ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 8530/2004

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 5 mai 2003, la Curtea de Apel Timișoara, reclamanta SC C. SA Caransebeș a solicitat anularea parțială a deciziei nr. 82 din 31 martie 2003, emisă de Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor din cadrul Ministerului Finanțelor Publice și a procesului-verbal din 10 iulie 2002, înregistrat sub nr. 967 din 11 iulie 2002, întocmit de consilieri din cadrul Direcției Controlului Fiscal II Caraș-Severin. În motivarea acțiunii, arată că prin procesul verbal contestat, a fost obligată nelegal, să plătească suma totală de 8.068.059.433 lei, cu titlu de T.V.A., impozit pe profit și majorările de întârziere aferente acestora, și că prin decizia nr. 82/2003 i s-a admis contestația, numai pentru suma de 447.705.630 lei.

Mai arată că în preambulul deciziei, se reține că ar fi formulat contestația, pentru suma de 11.238.019.165 lei, stabilită prin procesul-verbal, când, în realitate, suma respectivă este 8.068.059.433 lei și că la întocmirea procesului-verbal și la emiterea deciziei nu s-au respectat termenele legale. Menționează că înțelege să nu conteste suma de 614.207.180 lei, reprezentând T.V.A. aferentă avansurilor încasate, dar contestă decizia, în ce privește suma de 394.266.202 lei, reprezentând T.V.A. aferentă livrărilor de mărfuri facturate la extern, cu 205.331.418 lei, majorări de întârziere aferente, pentru că neîncasarea valutei nu se datorează culpei sale, sumele de 488.104.655 lei și 603.006.288 lei reprezentând T.V.A.

pentru diferențe la contravaloarea bunurilor livrate la export, dar neîncasate, cu majorările de întârziere aferente de 266.104.263 lei și 1.173.654.965 lei, fără să se țină cont de modificările de prețuri rezultate în urma negocierilor purtate cu partenerii externi, sumele de 4.763.319.329 lei și 661.006.606 lei, reprezentând impozit pe profit, pentru care în procesul-verbal se reține că se vor lua la calculul impozitului pe profit, nu că ar trebui plătite, precum și suma de 1.166.866.663 lei, reprezentând cheltuieli cu premii destinate personalului societății, deoarece sunt cheltuieli deductibile. Curtea de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 484/PI din 9 decembrie 2003, a respins acțiunea, ca neîntemeiată.

Instanța reține că s-a stabilit corect că reclamanta datora T.V.A., pentru neîncasarea contravalorii întregii mărfi exportate, că greșit aceasta a aplicat cota 0 de T.V.A., pentru întreaga valoare a facturilor emise la mărfurile livrate la export, cu toate că a încasat numai parțial aceste facturi și că așa numitele protocoale nu pot fi luate în considerare, ca documente justificative legale, pentru că reprezintă numai o simplă listare a cheltuielilor suportate de beneficiar, cu ocazia remedierii defectelor. Referitor la impozitul pe profit, reține că reclamanta nu deține documente din care să rezulte realitatea cheltuielilor pentru remedieri, existând numai simple adrese ale clienților, prin care se comunică faptul că s-au efectuat cheltuieli cu remedierea deficiențelor, dar sunt și penalizări de întârziere în livrarea mărfii.

De asemenea, mai reține că s-a stabilit corect că amenzile, penalitățile sau majorările de întârziere datorate către autorități străine sau în cadrul contractelor economice încheiate cu persoane nerezidente în România, sunt cheltuieli nedeductibile fiscal și că premiile nu au fost consemnate în statele de plată din lunile decembrie 2000 și decembrie 2001, când s-au înregistrat în categoria cheltuielilor deductibile fiscal. Reclamanta a declarat recurs împotriva sentinței, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și art. 12 din O.U.G. nr. 13/2001, solicitând admiterea recursului, casarea sentinței și admiterea acțiunii, prin anularea procesului-verbal și a deciziei contestate, în limita sumei de 5.903.131 lei.

Consideră că prin decizia nr. 82/2003 i s-a creat o situație mai grea în propria cale de atac, deoarece din dispozitivul ei rezultă că ar mai avea de plată, suma de 11.238.019.165 lei, adică o sumă mai mare, chiar decât cea stabilită prin actul de control. În ce privește T.V.A. calculată la exporturile realizate către firma X., nu s-a ținut cont că nu are culpă în neîncasarea efectivă a valutei în conturi deschise la bănci autorizate de Banca Națională a României, culpa fiind a partenerului extern, care n-a plătit facturile și pe care l-a acționat în judecată. De altfel, menționează că la data întocmirii actului de control, erau abrogate actele normative care dădeau dreptul organelor fiscale, să verifice repatrierea valutei, astfel cum se reține în raportul de expertiză.

Referitor la T.V.A. aferentă sumelor neîncasate de la clienți externi, ca urmare a lucrărilor efectuate de aceștia, arată că a greșit din punct de vedere procedural, nu pe fond, așa cum reține și expertul contabil, deoarece a făcut dovada reținerilor pentru remedieri, cu facturile emise de clienți și a înțelegerilor dintre părțile contractante. Consideră că instanța nu s-a pronunțat asupra concluziilor pe care le-a depus, făcute în sensul că s-au luat în calcul și facturi emise în anul 1996, deși din procesul-verbal rezultă că perioada verificată a fost 1 septembrie 2000 - 30 aprilie 2002 și că instanța a ignorat concluziile raportului de expertiză în acest sens și în ce privește valabilitatea documentelor justificative.

Privitor la cheltuielile cu premiile acordate personalului, susține că la constituirea fondurilor de premiere au fost respectate prevederile contractului colectiv de muncă și că ele nu reprezintă cheltuieli ce privesc exerciții financiare viitoare. Recursul este nefondat. În decizia nr. 82/2003 s-a strecurat o greșeală cu privire la sumele datorate de recurentă, eroarea fiind evidentă în ce privește menționarea sumei de 4.763.319.329 lei, reprezentând contravaloarea facturilor neîncasate de la clienți externi și a sumei de 661.006.606 lei, reprezentând contravaloarea facturilor neîncasate de la clienți interni, înregistrate ulterior pe cheltuieli, în realitate fiind datorate pentru aceste sume, impozitul calculat la 1.740.856.567 lei, la care s-au stabilit majorări de întârziere, de 1.032.343.773 lei.

Dar, această eroare poate fi corectată de către organul care a emis decizia, la cererea recurentei sau din oficiu, ori în faza de executare. Referitor la T.V.A. calculată la exporturile pentru care nu s-a încasat valuta, trebuie reținut că în conformitate cu prevederile art. 12.7.9 lit. c) din H.G. nr. 409/2000, exigibilitatea este anticipată faptului generator, atunci când se încasează avansuri, până la data înregistrării avansurilor primite, în contul de clienți, iar în baza facturilor emise, societatea este obligată să colecteze T.V.A. pentru avansurile încasate, ceea ce aceasta nu a făcut. Împrejurarea că partenerul extern n-a respectat obligația contractuală de a plăti contravaloarea mărfii primite, nu exonera pe recurentă de la calcularea T.V.A., pentru aceasta, chiar dacă a acționat în judecată, partenerul extern, în cadrul procesului având posibilitatea să solicite daune în acest sens.

Este irelevant și faptul că la data întocmirii actului de control erau abrogate actele normative care dădeau dreptul organelor fiscale, să verifice repatrierea valutei, deoarece dispozițiile abrogate ulterior, erau în vigoare la momentul la care trebuia repatriată valuta, respectiv O.U.G. nr. 17/2000, care la art. 17, condiționa aplicarea cotei 0 T.V.A., de încasarea efectivă în valută a contravalorii mărfurilor exportate, în conturi bancare deschide la bănci autorizate de Banca Națională a României. Chiar recurenta susține că a greșit din punct de vedere „procedural”, în ce privește calculul T.V.A. aferentă sumelor neîncasate de la clienții externi, reprezentând contravaloarea lucrărilor efectuate de aceștia, pentru remedierea unor deficiențe la mărfurile cumpărate de la recurentă și penalități de întârziere la livrare.

Însă, nu s-au respectat prevederile pct. 8.14 lit. c) din H.G. nr. 401/2000, care stabileau ca reducerile de preț să fie reflectate în facturi fiscale sau în alte documente legale, protocoalele prezentate de recurentă neîndeplinind această condiție. De altfel, însușirea acestor cheltuieli de către recurentă, în conformitate cu clauzele contractuale, respectiv în baza protocoalelor încheiate cu partenerii externi, nu era de natură să ducă la stabilirea cotei 0 de T.V.A. pentru acestea, cota 0 aplicându-se numai pentru bunurile a căror contravaloare se încasa în valută și în conturi bancare deschise la bănci autorizate de Banca Națională a României. Aceste cheltuieli nu puteau fi deduse nici din calculul impozitului pe profit, pentru faptul că nu s-au prezentat documente legal valabile sau nu s-a prezentat pentru unele nici un document justificativ.

Nu se puteau deduce nici cheltuielile cu premiile destinate personalului, pentru că acestea trebuiau incluse în statele de salarii pe lunile decembrie 2000 și decembrie 2001, ceea ce recurenta nu a făcut, ci le-a înregistrat drept cheltuieli, cu salariile pe luna decembrie 2002, încălcându-se prevederile art. 10 din Legea nr. 82/1991. Nici susținerea recurentei, că instanța de fond nu a avut în vedere concluziile pe care le-a depus, făcute în sensul că unele facturi nu sunt din perioada supusă controlului, nu poate fi primită, pentru că din nici un act depus la dosar de către aceasta, nu rezultă că ar fi invocat această problemă, iar mențiunile din raportul de expertiză făcute în acest sens, nu au fost puse în discuție, pentru a se stabili dacă sunt sau nu reale.

Pentru toate considerentele arătate mai sus, în temeiul art. 299 și 312 C. proc. civ., se va respinge recursul de față, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de SC C. SA Caransebeș împotriva sentinței civile nr. 484 din 9 decembrie 2003, a Curții de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 noiembrie 2004.