ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 21.03.2003

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1167/2003

HOTĂRÂRE
21.03.2003
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1167/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)

Asupra conflictului negativ de

competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

R.I., în contradictoriu cu

Ministerul Agriculturii și Alimentației, a solicitat să se dispună anularea

rezilierii unilaterale a contractului de concesionare nr. 730 din 1 martie

1999, intervenit între ei și să fie obligat pârâtul să-i plătească suma de

12.354.100 lei, reprezentând drepturile sale bănești pe perioada decembrie 2000

– mai 2001.

Judecătoria Alba Iulia, prin

sentința nr. 1601 din 2 aprilie 2002, a declinat competența de soluționare, în

favoarea Tribunalului Alba, reținând că rezilierea s-a realizat printr-un act

administrativ emis în baza legii, care provine de la un organ administrativ

central – Ministerul Agriculturii, Alimentației și Pădurilor.

Tribunalul Alba, secția comercială

și de contencios administrativ, prin sentința nr. 589/CA din 19 iunie 2002, a

declinat competența de soluționare în favoarea Curții de Apel Alba Iulia,

sSecția comercială și de contencios administrativ, în baza art. 3 pct. 1 C.

proc. civ., reținând că actul administrativ a fost emis de o autoritate centrală.

Curtea de Apel Alba Iulia, secția

comercială și de contencios administrativ, prin sentința nr. 177 din 23

octombrie 2002, a declinat competența de soluționare în favoarea Judecătoriei

Alba Iulia și constatând existența conflictului negativ de competență, a

înaintat cauza Curții Supreme de Justiție, pentru emiterea regulatorului de

competență.

Pentru a hotărî astfel, instanța a

avut în vedere dispozițiile Legii nr. 219/1998, că dreptul de concesiune

aparține numai unor subiecte de drept privat, persoane fizice sau persoane

juridice române sau străine, că dreptul de concesiune se naște exclusiv pe baza

unui contract încheiat între concedent, titular al dreptului de proprietate

publică și concesionar, titular al unui drept real opozabil titular (erga omnes).

S-a concluzionat că litigiile

privitoare la nașterea, executarea și încetarea contractului de concesiune,

sunt de competența instanțelor de drept comun.

Potrivit art. 20 C. proc. civ.,

există conflict de competență:

1) când două sau mai multe instanțe

se declară deopotrivă competente să judece aceiași pricină (conflict pozitiv);

2) când două sau mai multe instanțe

se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceiași pricină (conflict

negativ).

În speță, conflictul negativ urmează

a fi soluționat prin stabilirea competenței de soluționare, în favoarea

Judecătoriei Alba-Iulia, întrucât obiectul cauzei îl constituie anularea

rezilierii unilaterale a contractului de concesionare nr. 730 din 1 septembrie

1999 și restabilirea situației anterioare.

Acest contract este încheiat și

derulat conform Legii nr. 219/1998.

Prin acest contract, concedentul

Ministerul Agriculturii a concesionat reclamantului, în calitate de

concesionar, activitățile sanitar-veterinare publice de la punctul de lucru

Cricău.

Conform art. 1 alin. (2) din Legea

nr. 219/1998, contractul de concesiune este acel contract prin care o persoană,

numită concedent, transmite pentru o perioadă determinată, de cel mult 49 de

ani, unei alte persoane, numită concesionar, care acționează pe riscul și pe răspunderea

sa, dreptul și obligația de exploatare a unui bun, a unei activități sau al

unui serviciu public, în schimbul unei redevențe.

Art. 5 alin. (2) din Legea nr.

219/1998, prevede că orice persoană fizică sau juridică de drept privat,

indiferent de naționalitate acesteia, poate avea calitate de concesionar.

În temeiul contractului de

concesiune, concedentul exercită asupra bunului concedat, proprietate publică,

posesia și folosința bunului și poate să culeagă fructele produse de acesta,

astfel că acesta (concedentul) apare ca titularul unui drept real, opozabil

tuturor (erga omnes), pe o durată limitată de timp.

Cu dreptul de concesiune se naște

exclusiv pe baza unui contract încheiat între concedent, titular al dreptului

de proprietate publică și concesionar, titular al unui drept real opozabil erga

omnes , litigiile sunt de competența judecătoriei, ca instanță de drept comun.

Stabilește competența soluționării

cauzei privind pe R.I. și Ministerul Agriculturii, Alimentației și Pădurilor,

în favoarea Judecătoriei Alba Iulia.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 21 martie 2003.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2003-10-03
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3027/2003
Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: S.C. V.C. SRL în contradictoriu cu Comisia de Supraveghere a Asigurărilor din România, a solicitat anularea deciziei de sancționar
ÎCCJ 2013-05-31
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5531/2013
ește exigențele unui act administrativ. Cum în cauză, contestația împotriva Deciziei nr. 21 din 8 iunie 2012 emisă de Camera de Conturi a județului Alba este actul administrativ ce face obiectul prezentei cauze și este emis de o autoritate
ÎCCJ 2005-09-26
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7221/2005
Asupra conflictului negativ de competență de față: Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Judecătoria Câmpeni, prin încheierea nr. 495 din 20 septembrie 2004 a încuviințat, conform art. 372-373 1 C. proc. civ., cererea d
ÎCCJ 2005-10-10
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7865/2005
Asupra conflictului negativ de competență de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Curtea de Apel Alba Iulia prin decizia civilă nr. 105 din 27 ianuarie 2005 a declinat în favoarea Tribunalului Alba spre competent
ÎCCJ 2013-03-29
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4778/2013
ționare fiind stabilită exclusiv în raport de criteriul cuantumului sumei stabilită de actul administrativ atacat, de până la 500.000 lei, indiferent dacă actul este emis de o autoritate centrală, conform dispozițiilor art. 10 alin. (1) tez
Sursă