ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2802/2003

Asupra recursurilor

civile  de față;

Din examinarea lucrărilor  dosarului, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la

Judecătoria Zalău, la 18 septembrie 1997 sub nr. 5479/1997, reclamantul E.V.M. a

solicitat, în contradictoriu cu Statul Român pentru Consiliul local Zalău,

restituirea a două imobile situate în Zalău,   (CF 398 top 458) și, respectiv,   (CF

3541 nr.top. 459/d). Acțiunea a fost completată și cu o cerere de anulare a

contractului de vânzare-cumpărare nr. 33/1974 încheiat de E.F. și A.R.

Judecătoria Zalău, prin sentința

civilă nr. 360/4 februarie 1999 a admis în parte acțiunea precizată în

contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Consiliul local Zalău, RAGM Zalău,

C.V. și E.A.R. A obligat pe primul pârât la plata către reclamant a unor sume

cu titlu de despăgubiri reprezentând contravaloarea imobilelor revendicate și

anume:

- 6.914.338 lei pentru imobilul  nr.

18 (CF 398 top.458);

- 54.161.433 lei pentru imobilul nr.

20, apartamentul 2 și CF 3541 top. 459/b;

- 40.192.110 lei sumă reactualizată

pentru apartamentul 1 (CF 3541 top.459/b) achitată Statului Român de

proprietarul imobilului.

Au fost respinse:

- cererea privind stabilirea unei

servituți de trecere, în favoarea pârâtei E.A.R., considerându-se a nu mai fi

necesară pentru că s-au acordat despăgubiri;

- cererea pentru anularea

contractului de vânzare-cumpărare 33/1974 formulată în contradictoriu cu

pârâții E.A.R. și E.F. (în prezent decedat);

- cererea privind  reconstituirea

dreptului de proprietate pentru suprafața de 167 m.p., nefiind întrunite

condițiile prevăzute de Legea nr. 18/1995, reconstituirea dreptului de proprietate

făcându-se la cerere și

- cererea de intervenție formulată

de E.A.R. pentru reconstituirea dreptului de proprietate pentru 808,5 m.p.

S-a reținut, în motivarea sentinței

că reclamantul a devenit proprietar în anul 1938 asupra unui imobil înscris în

CF la nr. 398 top 458 compus din casă, curte și grădină în suprafață de 813

m.p. Mama reclamantului era deja proprietară pe 1867 m.p. teren înscrisă în CF

la nr.3541 top 459/b.

Prin Decretul nr. 92/1950 cele două

imobile au fost naționalizate.

Imobilul de la nr. 18 a fost

închiriat în 1983 de către EGCL (actuala RAGM) numitului C.V. care îl locuiește

și în prezent. Imobilul de la nr. 20 a intrat în patrimoniul Statului Român și

a fost împărțit în  două unități locative, astfel că un apartament (nr. 1) a fost

ocupat de tatăl reclamantului, E.A. care l-a cumpărat în 1973 cu suma de 19.364

lei (40.192.110 lei astăzi, prin reactualizare) iar apartamentul nr. 2 a fost

cumpărat de unchiul reclamantului E.F. și soția A.R. în anul 1974 cu suma de

34.064 lei (54.161.443 lei astăzi, prin reactualizare).

Împotriva sentinței civile 360/1994

a Judecătoriei Zalău au declarat apel reclamantul, intervenienta E.A.R. și

Primăria municipiului Zalău.

Prin decizia civilă 471/1999 au fost

admise apelurile Primăriei și reclamantului, s-a casat hotărârea atacată și s-a

trimis cauza spre rejudecare la Judecătoria Zalău (s-a luat act totodată că

intervenienta E.A.R.  a renunțat la apel).

Judecătoria Zalău, prin sentința

civilă 5245/1999 a declinat competența de soluționare la Tribunalul Sălaj.

Tribunalul, rejudecând cauza, prin

sentința civilă nr. 591 din 20 octombrie 2000 a admis în parte acțiunea

precizată a reclamantului și a dispus restituirea în natură a imobilului situat

la  nr. 18 (CF 398 top 458). A fost obligat statul prin Ministerul Finanțelor

să plătească reclamantului cu titlu de despăgubiri pentru vânzarea

apartamentului  de la nr. 20 sume în același cuantum inițial stabilit.

S-au menținut totodată și celelalte

măsuri dispuse inițial.

Împotriva acestei soluții au declarat

apel reclamantul și Statul Român. Reclamantul a criticat greșita soluționare a

cererii de restituire în natură a imobilului nr. 20, susținând că acest imobil

nu a trecut legal în proprietatea statului, deoarece în listele anexe figurează

E.A., deși în realitate proprietar era mama sa, S.I. și greșit s-a respins

cererea de anulare a contractului de vânzare-cumpărare încheiat de F.E. și

soție, deoarece aceștia au cumpărat de la un neproprietar.

Statul Român a criticat soluția de

restituire în natură sau de plată a despăgubirilor pentru un imobil care nu se

mai află în proprietatea sa.

Curtea de Apel Cluj, prin decizia

civilă 116 din 11 mai 2001 a respins ca nefondate ambele apeluri.

S-a reținut, în acest sens, că

instanța de fond a pronunțat o soluție legală pentru atribuirea apartamentului

din Str. Florilor nr. 18 schimbând însă motivarea, temeiul restituirii fiind

art. 480 C. civ.

S-a reținut de asemenea că

restituirea imobilului nr. 20 este nefondată, deoarece apartamentul 1 a fost

răscumpărat de tatăl reclamantului care l-a transmis prin succesiune la decesul

său în cote de ¾ reclamantului și de ¼ numitei B.A., sora

defunctului E.A.

S-a reținut că apartamentul nr. 2

din acest imobil a fost dobândit în proprietate de soții E.F. și E.A.R. prin

uzucapiune în condițiile  art. 27 din Legea nr. 115/1938, ei înscriindu-și

dreptul de proprietate în CF nr. 1976 pe baza unui titlu nelegal, statul

preluase abuziv, dar ei au stăpânit fiind de bună-credință. S-a mai considerat

că deși reclamantul nu a mai cerut despăgubiri pentru acest imobil și că deși

totuși i s-au acordat, nu se poate modifica soluția sub acest aspect pentru că

vor ajunge la o înrăutățire a situației reclamantului, în propria sa cale de

atac, ceea ce ar contraveni dispozițiilor art. 296 C. proc. civ.

S-a mai considerat că deși statul nu

mai este proprietarul imobilului revendicat pentru faptul că el a încasat o

plată pentru imobil, are obligația de despăgubire față de adevărații

proprietari.

Împotriva acestei soluții au

declarat recurs reclamantul și Statul Român prin Direcția Generală a Finanțelor

Publice Sălaj, în reprezentarea Ministerului Finanțelor, invocând în esență

aceleași critici ca și în apel. Reclamantul a susținut că imobilul nu a trecut

cu titlu în proprietatea statului și că pârâta E.A.R. nu putea să uzucapeze

prin uzucapiune de 10 ani ci cea de 30 de ani stabilită conform art. 1890 C. civ.

pentru imobilele din zonele în care există regim de carte funciară. Nu se

aplică nici uzucapiunea de 20 de ani pentru că dintre moștenitori, numai reclamantul

a locuit în afara circumscripției în care se află bunul. Ca urmare reclamantul

a solicitat restituirea în natură și a imobilului nr. 20, cu consecința

intabulării pe numele său.

Pârâtul Statul Român a susținut că

este incorectă soluția ca statul să fie obligat la despăgubiri pentru imobile

care nu se mai află în patrimoniul său.

Recursurile sunt întemeiate și se

vor admite pentru următoarele motive:

Acțiunea în revendicare are ca

premisă obligatorie determinarea cu exactitate a obiectului revendicării.

În speță instanțele nu s-au

preocupat de lămurirea acestuia aspect în lipsa căruia orice analiză în

legătură cu proprietatea este greu de întreprins.

În petitul acțiunii introductive

reclamantul a solicitat „restituirea în natură și acordarea parțială de

despăgubiri pentru două imobile (pretenția de despăgubiri s-a transformat

ulterior în pretenție de revendicare în natură) și anume:

Primul imobil – înscris în cartea

funciară la nr. 398, top. 458 – este descris, conform extrastului de CF, ca

fiind compus din „casă, curte și grădină – 813 m.p.”, care a aparținut inițial

lui E.V., minor, prin cumpărare – încheiere 529/1938, și apoi Statului Român,

prin încheierea 267/1957.

Al doilea imobil – înscris în cartea

funciară la nr. 3541, top. 459/b – este descris, conform extrasului de CF, ca

fiind compus din teren intravilan de 1,867 m.p. ce a aparținut, prin cumpărare,

I.S. – încheierea 8/1919 și apoi Statului Român, luat de la S.I. prin Decretul nr.

92/1950.

Acte de proprietate pentru aceste

două imobile nu s-au depus la dosar.

De remarcat că din extrasul de carte

funciară nu rezultă unde în Zalău sunt situate cele două imobile.

Se presupune, și instanțele au

reținut, fără suport probator, că primul imobil este situat  la nr. 18 iar cel

de al doilea  la nr. 20.

În anexele de la Decretul nr. 92/1950

la poziția 103 figurează E.A. cu 3 apartamente în str. K. nr. 18 – 19.

Despre imobilul înscris în CF la nr.

354 top 459 b se susține că s-a împărțit în două unități și a fost înstrăinat

de stat astfel;

- prin contractul nr. 49/1973, lui E.A.,

sub formă de apartament 2 la nr.  60 în  Zalău, compus din: o cameră de 48 m.p.

precum și o magazie, un wc, o pivniță și 7 m. liniari – împrejmuiri;

- prin contractul nr. 33/28 august

1974 lui E.F.și E.A.R. sub formă de: o cameră de 57,50 m.p., o magazie și

împrejmuiri de 7 m.l. situate în   nr. 20.

Pentru acest din urmă imobil s-a

prezentat un extras de CF (fila 103 în dosarul de fond) cu înscrierea la nr.

635 top. 459 b/2 II a apartamentului 2 în Str. F. (fără număr) compus din

cameră, bucătărie, magazie și wc în suprafață totală de 75 m.p., proprietatea,

prin cumpărare a soților E.F. și A.R.

Nu există dovezi cu privire la data

și autorul construcțiilor ce fac obiectul celor două contracte de

vânzare-cumpărare din anii 1973 și respectiv 1974, presupuse a fi fost

construite pe terenul înscris în cartea funciară la nr. 3541.

Expertiza efectuată în cauză de

expert C.G. a avut ca obiect exclusiv stabilirea valorii de  circulație a

apartamentului 2 de la nr. 20.

O altă expertiză, D.A., efectuată în

cauză s-a ocupat de actualizarea  prețului celor două camere ce au format

obiectul contractelor de vânzare-cumpărare sus-amintite.

Din evoluția dosarului, început în

anul 1997 când s-a investit instanța, rezultă că în prezent nu mai există Str.

F. și ar avea un alt nume. În acest sens în recurs, fila 2 în dosarul 3573/2001

al Curții Supreme de Justiție, reclamantul-recurent vorbește de imobilul aflat

în Zalău, Str. A.Ș. nr. 20 (fostă F. – K.) iar în dezvoltarea motivelor de

recurs face mențiunea „K. nr. 18 = F. 20” deși  toată acțiunea sa este bazată

pe distincția dintre cele două numere: F. 18 și F. 20.

Nu s-a clarificat nici situația

imobilelor terenuri, osebit de imobilele clădiri, reclamantul în petitul

acțiunii solicitând despăgubiri și pentru 250 m.p. teren atribuit pentru

construcții de locuit precum și 1617 m.p. rămași din 1867 m.p.

Este așadar necesar să se

complinească toate aceste carențe semnalate și să se clarifice astfel situația

juridică a imobilelor revendicate prin completarea probelor, eventual prin

efectuarea unei expertize care să stabilească  identitatea imobilelor

revendicate cu cele consemnate în actele de proprietate la momentul ieșirii din

patrimoniul pretinșilor proprietari, configurația actuală a acestora și

evoluția  în timp a componenței imobilelor și în mod indispensabil plasarea lor

exactă în spațiu.

În acest scop, potrivit

dispozițiilor art. 312 alin. (3) C. proc. civ. urmează a se casa în totalitate

decizia 116/11 mai 2001 a Curții de Apel Cluj și conform art. 313 C. proc. civ.

a se trimite cauza spre rejudecarea apelurilor aceleiași instanțe.

Cu această ocazie se vor avea în

vedere spre analiză, apreciere și decizie și celelalte motive de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursurile declarate de

reclamantul E.V. și de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice  Județul

Sălaj pentru Ministerul Finanțelor Publice împotriva deciziei nr. 116 din 11

mai 2001 a Curții de Apel Cluj, secția civilă, pe care o casează și trimite

cauza aceleiași instanțe pentru rejudecarea apelurilor.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi  25 iunie 2003.