ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 663/2003

La ordine pronunțarea în recursul declarat de reclamanta S.M.L. împotriva deciziei civile nr.60 din 15 februarie 2002 a Curții de Apel București, Secția a IV-a civilă.

Dezbaterile au fost consemnate în încheierea cu data de 29 ianuarie 2003, care face parte integrantă din prezenta, iar pronunțarea s-a amânat la 13 februarie 2003 și apoi la 20 februarie 2003. C U R T E A Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul București la 29 septembrie 1999, S.M.L.din București, str.Soldat Sebe Nicolae nr.16, sectorul 3, a chemat în judecată civilă pentru pretenții pe M.A.cu reședința în București, str.Ștefan cel Mare nr.10 și domiciliul în Iran – Teheran – Ave Shahid Mehrabi St 5 the West Alley nr.10, cerând să se dispună obligarea pârâtului la plata echivalentului sumei de 10.061 USD reprezentând împrumut nerestituit la scadență și a sumei de 1884 USD dobândă legală cuantificată până la introducerea acțiunii, precum și a cheltuielilor de judecată.

Judecând cauza în primă instanță – prin sentința civilă nr.1680 din 16 noiembrie 2001, Tribunalul București – Secția a IV-a civilă a anulat acțiunea ca insuficient timbrată. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că reclamanta nu a dat curs obligației de completare a taxei judiciare de timbru cu suma de 11.567.600 lei, conform dispoziției cuprinse în încheierea de ședință din 4 noiembrie 1999. Împotriva hotărârii menționate a declarat apel reclamanta S.M.L.care invocând nelegalitatea soluției adoptate a susținut că prima instanță a procedat la anularea acțiunii ca insuficient timbrată, nesocotind faptul că în cauză operase suspendarea judecății până la rezolvarea cererii sale de scutire a plății taxei de timbru introdusă la organele financiare competente.

Curtea de Apel București – Secția a IV-a civilă a respins apelul ca nefondat, prin decizia civilă nr.60 din 15 februarie 2002, întrucât a socotit că reclamanta a dovedit rea credință în exercitarea drepturilor procedurale, față de faptul că deși instanța de fond i-ar fi acordat numeroase termene pentru rezolvarea cererii de scutire la plata taxei de timbru și ar fi suspendat în acest scop judecata o perioadă mai lungă de 1 an, nu și-a îndeplinit obligația de completare a taxei judiciare. Prin recursul declarat cu respectarea art.301 din C.proc.civ., reclamanta a invocat lipsa de temei legal și nemotivarea hotărârilor pronunțate, precum și aplicarea greșită a dispozițiilor legale în materie. Recursul se dovedește fondat.

Prin încheierea pronunțată la 4 noiembrie 1999, care a constituit primul termen de judecată, prima instanță a pus în vedere reclamantei obligația completării taxei judiciare de timbru cu suma de 11.567.600 lei și constatând și neîndeplinirea procedurii legale de citare cu pârâtul, a dispus amânarea la 16 decembrie 1999. Cum lipsa de procedură s-a menținut, cauza a fost succesiv amânată la 24 februarie 2000, 23 martie 2000, 20 aprilie 2000, 1 iunie 2000 și 14 septembrie 2000. La 24 februarie 1999, a fost primită la dosarul cauzei, o copie după cererea depusă de reclamantă la Administrația Financiară a Sectorului 3 București înregistrată sub nr.16123 din 15 decembrie 1999 prin care aceasta solicita fie scutirea de plata taxei de timbru, fie înlesnirile conform Legii nr.146/1997.

Totodată la 19 aprilie 2000 reclamanta a înfățișat instanței, copia actului nr.5775 din 3 aprilie 2000 emis de Ministerul Finanțelor – Cabinet Ministru prin care s-a dispus sistarea temporară a soluționării cererilor privind acordarea înlesnirilor la plata taxelor de timbru. Înscrisurile menționate nu au fost puse în discuția părților la termenele succesiv acordate pentru lipsa procedurii de citare cu pârâtul, până la 14 septembrie 2000, când avându-se în vedere cererea adresată organelor financiare competente, instanța a dispus suspendarea judecății „până la obținerea scutirii de plată sau până la plata taxei judiciare datorate”. Pentru a proceda astfel, instanța a avut în vedere în mod corect dispozițiile art.21 (2) din Legea nr.146/1997 privind taxele judiciare de timbru, cu modificările ulterioare, cu referire la art.244 C.proc.civ..

În aceste condiții cauza a stat în nelucrare până la 19 octombrie 2001 când prin rezoluția președintelui s-a dispus repunerea pe rol la 6 noiembrie 2001, „pentru verificări”. La termenul acordat, prin petiție scrisă cât și oral prin avocat, reclamanta a invederat instanței faptul că cererea pentru înlesnirea plății taxei de timbru nu a fost soluționată și a solicitat fie menținerea suspendării (fila 35 dosar fond), fie acordarea unui termen pentru a prezenta răspunsul organelor financiare sesizate.

Contrar dispozițiilor legale menționate, în spiritul cărora măsura suspendării se impunea a fi menținută până la prezentarea dovezii obținerii facilităților fiscale, așadar a încetării cauzei de suspendare, în caz contrar a dovezii de plată, instanța a ridicat, din oficiu, excepția insuficientei timbrări și a procedat la judecată, încălcând totodată dreptul reclamantei la apărare prin respingerea cererii de amânare în vederea, fie a prezentării răspunsului organului sesizat, fie a depunerii taxei judiciare datorate. Deficiențele de judecată constatate au fost nesocotite și de instanța de apel, care reținând fără nici o dovadă reaua credință a reclamantei în neîndeplinirea obligației, a respins apelul ca nefondat.

Așa fiind – conform art.312 (2) și 313 C.proc.civ. – recursul se va admite cu consecința casării deciziei atacate, precum și a hotărârii primei instanțe, cu trimiterea cauzei spre rejudecare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de reclamanta S. M.L. împotriva deciziei civile nr.60 din 15 februarie 2002 a Curții de Apel București – Secția a IV-a civilă. Casează decizia menționată, precum și sentința civilă nr.1680 din 6 noiembrie 2001 a Tribunalului București – Secția a IV-a civilă și trimite cauza spre rejudecare aceluiași tribunal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 februarie 2003.