ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3365/2003

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamantul B.B. a chemat în judecată Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, solicitând instanței ca în contradictoriu cu pârâtul și pe calea contenciosului administrativ, să dispună repararea pagubelor ce i-au fost cauzate prin hotărâri judecătorești, rămase irevocabile, respectiv sentințele nr. 1265 și 1998 ale Tribunalului Dolj, secția comercială, decizia nr. 1279/1999 a Curții de Apel Craiova, secția comercială, solicitând daune interese și daune morale. La data de 16 august 2002, reclamantul și-a completat acțiunea, solicitând repararea pagubei cauzate, în calitate de asociat la SC C.C. SRL Craiova, în dosarul nr. 811/CA/2002 al Tribunalului Dolj, prin obligarea la daune și a judecătorului sindic, care i-a soluționat cauza.

Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ, prin sentința nr. 270 din 20 septembrie 2002, a respins acțiunea formulată de reclamant, reținând că din modul de redactare al cererilor formulate rezultă că acesta nu a făcut dovada că ar fi fost vătămat într-un drept al său, recunoscut de lege. Împotriva acestei sentințe, considerată nelegală și netemeinică, a declarat recurs reclamantul B.B. Recurentul a susținut, în esență, că hotărârea instanței de fond nu este legală, întrucât pe de o parte nu a reținut susținerile reale ale părților, iar pe de alta, judecătorii au fost părtinitori. Recursul este nefondat. Într-adevăr, potrivit art. 1 din Legea contenciosului administrativ, orice persoană fizică sau juridică se poate adresa instanței de contencios administrativ, dacă se consideră vătămată în drepturile sale.

Această condiție este prealabilă și i se cere reclamantului, deoarece scopul legii este de a proteja drepturile subiective ale acestuia. Pentru a se putea, însă, pretinde protecția dreptului subiectiv, este necesar ca să existe în sarcina autorității administrative, în calitate de subiect pasiv, o obligație prevăzută de lege, obligație care să fie prevăzută în vederea satisfacerii unor interese care pot fi oricând individualizate. În cauză, așa cum corect a reținut și instanța de fond, reclamantul, prin acțiunea introductivă de instanță (astfel cum a fost precizată și complinită), a solicitat daune interese și daune morale, pe considerentul că a fost păgubit prin mai multe hotărâri judecătorești, fără însă să facă dovada acestor pagube.

În raport cu cele arătate în considerentele precedente, instanța de control judiciar, constatând netemeinicia criticilor aduse sentinței recurate, care este legală și temeinică, urmează să respingă recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de B.B. împotriva sentinței civile nr. 270 din 20 septembrie 2002 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 octombrie 2003.