ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2593/2003

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin actul de sesizare nr. 1869

din 2 octombrie 2001, al secției de Control Ulterior s-a solicitat Colegiului

jurisdicțional al Camerei de Conturi a României obligarea pârâților P.D., M.E.,

P.C. și P.G., la plata către Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă

București a despăgubirilor civile, în sumă de 17.852.628 lei, reprezentând

premiu anual și premii de 2% plătite nelegal pe anii 1999 – 2000, din fondul de

șomaj către președintele agenției, precum și a sumei de 222.563.194 lei,

plătită din fondurile de stimulente, plus dobânda legală aferentă de 34,6% pe

an, până la achitarea integrală a debitului.

Colegiul

jurisdicțional al Curții de Conturi a României, prin sentința nr. 20 din 29

martie 2002, a admis actul de sesizare, dispunând obligarea pârâților la plata

în solidar a unor despăgubiri civile către Agenția Națională pentru Ocuparea

Forței de Muncă, precum și la o dobândă de 34,6% de la data nașterii

prejudiciului, respectiv 21 decembrie 2000 și până la data recuperării

integrale a sumei nelegal acordată.

Totodată, instanța a dispus măsuri asiguratorii

asupra veniturilor și bunurilor mobile și imobile ale pârâților reținuți

răspunzători, până la concurența sumei de 240.415.822 lei, plus dobânda de

34,6%, calculată asupra prejudiciului.

Pârâții au mai fost obligați și

la cheltuieli de judecată, în cuantum a câte 100.000 lei fiecare, în favoarea

bugetului de stat.

Pentru a pronunța

această soluție, instanța a reținut că președintele Agenției Naționale pentru

Ocuparea Forței de Muncă, în calitate de persoană ce deținea o funcție de

demnitate publică, era îndreptățit a beneficia doar de indemnizația lunară, ca

unică formă de remunerare a activității, în sensul art. 20 din Legea nr.

154/1998.

În ce privește răspunderea celorlalți pârâți,

instanța a reținut că aceasta este angajată în baza art. 40 din Legea nr.

94/1992, față de participarea acestora la producerea daunei creată Agenției

Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă, prin culpă directă, acordarea

premiilor și primelor pe anul bugetar 1999 - 2000.

Împotriva sentinței nr. 20/2001 a

Colegiului jurisdicțional al Curții de Conturi au declarat recursuri

jurisdicționale P.D.N., M.E., P.C. și P.G.

Recurenții au susținut, în

esență, că potrivit prevederilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 145/1998, președintele

Consiliului de Administrație este și președintele A.N.O.F.M. și are funcție de

conducere în cadrul A.N.O.F.M., echivalentă cu cea de secretar de stat, fără

însă a se confunda cu aceasta.

Având în vedere acest aspect, au

susținut că plata premiului anual și a premiilor de 2% către președintele

A.N.O.F.M

.

, P.D.N., s-a făcut legal, ca de

altfel și acordarea stimulentelor către personalul A.N.O.F.M.

Secția jurisdicțională a Curții

de Conturi, prin decizia nr. 688 din 5 decembrie 2002, a respins recursurile

jurisdicționale formulate de recurenți, obligându-i și la plata sumei de 50.000

lei fiecare, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pronunțând această

soluție, instanța a reținut, în esență, că legiuitorul, prin dispozițiile

speciale și de excepție ale art. 19 și 20 din Legea nr. 154/1998, a limitat

drepturile bănești ale demnitarilor la cuantumul indemnizației lunare.

Nemulțumiți și de această ultimă

soluție, recurenții au declarat recursurile de față.

Astfel, recurenta P.G. a susținut

că:

asupra mijloacelor de apărare pe care le-a formulat, încălcând prevederile art.

998 C. civ., privind răspunderea civilă delictuală, în sensul că răspunderea sa

nu se bazează pe culpă, neexistând raport de cauzalitate între faptă și „așa-zisul”

prejudiciu.

pentru motivul că prevederile Legii nr. 154/1998 privind salarizarea în

sectorul bugetar nu au fost încălcate; faptul de a echivala funcția de

președinte al A.N.O.F.P., cu aceea de secretar de stat, după cum rezultă din

Legea nr. 145/1998, este o dovadă că organele Curții de Conturi au aplicat

greșit legea.

Acest ultim motiv de casare a

fost susținut și de recurentul P.D.N.

În plus, el a mai susținut și că

instanța nu a avut în vedere că cei trei directori nu aveau atribuții de

aprobare a drepturilor bănești ale președintelui A.N.O.F.M.

În recursul său,

M.E. a invocat la rându-i, atât încălcarea de către instanța de fond a

prevederilor art. 998 C. civ., cât și motivul de recurs referitor la neîncălcarea

Legii nr. 154/1998 privind salarizarea în sectorul bugetar.

Recursurile nu sunt fondate.

În fapt, la data de 31 august

2001 s-a întocmit de către controlorii financiari din cadrul secției de Control

Ulterior, Raportul de control nr. 48718 și procesul-verbal nr. 6214, ca urmare

a verificării contului de execuție a bugetului Fondului pentru plata ajutorului

de șomaj pe anul 2000, la Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă.

În urma examinării, s-a constatat că s-au făcut

plăți necuvenite președintelui Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de

Muncă, D.N.P., în anul 2000, respectiv suma de 25.796.667 lei, sub formă de

premiu anual și suma de 6.709.085 lei, sub formă de premii de 2%.

De asemenea, s-a constatat că a

fost plătită necuvenit din fondurile de stimulente constituite în baza H.G. nr.

635/1993 și O.G. nr. 11/1999 și suma de 382.122.000 lei pentru anul 1999 și

288.218.000 lei pentru anul 2000, din care s-a încasat suma netă de 222.563.194

lei.

Actul de sesizare formulat

susține nelegalitatea plății și încasării sumei de 17.852.628 lei de către

președintele A.N.O.F.M., în raport de dispozițiile art. 19 alin. (5) din Legea

nr. 145/1998, coroborat cu art. 19 Anexa II din Legea nr. 154/1998.

În accepțiunea Legii

nr. 145/1998 privind înființarea, organizarea și funcționarea A.N.O.F.M.,

funcția de președinte al acesteia era echivalentă cu aceea de secretar de stat,

până la intrarea în vigoare a legii, privind salarizarea și alte drepturi ale

personalului din aparatul propriu al A.N.O.F.P. Fiind numit în această calitate

de către primul ministru, cu respectarea art. 14 alin. (2) din Legea nr.

145/1998, Președintele A.N.O.F.M. ocupa, în sensul art. 2 și 3 din Legea nr.

154/1998, o funcție de demnitate publică.

Or, potrivit art. 19 din Legea nr. 154/1998 „Persoanele

care ocupă funcții de demnitate publică au dreptul, pentru activitatea

desfășurată, la o indemnizație lunară stabilită în conformitate cu prevederile

Anexei II și ale art. 20 alin. (1) prin care se precizează că indemnizația

lunară prevăzută la art. 19, este unica formă de remunerare a activității,

corespunzătoare funcției și reprezintă baza de calcul pentru stabilirea

drepturilor și obligațiilor care se determină în raport cu venitul salarial”.

Expresia folosită de legiuitor

„unica formă de remunerare a activității”, înlătură posibilitatea ca cel ce

beneficiază de indemnizație lunară legal stabilită, să beneficieze de premii,

prime lunare, în virtutea funcției deținute, ș.a.

Referitor la motivul

de casare potrivit căruia acordarea sumelor mai sus-menționate, s-a hotărât de

către Consiliul de Administrație al Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței

de Muncă și nu de recurenți, care „nu aveau atribuții de serviciu în acest

sens”, trebuie menționat că potrivit Regulamentului de Organizare și

Funcționare al Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă pe anul 2000,

„Directorul General Executiv are ca principale atribuții stabilirea măsurilor

necesare pentru realizarea și aplicarea deciziilor Președintelui și a

hotărârilor Consiliului de Administrație, precum și răspunderea privind

execuția bugetului de venituri și cheltuieli privind Fondul pentru plata

ajutorului de șomaj”.

Ideea care se desprinde din acest paragraf, este aceea

că, deși hotărârea s-a luat de către Consiliul de Administrație, „recurenții

aveau totuși obligația să verifice legalitatea acestei hotărâri și, în cazul în

care constatau anumite nereguli, să sesizeze Consiliul de Administrație despre

lipsa de temei juridic a hotărârii luate”.

Examinând și din

oficiu hotărârea atacată sub toate aspectele de legalitate și temeinicie și

neconstatându-se existența nici unui motiv de casare, recursurile declarate în

cauză sunt nefondate, urmând a fi respinse ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de

P.G., M.E. și P.D.N. împotriva deciziei nr. 688 din 5 decembrie 2002 a secției

jurisdicționale a Curții de Conturi.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 27 iunie 2003.