ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 472/2008

Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 285 din 28 septembrie 2006 pronunțată de Tribunalul Bihor s-au dispus următoarele: I. - în baza art. 334 C. proc. pen., a fost schimbată încadrarea juridică din infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (2) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 37 lit. b) C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (2) cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 37 lit. b) C. pen. și art. 13 C. pen. . în baza art. 11 pct. 2 lit. b), raportat la art. 10 alin. (1) lit. g) C. proc. pen., s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului C.T. sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzută de art. 215 alin. (2) cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 37 lit. b) C. pen.

- în baza art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 alin. (1) lit. g) C. proc. pen., s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzută de art. 292 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 37 lit. b) C. pen. S-a constatat că inculpatul C.T. a fost arestat de la data de 25.09.1997 până la 18 iunie 1999. II. - în baza art. 334 C. proc. pen., s-a schimbat încadrarea juridică din infracțiunea prevăzută de art. 26 C. pen., raportat la art. 215 alin. (2) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 26 C. pen., raportat la art. 215 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

și art. 13 C. pen., cu referire la art. 1 pct. 5 din O.U.G. nr. 207/2000. - în baza art. 11 pct. 2 lit. b), raportat la art. 10 alin. (1) lit. g) C. proc. pen., s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului R.G. sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzută de art. 26 raportat la art. 215 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. - în baza art. 11 pct. 2 lit. b), raportat la art. 10 alin. (1) lit. g) C. proc. pen., s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzută de art. 292 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. III. - în baza art. 334 C. proc. pen., s-a schimbat încadrarea juridică din infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (2) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în infracțiunea prevăzută deart.

215 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 13 C. pen. - în baza art. 11 pct. 2 lit. b), raportat la art. 10 alin. (1) lit. g) C. proc. pen., s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului I.G. sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzută de art. 215 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. - în baza art. 11 pct. 2 lit. b), raportat la art. 10 alin. (1) lit. g) C. proc. pen., s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzută de art. 292 C. pen. - în baza art. 11 pct. 2 lit. b), raportat la art. 10 alin. (1) lit. g) C. proc. pen., s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzută de art. 288 alin. (1) C. pen.

- în baza art. 11 pct. 2 lit. b), raportat la art. 10 alin. (1) lit. g) C. proc. pen., s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzută de art. 291 C. pen. IV. - în baza art. 334 C. proc. pen., s-a schimbat încadrarea juridică din infracțiunea prevăzută de art. 26 raportat la art. 215 alin. (2) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 26 raportat la art. 215 alin. (2) C. pen, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 13 C. pen. - în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul A.C., pentru infracțiunea prevăzută de art. 26, raportat la art. 215 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

- în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul pentru infracțiunea prevăzută de art. 288 C. pen. Prin aceeași sentință, în baza art. 14 C. proc. pen. și art. 998 C. civ., a fost obligat inculpatul I.G., în solidar cu inculpatul C.T., la plata sumei de 2.099.298.474 lei și inculpatul I.G., în solidar cu inculpatul R.G., la plata sumei de 976.493.453 lei în favoarea părții civile Ministerul Finanțelor, sume ce vor fi reactualizate la data plății efective. Â fost obligat inculpatul C.T. la plata sumei de 758.686.609 lei și inculpatul I.G. la plata sumei de 1.617.195.309 lei cu titlu de despăgubiri în favoarea părții civile Ministerul Finanțelor, sume ce vor fi reactualizate la data plății efective.

S-au aplicat dispozițiile art. 445 C. proc. pen., privind înscrisurile false existente la dosar. Pentru a dispune în acest sens, prima instanță a reținut că prin rechizitoriul nr. 271/P/1997 emis la data de 23 decembrie 1997, Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiție a dispus trimiterea în judecată a inculpaților I.G., C.T., R.G. și A.C. sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de înșelăciune în forma prevăzută de art. 215 alin. (2) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., fals în declarații, prevăzută de art. 292 C. pen, fals material în înscrisuri oficiale, prevăzută de art. 288 alin. (1) C. pen, uz de fals, prevăzută de art. 291 C. pen, înșelăciune în paguba avutului public, prevăzută de art. 215 alin. (2) C. pen., raportat la art. 229 alin. (2). C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 13 C. pen.

și complicitate la înșelăciune în forma prevăzută de art. 26 raportat la art. 215 alin. (2) și (5) C. pen, cu aplicarea art. 41 alin. (2). C. pen, toate în condițiile existentei concursului real de infracțiuni. S-a reținut, în esență, că D.G.V. - Brigada de supraveghere și control vamal - Regionala Oradea, prin nota de constatare nr. 106/1997 a sesizat, la data de 3 aprilie 1997, I.P.J. Bihor cu privire la ilegalitățile constatate în urma verificărilor referitoare la 11 importuri de alcool, în cantitate totală de 301.351 litri și în valoare de 101.786, 76 dolari S.U.A., efectuate de SC .I. SRL, cu sediul în mun. Suceava jud. Suceava, în cursul anului 1996. Din nota de constatare a rezultat că în vama Oradea s-a prezentat pentru întocmirea formalităților de vămuire, ca reprezentant al SC I.I.

SRL, inculpatul I.G. care a depus, în vederea obținerii facilităților prevăzute de Legea nr. 57/1993, un contract de colaborare încheiat cu SC D. SRL Oradea, pentru procesarea alcoolului și declarații pe proprie răspundere a aplicării art. 6 și 7 din Legea nr. 57/1993, semnate de cel în cauză. în urma verificărilor întreprinse de organele de control ale D.G.V. a rezultat că SC D. SRL nu a procesat alcoolul importat de către SC I.I. SRL, neavând posibilități tehnice de procesare și nefiind autorizată în acest sens. La vama Craiova, în vederea operațiunilor de vămuire s-a prezentat, în calitate de împuternicit al firmei importatoare, inculpatul C.T. care a depus declarații pe proprie răspunde pentru aplicarea art. 6 și 7 din Legea nr. 57/1993, semnate de acesta, și un contract de colaborare pentru procesarea băuturilor alcoolice încheiat între SC I.I.

SRL Suceava și SC S. SA Craiova în scopul scutirii de plata taxelor vamale. În baza documentelor depuse de inculpații I.G. și C.T., SC I.I. SRL, fiind societate mixtă și considerându-se că alcoolul importat va fi folosit efectiv în producție proprie de către societatea importatoare, operațiunea de vămuire s-a efectuat cu acordarea facilităților prevăzute de Legea nr. 57/1993 în regim de scutire pentru plata taxelor vamale. În urma verificărilor efectuate, constatându-se că operațiunile de import alcool, precum și împrejurarea că valorificarea băuturilor alcoolice procesate nu au fost înregistrate în evidențele contabile ale SC I.I. SRL, organele de control vamal au stabilit că respective importuri nu trebuiau vămuite în regim de scutire de plata taxelor vamale și, în concluzie, documentele depuse cu ocazia formalităților de vămuire de inculpatul I.G.

și C.T. au avut ca scop neachitarea către stat a taxelor vamale aferente reprezentând taxe vamale, comision vamal, accize și TVA, cauzându-se un prejudiciu total în sumă de 6.866.255.890 lei. Cu privire la inculpatul I.G. s-a reținut săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (2) și (5) C. pen., în formă continuată, fals în declarații prevăzută de art. 292 C. pen., fals material în forma prevăzută de art. 288 alin. (1) C. pen. și uz de fals în forma prevăzută de art. 291 C. pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., starea de fapt constând în aceea că în perioada septembrie - decembrie 1996, împreună cu inculpatul C.T. și R.G. au efectuat mai multe importuri de alcool etilic nedenaturat, de concentrație 96 grade, în cantitate de 301.401 litri, în valoare de 101.786,76 dolari S.U.A.

pentru care, în scopul sustragerii de la plata taxelor vamale, cu ocazia vămuirii, au declarat în fals în fața autorităților de specialitate că alcoolul va fi procesat în producție proprie de către societatea mixtă româno-moldovenească SC I.I. SRL Suceava. Această societate beneficia de facilitățile Legii nr. 35/1991 modificată prin Legea nr. 57/1993, deși în realitate, cei în cauză, au importat și valorificat alcoolul ca persoane fizice fără achitarea obligațiilor fiscale datorate statului, aferente acestor operațiuni comerciale, cauzând un prejudiciul bugetului de stat în sumă totală de 5.381.673.845 lei reprezentând taxe vamale, accize și TVA neachitate. De asemenea, inculpatul, pentru a putea participa ca și asociat în cadrul SC I.I.

SRL, a falsificat fișa de cazier eliberată de organele de poliție din jud. Bihor prin copierea doar a primei pagini a acestei fișe, predând-o la Registrul Comerțului Suceava cu ocazia depunerii documentației aferente înscrierii de mențiuni referitoare la calitatea sa de asociat. În sarcina inculpatului C.T. s-a reținut comiterea infracțiunii de înșelăciune în paguba avutului public în forma prevăzută de art. 215 alin. (2). C. pen., raportat la art. 229 alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., și a infracțiunii de fals în declarații prevăzută de art. 292 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în condițiile existenței concursului real de infracțiuni. Împreună cu inculpatul I.G.

a efectuat în perioada 27 septembrie 1996 – 01 octombrie 1996, în numele SC I.I. SRL, mai multe importuri de alcool, în cantitate de 208.798 litri în valoare de 73.079,30 dolari S.U.A. pentru care, în scopul sustragerii de la plata taxelor vamale cu ocazia vămuirii, a declarat în fals organelor de specialitate că alcoolul va fi procesat în producție proprie de societatea mixtă anterior amintită care beneficia de facilitățile Legii nr. 57/1993. În realitate, cei în cauză au importat și au valorificat alcoolul ca persoane fizice fără achitarea obligațiilor fiscale datorate statului și aferente acestor operațiuni comerciale creând un prejudiciu în sumă totală de 2.787.985.803 lei reprezentând taxe vamale, accize și TVA neachitate.

În sarcina inculpatului R.G. s-a reținut săvârșirea infracțiunii de complicitate la înșelăciune în forma prevăzută de art. 26 C. pen., raportat la art. 215 alin. (2) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în concurs real cu o infracțiune de fals în declarații prevăzută de art. 292 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2). C. pen. Acest inculpat, se arată în rechizitoriu, în perioada 27 noiembrie 1996 – 13 decembrie 1996, împreună cu inculpatul I.G. au efectuat în numele SC I.I. SRL 3 importuri de alcool etilic nedenaturat de concentrație 96 grade, în cantitate de 92.603 litri, în valoare de 28.707,46 dolari S.U.A. pentru care, în scopul sustragerii de la plata taxelor vamale cu ocazia vămuirii, a declarat în fals organelor de specialitate că alcoolul va fi procesat în producție proprie de către societatea amintită.

în realitate, cei în cauză, au importat și valorificat alcoolul ca persoane fizice, fără achitarea obligațiilor fiscale datorate statului și ca urmare a acestor manopere frauduloase s-a cauzat un prejudiciu bugetului de stat în sumă totală de 1.325.672.391 lei. În sarcina inculpatului A.C., parchetul a reținut comiterea, în concurs real, a infracțiunii de complicitate la înșelăciune prevăzută de art. 26 raportat la art. 215 alin. (2) și (5) C. pen., în formă continuată, și fals material în înscrisuri oficiale prevăzută de art. 288 C. pen. Ca stare de fapt s-a reținut că, în perioada septembrie - decembrie 1996, în calitate de administrator al SC I.I. SRL Suceava i-a ajutat pe inculpații I.G.

și C.T. punând al dispoziția acestora actele societății pe care le-au folosit la întocmirea formalităților de vămuire pentru importul cantității de 301.401 litri alcool etilic nedenaturat. Cei doi inculpați au declarat, în fața organelor vamale, în fals, că alcoolul va fi procesat în producție proprie de societatea respectivă aceasta în realitate neavând tehnologia necesară și nici autorizația legală în acest sens. Ulterior, inculpații I.G. și C.T. au comercializat în numele SC I.I. SRL alcoolul importat, după procesarea în băuturi alcoolice la diferite societăți comerciale, în baza facturilor puse la dispoziție de inculpatul A.C., operațiuni pentru care nu au achitat obligațiile fiscale către stat cauzând un prejudiciu total bugetului de stat în sumă totală de 5.381.673.845 lei.

Totodată, inculpatul A.C. a scris o cerere adresată Biroului Notarului Public I.L. din Suceava prin care solicita anularea actului adițional nr. 5951 din 27 august 1997 și înlocuirea acestuia cu un altul, cu conținut diferit, dar care să fie înregistrat sub același număr și la aceeași dată cu primul, cerere pe care a datat-o 27 august 1997 deși cererea a fost întocmită la 25 septembrie 1997. și în baza căreia s-a întocmit noul act adițional. Prin sentința penală nr. 244 din 28 decembrie 1998, Tribunalul Bihor, administrând în parte probatoriul propus prin actul de sesizare, a reținut vinovăția inculpaților I.G., C.T. și R.G. sub aspectul comiterii infracțiunii pentru care au fost trimiși în judecată dispunând condamnarea primilor doi inculpați la câte o pedeapsă rezultantă de câte 11 ani închisoare și, respectiv, 10 ani închisoare în cazul inculpatului R.G.

În ce-l privește pe inculpatul A.C., acesta a fost achitat pentru săvârșirea infracțiunilor ce au format obiect al trimiterii în judecată în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. și, respectiv, în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. Împotriva acestei hotărâri au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor și cei trei inculpați condamnați iar prin decizia penală nr. 202/1999, Curtea de Apel Oradea a dispus, admițând apelurile declarate, rejudecarea de către aceeași instanță a întregii cauze, pe considerentul că nu s-a efectuat în mod complet cercetarea judecătorească și nu s-a pus în discuție schimbarea încadrării juridice a faptei săvârșite de inculpatul C.T.

Reluându-se judecata în primă instanță, prin sentința penală nr. 166 din 19 iunie 2000 a Tribunalului Bihor, a reținut vinovăția inculpaților I.G., C.T. și R.G. sub aspectul comiterii infracțiunilor pentru care au fost trimiși în judecată iar pedepsele aplicate au fost stabilite în același cuantum cu cele individualizate prin sentința nr. 244/1998. S-a menținut, pe aceeași temeiuri, soluția de achitare a inculpatului A.C. Soluționând apelurile declarate de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor și inculpații C.T. și R.G., prin decizia penală nr. 134 din 24 mai 2001 Curtea de Apel Oradea a desființat, în parte, hotărârea atacată și a redus, în urma schimbării încadrării juridice din infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (2) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 37 lit. b) C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (2) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 37 lit. b) C. pen.

și art. 13 C. pen., pedeapsa aplicată inculpatului C.T. la 3 ani închisoare. În privința inculpatului R.G. s-a dispus schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prevăzută de art. 26 C. pen., raportat la art. 215 alin. (2) și (5), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 26 C. pen., raportat art. 215 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 13 C. pen., cu referire la art. 1 pct. 5 din O.U.G. nr. 207/2000, și s-a dispus în baza acestui text de lege condamnarea la o pedeapsă de 3 ani închisoare în regim privativ de libertate. Prin decizia penală nr. 3319/2002, Curtea Supremă de Justiție soluționând recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea și inculpatul R.G., a casat decizia penală atacată și sentința penală nr. 166/2000 a Tribunalului Bihor, trimițând cauza spre rejudecare în primă instanță.

S-a reținut că instanța de fond nu a efectuat cercetarea judecătorească și nu a dispus de toate probele necesare pronunțării unei soluții legale și temeinice în cauză atâta vreme cât inculpații nu au recunoscut comiterea infracțiunilor, li s-au respins probele testimoniale solicitate, iar probele testimoniale nu au fost administrate. Au fost extinse, în baza dispozițiilor art. 385 7 C. proc. pen., efectele recursurilor declarate inițial și în privința inculpaților L.G., C.T. și A.C. Rejudecându-se cauza în primă instanță, s-au administrat probele testimoniale fiind audiați martorii P.C.N., H.D.R., Ș.V., V.G..V., care au arătat că își mențin declarațiile date în cursul urmăririi penale. Martorul T.I., audiat la 15 noiembrie 2005, a arătat că a fost angajat al SC S. SA Craiova având atribuții de conducător auto și agent comercial, însă nu se ocupa de întocmirea unor acte de comerț.

însoțea delegațiile aparținând unor societăți comerciale ce aveau relații de afaceri cu firma unde era angajat însă a arătat că în prezent nu l-ar putea recunoaște pe inculpatul C.T. Instanța a considerat că declarațiile martorilor audiați în cursul cercetării judecătorești sunt relevante, însă referirile la împrejurările de fapt vor fi raportate la momentul inițial, respectiv la faza procesuală a urmăririi penale, câtă vreme până în prezent a trecut o lungă perioadă de timp care, evident, a alterat, sub aspect perceptiv, amănuntele reținute. A apreciat instanța că starea de fapt reținută în rechizitoriu este pe deplin dovedită, iar vinovăția inculpaților L.G., C.T. și R.G. este evidentă. Sub aspectul reglementărilor intervenite pe parcurs, s-a impus a se analiza, raportat la data comiterii infracțiunilor reținute în actul de sesizare, dacă în cauză este incidență excepția prescripției răspunderii penale a celor 3 inculpați, dispunându-se în sensul menționat.

Cu privire la inculpatul A.C., instanța de rejudecare a dispus aceeași soluție de achitare pentru cele două infracțiuni, temeiurile fiind art. 10 alin. (1) lit. a) și, respectiv, art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, au declarat apel PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BIHOR și partea civilă

MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE – D.G.F.P. BIHOR.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor a solicitat admiterea apelului, desființarea hotărârii și modificarea acesteia sub aspectul greșitei achitări a inculpatului A.C. în ceea ce privește săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 26 C. pen., raportat la art. 215 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 288 C. pen. În motivarea apelului se arată, în esență, că vinovăția inculpatului A.C. rezultă din ansamblul probatoriului administrat în cauză deoarece acesta, cu bună știință și prin fraudă, a permis intrarea în SC I.I. SRL Suceava, în calitate de asociat, a inculpaților I.G. și C.T., care aveau antecedente penale și, apoi, Ie-a pus la dispoziție actele și ștampila societății în vederea importării de alcool etilic, deși societatea nu dispunea de utilaje de prelucrare a alcoolului și nu avea contracte de asociere cu alte societăți de profil în vederea procesării alcoolului etilic.

De asemenea, se susține că din declarația inculpatului A.C. rezultă că la data de 28 august 1996, în mod fraudulos, în fata notarului L.l. s-a autentificat actul adițional prin care s-au cesionat 10 părți sociale din SC I.I. SRL Suceava inculpatului C.T. fără acordul partenerului străin R.l. și că în locul căruia a semnat inculpatul I.G. Pentru a nu se descoperi participația sa la comiterea infracțiunii de înșelăciune, inculpatul a solicitat notarului L.l. înlocuirea actului adițional autentificat, cu un alt act prin care să se schime numele persoanei care a cumpărat cele 10 părți sociale, dar care să poarte același număr și dată cu primul act. Deși cererea a fost redactată la 25 septembrie 1996 s-a consemnat în fals data de 26.08.1996, împrejurare acceptată de notarul public.

Se concluzionează de către procuror că, întrucât activitatea frauduloasă a celorlalți coinculpati a avut loc la o scurtă perioadă de timp de la data cesionării părților sociale, este de presupus că inculpatul a avut cunoștință de intenția celor doi coinculpati și, în mod deliberat, a pus la dispoziția acestora actele și ștampila societății. Pe de altă parte, se susține că trebuie avut în vedere și dezinteresul dovedit de inculpatul A.C. care nu s-a preocupat de urmărirea și înregistrarea activității economico-financiare desfășurate de ceilalți doi inculpați. Apelanta parte civilă a solicitat modificarea hotărârii în sensul de a se dispune obligarea inculpaților și la plata majorărilor de întârziere aferente despăgubirilor la care au fost obligați inculpații.

Prin decizia penală nr. nr. 82/ A din 3 iulie 2007 a Curții de Apel Oradea s-au respins, ca nefondate, apelurile declarate de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BIHOR și partea civilă MINISTRUL FINANȚELOR PUBLICE – D.G.F.P. BIHOR împotriva sentinței penale nr. 285 din 28 septembrie 2006 pronunțată de Tribunalul Bihor. Pentru a dispune în acest sens, instanța de apel a reținut următoarele în ceea ce-l privește pe inculpatul A.C.: Faptul că inculpatul și-a cesionat părțile sociale inculpaților C.T. și I.G., nu duce la concluzia că acesta a avut cunoștință despre desfășurarea activităților infracționale a celorlalți doi inculpați sau că a avut vreun acord la această activitate. S-a dovedit în cauză că inculpatul A.C.

avea datorii față de martorul L.V., martor care i l-a prezentat pe inculpatul I.G. ca fiind o persoană serioasă, care este interesată să devină asociat în firmă. După semnarea actului adițional, inculpatul a predat actele și ștampila firmei celorlalți doi inculpați. De asemenea, atunci când inculpatul Ie-a solicitat acestora să prezinte documentele firmei, inculpatul R.G. l-a anunțat că actele firmei au fost furate din locuința sa. Cererea pe care inculpatul a făcut-o notarului, de a se anula primul act adițional și de a se întocmi unul nou prin care cedează 10 din părțile sociale deținute la SC I.I. SRL Suceava, a fost făcută la solicitarea inculpatului C.T. întrucât nu a primit liberul de vamă de la Vama Craiova pentru cele patru cisterne de alcool etilic, deoarece primul act adițional nu era înregistrat la Registrul Comerțului.

În ceea ce privește neregulile care au fost comise cu ocazia prezentării la notar pentru a se cesiona părțile sociale inculpaților I.G. sau C.T., instanța de apel a reținut că din niciuna din probe nu rezultă intenția inculpatului A.C. de a falsifica material înscrisuri oficiale. Apelul părții civile a fost apreciat ca nefondat având în vedere că, în constituirea de parte civilă, nu s-au solicitat și majorări de întârziere, astfel că nu pot fi acordate în prezentul proces, apelanta putând solicita aceste majorări separat pe calea unei acțiuni civile. Împotriva deciziei au declarat prezentele recursuri PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL ORADEA și partea civilă MINISTRUL FINANȚELOR

PUBLICE – D.G.F.P. BIHOR.

Recursul Ministerului Public îl privește exclusiv pe inculpatul A.C. În motivele scrise de recurs, invocându-se cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 18 C. proc. pen., s-a solicitat schimbarea încadrării juridice în infracțiunea prevăzută de art. 26, raportat la art. 215 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și încetarea procesului penal față de acest inculpat deoarece, pentru ambele infracțiuni, deși acestea sunt probate temeinic, s-a împlinit termenul prescripției răspunderii penale. La dosar a fost depusă și o completare a motivelor scrise de recurs prin care, invocându-se cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 15 C. proc. pen., se susține că, în lipsa unei cereri exprese a inculpatului de continuare a procesului penal, nu se putea dispune soluția achitării acestuia, ci numai soluția încetării procesului penal ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale.

Recursul nu este fondat. Asupra cazului de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 15 C. proc. pen.: Din examinarea conținutului textului menționat rezultă că acesta are în vedere îndreptarea unei erori de judecată, în favoarea inculpatului (acesta a fost condamnat ori urmează să execute o pedeapsă prin încălcarea principiului „non bis in idem” ori prin neobservarea incidenței cauzelor de înlăturare a răspunderii penale -printre care și prescripția răspunderii penale). Or, în cauză inculpatul nu a fost condamnat ci, dimpotrivă, a fost achitat pentru ambele infracțiuni, situație de natură a fi în contradicție cu ipoteza reglementată de art. 385 9 pct. 15 C. proc. pen. Este neîntemeiată și susținerea potrivit căreia, în această cauză, deoarece inculpatul nu a cerut continuarea procesului penal, instanța nu avea posibilitatea să dispună soluția achitării, ci numai soluția încetării procesului penal.

Este adevărat că, potrivit art. 13 C. proc. pen., în caz de prescripție, inculpatul poate cere continuarea procesului penal. În prezenta cauză însă, la data sesizării instanței (anul 1997) nu era incidență prescripția răspunderii penale. Prin toate sentințele pronunțate, instanța de fond, atât inițial, cât și după reluarea de fiecare dată a cercetării judecătorești ca urmare a deciziilor instanțelor de control judiciar, a dispus achitarea inculpatului. În raport de această situație, opinia potrivit căreia inculpatul avea obligația să ceară continuarea procesului penal în scopul dovedirii nevinovăției sale sau dovedirii inexistenței faptelor, nu este întemeiată. Instanțele care s-au pronunțat pe fondul cauzei, în ciclurile procesuale menționate, au concluzionat constant, în urma probelor administrate anterior împlinirii termenului de prescripție a răspunderii penale (anul 2004), că acesta nu se face vinovat pentru cele 2 infracțiuni.

Asupra cazului de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 18 C. proc. pen.: În motivele scrise de recurs se susține că cele două infracțiuni există, sunt temeinic probate și sunt săvârșite de către inculpat cu forma de vinovăție cerută de lege. Conform art. 385 9 pct. 18 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării când s-a comis o eroare gravă de fapt, având drept consecință pronunțarea unei hotărâri greșite de achitare sau de condamnare. Stabilirea situației de fapt este, în principiu, atributul exclusiv al instanțelor competente să devolueze cauza în fapt și în drept, respectiv, instanța de fond și instanța de apel, în cazul ambelor fiind admisibilă administrarea oricăror probe pentru corecta și completa stabilire a faptelor.

În mod excepțional, examinarea situației de fapt poate reveni instanței de recurs numai în cazul în care aceasta este afectată de o eroare gravă de fapt, având drept consecință pronunțarea unei hotărâri greșite de achitare sau de condamnare. Eroarea gravă trebuie să fie constatată din compararea faptelor reținute cu probele administrate. Achitarea inculpatului pentru complicitate la înșelăciune în formă continuată nu a fost consecința unei erori grave în stabilirea faptelor acestuia, ci a lipsei unor probe care să dovedească cert și neechivoc, în afara oricărui dubiu, vinovăția acestuia și, respectiv, a aplicării principiului „in dubio pro reo”. Potrivit art. 62, 65 alin. (1) și art. 66 alin. (1) C. proc.

pen., în vederea aflării adevărului, organele judiciare sunt obligate să lămurească cauza pe bază de probe, sarcina administrării acestora revenind organelor judiciare, iar nu inculpatului, care beneficiază de prezumția de nevinovăție. Probele administrate au relevat condițiile în care inculpatul a cesionat părțile sociale (la solicitarea martorului L.V.) și predarea actelor societății. Din declarațiile coinculpaților nu a rezultat că acesta, ulterior, și-ar mai adus contribuția la activitatea societății, că ar fi obținut avantaje materiale ori că ar fi avut cunoștință despre activitatea infracțională a acestora. Susținerea potrivit căreia complicitatea inculpatului A.C.

la activitatea frauduloasă de înșelăciune desfășurată de ceilalți doi inculpați rezultă și din dezinteresul manifestat de acesta în ce privește urmărirea și înregistrarea activității economico-financiare a societății în perioada august-decembrie 1996, reprezintă o apreciere care nu poate avea forța juridică a mijloacelor de probă. Nici achitarea inculpatului pentru infracțiunea de fals material în înscrisuri oficiale nu este consecința unei erori grave de fapt, ci a aprecierii instanțelor în sensul că nu a existat intenția de a falsifica material un înscris oficial (înscris întocmit de notarul public), astfel cum este definit de art. 150 alin. (2) C. pen., prin una din acțiunile incriminate, alternativ, în art. 288 alin. (1) C. pen.

În condițiile administrării probatoriului în cursul cercetării judecătorești și a constatării incidenței cazurilor prevăzute de art. 10 alin. (1) lit. a) și, respectiv, art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., legal instanțele au dispus soluția achitării inculpatului, care prevalează celei de încetare a procesului penal. Recursul părții civile MINISTRUL FINANȚELOR PUBLICE – D.G.F.P. BIHOR se referă la greșita obligare la plata cheltuielilor judiciare de către instanța de apel și, respectiv, la greșita neobligare a inculpaților la plata majorărilor de întârziere aferente sumelor de bani stabilite prin sentință. În motivele scrise de recurs nu este menționat cazul de casare pe care se întemeiază acesta.

Examinând din oficiu, motivele de recurs ale părții civile, Înalta Curte constată că pot fi examinate prin prisma cazului de casare prevăzut în art. 385 9 pct. 9 C. proc. pen. Recursul nu este fondat. Atât dispoziția cuprinsă în soluția instanței de apel cu privire la obligarea la plata cheltuielilor judiciare, cât și dispoziția de respingere ca nefondat a apelului părții civile, sunt motivate în partea expozitivă a deciziei. Față de cele reținute, Înalta Curte va respinge, ca nefondate, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., ambele recursuri. În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenta-parte civilă va fi obligată la plata către stat a cheltuielilor judiciare iar în conformitate cu art. 192 alin. (3) C. proc.

pen., cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea recursului Ministerului Public vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apei Oradea privind pe intimații inculpați A.C., C.T., L.G. și R.G. și partea civilă D.G.F.P. Bihor împotriva deciziei penale nr. 82/ A din 3 iulie 2007 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori. Obligă recurenta parte civilă D.G.F.P. Bihor la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat. Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimații inculpați, în sumă câte 100 lei se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 7 februarie 2008.