Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Instanța
Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția de contencios administrativ și fiscal
Data
18 martie 2003

Decizia nr. 3153/2003 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — conflict de competență

Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la 22 ianuarie 2003 sub nr. 749, la Judecătoria Botoșani, reclamatul C.L. a solicitat în contradictoriu cu pârâta C.A.S. Botoșani, Serviciul de Audit Public Intern, constatarea nulității actelor de control înregistrate la C.A.S. Botoșani și obligarea la restituirea sumei de 95.596.830 lei, reținută în baza contractului, precum și a sumei de 49.973.680 lei, reprezentând penalități de întârziere. Judecătoria Botoșani, prin sentința civilă nr. 1470, pronunțată la 18 martie 2003, a declinat competența de soluționare a cauzei, în favoarea Curții de Conturi, reținând că potrivit art. 86 din O.U.G.

nr. 150/2002, controlul de gestiune al C.N.A.S. și al Caselor de asigurări, se face de Curtea de Conturi, iar contestațiile împotriva acestor acte se soluționează de Colegiul jurisdicțional. Curtea de Conturi a României, Colegiul jurisdicțional, prin sentința civilă nr. 35, pronunțată la 28 mai 2003, a declinat competența de soluționare, în favoarea Judecătoriei Botoșani și întrucât în speță s-a creat un conflict negativ de competență, s-a înaintat dosarul la Curtea Supremă de Justiție, pentru a se pronunța asupra regulatorului de competență. Curtea, analizând conflictul negativ ivit, urmează să stabilească competența de soluționare a cauzei, în favoarea Tribunalului Botoșani, reținând că actele emise de organul de control, C.A.S.

Botoșani – Serviciul de Audit Intern, intră sub incidența dispozițiilor art. 2 C. proc. civ.

DECIDE Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe C.L. și C.A.S. Botoșani, în favoarea Tribunalului Botoșani. Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 octombrie 2003.

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.