 pe baza unui titlu nelegal, statul preluase abuziv, dar ei au stăpânit fiind de bună-credință. S-a mai considerat că deși reclamantul nu a mai cerut despăgubiri pentru acest imobil și că deși totuși i s-au acordat, nu se poate modifica soluția sub acest aspect pentru că vor ajunge la o înrăutățire a situației reclamantului, în propria sa cale de atac, ceea ce ar contraveni dispozițiilor art. 296 C. proc. civ. S-a mai considerat că deși statul nu mai este proprietarul imobilului revendicat pentru faptul că el a încasat o plată pentru imobil, are obligația de despăgubire față de adevărații proprietari.

Împotriva acestei soluții au declarat recurs reclamantul și Statul Român prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Sălaj, în reprezentarea Ministerului Finanțelor, invocând în esență aceleași critici ca și în apel. Reclamantul a susținut că imobilul nu a trecut cu titlu în proprietatea statului și că pârâta E.A.R. nu putea să uzucapeze prin uzucapiune de 10 ani ci cea de 30 de ani stabilită conform art. 1890 C. civ. pentru imobilele din zonele în care există regim de carte funciară. Nu se aplică nici uzucapiunea de 20 de ani pentru că dintre moștenitori, numai reclamantul a locuit în afara circumscripției în care se află bunul. Ca urmare reclamantul a solicitat restituirea în natură și a imobilului nr. 20, cu consecința intabulării pe numele său.

Pârâtul Statul Român a susținut că este incorectă soluția ca statul să fie obligat la despăgubiri pentru imobile care nu se mai află în patrimoniul său. Recursurile sunt întemeiate și se vor admite pentru următoarele motive: Acțiunea în revendicare are ca premisă obligatorie determinarea cu exactitate a obiectului revendicării. În speță instanțele nu s-au preocupat de lămurirea acestuia aspect în lipsa căruia orice analiză în legătură cu proprietatea este greu de întreprins. În petitul acțiunii introductive reclamantul a solicitat „restituirea în natură și acordarea parțială de despăgubiri pentru două imobile (pretenția de despăgubiri s-a transformat ulterior în pretenție de revendicare în natură) și anume: Primul imobil – înscris în cartea funciară la nr. 398, top.

458 – este descris, conform extrastului de CF, ca fiind compus din „casă, curte și grădină – 813 m.p.”, care a aparținut inițial lui E.V., minor, prin cumpărare – încheiere 529/1938, și apoi Statului Român, prin încheierea 267/1957. Al doilea imobil – înscris în cartea funciară la nr. 3541, top. 459/b – este descris, conform extrasului de CF, ca fiind compus din teren intravilan de 1,867 m.p. ce a aparținut, prin cumpărare, I.S. – încheierea 8/1919 și apoi Statului Român, luat de la S.I. prin Decretul nr. 92/1950. Acte de proprietate pentru aceste două imobile nu s-au depus la dosar. De remarcat că din extrasul de carte funciară nu rezultă unde în Zalău sunt situate cele două imobile. Se presupune, și instanțele au reținut, fără suport probator, că primul imobil este situat la nr. 18 iar cel de al doilea la nr. 20. În anexele de la Decretul nr. 92/1950 la poziția 103 figurează E.A.

cu 3 apartamente în str. K. nr. 18 – 19. Despre imobilul înscris în CF la nr. 354 top 459 b se susține că s-a împărțit în două unități și a fost înstrăinat de stat astfel; - prin contractul nr. 49/1973, lui E.A., sub formă de apartament 2 la nr. 60 în Zalău, compus din: o cameră de 48 m.p. precum și o magazie, un wc, o pivniță și 7 m. liniari – împrejmuiri; - prin contractul nr. 33/28 august 1974 lui E.F.și E.A.R. sub formă de: o cameră de 57,50 m.p., o magazie și împrejmuiri de 7 m.l. situate în nr. 20. Pentru acest din urmă imobil s-a prezentat un extras de CF (fila 103 în dosarul de fond) cu înscrierea la nr. 635 top. 459 b/2 II a apartamentului 2 în Str. F. (fără număr) compus din cameră, bucătărie, magazie și wc în suprafață totală de 75 m.p., proprietatea, prin cumpărare a soților E.F.

și A.R. Nu există dovezi cu privire la data și autorul construcțiilor ce fac obiectul celor două contracte de vânzare-cumpărare din anii 1973 și respectiv 1974, presupuse a fi fost construite pe terenul înscris în cartea funciară la nr. 3541. Expertiza efectuată în cauză de expert C.G. a avut ca obiect exclusiv stabilirea valorii de circulație a apartamentului 2 de la nr. 20. O altă expertiză, D.A., efectuată în cauză s-a ocupat de actualizarea prețului celor două camere ce au format obiectul contractelor de vânzare-cumpărare sus-amintite. Din evoluția dosarului, început în anul 1997 când s-a investit instanța, rezultă că în prezent nu mai există Str. F. și ar avea un alt nume. În acest sens în recurs, fila 2 în dosarul 3573/2001 al Curții Supreme de Justiție, reclamantul-recurent vorbește de imobilul aflat în Zalău, Str. A.Ș.

nr. 20 (fostă F. – K.) iar în dezvoltarea motivelor de recurs face mențiunea „K. nr. 18 = F. 20” deși toată acțiunea sa este bazată pe distincția dintre cele două numere: F. 18 și F. 20. Nu s-a clarificat nici situația imobilelor terenuri, osebit de imobilele clădiri, reclamantul în petitul acțiunii solicitând despăgubiri și pentru 250 m.p. teren atribuit pentru construcții de locuit precum și 1617 m.p. rămași din 1867 m.p. Este așadar necesar să se complinească toate aceste carențe semnalate și să se clarifice astfel situația juridică a imobilelor revendicate prin completarea probelor, eventual prin efectuarea unei expertize care să stabilească identitatea imobilelor revendicate cu cele consemnate în actele de proprietate la momentul ieșirii din patrimoniul pretinșilor proprietari, configurația actuală a acestora și evoluția în timp a componenței imobilelor și în mod indispensabil plasarea lor exactă în spațiu.

În acest scop, potrivit dispozițiilor art. 312 alin. (3) C. proc. civ. urmează a se casa în totalitate decizia 116/11 mai 2001 a Curții de Apel Cluj și conform art. 313 C. proc. civ. a se trimite cauza spre rejudecarea apelurilor aceleiași instanțe. Cu această ocazie se vor avea în vedere spre analiză, apreciere și decizie și celelalte motive de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursurile declarate de reclamantul E.V. și de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Județul Sălaj pentru Ministerul Finanțelor Publice împotriva deciziei nr. 116 din 11 mai 2001 a Curții de Apel Cluj, secția civilă, pe care o casează și trimite cauza aceleiași instanțe pentru rejudecarea apelurilor. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 iunie 2003.