ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 423/2003

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea introdusă la 23 martie 2000, reclamantul C.C. a chemat în judecată pe pârâții S.N.D. și S.C. R.C.S. S.A. București, solicitând instanței ca, în contradictoriu cu aceștia, să pronunțe o hotărâre prin care să constate dreptul său de proprietate asupra unui număr de 1.856 acțiuni, reprezentând 7,036% din capitalul social, acțiuni care au aparținut pârâtului 1 la pârâta 2. S.C. R.C.S. S.A. În motivarea cererii, reclamantul a arătat că a acordat pârâtului S.N.D., la data de 13 septembrie 1999, un împrumut în sumă de 103.000 USD pentru 30 zile, a cărei restituire la termen a fost garantată printr-un contract de împrumut privind transmiterea dreptului de proprietate asupra celor 1.856 acțiuni pe care aceasta le deținea la pârâta S.C.

R.C.S. S.A. București. În cauză, au formulat cerere de intervenție în interes propriu mai mulți acționari din cadrul pârâtei S.C. R.S. S.A. printre care și avocatul M.A.I., acționar la societatea amintită, prin care au solicitat instanței anularea clauzei de la art. 3 din contractul de împrumut, potrivit căreia reclamantul dobândește, în cazul nerestituirii împrumutului până la 16 decembrie 1999, dreptul de proprietate asupra acțiunilor deținute de pârât la societatea menționată. Prin sentința civilă nr. 4363 din 29 iunie 2000, Tribunalul București, secția comercială, a hotărât astfel: - respinge excepția de necomercialitate, respectiv de necompetență materială a secției comerciale, ca neîntemeiată; - respinge excepția de necompetență teritorială ca neîntemeiată; - respinge excepția de netimbrare, ca neîntemeiată; - respinge excepția lipsei calității procesuale pasive a S.C.

R.C.S. S.A., ca neîntemeiată; - respinge acțiunea formulată de reclamantul C.C., în contradictoriu cu pârâții S.N.D. și S.C. R.C.S. S.A., ca inadmisibilă. Pentru a soluționa astfel, prima instanță a reținut, în esență, că toate excepțiile invocate sunt neîntemeiate, iar pe fond că, pentru recuperarea sumei împrumutate, reclamantul poate promova o acțiune în realizarea dreptului și nu una în constatare întemeiată pe dispozițiile art. 111 C. proc. civ. care, în condițiile speței, este inadmisibilă. Apelurile declarate de reclamantul C.C. și de pârâtul S.N.D. în contradictoriu cu S.C. R.C.S. S.A. împotriva sentinței sus menționate, au fost respinse, ca nefondate, prin decizia nr. 3467 din 30 noiembrie 2000, pronunțată de Curtea de Apel București, secția comercială.

Pentru a soluționa astfel, instanța de apel a reținut, în ceea ce privește apelul declarat de reclamantul C.C., că acesta are, în calitate de pretins proprietar, posibilitatea să revendice cele 1.856 acțiuni ale cărui proprietar susține că a devenit cu respectarea timbrajului la valoare, urmând ca instanța sesizată cu o astfel de acțiune, să verifice legalitatea constituirii gajului asupra acțiunilor în raport de prevederile statutare și de dispozițiile Legii nr. 31/1990.

În ceea ce privește apelul declarat de pârâtul S.N.D., instanța de apel a reținut că se impune și respingerea acestuia întrucât litigiul are ca izvor garantarea restituirii unui împrumut prin constituirea unui gaj asupra acțiunilor și, deci, că într-o astfel de situație, pârâtul, dispunând în acest fel de acțiunile sale, a acționat în calitate de comerciant, situație în care, chiar dacă și contractul de împrumut are o natură civilă, totuși gajul constituit asupra acțiunilor nominative privește raporturi guvernate de legea comercială și, ca atare, bine prima instanță a constatat că, în cauză, sunt incidente dispozițiile art. 4 raportat la art. 56 și 890 C. com. și a respins excepția de necomercialitate, respectiv de necompetență materială a secției comerciale de a soluționa pricina.

Împotriva deciziei instanței de apel au declarat recurs reclamantul C.C., pârâtul S.N.D. și intervenientul în nume propriu M.A.I. În recursul său, reclamantul C.C. critică decizia instanței de apel pentru motive de netemeinicie și nelegalitate, fără a timbra însă calea de atac cu sumele prevăzute în citație. În recursul declarat, pârâtul S.N.D.

susține, în esență, că decizia atacată este netemeinică și nelegală deoarece, numai printr-o greșită apreciere a probelor de la dosar și aplicare a dispozițiilor legale incidente în cauză, instanța de apel a reținut, la fel ca prima instanță, că litigiul este de natură comercială în loc să constate că suma nerestituită a făcut obiectul unui contract de împrumut încheiat între două persoane fizice care, nici una dintre ele, nu săvârșește acte de comerț în mod sistematic, astfel că, în această situație, competența soluționării pricinii revenea instanței civile, mai ales în condițiile în care gajul constituit asupra acțiunilor este un contract accesoriu contractului de împrumut care este de natură civilă și, ca atare, în cauză, era aplicabilă jurisdicția civilă potrivit principiului accesorium sequitur principale din moment ce, prin contract, nu s-au garantat obligații comerciale, ci civile.

În consecință, pârâtul solicită admiterea recursului în baza art. 304 pct. 9, art. 312 alin. (2) C. proc. civ. Prin recursul său, intervenientul M.A.I. susține că, deși a formulat la fond cerere de intervenție în interes propriu împreună cu alți acționari, totuși, tribunalul a omis să se pronunțe cu privire la această cerere, refuzând, totodată, să-i comunice, așa cum a cerut, dispozitivul și sentința motivată, situație în care a fost lipsit de posibilitatea de a ataca cu apel sentința. Astfel că, în aceste circumstanțe a solicitat, pentru îndreptarea acestei nelegalități, instanței de apel, scoaterea cauzei de pe rol și trimiterea dosarului la tribunal pentru comunicarea hotărârii, cerere asupra căreia instanța de apel, de altfel, nici nu s-a pronunțat.

În consecință, intervenientul solicită admiterea recursului, casarea celor două hotărâri și trimiterea cauzei la instanța de fond pentru rejudecare. În drept au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 6 și 9 art. 312 alin. (2), art. 261 alin. (3) și 184 C. proc. civ. Cu privire la recursul declarat de reclamantul C.C., se constată următoarele: Prin citația emisă pe numele recurentului pentru termenul de astăzi, 29 ianuarie 2003, i s-a pus în vedere acestuia să timbreze recursul cu 30.000 lei taxă judiciară de timbru și 1.500 lei timbru judiciar, obligație căreia acesta nu i-a dat curs. Cum excepția netimbrării prevalează asupra oricărei alte excepții sau examinării motivelor de recurs, Curtea constată că, în cauză, au devenit incidente dispozițiile art. 9 alin. (2) din O.G.

nr. 32/1995 privind timbrul judiciar și art. 20 art. (3) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru care prevăd că neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii. Așa fiind, recursul declarat de reclamantul C.C. urmează a fi anulat, ca netimbrat. Cu privire la recursul declarat de pârâtul S.N.D., se constată că acesta nu este fondat. Astfel, din examinarea actelor de la dosar, rezultă că reclamantul C.C. a acordat pârâtului S.N.D., în baza contractului din 16 noiembrie 1999, un împrumut în sumă de 103.500 USD pe o perioadă de 30 zile. La capitolul al IV-lea pct. 3 din contract, părțile au convenit ca, în cazul nerestituirii împrumutului până la 16 decembrie 1999, împrumutătorul dobândește, fără intervenția instanței, acțiunile pe care pârâtul le deține la pârâta S.C.

R.C.S. S.A. București, în număr de 1.856 reprezentând 7,0367% din capitalul social al acesteia. Cum împrumutul nu a fost restituit la termenul stipulat, reclamantul C.C. a solicitat instanței să constate, în baza art. 111 din C. proc. civ., că a devenit proprietarul acțiunilor aduse în gaj, cerere respinsă ca inadmisibilă. Cu toate că soluția a fost favorabilă pârâtului, totuși, acesta a atacat cu apel hotărârea primei instanțe susținând, în esență, că în raport de modul cum au fost stabilite raporturile juridice dintre părți, competența soluționării pricinii revenea instanței de drept comun și nu instanței comerciale. Criticile formulate de recurent nu pot fi primite deoarece, așa cum bine a reținut instanța de apel, pârâtul, dispunând de acțiunile nominative pe care le deținea la pârâta S.C.

R.C.S. S.A. asupra cărora a constituit gaj pentru garantarea restituirii împrumutului la termen, a acționat în calitate de comerciant, chiar dacă contractul de împrumut încheiat între persoane fizice este de natură civilă. Or, acest ultim aspect rămâne fără nici o relevanță în soluționarea cauzei, din moment ce, prin clauzele contractului de împrumut, s-a instituit un gaj care a dat naștere unor raporturi guvernate de legea comercială. Cum această lege conține dispoziții speciale, derogatorii de la cele din dreptul comun, se constată că, în speță, nu este aplicabil principiul invocat de recurent potrivit căruia accesoriul urmează soarta principalului pentru a atrage, așa cum se susține eronat, competența soluționării pricinii de către instanțele civile.

Ca atare, bine instanța de fond a reținut că, în cauză, sunt incidente dispozițiile art. 4 C. com. și, drept urmare, a respins față de calitatea de comerciant a pârâtului rezultată din probele dosarului, excepția de necomercialitate, respectiv de necompetență materială a secției comerciale a tribunalului de a soluționa pricina și, pe fond, acțiunea ca inadmisibilă. La rândul ei, instanța de apel, respingând apelul pârâtului și confirmând soluția tribunalului, inclusiv sub aspectul examinat, a pronunțat o hotărâre temeinică și legală. Așa fiind recursul pârâtului urmează a fi respins ca nefondat. Cu privire la recursul declarat de intervenientul M.A.I., se constată următoarele: Potrivit art. 282 C. proc.

civ., hotărârile date în primă instanță de judecătorie sunt supuse apelului la tribunal, iar hotărârile date în primă instanță de către tribunal sunt supuse apelului la curtea de apel. În speță, din actele dosarului, rezultă că recurentul a formulat, în calitate de acționar la pârâta S.C. R.C.S. S.A., alături de alți acționari la aceiași societate pârâtă, cerere de intervenție în interes propriu asupra căreia prima instanță a omis să se pronunțe, iar, ulterior, a refuzat să dea curs favorabil cererii formulate de acesta privind comunicarea dispozitivului și hotărârii motivată. Or, în aceste condiții, recurentul era îndreptățit, față de conținutul textului legal precizat, să atace cu apel sentința primei instanțe cerând repunerea în termen cu respectarea cerințelor art. 103 C. proc.

civ. și nu să solicite, așa cum a procedat greșit, instanței de apel scoaterea cauzei de pe rol și trimiterea acesteia la tribunal pentru ca această instanță să comunice hotărârea cu toți intervenienții, cerere care nu are nici un suport legal. Așa fiind și ținând seama de dispozițiile art. 299 C. proc. civ. care statuează, printre altele, că numai hotărârile date în apel, cale de atac neexercitată în speță de intervenient, sunt supuse recursului, fapt ce duce la concluzia că recursul intervenientului este inadmisibil, motiv pentru care acesta urmează a fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE Anulează, ca netimbrat, recursul declarat de reclamantul C.C. împotriva deciziei nr. 3467 din 30 noiembrie 2000 a Curții de Apel București, secția comercială. Respinge, ca nefondat, recursul formulat de pârâtul S.N.D. și, ca inadmisibil, recursul declarat de M.A.I. împotriva sus menționatei decizii. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 ianuarie 2003.