ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2091/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Colegiul jurisdicțional al

Curții de Conturi, prin sentința nr. 36 din 19 iunie 2002, a respins încheierea

de sesizare nr. 1532 din 3 decembrie 2001 a Secției de Control Ulterior I

privind:

a) obligarea în solidar a

pârâților I.D., M.M., D.D., G.M., T.D., în contradictoriu cu Ministerul de

Interne, la plata sumei de 38.165.000 lei, cu titlu de despăgubiri civile și a

sumei de 14.001.182 lei, reprezentând foloase nerealizate aferente;

b) obligarea în solidar a

pârâților I.D., D.D. și T.D., în contradictoriu cu Ministerul de Intere, la

plata sumei de 3.096,798 lei, cu titlu de despăgubiri civile și a sumei de

1.155.640 lei, reprezentând foloase nerealizate aferente;

c) regularizarea cu bugetul

de stat și bugetul asigurărilor sociale de sănătate cu suma de 24.144.094 lei

reprezentând impozit reținut la premiile achitate nelegal și respectiv,

4.690.000 lei contribuție la asigurările sociale.

Pentru a hotărî astfel,

instanța a reținut că la pct. 9 au fost încălcate prevederile art. 19 și art.

20 alin. (1) din Legea nr. 154/1998, potrivit căreia persoanele care ocupă

funcții de demnitate, au dreptul, pentru activitatea desfășurată, la o

indemnizație lunară, aceasta fiind unica formă de remunerare a activității

corespunzătoare funcției deținute.

Privitor la pct. b, s-a

reținut că ordonatorul principal de credite controlat, a acordat în anul 2000,

sporuri în mod necuvenit, în cuantum de 3.096.793 lei, la care au fost

calculate foloase nerealizate, de 1.155.640 lei, fiind încălcate prevederile art.

19 și art. 21 alin. (1))din Legea nr. 154/1999, dar a reținut că prin O.G. nr. 121/1998,

aprobată prin Legea nr. 25/1999, s-a instituit în cazul militarilor, o formă

specifică și derogatorie de răspundere pentru pagubele în legătură cu

„formarea, administrarea și gestionarea resurselor financiare și materiale

provocate din vina acestora și în legătură cu îndeplinirea serviciului militar.

Art. 20 prevede obligația de

restituire a sumelor încasate nedatorat, iar art. 11 alin. (1) arată că

prejudiciul ce trebuie reparat, nu cuprinde foloase nerealizate de instituția

publică păgubită.

În cauză, operează

răspunderea materială, recuperarea se face prin decizie de imputare emisă de

comandantul unității, așa cum s-a realizat și în cauză.

Referitor la pct. c din

încheierea de sesizare, s-a arătat că potrivit art. 93 lit. c) din Legea nr. 94/1992,

înlăturarea unor nereguli constatate în activitatea financiar-contabilă a

persoanei juridice controlate, se dispune prin decizie, emisă de președintele

secției de control competente sau, după caz, de șeful compartimentului de

control al Camerei de Conturi județene sau a municipiului București.

Secția jurisdicțională a

Curții de Conturi, prin decizia nr. 143 din 6 martie 2003, a admis recursul

jurisdicțional formulat de Procurorul general financiar și a casat sentința nr.

36 din 19 iunie 2002, a Colegiului jurisdicțional al Curții de Conturi, cu

trimitere, spre soluționare în fond, aceluiași colegiu.

S-a reținut că temeiul legal

al răspunderii civile delictuale este Legea nr. 94/1992; în cauză nu este vorba

de o răspundere materială conform O.G. nr. 121/1998, răspunderea persoanelor

fizice se face pentru prejudiciul creat în timpul exercițiului bugetar al

anului 2000, nu există dovezi cu privire la acoperirea prejudiciului.

Considerând decizia

nelegală, T.D. a declarat recurs și a solicitat admiterea lui, casarea

deciziei, respingerea recursului Procurorului general financiar și menținerea

sentinței Colegiului jurisdicțional.

Se arată că secția

jurisdicțională nu s-a pronunțat asupra excepției nulității recursului

jurisdicțional, pentru că nu se încadrează în nici un temei al art. 304 C.

proc. civ., că soluția nu este motivată, că s-a interpretat greșit actul

juridic dedus judecății, că în speță operează răspunderea materială a O.G. nr. 121/1998,

nu sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale.

În drept, recurentul își

întemeiază cererea pe dispozițiile art. 304 pct. 7, 8, 9 și 10 C. proc. civ.

Recursul este nefondat.

Din verificarea practicalei

deciziei nr. 143 din 6 martie 2003 a secției jurisdicționale, rezultă că

recurentul de față, intimat în dosar, prin apărător, a solicitat respingerea

recursului jurisdicțional promovat de Procurorul general financiar și

menținerea soluției Colegiului Curții de Conturi, fără a insista pe excepția de

nulitate care era menționată în întâmpinarea depusă.

Că este așa, rezultă din

concluziile depuse pe fondul cauzei. Ori, dacă se insista pe excepție, trebuia

dat cuvântul părților în legătură cu aceasta, apoi instanța să se pronunțe prin

respingere și să dea cuvântul pe fond. În cazul în care dezlegarea excepției

era legată de probe, ea urma să fie soluționată o dată cu fondul, situație ce

nu se regăsește în cauză. Urmează, deci, ca această primă critică să fie

respinsă ca neîntemeiată.

Art. 261 pct. 5 C. proc.

civ., arată că hotărârea se dă în numele legii și trebuie să cuprindă motivele

de fapt și de drept care au format convingerea instanței, precum și cele pentru

care s-au înlăturat cererile părților.

Instanța a explicat de ce în

cauză operează răspunderea civilă delictuală, și nu răspunderea materială

prevăzută de O.G. nr. 121/1998, astfel că și critica privind nemotivarea

hotărârii nu poate fi primită.

Cum soluția Colegiului

jurisdicțional a fost dată greșit pe baza O.G. nr. 121/1998, neoperabilă în

cauză, în mod legal secția jurisdicțională a casat sentința, cu trimiterea

cauzei, spre soluționare în fond, aceluiași colegiu, pentru a se stabili

prejudiciul cert și real și răspunderea persoanelor civilmente.

Întrucât în prezent

activitatea jurisdicțională a Curții de Conturi a fost preluată de instanțele

judecătorești, dosarul urmează a fi înaintat Tribunalului București, secția de

contencios administrativ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de T.D., împotriva deciziei nr. 143 din 6 martie 2003, pronunțată de Curtea de

Conturi a României, secția jurisdicțională.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 30 martie 2005.