ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 472/2008
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 472/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)
Asupra recursurilor de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată
următoarele:
Prin sentința penală nr. 285 din 28
septembrie 2006 pronunțată de Tribunalul Bihor s-au dispus următoarele:
I. -
în baza art. 334 C. proc. pen., a fost schimbată încadrarea juridică din
infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (2) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 41
alin. (2) și art. 37 lit. b) C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 215 alin.
(2) cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 37 lit. b) C. pen. și art. 13 C.
pen.
. în baza art. 11 pct. 2 lit. b), raportat la
art. 10 alin. (1) lit. g) C. proc. pen., s-a dispus încetarea procesului penal
pornit împotriva inculpatului C.T. sub aspectul săvârșirii infracțiunii
prevăzută de art. 215 alin. (2) cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 37 lit.
b) C. pen.
- în baza art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art.
10 alin. (1) lit. g) C. proc. pen., s-a dispus încetarea procesului penal
pornit împotriva inculpatului sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzută de
art. 292 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 37 lit. b) C. pen.
S-a constatat că inculpatul C.T. a fost
arestat de la data de 25.09.1997 până la 18 iunie 1999.
II.
-
în baza art. 334 C. proc. pen., s-a schimbat încadrarea juridică din
infracțiunea prevăzută de art. 26 C. pen., raportat la art. 215 alin. (2) și (5)
C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în infracțiunea prevăzută de art.
26 C. pen., raportat la art. 215 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2)
C. pen. și art. 13 C. pen., cu referire la art. 1 pct. 5 din O.U.G. nr. 207/2000.
- în baza art. 11 pct. 2 lit. b), raportat la
art. 10 alin. (1) lit. g) C. proc. pen., s-a dispus încetarea procesului penal
pornit împotriva inculpatului R.G. sub aspectul săvârșirii infracțiunii
prevăzută de art. 26 raportat la art. 215 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 41
alin. (2) C. pen.
- în baza art. 11 pct. 2 lit. b), raportat la
art. 10 alin. (1) lit. g) C. proc. pen., s-a dispus încetarea procesului penal
pornit împotriva inculpatului sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzută de
art. 292 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
III.
- în baza art. 334 C. proc. pen., s-a
schimbat încadrarea juridică din infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (2)
și (5) C. pen.,
cu aplicarea art. 41 alin. (2)
C. pen., în infracțiunea prevăzută deart. 215 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art.
41 alin. (2) C. pen. și art. 13
C. pen.
- în baza art. 11 pct. 2 lit. b), raportat la
art. 10 alin. (1) lit. g) C. proc. pen., s-a dispus încetarea procesului penal
pornit împotriva inculpatului I.G. sub aspectul săvârșirii infracțiunii
prevăzută de art. 215 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
- în baza art. 11 pct. 2 lit. b), raportat la
art. 10 alin. (1) lit. g) C. proc. pen., s-a dispus încetarea procesului penal
pornit împotriva inculpatului sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzută de
art. 292 C. pen.
- în baza art. 11 pct. 2 lit. b), raportat la
art. 10 alin. (1) lit. g) C. proc. pen., s-a dispus încetarea procesului penal
pornit împotriva inculpatului sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzută de
art. 288 alin. (1) C. pen.
- în baza art. 11 pct. 2 lit. b), raportat la
art. 10 alin. (1) lit. g) C. proc. pen., s-a dispus încetarea procesului penal
pornit împotriva inculpatului sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzută de
art. 291 C. pen.
IV.
- în baza art. 334 C. proc. pen., s-a schimbat încadrarea
juridică din infracțiunea prevăzută de art. 26 raportat la art. 215 alin. (2)
și (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în infracțiunea
prevăzută de art. 26 raportat la art. 215 alin. (2) C. pen, cu aplicarea art. 41
alin. (2) C. pen. și art. 13 C. pen.
- în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la
art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul A.C., pentru
infracțiunea prevăzută de art. 26, raportat la art. 215 alin. (2) C. pen., cu
aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
- în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la
art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul pentru
infracțiunea prevăzută de art. 288 C. pen.
Prin aceeași sentință, în baza art. 14 C.
proc. pen. și
art. 998 C. civ., a fost obligat
inculpatul I.G., în solidar cu
inculpatul C.T., la plata sumei de
2.099.298.474 lei și inculpatul I.G., în solidar cu inculpatul R.G., la plata
sumei de 976.493.453 lei în favoarea părții civile Ministerul Finanțelor, sume
ce vor fi reactualizate la data plății efective.
 fost obligat inculpatul C.T. la plata sumei
de 758.686.609 lei și inculpatul I.G. la plata sumei de 1.617.195.309 lei cu
titlu de despăgubiri în favoarea părții civile
Ministerul Finanțelor, sume ce vor fi reactualizate la data plății
efective.
S-au aplicat dispozițiile art. 445 C. proc.
pen., privind înscrisurile false existente la dosar.
Pentru a dispune în acest sens, prima
instanță a reținut că prin rechizitoriul nr. 271/P/1997 emis la data de 23
decembrie 1997, Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiție a dispus
trimiterea în judecată a inculpaților I.G., C.T., R.G. și A.C. sub aspectul
săvârșirii infracțiunilor de înșelăciune în forma prevăzută de art. 215 alin. (2)
și (5)
C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2)
C. pen., fals în declarații, prevăzută de art. 292 C. pen, fals material în
înscrisuri oficiale, prevăzută de art. 288
alin. (1) C. pen, uz de fals,
prevăzută de art. 291 C. pen, înșelăciune în paguba avutului public, prevăzută
de art. 215 alin. (2) C. pen., raportat la art. 229 alin. (2). C. pen., cu
aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 13 C. pen. și
complicitate la înșelăciune în forma prevăzută de art. 26 raportat la art.
215 alin. (2) și (5) C. pen, cu aplicarea art. 41 alin. (2). C. pen,
toate în condițiile existentei concursului real de infracțiuni.
S-a reținut, în esență, că D.G.V. - Brigada
de supraveghere și control vamal - Regionala Oradea, prin nota de
constatare nr. 106/1997 a sesizat, la data de 3
aprilie 1997, I.P.J. Bihor cu
privire la ilegalitățile constatate în
urma verificărilor referitoare la 11 importuri de alcool, în cantitate totală
de 301.351 litri și în valoare de 101.786, 76 dolari S.U.A., efectuate de SC .I.
SRL, cu sediul în mun. Suceava jud. Suceava, în cursul anului 1996. Din nota de
constatare a rezultat că în vama Oradea s-a prezentat pentru întocmirea
formalităților de vămuire, ca reprezentant al SC I.I. SRL, inculpatul I.G. care
a depus, în vederea obținerii facilităților prevăzute de Legea nr. 57/1993, un
contract de colaborare încheiat cu SC D. SRL Oradea, pentru procesarea
alcoolului și declarații pe proprie
răspundere
a aplicării art. 6 și 7 din Legea nr. 57/1993, semnate de cel
în cauză.
în urma verificărilor întreprinse de organele
de control ale D.G.V. a rezultat că SC D. SRL nu a procesat alcoolul importat
de către SC I.I. SRL, neavând
posibilități
tehnice de procesare și nefiind autorizată în acest sens. La
vama
Craiova, în vederea operațiunilor de vămuire s-a prezentat, în calitate de
împuternicit al firmei importatoare, inculpatul C.T. care a depus declarații pe
proprie răspunde pentru aplicarea
art. 6 și
7 din Legea nr. 57/1993, semnate de acesta, și un contract de
colaborare
pentru procesarea băuturilor alcoolice încheiat între SC I.I. SRL Suceava și SC
S. SA Craiova în scopul scutirii de plata taxelor vamale.
În baza documentelor depuse de inculpații I.G.
și C.T., SC I.I. SRL, fiind societate mixtă și considerându-se că alcoolul
importat va fi folosit efectiv în producție
proprie
de către societatea importatoare, operațiunea de vămuire s-a
efectuat cu
acordarea facilităților prevăzute de Legea nr. 57/1993 în regim de scutire
pentru plata taxelor vamale.
În urma verificărilor
efectuate, constatându-se că operațiunile de
import alcool, precum și împrejurarea că
valorificarea băuturilor alcoolice procesate nu au fost înregistrate în
evidențele contabile ale SC I.I. SRL, organele de control vamal au stabilit că
respective importuri nu trebuiau vămuite în regim de scutire de plata taxelor
vamale și, în concluzie, documentele depuse cu ocazia formalităților de vămuire
de inculpatul I.G. și C.T. au avut ca scop neachitarea către stat a taxelor
vamale aferente reprezentând taxe vamale, comision vamal, accize și TVA,
cauzându-se un prejudiciu total în sumă de 6.866.255.890 lei.
Cu privire la inculpatul I.G. s-a reținut
săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (2) și (5)
C. pen., în formă continuată, fals în declarații prevăzută de art. 292 C. pen.,
fals material în forma prevăzută de art. 288 alin. (1) C. pen. și uz de fals în
forma prevăzută de art. 291 C. pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.,
starea de fapt constând în aceea că în perioada septembrie - decembrie 1996,
împreună cu inculpatul C.T. și R.G. au efectuat mai multe importuri de alcool
etilic nedenaturat, de concentrație 96 grade, în cantitate de 301.401 litri, în
valoare de 101.786,76 dolari S.U.A. pentru
care, în scopul sustragerii de
la plata taxelor vamale, cu ocazia
vămuirii, au declarat în fals în fața autorităților de specialitate că alcoolul
va fi procesat în producție
proprie de
către societatea mixtă româno-moldovenească SC I.I.
SRL Suceava. Această
societate beneficia de facilitățile Legii nr. 35/1991 modificată prin Legea nr.
57/1993, deși în realitate, cei în cauză, au importat și valorificat alcoolul
ca persoane fizice fără achitarea obligațiilor fiscale datorate statului,
aferente acestor operațiuni comerciale, cauzând un prejudiciul bugetului de
stat în
sumă totală de 5.381.673.845 lei
reprezentând taxe vamale, accize și
TVA neachitate.
De asemenea, inculpatul, pentru a putea
participa ca și asociat
în cadrul SC I.I.
SRL, a falsificat fișa de cazier eliberată de
organele de poliție din
jud. Bihor prin copierea doar a primei pagini a acestei fișe, predând-o la
Registrul Comerțului Suceava cu ocazia depunerii documentației aferente
înscrierii de mențiuni referitoare la calitatea sa de asociat.
În sarcina inculpatului C.T. s-a reținut
comiterea
infracțiunii de înșelăciune în
paguba avutului public în forma prevăzută de art. 215 alin. (2). C. pen.,
raportat la art. 229 alin. (3) C. pen., cu aplicarea
art. 41 alin. (2) C.
pen., și a infracțiunii de fals în declarații prevăzută de
art. 292 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.
pen., în condițiile existenței
concursului real de infracțiuni.
Împreună cu inculpatul I.G. a efectuat în
perioada
27 septembrie 1996 – 01 octombrie 1996,
în numele SC I.I. SRL, mai multe importuri de alcool, în cantitate de 208.798
litri în valoare de 73.079,30 dolari S.U.A. pentru care, în scopul sustragerii
de la plata taxelor vamale
cu ocazia vămuirii, a declarat în fals
organelor de specialitate că
alcoolul va fi
procesat în producție proprie de societatea mixtă anterior
amintită care
beneficia de facilitățile Legii nr. 57/1993.
În realitate, cei în cauză au importat și au
valorificat alcoolul ca persoane fizice fără achitarea obligațiilor fiscale
datorate statului și aferente acestor operațiuni comerciale creând un
prejudiciu în sumă totală de 2.787.985.803 lei reprezentând taxe vamale, accize
și TVA neachitate.
În sarcina inculpatului R.G. s-a reținut
săvârșirea infracțiunii de complicitate la înșelăciune în forma prevăzută de art.
26 C. pen., raportat la art. 215 alin. (2) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 41
alin. (2) C. pen., în concurs real cu o infracțiune de fals în declarații
prevăzută
de art. 292 C. pen., cu aplicarea
art. 41 alin. (2). C. pen. Acest inculpat, se arată în rechizitoriu, în
perioada 27 noiembrie 1996 – 13 decembrie 1996, împreună cu
inculpatul I.G.
au efectuat în numele SC I.I. SRL 3 importuri de alcool etilic nedenaturat de
concentrație 96 grade, în cantitate de 92.603 litri, în valoare de 28.707,46
dolari S.U.A. pentru care, în scopul sustragerii de la plata taxelor vamale cu
ocazia vămuirii, a declarat în fals organelor de specialitate că alcoolul va fi
procesat în producție proprie de către societatea amintită. în realitate,
cei în cauză, au importat și valorificat alcoolul
ca persoane fizice, fără
achitarea obligațiilor fiscale datorate
statului și ca urmare a acestor manopere frauduloase s-a cauzat un prejudiciu
bugetului de stat în sumă totală de 1.325.672.391 lei.
În sarcina inculpatului A.C., parchetul a
reținut comiterea, în concurs real, a infracțiunii de complicitate la
înșelăciune prevăzută de art. 26 raportat la art. 215 alin. (2) și (5) C. pen.,
în formă continuată, și fals material în înscrisuri oficiale prevăzută de art. 288
C. pen.
Ca stare de fapt s-a reținut că, în perioada
septembrie -
decembrie 1996, în calitate de
administrator al SC I.I. SRL
Suceava
i-a ajutat pe inculpații I.G. și C.T.
punând al dispoziția acestora
actele societății pe care le-au folosit la întocmirea formalităților de vămuire
pentru importul cantității de 301.401 litri alcool etilic nedenaturat.
Cei doi inculpați au
declarat, în fața organelor vamale, în fals, că
alcoolul va fi procesat în producție proprie de
societatea respectivă aceasta în realitate neavând tehnologia necesară și nici
autorizația
legală în acest sens. Ulterior,
inculpații I.G. și C.T.
au comercializat în numele SC I.I. SRL alcoolul importat,
după procesarea în băuturi alcoolice la diferite societăți comerciale, în baza
facturilor puse la dispoziție de inculpatul A.C., operațiuni pentru care nu au
achitat obligațiile fiscale către stat cauzând un prejudiciu total bugetului de
stat în sumă totală de 5.381.673.845 lei. Totodată, inculpatul A.C. a scris o
cerere adresată Biroului Notarului Public I.L. din
Suceava prin
care solicita anularea actului adițional nr. 5951 din 27
august 1997 și înlocuirea acestuia cu un altul, cu conținut diferit, dar care
să fie înregistrat sub același număr și la aceeași dată cu primul, cerere pe
care a datat-o 27 august 1997 deși cererea a fost întocmită la 25 septembrie 1997.
și în baza căreia s-a întocmit noul act adițional.
Prin sentința penală nr. 244 din 28 decembrie
1998, Tribunalul Bihor, administrând în parte probatoriul propus prin actul de
sesizare, a reținut vinovăția inculpaților I.G., C.T. și
R.G. sub aspectul comiterii infracțiunii pentru
care au fost
trimiși în judecată dispunând condamnarea primilor doi
inculpați la câte o pedeapsă rezultantă de câte 11 ani închisoare și,
respectiv, 10 ani închisoare în cazul inculpatului R.G.
În ce-l privește pe
inculpatul A.C., acesta a fost achitat pentru săvârșirea infracțiunilor ce au
format obiect al trimiterii în
judecată
în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc.
pen. și, respectiv, în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin.
(1) lit. d) C. proc. pen.
Împotriva acestei
hotărâri au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor și cei trei
inculpați condamnați iar prin decizia penală
nr. 202/1999, Curtea de Apel Oradea
a dispus, admițând apelurile declarate,
rejudecarea de către aceeași instanță a întregii cauze, pe considerentul că nu
s-a efectuat în mod complet cercetarea judecătorească și nu s-a pus în discuție
schimbarea încadrării juridice a faptei săvârșite de inculpatul C.T.
Reluându-se judecata în primă instanță, prin sentința
penală nr. 166 din 19 iunie 2000 a Tribunalului Bihor, a reținut vinovăția
inculpaților I.G., C.T. și R.G. sub aspectul comiterii infracțiunilor pentru
care au fost trimiși în judecată iar pedepsele aplicate au fost stabilite în
același cuantum cu
cele individualizate prin
sentința nr. 244/1998. S-a menținut, pe aceeași
temeiuri, soluția de
achitare a inculpatului A.C.
Soluționând apelurile declarate de către
Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor și inculpații C.T. și R.G., prin decizia
penală nr. 134 din 24 mai 2001 Curtea de Apel Oradea a desființat, în parte,
hotărârea atacată și a redus, în urma schimbării încadrării juridice din
infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (2) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 41
alin. (2) și art. 37 lit. b) C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 215 alin.
(2) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 37 lit. b) C.
pen. și art. 13 C. pen., pedeapsa aplicată inculpatului C.T. la 3 ani
închisoare.
În privința inculpatului R.G. s-a dispus
schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prevăzută de art. 26 C. pen.,
raportat la art. 215 alin. (2) și (5), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.,
în infracțiunea
prevăzută de art. 26 C.
pen., raportat art. 215 alin. (2) C. pen., cu aplicarea
art. 41 alin.
(2) C. pen. și art. 13 C. pen., cu referire la art. 1 pct. 5 din O.U.G. nr. 207/2000,
și s-a dispus în baza acestui text de lege condamnarea la o pedeapsă de 3 ani
închisoare în regim privativ de libertate.
Prin decizia penală nr.
3319/2002, Curtea Supremă de Justiție
soluționând recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de
Apel Oradea și inculpatul R.G., a casat decizia penală atacată și sentința
penală nr. 166/2000 a Tribunalului Bihor, trimițând cauza spre rejudecare în
primă instanță.
S-a reținut că instanța de fond nu a efectuat
cercetarea judecătorească și nu a dispus de toate probele necesare pronunțării
unei soluții legale și temeinice în cauză atâta vreme cât inculpații nu au recunoscut
comiterea infracțiunilor, li s-au respins probele
testimoniale solicitate, iar probele testimoniale nu au fost
administrate.
Au fost extinse, în baza
dispozițiilor art. 385
7
C. proc. pen., efectele
recursurilor declarate inițial și în privința
inculpaților L.G., C.T. și A.C.
Rejudecându-se cauza în primă instanță, s-au
administrat probele testimoniale fiind audiați martorii P.C.N., H.D.R., Ș.V., V.G..V.,
care au arătat că își mențin declarațiile date în cursul urmăririi penale.
Martorul T.I., audiat la 15 noiembrie 2005, a arătat că a fost angajat al SC S.
SA Craiova având atribuții de conducător auto și agent comercial, însă nu se
ocupa de întocmirea unor acte de comerț. însoțea delegațiile aparținând unor
societăți comerciale ce aveau relații de afaceri cu firma unde era angajat însă
a arătat că în prezent
nu l-ar putea
recunoaște pe inculpatul C.T.
Instanța a considerat că declarațiile
martorilor audiați în cursul
cercetării
judecătorești sunt relevante, însă referirile la împrejurările de
fapt
vor fi raportate la momentul inițial, respectiv la faza procesuală a
urmăririi penale, câtă vreme până în prezent a
trecut o lungă perioadă
de timp care, evident, a alterat, sub aspect
perceptiv, amănuntele reținute. A apreciat instanța că starea de fapt reținută
în rechizitoriu este pe deplin dovedită, iar vinovăția inculpaților L.G., C.T.
și R.G.
este evidentă.
Sub aspectul reglementărilor intervenite pe
parcurs, s-a impus a se analiza, raportat la data comiterii infracțiunilor
reținute în actul de
sesizare, dacă în cauză
este incidență excepția prescripției răspunderii
penale a celor 3
inculpați, dispunându-se în sensul menționat.
Cu privire la inculpatul A.C., instanța de
rejudecare a dispus aceeași soluție de achitare pentru cele două infracțiuni,
temeiurile fiind art. 10 alin. (1) lit. a) și,
respectiv, art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal,
au declarat apel PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BIHOR și partea civilă
MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE – D.G.F.P. BIHOR.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor a
solicitat admiterea apelului, desființarea hotărârii și modificarea acesteia
sub aspectul greșitei achitări a inculpatului A.C. în ceea ce privește
săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 26 C. pen., raportat la art. 215 alin.
(2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 288 C. pen.
În motivarea apelului se arată, în esență, că
vinovăția inculpatului A.C. rezultă din ansamblul probatoriului administrat în
cauză deoarece acesta, cu bună știință și prin fraudă, a permis intrarea în SC I.I.
SRL Suceava, în calitate de asociat, a inculpaților I.G. și C.T., care aveau
antecedente penale și, apoi, Ie-a pus la dispoziție actele și ștampila
societății în vederea importării de alcool etilic, deși
societatea nu dispunea de utilaje de prelucrare a alcoolului și nu avea
contracte de asociere cu alte societăți de profil în vederea procesării
alcoolului etilic. De asemenea, se susține că din
declarația inculpatului
A.C. rezultă că la data de 28 august 1996, în
mod fraudulos, în fata notarului L.l. s-a autentificat actul adițional prin
care s-au cesionat 10 părți sociale din SC I.I. SRL Suceava inculpatului C.T.
fără acordul partenerului străin R.l. și că în locul căruia a semnat inculpatul
I.G. Pentru a nu se descoperi participația sa la comiterea infracțiunii de
înșelăciune, inculpatul a solicitat notarului L.l. înlocuirea actului adițional
autentificat, cu un alt act prin care să se schime numele persoanei care a
cumpărat cele 10 părți sociale, dar care să poarte același număr și dată cu
primul act. Deși cererea a fost redactată la 25 septembrie 1996 s-a consemnat
în fals data de 26.08.1996, împrejurare acceptată de notarul public.
Se concluzionează de către procuror că,
întrucât activitatea frauduloasă a celorlalți coinculpati a avut loc la o
scurtă perioadă de timp de la data cesionării părților sociale, este de
presupus că inculpatul a avut cunoștință de intenția celor doi coinculpati și,
în mod deliberat, a pus la dispoziția acestora actele și ștampila societății.
Pe de altă parte, se susține că trebuie avut în vedere și dezinteresul dovedit
de inculpatul A.C. care nu s-a preocupat de urmărirea și înregistrarea
activității economico-financiare desfășurate de ceilalți doi inculpați.
Apelanta parte civilă a solicitat modificarea
hotărârii în sensul de a se dispune obligarea inculpaților și la plata
majorărilor de întârziere aferente despăgubirilor la care au fost obligați
inculpații.
Prin decizia penală nr. nr. 82/ A din 3 iulie
2007 a Curții de Apel Oradea s-au respins, ca nefondate, apelurile declarate de
PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BIHOR și partea civilă MINISTRUL FINANȚELOR
PUBLICE – D.G.F.P. BIHOR împotriva sentinței penale nr. 285 din 28 septembrie 2006
pronunțată de Tribunalul Bihor.
Pentru a dispune în acest sens, instanța de
apel a reținut următoarele în ceea ce-l privește pe inculpatul A.C.:
Faptul că inculpatul și-a cesionat părțile
sociale inculpaților C.T. și I.G., nu duce la concluzia că acesta a avut
cunoștință despre desfășurarea activităților infracționale a celorlalți doi
inculpați sau că a avut vreun acord la această activitate. S-a dovedit în cauză
că inculpatul A.C. avea datorii față de martorul L.V., martor care i l-a
prezentat pe inculpatul I.G. ca fiind o persoană serioasă, care este
interesată să devină asociat în firmă. După
semnarea actului adițional,
inculpatul a predat actele și ștampila
firmei celorlalți doi inculpați. De asemenea, atunci când inculpatul Ie-a
solicitat acestora să prezinte
documentele
firmei, inculpatul R.G. l-a anunțat că actele
firmei au fost furate din
locuința sa.
Cererea pe care inculpatul a făcut-o
notarului, de a se anula primul act adițional și de a se întocmi unul nou prin
care cedează 10 din părțile sociale deținute la SC I.I. SRL Suceava, a fost
făcută la solicitarea inculpatului C.T. întrucât
nu a primit
liberul de vamă de la Vama Craiova pentru cele patru
cisterne de
alcool etilic, deoarece primul
act adițional nu era înregistrat la Registrul
Comerțului.
În ceea ce privește neregulile care au fost
comise cu ocazia prezentării la notar pentru a se cesiona părțile sociale
inculpaților I.G. sau C.T., instanța de apel a reținut că din niciuna din probe
nu rezultă intenția inculpatului A.C.
de a
falsifica material înscrisuri oficiale.
Apelul părții civile a fost apreciat ca
nefondat având în vedere că, în constituirea de parte civilă, nu s-au solicitat
și majorări de întârziere, astfel că nu pot fi acordate în prezentul proces,
apelanta
putând solicita aceste majorări
separat pe calea unei acțiuni civile.
Împotriva deciziei au
declarat prezentele recursuri PARCHETUL
DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL ORADEA și partea civilă MINISTRUL FINANȚELOR
PUBLICE – D.G.F.P. BIHOR.
Recursul Ministerului Public îl privește
exclusiv pe inculpatul A.C.
În motivele scrise de recurs, invocându-se
cazul de casare prevăzut de art. 385
9
pct. 18 C. proc. pen., s-a
solicitat schimbarea
încadrării juridice în
infracțiunea prevăzută de art. 26, raportat la art. 215
alin. (2) C.
pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și încetarea procesului penal față
de acest inculpat deoarece, pentru ambele infracțiuni, deși acestea sunt
probate temeinic, s-a împlinit termenul prescripției răspunderii penale.
La dosar a fost depusă și o completare a
motivelor scrise de recurs prin care, invocându-se cazul de casare prevăzut de art.
385
9
pct. 15 C. proc. pen., se susține că, în lipsa unei cereri
exprese a inculpatului de continuare a procesului penal, nu se putea dispune
soluția achitării acestuia, ci numai soluția
încetării procesului penal ca
urmare a intervenirii prescripției
răspunderii penale.
Recursul nu este
fondat.
Asupra cazului de casare
prevăzut de art. 385
9
pct. 15 C. proc. pen.:
Din examinarea
conținutului textului menționat rezultă că acesta
are în vedere îndreptarea unei erori de judecată, în
favoarea inculpatului (acesta a fost condamnat ori urmează să execute o
pedeapsă prin încălcarea principiului „non bis in idem” ori prin neobservarea
incidenței cauzelor de înlăturare a răspunderii penale -printre care și
prescripția răspunderii penale).
Or, în cauză inculpatul
nu a fost condamnat ci, dimpotrivă, a fost
achitat pentru ambele infracțiuni, situație de natură
a fi în contradicție cu ipoteza reglementată de art. 385
9
pct. 15 C.
proc. pen.
Este neîntemeiată și
susținerea potrivit căreia, în această cauză,
deoarece inculpatul nu a cerut continuarea procesului
penal, instanța nu avea posibilitatea să dispună soluția achitării, ci numai
soluția încetării procesului penal.
Este adevărat că, potrivit art. 13 C. proc.
pen., în caz de prescripție, inculpatul poate cere continuarea procesului
penal.
În prezenta cauză însă,
la data sesizării instanței (anul 1997) nu
era incidență prescripția răspunderii penale. Prin
toate sentințele
pronunțate, instanța de
fond, atât inițial, cât și după reluarea de fiecare
dată a cercetării
judecătorești ca urmare a deciziilor instanțelor de control judiciar, a dispus
achitarea inculpatului.
În raport de această
situație, opinia potrivit căreia inculpatul avea
obligația să ceară continuarea procesului penal în
scopul dovedirii
nevinovăției sale sau
dovedirii inexistenței faptelor, nu este întemeiată.
Instanțele care s-au pronunțat pe fondul
cauzei, în ciclurile procesuale menționate, au concluzionat constant, în urma
probelor administrate anterior împlinirii termenului de prescripție a
răspunderii penale (anul 2004), că acesta nu se face vinovat pentru cele 2
infracțiuni.
Asupra cazului de casare
prevăzut de art. 385
9
pct. 18 C. proc. pen.:
În motivele scrise de recurs se susține că
cele două infracțiuni există, sunt temeinic probate și sunt săvârșite de către
inculpat cu forma de vinovăție cerută de lege.
Conform art. 385
9
pct. 18 C. proc.
pen., hotărârile sunt supuse casării când s-a comis o eroare gravă de fapt,
având drept consecință pronunțarea unei hotărâri greșite de achitare sau de
condamnare.
Stabilirea situației de fapt este, în
principiu, atributul exclusiv al instanțelor competente să devolueze cauza în
fapt și în drept, respectiv, instanța de fond și instanța de apel, în cazul
ambelor fiind admisibilă administrarea oricăror probe pentru corecta și
completa stabilire a faptelor.
În mod excepțional, examinarea situației de
fapt poate reveni instanței de recurs numai în cazul în care aceasta este
afectată de o eroare gravă de fapt, având drept consecință pronunțarea unei
hotărâri greșite de achitare sau de condamnare.
Eroarea gravă trebuie
să fie constatată din compararea faptelor reținute
cu probele administrate.
Achitarea inculpatului
pentru complicitate la înșelăciune în formă
continuată nu a fost consecința unei erori grave în
stabilirea faptelor acestuia, ci a lipsei unor probe care să dovedească cert și
neechivoc, în afara oricărui dubiu, vinovăția acestuia și, respectiv, a
aplicării principiului „in dubio pro reo”.
Potrivit art. 62, 65 alin. (1) și art. 66 alin.
(1) C. proc. pen., în vederea aflării adevărului, organele judiciare sunt
obligate să lămurească cauza pe bază de probe, sarcina administrării acestora
revenind organelor judiciare, iar nu inculpatului, care beneficiază de
prezumția de nevinovăție.
Probele administrate au relevat condițiile în
care inculpatul a cesionat părțile sociale (la solicitarea martorului L.V.) și
predarea actelor societății. Din declarațiile coinculpaților nu a rezultat că
acesta, ulterior, și-ar mai adus contribuția la activitatea societății, că ar
fi obținut avantaje materiale ori că ar fi avut cunoștință despre activitatea
infracțională a acestora.
Susținerea potrivit căreia complicitatea
inculpatului A.C. la activitatea frauduloasă de înșelăciune desfășurată de
ceilalți doi inculpați rezultă și din dezinteresul manifestat de acesta în
ce privește urmărirea și înregistrarea
activității economico-financiare a
societății în perioada
august-decembrie 1996, reprezintă o apreciere
care
nu poate avea forța juridică a mijloacelor de probă.
Nici achitarea
inculpatului pentru infracțiunea de fals material în
înscrisuri oficiale nu este consecința unei erori
grave de fapt, ci a aprecierii instanțelor în sensul că nu a existat intenția
de a falsifica
material un înscris oficial
(înscris întocmit de notarul public), astfel cum
este definit de art. 150 alin. (2) C. pen., prin una din acțiunile
incriminate,
alternativ, în art. 288 alin. (1) C. pen.
În condițiile administrării probatoriului în
cursul cercetării judecătorești și a constatării incidenței cazurilor prevăzute
de art. 10 alin. (1) lit. a) și, respectiv, art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc.
pen., legal instanțele au dispus soluția achitării inculpatului, care
prevalează celei de încetare a procesului penal.
Recursul părții civile MINISTRUL FINANȚELOR
PUBLICE –
D.G.F.P. BIHOR se referă la
greșita
obligare la plata cheltuielilor judiciare de către instanța de apel și, respectiv,
la greșita neobligare a inculpaților la plata majorărilor de întârziere
aferente sumelor de bani stabilite prin sentință.
În motivele scrise de recurs nu este
menționat cazul de casare pe care se întemeiază acesta.
Examinând din oficiu, motivele de recurs ale
părții civile, Înalta Curte constată că pot fi examinate prin prisma cazului de
casare prevăzut în art. 385
9
pct. 9 C. proc. pen.
Recursul nu este
fondat.
Atât dispoziția cuprinsă în soluția instanței
de apel cu privire la obligarea la plata cheltuielilor judiciare, cât și
dispoziția de respingere
ca nefondat a
apelului părții civile, sunt motivate în partea expozitivă a
deciziei.
Față de cele reținute, Înalta
Curte va respinge, ca nefondate, în
temeiul art. 385
15
pct. 1 lit. b) C. proc. pen., ambele
recursuri.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,
recurenta-parte civilă va fi obligată la plata către stat a cheltuielilor
judiciare iar în conformitate cu art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile
judiciare ocazionate de soluționarea recursului Ministerului Public vor rămâne
în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D I S P U N E
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate
de Parchetul de pe lângă Curtea de Apei Oradea privind pe intimații inculpați A.C.,
C.T., L.G. și R.G. și partea civilă D.G.F.P. Bihor împotriva deciziei penale nr.
82/ A din 3 iulie 2007 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze
cu minori.
Obligă recurenta parte civilă D.G.F.P. Bihor
la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu
pentru intimații inculpați, în sumă câte 100 lei se va avansa din fondul
Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 7
februarie 2008.