ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1134/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin cerere, reclamanta, Direcția

Generală a Finanțelor Publice și Controlului Financiar de Stat Maramureș, a

formulat acțiune împotriva pârâților I.C.V. și D.C.V., solicitând obligarea

acestora la plata sumei de 172.298.742 lei, reprezentând impozite pe salarii,

accize, T.V.A., impozite pe profit, taxe auto și majorări.

S-a susținut că, prin sentința

civilă nr. 392 din 15 iunie 1998 a Tribunalului Maramureș, s-a dispus

închiderea procedurii de faliment împotriva debitoarei SC B. SRL Baia Mare,

astfel că pârâții, în calitate de administratori ai acestei societăți, se fac

vinovați pentru neplata obligațiilor bugetare datorate.

Prin sentința civilă nr. 61 din 29

ianuarie 2001, pronunțată de Tribunalul Maramureș, secția comercială, s-a

respins, ca neîntemeiată, acțiunea reclamantei.

Instanța a reținut că

administratorii nu pot fi răspunzători decât în măsura în care, datorită

achitării lor necorespunzătoare, au contribuit la încetarea de plăți a

societății și la diminuarea activului prin faptele prevăzute de art. 124 lit.

a)- g) din Legea nr. 64/1995.

Apelul declarat de reclamantă a fost

respins, ca nefondat, prin decizia civilă nr. 430 din 26 aprilie 2001,

pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția comercială.

Împotriva acestei decizii, în termen

legal, a declarat recurs reclamantul, Ministerul Finanțelor Publice, prin

Direcția Generală a Finanțelor Publice Maramureș, criticând-o ca fiind

netemeinică și nelegală, întrucât a interpretat greșit dispozițiile art. 73 alin.

(2) din Legea nr. 31/1990, care prevăd că acțiunea în răspunderea administratorilor

aparține creditorilor și poate fi exercitată numai în cazul falimentului

societății.

O altă critică se referă și la

aplicarea greșită a dispozițiilor art. 124 - 127 din Legea nr. 64/1995.

Recursul este nefondat pentru

următoarele considerente:

Dispozițiile art. 73 alin. (2) din

Legea nr. 31/1990 se referă la răspunderea solidară a administratorilor față de

societate și nu față de terți, astfel cum este reclamanta, în raport cu

pârâții.

Prin urmare, temeiul răspunderii,

invocat de reclamantă, nu-și găsește aplicarea în speță, întrucât reclamanta

este un terț în cadrul raporturilor juridice.

Constatând că, deși temeiul legal

invocat de reclamantă a fost cel prevăzut de art. 73 din Legea nr. 31/1990, se

impune a se preciza că sediul materiei, privind răspunderea administratorilor

în cadrul societății ajunse în stare de încetare de plăți, îl constituie

dispozițiile art. 124 - 127 din Legea nr. 64/1995.

Prin probele administrate,

reclamanta nu a făcut dovada faptului că activitatea necorespunzătoare a

administratorilor, respectiv, a pârâților a dus la încetarea de plăți a

societății și, respectiv, a falimentării acesteia, iar faptele acestora sunt

dintre cele prevăzute de art. 124 din Legea nr. 64/1995.

Nefăcându-se dovada raportului de

cauzalitate dintre prejudiciul suferit de reclamantă și activitatea de

administratori a pârâților, în mod corect au apreciat instanțele că nu poate fi

angajată răspunderea acestora.

Prin urmare, decizia recurată fiind

temeinică și legală, urmează ca, în baza art. 312 pct. 1 C. proc. civ.,

recursul să fie respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

reclamanta Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală a Finanțelor

Publice și Controlului Financiar de Stat Maramureș, împotriva deciziei nr. 430

din 26 aprilie 2001 a Curții de Apel Cluj , secția comercială și de contencios

administrativ.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi, 25 februarie 2003.