ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 25.11.2004

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 8530/2004

HOTĂRÂRE
25.11.2004
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 8530/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 5 mai 2003,

la Curtea de Apel Timișoara, reclamanta SC C. SA Caransebeș a solicitat

anularea parțială a deciziei nr. 82 din 31 martie 2003, emisă de Direcția

Generală de Soluționare a Contestațiilor din cadrul Ministerului Finanțelor

Publice și a procesului-verbal din 10 iulie 2002, înregistrat sub nr. 967 din

11 iulie 2002, întocmit de consilieri din cadrul Direcției Controlului Fiscal

II Caraș-Severin.

În motivarea acțiunii, arată că prin

procesul verbal contestat, a fost obligată nelegal, să plătească suma totală de

8.068.059.433 lei, cu titlu de T.V.A., impozit pe profit și majorările de

întârziere aferente acestora, și că prin decizia nr. 82/2003 i s-a admis

contestația, numai pentru suma de 447.705.630 lei.

Mai arată că în preambulul deciziei,

se reține că ar fi formulat contestația, pentru suma de 11.238.019.165 lei,

stabilită prin procesul-verbal, când, în realitate, suma respectivă este

8.068.059.433 lei și că la întocmirea procesului-verbal și la emiterea deciziei

nu s-au respectat termenele legale.

Menționează că înțelege să nu

conteste suma de 614.207.180 lei, reprezentând T.V.A. aferentă avansurilor

încasate, dar contestă decizia, în ce privește suma de 394.266.202 lei,

reprezentând T.V.A. aferentă livrărilor de mărfuri facturate la extern, cu

205.331.418 lei, majorări de întârziere aferente, pentru că neîncasarea valutei

nu se datorează culpei sale, sumele de 488.104.655 lei și 603.006.288 lei

reprezentând T.V.A. pentru diferențe la contravaloarea bunurilor livrate la

export, dar neîncasate, cu majorările de întârziere aferente de 266.104.263 lei

și 1.173.654.965 lei, fără să se țină cont de modificările de prețuri rezultate

în urma negocierilor purtate cu partenerii externi, sumele de 4.763.319.329 lei

și 661.006.606 lei, reprezentând impozit pe profit, pentru care în procesul-verbal

se reține că se vor lua la calculul impozitului pe profit, nu că ar trebui

plătite, precum și suma de 1.166.866.663 lei, reprezentând cheltuieli cu premii

destinate personalului societății, deoarece sunt cheltuieli deductibile.

Curtea de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios

administrativ, prin sentința civilă nr. 484/PI din 9 decembrie 2003, a respins

acțiunea, ca neîntemeiată.

Instanța reține că s-a stabilit corect

că reclamanta datora T.V.A., pentru neîncasarea contravalorii întregii mărfi

exportate, că greșit aceasta a aplicat cota 0 de T.V.A., pentru întreaga

valoare a facturilor emise la mărfurile livrate la export, cu toate că a

încasat numai parțial aceste facturi și că așa numitele protocoale nu pot fi

luate în considerare, ca documente justificative legale, pentru că reprezintă

numai o simplă listare a cheltuielilor suportate de beneficiar, cu ocazia

remedierii defectelor.

Referitor la impozitul pe profit,

reține că reclamanta nu deține documente din care să rezulte realitatea

cheltuielilor pentru remedieri, existând numai simple adrese ale clienților,

prin care se comunică faptul că s-au efectuat cheltuieli cu remedierea

deficiențelor, dar sunt și penalizări de întârziere în livrarea mărfii.

De asemenea, mai reține că s-a

stabilit corect că amenzile, penalitățile sau majorările de întârziere datorate

către autorități străine sau în cadrul contractelor economice încheiate cu

persoane nerezidente în România, sunt cheltuieli nedeductibile fiscal și că

premiile nu au fost consemnate în statele de plată din lunile decembrie 2000 și

decembrie 2001, când s-au înregistrat în categoria cheltuielilor deductibile

fiscal.

Reclamanta a declarat recurs

împotriva sentinței, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și art. 12 din O.U.G.

nr. 13/2001, solicitând admiterea recursului, casarea sentinței și admiterea

acțiunii, prin anularea procesului-verbal și a deciziei contestate, în limita

sumei de 5.903.131 lei.

Consideră că prin decizia nr. 82/2003

i s-a creat o situație mai grea în propria cale de atac, deoarece din

dispozitivul ei rezultă că ar mai avea de plată, suma de 11.238.019.165 lei,

adică o sumă mai mare, chiar decât cea stabilită prin actul de control.

În ce privește T.V.A. calculată la

exporturile realizate către firma X., nu s-a ținut cont că nu are culpă în

neîncasarea efectivă a valutei în conturi deschise la bănci autorizate de Banca

Națională a României, culpa fiind a partenerului extern, care n-a plătit facturile

și pe care l-a acționat în judecată.

De altfel, menționează că la data

întocmirii actului de control, erau abrogate actele normative care dădeau

dreptul organelor fiscale, să verifice repatrierea valutei, astfel cum se

reține în raportul de expertiză.

Referitor la T.V.A. aferentă sumelor neîncasate de la clienți externi, ca urmare a lucrărilor efectuate de

aceștia, arată că a greșit din punct de vedere procedural, nu pe fond, așa cum

reține și expertul contabil, deoarece a făcut dovada reținerilor pentru

remedieri, cu facturile emise de clienți și a înțelegerilor dintre părțile

contractante.

Consideră că instanța nu s-a

pronunțat asupra concluziilor pe care le-a depus, făcute în sensul că s-au luat

în calcul și facturi emise în anul 1996, deși din procesul-verbal rezultă că

perioada verificată a fost 1 septembrie 2000 - 30 aprilie 2002 și că instanța a

ignorat concluziile raportului de expertiză în acest sens și în ce privește

valabilitatea documentelor justificative.

Privitor la cheltuielile cu premiile

acordate personalului, susține că la constituirea fondurilor de premiere au

fost respectate prevederile contractului colectiv de muncă și că ele nu

reprezintă cheltuieli ce privesc exerciții financiare viitoare.

Recursul este nefondat.

În decizia nr. 82/2003 s-a strecurat

o greșeală cu privire la sumele datorate de recurentă, eroarea fiind evidentă

în ce privește menționarea sumei de 4.763.319.329 lei, reprezentând

contravaloarea facturilor neîncasate de la clienți externi și a sumei de

661.006.606 lei, reprezentând contravaloarea facturilor neîncasate de la

clienți interni, înregistrate ulterior pe cheltuieli, în realitate fiind

datorate pentru aceste sume, impozitul calculat la 1.740.856.567 lei, la care

s-au stabilit majorări de întârziere, de 1.032.343.773 lei.

Dar, această eroare poate fi

corectată de către organul care a emis decizia, la cererea recurentei sau din

oficiu, ori în faza de executare.

Referitor la T.V.A. calculată la exporturile pentru care nu s-a încasat valuta, trebuie reținut că în

conformitate cu prevederile art. 12.7.9 lit. c) din H.G. nr. 409/2000,

exigibilitatea este anticipată faptului generator, atunci când se încasează

avansuri, până la data înregistrării avansurilor primite, în contul de clienți,

iar în baza facturilor emise, societatea este obligată să colecteze T.V.A.

pentru avansurile încasate, ceea ce aceasta nu a făcut.

Împrejurarea că partenerul extern

n-a respectat obligația contractuală de a plăti contravaloarea mărfii primite,

nu exonera pe recurentă de la calcularea T.V.A., pentru aceasta, chiar dacă a

acționat în judecată, partenerul extern, în cadrul procesului având

posibilitatea să solicite daune în acest sens.

Este irelevant și faptul că la data

întocmirii actului de control erau abrogate actele normative care dădeau

dreptul organelor fiscale, să verifice repatrierea valutei, deoarece

dispozițiile abrogate ulterior, erau în vigoare la momentul la care trebuia

repatriată valuta, respectiv O.U.G. nr. 17/2000, care la art. 17, condiționa

aplicarea cotei 0 T.V.A., de încasarea efectivă în valută a contravalorii

mărfurilor exportate, în conturi bancare deschide la bănci autorizate de Banca

Națională a României.

Chiar recurenta susține că a greșit

din punct de vedere „procedural”, în ce privește calculul T.V.A. aferentă

sumelor neîncasate de la clienții externi, reprezentând contravaloarea

lucrărilor efectuate de aceștia, pentru remedierea unor deficiențe la mărfurile

cumpărate de la recurentă și penalități de întârziere la livrare.

Însă, nu s-au respectat prevederile pct.

8.14 lit. c) din H.G. nr. 401/2000, care stabileau ca reducerile de preț să fie

reflectate în facturi fiscale sau în alte documente legale, protocoalele

prezentate de recurentă neîndeplinind această condiție.

De altfel, însușirea acestor

cheltuieli de către recurentă, în conformitate cu clauzele contractuale,

respectiv în baza protocoalelor încheiate cu partenerii externi, nu era de

natură să ducă la stabilirea cotei 0 de T.V.A. pentru acestea, cota 0 aplicându-se

numai pentru bunurile a căror contravaloare se încasa în valută și în conturi

bancare deschise la bănci autorizate de Banca Națională a României.

Aceste cheltuieli nu puteau fi

deduse nici din calculul impozitului pe profit, pentru faptul că nu s-au

prezentat documente legal valabile sau nu s-a prezentat pentru unele nici un

document justificativ.

Nu se puteau deduce nici

cheltuielile cu premiile destinate personalului, pentru că acestea trebuiau

incluse în statele de salarii pe lunile decembrie 2000 și decembrie 2001, ceea

ce recurenta nu a făcut, ci le-a înregistrat drept cheltuieli, cu salariile pe

luna decembrie 2002, încălcându-se prevederile art. 10 din Legea nr. 82/1991.

Nici susținerea recurentei, că

instanța de fond nu a avut în vedere concluziile pe care le-a depus, făcute în

sensul că unele facturi nu sunt din perioada supusă controlului, nu poate fi

primită, pentru că din nici un act depus la dosar de către aceasta, nu rezultă

că ar fi invocat această problemă, iar mențiunile din raportul de expertiză

făcute în acest sens, nu au fost puse în discuție, pentru a se stabili dacă

sunt sau nu reale.

Pentru toate considerentele arătate

mai sus, în temeiul art. 299 și 312 C. proc. civ., se va respinge recursul de

față, ca nefondat.

Respinge recursul declarat de SC C.

SA Caransebeș împotriva sentinței civile nr. 484 din 9 decembrie 2003, a Curții

de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ, ca

nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 25 noiembrie 2004.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2003-05-16
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1876/2003
și 27.005.282 lei majorări de întârziere aferente acesteia. Urmare a obiecțiunilor reclamantei, Garda Financiară Centrală, prin hotărârea nr. 94 din 18 noiembrie 1999, s-a pronunțat prin respingere, soluție menținută și prin decizia nr. 675
ÎCCJ 2003-03-07
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 943/2003
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: SC C.C. SRL Ploiești, în contradictoriu cu Ministerul Finanțelor Publice și Direcția Regională Vamală Interjudețeană București, a solicitat anularea deciz
ÎCCJ 2003-10-07
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3035/2003
acesteia la organul emitent al actului atacat. Prin sentința civilă nr.118 din 14 mai 2002, Curtea de Apel Timișoara – Secția comercială și de contencios administrativ a respins acțiunea, reținând, în esență, că reclamanta nu a respectat co
ÎCCJ 2003-03-06
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 904/2003
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta SC L.D. SA a chemat în judecată pârâții Ministerul Finanțelor Publice și Garda Financiară Centrală, solicitând instanței ca în contradictoriu c
ÎCCJ 2003-02-04
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 436/2003
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la data de 2 octombrie 2001 și ulterior precizată, reclamanta SC C.F. SRL Timișoara a solicitat anularea procesului-verbal din dat
Sursă