ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1055/2004

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea introdusă la Tribunalul Maramureș la 19 ianuarie 2000, reclamanta, D.G.F.P.C.F.S. Maramureș, în contradictoriu cu pârâtul I.I., a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să oblige pârâtul la plata sumei de 554.398.198 lei, reprezentând impozite pe profit, majorări de întârziere, dublare impozit pe profit, T.V.A., majorări de întârziere, impozit pe dividende, majorări de întârziere. În motivare se arată că pârâtul, în calitate de administrator la SC R.A. SRL, se face vinovat pentru neplata obligației bugetare datorate. În drept au fost invocate dispozițiile art. 73 alin. (2) din Legea 31/1990.

Tribunalul Maramureș, prin sentința civilă nr. 427 din 15 mai 2000, a admis în parte acțiunea reclamantei și a obligat pârâtul la plata sumei de 389.291.760 lei pasiv. În pronunțarea acestei hotărâri, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele: - prin sentința civilă nr. 705 din 15 noiembrie 1998 a Tribunalului Maramureș, s-a dispus închiderea procedurii de faliment, în temeiul art. 117 din Legea nr. 64/1995, pornită împotriva debitoarei SC R.A. SRL Baia Mare, care a avut ca asociat unic și administrator pe pârât. - administratorului pârât i se aplică regulile de la mandat, în sensul că acesta este ținut a răspunde pentru neachitarea datoriilor față de stat în temeiul art. 1539 C. civ.

- pârâtul datorează suma de 389.291.760 lei, reprezentând pasiv, în temeiul art. 73 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 și art. 124 lit. a) din Legea nr. 64/1995. Împotriva acestei hotărâri a declarat apel pârâtul I.I., criticile formulate vizând greșita aplicare a dispozițiilor legale din materia mandatului și a celor din Legea nr. 31/1990, modificată, Legea nr. 64/1995, modificată și completată cu Legea nr. 99/1991. Curtea de Apel Cluj, prin decizia nr. 1169 din 6 decembrie 2000, a admis apelul pârâtului, a schimbat sentința în sensul că a respins acțiunea reclamantei, cu cheltuieli de judecată.

În pronunțarea acestei decizii, instanța a reținut că, în speță, răspunderea administratorului nu poate fi antrenată decât pentru situațiile limitativ prevăzute de lege, din care rezultă culpa acestora în fraudarea societăților pe care le administrează, situații prevăzute de art. 124 din Legea nr. 64/1995, modificată, reclamanta nedovedind nici una din aceste fapte în sarcina pârâtului și neîntemeindu-și acțiunea în drept pe vreuna din situațiile reglementate de menționatul articol și că din actele dosarului nu rezultă că pârâtul nu și-ar fi îndeplinit obligația din mandatul ce i-a fost încredințat de societate. Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta, D.G.F.P.C.F.S. Maramureș, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând prevederile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. Criticile formulate de recurentă vizează faptul că instanța de apel a pronunțat hotărârea cu aplicarea greșită a dispozițiilor privitoare la mandat și a celor cuprinse în Legea nr. 31/1990, modificată, și Legea nr. 64/1995, modificată, în ceea ce privește răspunderea administratorului. Curtea, analizând decizia recurată prin prisma criticilor formulate, constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi prezentate în continuare. Potrivit alin. (2) al art. 73 din Legea nr. 31/1990, modificată, acțiunea în răspundere împotriva administratorilor poate fi exercitată numai în caz de faliment al societății. Coroborând dispozițiile mai sus citate cu cele ale art. 122 alin. (1) din Legea nr. 64/1995, modificată, reiese că, prin închiderea procedurii de faliment, debitorul va fi descărcat de obligațiile pe care le avea înainte de deschiderea acestei proceduri, sub rezervele prevăzute de lege, care nu sunt incidente în speță.

De asemenea, trebuie reținut că, pentru riguroasa aplicare a dispozițiilor art. 112 din Legea nr. 64/1995, modificată, este necesar ca procedura lichidării să nu fi fost finalizată. Or, în speță, procedura de faliment a fost încheiată la 16 noiembrie 1998, potrivit hotărârii nr. 705 de la acea dată a Tribunalului Maramureș, secția comercială, iar acțiunea reclamantei a fost introdusă la 19 ianuarie 2000. De remarcat este și faptul că în cursul procedurii de faliment judecătorul sindic nu a reținut săvârșirea vreuneia dintre faptele prevăzute limitativ de lit. a) - g) ale art. 124 din Legea nr. 64/1995. În raport cu cele mai sus prezentate, se constată că, în pronunțarea deciziei recurate, instanța a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor legale față de situația de fapt configurată de materialul probatoriu administrat în cauză.

În considerarea celor ce preced, Curtea, în temeiul art. 312 C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E: Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta, D.G.F.P.C.F.S. Maramureș, împotriva deciziei nr. 1169 din 6 decembrie 2000 a Curții de Apel Cluj, secția comercială. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 18 martie 2004.