ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 423/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin cererea introdusă la 23 martie 2000, reclamantul C.C. a

chemat în judecată pe pârâții S.N.D. și S.C. R.C.S. S.A. București, solicitând

instanței ca, în contradictoriu cu aceștia, să pronunțe o hotărâre prin care să

constate dreptul său de proprietate asupra unui număr de 1.856 acțiuni,

reprezentând 7,036% din capitalul social, acțiuni care au aparținut pârâtului 1

la pârâta 2. S.C. R.C.S. S.A.

În motivarea cererii, reclamantul a

arătat că a acordat pârâtului S.N.D., la data de 13 septembrie 1999, un

împrumut în sumă de 103.000 USD pentru 30 zile, a cărei restituire la termen a

fost garantată printr-un contract de împrumut privind transmiterea dreptului de

proprietate asupra celor 1.856 acțiuni pe care aceasta le deținea la pârâta

S.C. R.C.S. S.A. București.

În cauză, au formulat cerere de

intervenție în interes propriu mai mulți acționari din cadrul pârâtei S.C. R.S.

S.A. printre care și avocatul M.A.I., acționar la societatea amintită, prin

care au solicitat instanței anularea clauzei de la art. 3 din contractul de

împrumut, potrivit căreia reclamantul dobândește, în cazul nerestituirii

împrumutului până la 16 decembrie 1999, dreptul de proprietate asupra

acțiunilor deținute de pârât la societatea menționată.

Prin sentința civilă nr. 4363 din 29

iunie 2000, Tribunalul București, secția comercială, a hotărât astfel:

- respinge excepția de

necomercialitate, respectiv de necompetență materială a secției comerciale, ca

neîntemeiată;

- respinge excepția de necompetență

teritorială ca neîntemeiată;

- respinge excepția de netimbrare,

ca neîntemeiată;

- respinge excepția lipsei calității

procesuale pasive a S.C. R.C.S. S.A., ca neîntemeiată;

- respinge acțiunea formulată de

reclamantul C.C., în contradictoriu cu pârâții S.N.D. și S.C. R.C.S. S.A., ca

inadmisibilă.

Pentru a soluționa astfel, prima

instanță a reținut, în esență, că toate excepțiile invocate sunt neîntemeiate,

iar pe fond că, pentru recuperarea sumei împrumutate, reclamantul poate promova

o acțiune în realizarea dreptului și nu una în constatare întemeiată pe

dispozițiile art. 111 C. proc. civ. care, în condițiile speței, este

inadmisibilă.

Apelurile declarate de reclamantul

C.C. și de pârâtul S.N.D. în contradictoriu cu S.C. R.C.S. S.A. împotriva

sentinței sus menționate, au fost respinse, ca nefondate, prin decizia nr. 3467

din 30 noiembrie 2000, pronunțată de Curtea de Apel București, secția

comercială.

Pentru a soluționa astfel, instanța

de apel a reținut, în ceea ce privește apelul declarat de reclamantul C.C., că

acesta are, în calitate de pretins proprietar, posibilitatea să revendice cele

1.856 acțiuni ale cărui proprietar susține că a devenit cu respectarea

timbrajului la valoare, urmând ca instanța sesizată cu o astfel de acțiune, să

verifice legalitatea constituirii gajului asupra acțiunilor în raport de

prevederile statutare și de dispozițiile Legii nr. 31/1990.

În ceea ce privește apelul declarat

de pârâtul S.N.D., instanța de apel a reținut că se impune și respingerea

acestuia întrucât litigiul are ca izvor garantarea restituirii unui împrumut

prin constituirea unui gaj asupra acțiunilor și, deci, că într-o astfel de

situație, pârâtul, dispunând în acest fel de acțiunile sale, a acționat în

calitate de comerciant, situație în care, chiar dacă și contractul de împrumut

are o natură civilă, totuși gajul constituit asupra acțiunilor nominative

privește raporturi guvernate de legea comercială și, ca atare, bine prima

instanță a constatat că, în cauză, sunt incidente dispozițiile art. 4 raportat

la art. 56 și 890 C. com. și a respins excepția de necomercialitate, respectiv

de necompetență materială a secției comerciale de a soluționa pricina.

Împotriva deciziei instanței de apel

au declarat recurs reclamantul C.C., pârâtul S.N.D. și intervenientul în nume

propriu M.A.I.

În recursul său, reclamantul C.C.

critică decizia instanței de apel pentru motive de netemeinicie și

nelegalitate, fără a timbra însă calea de atac cu sumele prevăzute în citație.

În recursul declarat, pârâtul S.N.D.

susține, în esență, că decizia atacată este netemeinică și nelegală deoarece,

numai printr-o greșită apreciere a probelor de la dosar și aplicare a

dispozițiilor legale incidente în cauză, instanța de apel a reținut, la fel ca

prima instanță, că litigiul este de natură comercială în loc să constate că

suma nerestituită a făcut obiectul unui contract de împrumut încheiat între

două persoane fizice care, nici una dintre ele, nu săvârșește acte de comerț în

mod sistematic, astfel că, în această situație, competența soluționării

pricinii revenea instanței civile, mai ales în condițiile în care gajul

constituit asupra acțiunilor este un contract accesoriu contractului de

împrumut care este de natură civilă și, ca atare, în cauză, era aplicabilă

jurisdicția civilă potrivit principiului

accesorium sequitur principale

din moment ce, prin contract, nu s-au garantat obligații comerciale, ci civile.

În consecință, pârâtul solicită

admiterea recursului în baza art. 304 pct. 9, art. 312 alin. (2) C. proc. civ.

Prin recursul său, intervenientul M.A.I. susține că, deși a formulat la fond

cerere de intervenție în interes propriu împreună cu alți acționari, totuși,

tribunalul a omis să se pronunțe cu privire la această cerere, refuzând,

totodată, să-i comunice, așa cum a cerut, dispozitivul și sentința motivată,

situație în care a fost lipsit de posibilitatea de a ataca cu apel sentința.

Astfel că, în aceste circumstanțe a solicitat, pentru îndreptarea acestei

nelegalități, instanței de apel, scoaterea cauzei de pe rol și trimiterea

dosarului la tribunal pentru comunicarea hotărârii, cerere asupra căreia

instanța de apel, de altfel, nici nu s-a pronunțat.

În consecință, intervenientul

solicită admiterea recursului, casarea celor două hotărâri și trimiterea cauzei

la instanța de fond pentru rejudecare.

În drept au fost invocate

dispozițiile art. 304 pct. 6 și 9 art. 312 alin. (2), art. 261 alin. (3) și 184

C. proc. civ.

Cu privire la recursul declarat de

reclamantul C.C., se constată următoarele:

Prin citația emisă pe numele

recurentului pentru termenul de astăzi, 29 ianuarie 2003, i s-a pus în vedere

acestuia să timbreze recursul cu 30.000 lei taxă judiciară de timbru și 1.500

lei timbru judiciar, obligație căreia acesta nu i-a dat curs.

Cum excepția netimbrării prevalează

asupra oricărei alte excepții sau examinării motivelor de recurs, Curtea

constată că, în cauză, au devenit incidente dispozițiile art. 9 alin. (2) din

O.G. nr. 32/1995 privind timbrul judiciar și art. 20 art. (3) din Legea nr.

146/1997 privind taxele judiciare de timbru care prevăd că neîndeplinirea

obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează cu anularea

acțiunii sau a cererii.

Așa fiind, recursul declarat de

reclamantul C.C. urmează a fi anulat, ca netimbrat.

Cu privire la recursul declarat de

pârâtul S.N.D., se constată că acesta nu este fondat.

Astfel, din examinarea actelor de la

dosar, rezultă că reclamantul C.C. a acordat pârâtului S.N.D., în baza

contractului din 16 noiembrie 1999, un împrumut în sumă de 103.500 USD pe o

perioadă de 30 zile.

La capitolul al IV-lea pct. 3 din

contract, părțile au convenit ca, în cazul nerestituirii împrumutului până la

16 decembrie 1999, împrumutătorul dobândește, fără intervenția instanței,

acțiunile pe care pârâtul le deține la pârâta S.C. R.C.S. S.A. București, în

număr de 1.856 reprezentând 7,0367% din capitalul social al acesteia.

Cum împrumutul nu a fost restituit

la termenul stipulat, reclamantul C.C. a solicitat instanței să constate, în

baza art. 111 din C. proc. civ., că a devenit proprietarul acțiunilor aduse în

gaj, cerere respinsă ca inadmisibilă.

Cu toate că soluția a fost favorabilă

pârâtului, totuși, acesta a atacat cu apel hotărârea primei instanțe susținând,

în esență, că în raport de modul cum au fost stabilite raporturile juridice

dintre părți, competența soluționării pricinii revenea instanței de drept comun

și nu instanței comerciale.

Criticile formulate de recurent nu

pot fi primite deoarece, așa cum bine a reținut instanța de apel, pârâtul,

dispunând de acțiunile nominative pe care le deținea la pârâta S.C. R.C.S. S.A.

asupra cărora a constituit gaj pentru garantarea restituirii împrumutului la

termen, a acționat în calitate de comerciant, chiar dacă contractul de împrumut

încheiat între persoane fizice este de natură civilă.

Or, acest ultim aspect rămâne fără

nici o relevanță în soluționarea cauzei, din moment ce, prin clauzele

contractului de împrumut, s-a instituit un gaj care a dat naștere unor

raporturi guvernate de legea comercială.

Cum această lege conține dispoziții

speciale, derogatorii de la cele din dreptul comun, se constată că, în speță,

nu este aplicabil principiul invocat de recurent potrivit căruia accesoriul

urmează soarta principalului pentru a atrage, așa cum se susține eronat,

competența soluționării pricinii de către instanțele civile.

Ca atare, bine instanța de fond a

reținut că, în cauză, sunt incidente dispozițiile art. 4 C. com. și, drept

urmare, a respins față de calitatea de comerciant a pârâtului rezultată din

probele dosarului, excepția de necomercialitate, respectiv de necompetență

materială a secției comerciale a tribunalului de a soluționa pricina și, pe

fond, acțiunea ca inadmisibilă.

La rândul ei, instanța de apel,

respingând apelul pârâtului și confirmând soluția tribunalului, inclusiv sub

aspectul examinat, a pronunțat o hotărâre temeinică și legală.

Așa fiind recursul pârâtului urmează

a fi respins ca nefondat.

Cu privire la recursul declarat de

intervenientul M.A.I., se constată următoarele:

Potrivit art. 282 C. proc. civ.,

hotărârile date în primă instanță de judecătorie sunt supuse apelului la

tribunal, iar hotărârile date în primă instanță de către tribunal sunt supuse

apelului la curtea de apel.

În speță, din actele dosarului,

rezultă că recurentul a formulat, în calitate de acționar la pârâta S.C. R.C.S.

S.A., alături de alți acționari la aceiași societate pârâtă, cerere de intervenție

în interes propriu asupra căreia prima instanță a omis să se pronunțe, iar,

ulterior, a refuzat să dea curs favorabil cererii formulate de acesta privind

comunicarea dispozitivului și hotărârii motivată.

Or, în aceste condiții, recurentul

era îndreptățit, față de conținutul textului legal precizat, să atace cu apel

sentința primei instanțe cerând repunerea în termen cu respectarea cerințelor

art. 103 C. proc. civ. și nu să solicite, așa cum a procedat greșit, instanței

de apel scoaterea cauzei de pe rol și trimiterea acesteia la tribunal pentru ca

această instanță să comunice hotărârea cu toți intervenienții, cerere care nu

are nici un suport legal.

Așa fiind și ținând seama de

dispozițiile art. 299 C. proc. civ. care statuează, printre altele, că numai

hotărârile date în apel, cale de atac neexercitată în speță de intervenient,

sunt supuse recursului, fapt ce duce la concluzia că recursul intervenientului

este inadmisibil, motiv pentru care acesta urmează a fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE

Anulează, ca netimbrat, recursul declarat de reclamantul

C.C. împotriva deciziei nr. 3467 din 30 noiembrie 2000 a Curții de Apel

București, secția comercială.

Respinge, ca nefondat, recursul

formulat de pârâtul S.N.D. și, ca inadmisibil, recursul declarat de M.A.I.

împotriva sus menționatei decizii.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 29 ianuarie 2003.