Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Inadmisibil
Dosarul nr.
3472/2003
Instanța
Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Alte secții / complete
Data
29 septembrie 2003

Decizia nr. 261/2003 — ÎCCJ · Dosar nr. 3472/2003 — recurs împotriva sentinței nr. 107/2003 a Tribunalului Bihor

Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 107 din 7 aprilie 2003, Tribunalul Bihor, secția penală, a condamnat pe inculpații:

DECIDE Respinge recursurile declarate de inculpații C.M., C.I.I., T.I.O. și T.R. împotriva încheierii din 22 august 2003, pronunțată de Curtea Supremă de Justiție, secția penală, în dosarul nr. 3472/2003, ca inadmisibile. Obligă pe inculpați să plătească statului câte 1.000.000 lei fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare în recurs, din care suma de 800.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, va fi avansată din fondul Ministerului Justiției. Pronunțată astăzi, 29 septembrie 2003, în ședință publică.

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.