ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1809/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea de sesizare din 7 decembrie 2001, secția de control ulterior II a Curții de Conturi a solicitat Colegiului jurisdicțional, să stabilească răspunderea civilă delictuală în sarcina intimaților B.Ș., R.M., I.D., B.C., I.A., V.V., Z.I., aflați în raporturi de serviciu cu C.N.V.M., instituție care a fost prejudiciată conform actului de control, cu următoarele sume: 474.598.067 lei indemnizații, prime de vacanță și sărbători legale; 4.132.800 lei, c/val daune interne; 5.731 dolari SUA, 2.889 A.U.D. și 28.020 ATS, avansuri decontate pentru deplasări în străinătate și 121.681.215 lei c/val bunuri. Colegiul jurisdicțional al Curții de Conturi, prin sentința nr. 100 din 13 noiembrie 2002, a respins încheierea de sesizare nr. 2070 din 7 decembrie 2001, reținând că regulamentele C.N.V.M.

au fost legal aprobate, necontestate, că pentru bunurile constatate lipsă la pct. 4 din sesizare, nu s-a făcut dovada apartenenței lor în patrimoniul C.N.V.M. Împotriva acestei sentințe, Procurorul general financiar, în temeiul art. 73 din Legea nr. 94/1992, a declarat recurs jurisdicțional, criticând hotărârea Colegiului jurisdicțional, în sensul că în mod incorect s-a reținut în competența C.N.V.M., să emită reglementări proprii pentru indemnizarea personalului, acesta fiind exceptat de la aplicabilitatea Legii nr. 154/1998, după cum pentru pct. 2 și 3 din sesizare au fost ignorate prevederile Legii nr. 52/1994 și Legii nr. 66/1997, cu trimitere la Legea nr. 154/1998, iar cu referire la pct. 4, sentința este criticată pe lipsa de rol activ și considerente contradictorii.

Recursul este nefondat.

Prin sentința nr. 100, pronunțată la 13 noiembrie 2002, Colegiul jurisdicțional al Curții de Conturi a respins încheierea de sesizare nr. 2070 din 7 decembrie 2000, a secției de control financiar ulterior II, constatând, în esență, că intimații B.Ș., R.M., I.D., B.C., I.A., V.V., Z.I., nu au prejudiciat patrimoniul C.N.V.M., respectiv cu sumele menționate în actul de sesizare, la pct. 1 - 4, fiind, astfel, exonerate de răspunderea civilă delictuală, după cum urmează: - pentru suma de 474.598.067 lei, reprezentând indemnizații, sporuri majorate nelegal și a sumei de 256.165.264 lei, cu titlu de foloase nerealizate; - pentru suma de 4.132.800 lei, diurnă nelegal acordată pentru deplasări în țară și, respectiv, 2.503.857 lei, foloase nefondate, sume prevăzute la pct. 2 din sesizare; - pentru suma de 5.731,57 dolari SUA, 2.289 A.U.D., 28.020 ATS, sume decontate pentru deplasări în străinătate, respectiv pentru 150.327.080 lei, cu titlu de foloase nerealizate, prevăzute la pct. 3 din sesizare, după cum și pentru suma de 121.681.215 lei, cu titlu de despăgubiri civile, menționate la pct. 4. Colegiul jurisdicțional al Curții de Conturi a constatat, pentru a pronunța această sentință, că nu există o pagubă în patrimoniul C.N.V.M., că sumele din actul de control nu au corespondent în realitate, deoarece potrivit Legii nr. 52/1994, C.N.V.M.

este autoritate administrativă autonomă cu personalitate juridică de drept public, sub autoritatea Parlamentului - art. 15 din Legea nr. 52/1994. C.N.V.M., în exercitarea prerogativelor sale, a fost abilitată să emită acte individuale, norme, să dispună măsuri, ce sunt puse în aplicare prin ordine semnate de președinte [art. 13 alin. (1) și (2) din legea de organizare și funcționare]. Aceste regulamente și instrucțiuni, sunt supuse controlului, putând fi atacate, pentru nelegalitate, în instanță, dacă se constată această situație, procedură prevăzută de art. 17 din lege, acțiune ce nu a fost declanșată împotriva regulamentului privind salarizarea, normelor și drepturilor de diurnă pentru deplasări interne și externe, și alte asemenea instrucțiuni, situație care a fost constată de Colegiul jurisdicțional și care în mod legal a respins sesizarea privind sumele menționate la pct. 1 - 3 din încheierea de sesizare.

Soluția Colegiului jurisdicțional este legală, constatându-se că în conformitate cu prevederile legii de organizare și funcționare, C.N.V.M. a emis reglementări proprii privind domeniile în care avea competență, reglementări legale în ceea ce privește emiterea și efectele lor, în condițiile în care nu au fost contestate sub aspectul legalității, conform art. 17 din Legea nr. 52/1994. Este de menționat că începând cu data de 1 aprilie 1999, C.N.V.M. a fost finanțată integral din venituri extrabugetare, bugetul fiindu-i aprobat de către Parlament, conform art. 3 din O.G. nr. 6/1999, aprobată prin Legea nr. 139/1999, astfel că această autoritate nu mai este ordonator de credite bugetare, cu consecințele și efectele respective.

În raport cu aceste dispoziții legale, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că sentința în ceea ce privește soluția pentru pct. 1 - 3 din încheierea de sesizare, este legală, Colegiul jurisdicțional al Curții de Conturi reținând corect inexistența prejudiciului și a unei fapte culpabile și astfel a inexistenței răspunderii civile delictuale. Cu referire la criticile formulate prin recurs, asupra respingerii sesizării și în ceea ce privește pct. 4, pentru suma de 121.681.215 lei, reprezentând despăgubiri civile, se constată că bunurile au fost restituite, fiind în patrimoniul C.N.V.M. Față de considerentele expuse, se constată că sentința nr. 100 din 13 noiembrie 2002, pronunțată de Colegiul jurisdicțional al Curții de Conturi, este legală, iar pe cale de consecință, recursul declarat de Procurorul general financiar urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Procurorul general financiar de pe lângă Curtea de Conturi a României, împotriva sentinței nr. 100 din 13 noiembrie 2002, a Colegiului jurisdicțional al Curții de Conturi, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 martie 2005.