Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 07.05.2003

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1712/2003

HOTĂRÂRE
07.05.2003
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1712/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)

Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 19 august 2002 la Judecătoria Botoșani, reclamanta Direcția Generală pentru Agricultură și Industrie Alimentară a județului Botoșani a solicitat obligarea pârâtului T.P., să restituie la bugetul statului suma de 11.000.000 lei, reprezentând suma încasată necuvenit cu titlul de sprijin ca producător agricol, cu majorări de întârziere în sumă de 3.025.000 lei și comision achitat către C.E.C., în sumă de 11.000 lei. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că prin procesul-verbal de control încheiat la 25 februarie 2002, de auditorul său public, s-a stabilit că pârâtul a beneficiat necuvenit de ajutorul acordat în baza O.U.G.

nr. 30/2001 și a refuzat să restituie această sumă, în urma modificării care i-a fost comunicată la data de 11 martie 2002. Prin sentința civilă nr. 1343 din 2 decembrie 2002, Judecătoria Botoșani a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Colegiului jurisdicțional Botoșani, reținând că instanțele Curții de Conturi sunt competente să se pronunțe asupra cererii reclamantei, față de dispozițiile art. 14 din O.U.G. nr. 30/2001, care prevăd atribuția Curții de Conturi, de a controla modul de acordare, utilizare și justificare a sumelor care fac obiectul acestui act normativ. Colegiul jurisdicțional Botoșani a invocat din oficiu excepția de necompetență materială, excepție care a fost admisă, și prin sentința nr. 14 din 2 februarie 2002, s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Botoșani, iar pentru judecarea conflictului negativ de competență, s-a dispus trimiterea dosarului la Curtea Supremă de Justiție.

Hotărând astfel, Colegiul jurisdicțional a reținut că stabilirea răspunderii juridice a unei persoane fizice sau a unei persoane juridice de drept privat, este de competența instanțelor Curții de Conturi, numai în situația în care aceasta, împreună cu o instituție bugetară sau cu salariații instituției respective, a cauzat un prejudiciu bugetului de stat, elemente care nu sunt întrunite în cauză. Învestită în soluționarea prezentului conflict negativ de competență, ivit în condițiile art. 20 pct. 2 C. proc. civ., Curtea va stabili competența de judecare a cauzei în favoarea Judecătoriei Botoșani, pentru următoarele considerente: În art. 9 și art. 13 alin. (3) din O.U.G.

nr. 30/2001, s-a prevăzut că sumele necesare în vederea acordării sprijinului direct de un milion lei pentru fiecare hectar de teren cultivat, cu finanțare de la bugetul de stat, vor fi cuprinse în bugetul Ministerului Agriculturii, Alimentației și Pădurilor, iar în cazul persoanelor fizice și juridice care au dobândit sume necuvenite, acestea sunt obligate la restituirea lor, împreună cu penalitățile calculate pentru sumele datorate bugetului de stat. În executarea acestor prevederi legale, reclamanta Direcția Generală pentru Agricultură și Industrie Alimentară a județului Botoșani, în calitate de serviciu public descentralizat la nivel județean al ministerului împuternicit să aplice O.U.G.

nr. 30/2001, a întocmit în cadrul activității sale de audit intern, procesul-verbal din 25 februarie 2002, prin care a constatat că pârâtul a beneficiat necuvenit de un ajutor în sumă de 11.000.000 lei. Acest proces-verbal nu reprezintă, însă, un titlu executoriu, și pentru constatarea existenței și întinderii dreptului său de creanță, precum și pentru obligarea pârâtului la restituirea ajutorului pretins a fi fost încasat necuvenit, reclamanta a formulat prezenta acțiune în pretenții, întemeiată pe dispozițiile art. 992 și art. 998-999 C. civ. Față de obiectul și cauza juridică ale cererii deduse judecății, competența materială de a se pronunța în primă instanță, aparține judecătoriei, conform art. 1 pct. 1 C. proc.

civ. Dispozițiile art. 14 din O.U.G. nr. 30/2001, nu instituie o normă de competență derogatorie de la dreptul comun pentru soluționarea litigiului. Conform acestor prevederi legale, Curtea de Conturi controlează modul de acordare, utilizare și justificare a sumelor care fac obiectul actului normativ respectiv, dar în Legea nr. 94/1992, privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi, atribuțiile de control sunt reglementate distinct de atribuțiile jurisdicționale. Printre atribuțiile jurisdicționale ale instanțelor Curții de Conturi nu este, însă, prevăzută și aceea de a judeca litigiile privind răspunderea civilă a unor persoane fizice, care nu sunt administratori, gestionari, contabili sau salariați la persoanele juridice supuse jurisdicției Curții de Conturi și enumerate limitativ în art. 18 din Legea nr. 94/1992, republicată.

În consecință, competența de a se pronunța în primă instanță asupra cauzei de față, aparține judecătoriei și Curtea va stabili competența în favoarea Judecătoriei Botoșani.

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe Direcția Generală pentru Agricultură și Industrie Alimentară Botoșani și T.P., în favoarea Judecătoriei Botoșani. Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 mai 2003.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2003-05-07
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1713/2003
Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la data de 26 august 2002, Direcția Generală pentru Agricultură și Industrie Alimentară Botoșani a chemat
ÎCCJ 2003-05-07
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1710/2003
S-a luat în examinare, în camera de consiliu, conflictul negativ de competență ivit între Judecătoria Săveni, județul Botoșani și Curtea de Conturi, Colegiul Jurisdicțional Botoșani în soluționarea cauzei privind pe Direcția Generală pentru
ÎCCJ 2005-02-10
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 773/2005
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin decizia nr. 376 din 14 iulie 2004, a Curții de Conturi a României, s-a dispus respingerea întâmpinării formulată de Direcția pentru Agricultură și De
ÎCCJ 2003-05-07
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1711/2003
Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Judecătoria Săveni la data de 26 august 2002 reclamanta Direcția Generală pentru Agricultură și Indu
ÎCCJ 2003-03-18
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3153/2003
Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la 22 ianuarie 2003 sub nr. 749, la Judecătoria Botoșani, reclamatul C.L. a solicitat în contradictoriu
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă