ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7095/2004

Asupra recursurilor de față;

Analizând actele dosarului, constată

următoarele:

Prin procesul-verbal nr. 1781 din 11

aprilie 2000, Cap. C pct. 6.1., încheiat de controlorii financiari din cadrul

Curții de Conturi, s-a reținut încălcarea dispozițiilor art. 3 din H.G. nr. 518/1995,

referitoare la plata drepturilor de diurnă acordate în cazul deplasărilor în

străinătate, la Ministerul Privatizării, respectiv că nu au fost respectate

prevederile art. 12 alin. (1) din H.G. nr. 518/1995, referitoare la sumele în

valută cuvenite personalului care se deplasează în străinătate, acordate sub

formă de avans, pe baza documentelor justificative. În acest sens, s-a reținut

efectuarea unor cheltuieli nejustificate, în valoare de 2.464,1 mii lei, la

care s-au calculat foloasele nerealizate, în sumă de 2.727,2 mii lei, conform

anexei 8 a procesului-verbal nr. 1781 din 11 aprilie 2000 Cap. C pct. 6.1.

Pentru paguba produsă, s-a reținut

nerespectarea normelor legale și răspunderea numitelor C.R. - director general

economic și ordonator principal de credite, care a aprobat efectuarea

cheltuielilor menționate în perioada februarie - august 1998 și M.M. - director

financiar-contabil, ordonator principal de credite cu delegare în perioada 28

octombrie - 31 decembrie 1998.

Totodată, controlorii financiari au

reținut în procesul-verbal nr. 1781 din 11 aprilie 2000, Cap. C pct. 5.2, că în

6 cazuri menționate în anexa 6, s-a plătit unui număr de 5 salariați, din care

3 demnitari, suma totală de 6.514,4 mii lei, pe baza unor dispoziții de plată,

care nu poartă semnăturile de primire ale beneficiarilor.

De asemenea, în alte 14 cazuri

specificate în aceeași anexă 6, s-a mai plătit unor salariați, sub forma de

diurnă pentru deplasări externe, fără deconturi justificative, numai pe bază de

dispoziții de plată, emise de casiera instituției, suma de 36.367,1 mii lei,

care împreună cu suma de 6.514,4 mii lei, nu a fost evidențiată în

contabilitate pe conturile de debitori, ci trecute direct asupra contului de

cheltuieli al instituției.

Referitor la deplasările efectuate

în străinătate pe bază de invitație primită din partea unor organizatori, cu

suportarea integrală de către aceștia, a cheltuielilor de deplasare, controlul

efectuat de Curtea de Conturi a stabilit că persoanelor care au efectuat

deplasarea, în afara diurnei primite de la partenerii organizatori, li s-a decontat

în țară, echivalentul în lei al diurnei de care ar fi beneficiat în cazul

deplasării în interesul instituției, ceea ce contravine normelor statutare în

H.G. nr. 518/1995, privind decontarea cheltuielilor de deplasare în

străinătate.

Controlorii financiari au reținut că

plata cheltuielilor de deplasare, în sumă totală de 42.881,6 mii lei, s-a făcut

pe de o parte, cu încălcarea prevederilor H.G. nr. 518/1995, cu privire la

acordarea drepturilor de diurnă pe timpul deplasărilor în străinătate, iar pe de

altă parte, cu nerespectarea reglementărilor cuprinse la art. 40 alin. (1) din

Legea nr. 72/1996.

La suma de 42.881,6 mii lei,

reprezentând plăți efectuate fără documente justificative, au fost calculate

foloase nerealizate în sumă de 46.909,3 mii lei (anexa 6), reținându-se

răspunderea numitelor C.R., M.M. și D.M. Ministerul Privatizării s-a menționat

că a fost prejudiciat de sus-menționații prepuși, precum și de B.C., prin

acceptarea plății necuvenite a drepturilor de diurnă.

Curtea de Conturi a fost sesizată de

secția de control ulterior, prin încheierea nr. 2 din 11 ianuarie 2001, pentru

clarificarea neregulilor financiar-contabile din cadrul Ministerului Privatizării,

iar prin încheierea din 26 noiembrie 2001, a fost introdus în cauză, în

calitate de pârât, și pe A.V. - director general adjunct la D.G.E. și Resurse Umane din cadrul Ministerului Privatizării, pe perioada 16 februarie - 31

decembrie 1998 și ordonator principal de credite, începând cu data de 15 august

1998 și până la data de 28 octombrie 1998.

Curtea de Conturi - Colegiul

jurisdicțional, prin sentința nr. 24 din 8 aprilie 2002, a reținut

nelegalitatea plății sumei de 42.881.600 lei, drepturi de diurnă acordată și a

foloaselor nerealizate, în sumă de 46.909.300 lei, cu care Ministerul Privatizării

a fost prejudiciat în cazul deplasărilor externe efectuate pe cheltuiala

organizatorilor și decontate fără documente justificative, contrar art. 3 din

H.G. nr. 518/1995. De asemenea, s-a reținut răspunderea pentru prejudiciul în

sarcina pârâților: C.R., M.M., D.M., B.C. și A.V.

Curtea de Conturi, secția

jurisdicțională, prin decizia nr. 594 din 5 noiembrie 2002, a respins recursul

jurisdicțional declarat de pârâți, reținând răspunderea lor, referitor la suma

de 42.881.600 lei, reprezentând drepturi de diurnă nelegal acordate, contrar art.

3 din H.G. nr. 518/1995.

Împotriva sus-menționatei decizii au

declarat recurs, Ministerul Dezvoltării și Prognozei, precum și pârâții C.R., M.M.,

B.C. și A.V., criticând-o pentru nelegalitate. potrivit art. 304 pct. 9 C.

proc. civ.

Ministerul Dezvoltării și Prognozei,

a cărui activitate a fost continuată de Comisia Națională de Prognoză, conform

Protocolului nr. CNP 42 din 24 iulie 2003, completat la 29 august 2003, a

susținut nelegalitatea deciziei atacate, potrivit art. 304 pct. 9 și 10 C.

proc. civ., cu privire la sumele de: 2.464.200 lei, plată neeconomicoase

efectuate pentru procurarea de valută pentru deplasări externe, cu foloase

nerealizate în sumă de 2.727.200 lei; suma de 24.837.500 lei, foloase

nerealizate calculate asupra sumei de 211.617.000 lei, contravaloarea unor

servicii juridice și neurmărite pentru încasarea în termen; suma de 29.279.900

lei, reprezentând plăți efectuate pentru servicii telefonice ce nu privesc

activitatea ministerului, împreună cu majorările aferente sumei menționate.

Ca atare, s-a solicitat admiterea

capetelor de cerere din acțiune menționate la pct. 2a, 3 și 4 și obligarea pârâților,

la plata sumelor datorate.

Criticile formulate în recursul

declarat de Ministerul Dezvoltării și Prognozei, continuat de Comisia Națională

de Prognoză, sunt neîntemeiate.

Probele administrate, respectiv

actele depuse la dosar, nu confirmă vinovăția pârâților și fapta ilicită, ca

elemente ale răspunderii civile delictuale. Totodată, este de observat că H.G. nr.

518/1995, cu modificările ulterioare, nu prevede în mod restrictiv, cumpărarea

valutei de la bănci, încât în anumite cazuri unde există urgență, aceasta să

poată fi cumpărată și de la casele de schimb valutar.

Referitor la capetele 3 și 4,

probele administrate confirmă că pârâții nu sunt responsabili, deoarece prin

plata facturilor telefonice s-au evitat consecințe nefaste pentru instituția în

cauză. Acest fapt necontestat de ministerul recurent, este de natură să

înlăture neglijența pârâților, astfel cum se susține, constând în neurmărirea

recuperării cu celeritate a sumelor plătite de către instituție, în contul

terților și a celor plătite pentru serviciile telefonice cu taxă adăugată.

Același aspect este de reținut și în privința plății convorbirilor telefonice

efectuate de către alte instituții și achitate de către fostul Minister al

Privatizării, neputându-se constata neglijența pârâților în recuperarea

acestora, astfel cum s-a susținut prin recursul Ministerului Dezvoltării și

Prognozei, continuat de Comisia Națională de Prognoză.

Prin recursurile declarate de

pârâții C.R., M.M., B.C. și A.V., s-a susținut nelegalitatea deciziei atacate,

arătându-se în esență că nu s-a făcut dovada vinovăției pârâților, în raport cu

atribuțiile de serviciu, respectiv a existenței prejudiciului constatat prin

decizia nr. 594/2002 a Curții de Conturi, în legătură cu drepturile de diurnă

acordate contrar H.G. nr. 518/1995, solicitându-se înlăturarea obligației de

plată a sumei de 42.881.600 lei.

În sprijinul recursurilor declarate,

pârâții au depus la dosar în recurs, înscrisuri, potrivit art. 305 C. proc.

civ.

Examinarea dovezilor administrate în

cauză este de natură să demonstreze că drepturile de diurnă au fost acordate

legal, potrivit H.G. nr. 518/1995, că deplasările în străinătate au fost reale

și efectuate în baza aprobărilor date de secretarul de stat din perioada

efectuării lor.

Lipsa prejudiciului produs, precum

și inexistența vinovăției pârâților-recurenți, elemente definitorii ale

răspunderii, este de natură să conducă la admiterea recursurilor pârâților.

Actul de sesizare nu a fost însoțit

de documente justificative pentru diurnă, iar instanța de recurs a Curții de

Conturi nu a avut în vedere prevederile art. 11 din H.G. nr. 420/1998, de

modificare și completare a H.G. nr. 518/1995, în sensul că indiferent dacă

organizatorii externi asigură masa, delegații beneficiază de o cotă „de până la

50% din totalul diurnei și al plafonului de cazare”, deci putea să fie acordat

eronat și să fie supus discuției în acest dosar, cel mult restul de 50% din

diurnă.

Faptul că lipsesc documente

justificative, care trebuiau anexate la ordinele de plată a avansurilor de deplasări

externe, respectiv că aceste documente nu s-au găsit cu ocazia controlului de

fond, nu poate fi imputat pârâților-recurenți.

Așa fiind, recursurile pârâților

sunt întemeiate și prin admiterea lor, se vor casa hotărârile atacate și pe

fond, se va respinge capătul 2 lit. b) din sesizare, respectiv încheierea nr. 2

din 11 ianuarie 2001 a Curții de Conturi, pentru suma de 42.881.600 lei,

drepturi de diurnă acordate.

Se vor menține celelalte dispoziții.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

Ministerul Dezvoltării și Prognozei și continuat de Comisia Națională de

Prognoză, împotriva deciziei nr. 594 din 5 noiembrie 2002 a Curții de Conturi a

României, secția jurisdicțională, ca nefondat.

Admite recursurile declarate de M.M.,

B.C., A.V. și C.R.

Casează hotărârea atacată, precum și

sentința nr. 24 din 8 aprilie 2002 a Colegiului jurisdicțional al Curții de

Conturi și pe fond, respinge capătul 2 lit. b) din sesizare, pentru suma de

42.881.600 lei, drepturi de diurnă. Menține celelalte dispoziții ale sentinței nr.

24 din 8 aprilie 2002 a Colegiului jurisdicțional al Curții de Conturi.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 23 septembrie 2004.