ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2391/2003

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin actul de sesizare din 16 martie

2001 al Procurorului financiar de pe lângă Curtea de Conturi a județului

Constanța, s-a solicitat obligarea ordonatorului de credite U.M. nr. 02311

Constanța și a comandantului C.I., contabilului-șef O.I. și șefului de birou

vânzări locuințe, I.G., la plata cu titlu de despăgubiri civile a sumei de

66.852.697 lei. reprezentând diferență de preț nerealizată la vânzarea unei

locuințe de serviciu și a sumei de 13.364.400 lei. cu titlu de foloase

nerealizate.

Prin sentința nr. 28 din 9 mai 2001,

Colegiul jurisdicțional al Camerei de Conturi a respins actul de sesizare.

Împotriva acestei hotărâri

Procurorul financiar a declarat recurs jurisdicțional care, prin decizia nr.

463 din 9 octombrie 2001, a fost respins ca nefondat.

În temeiul dispozițiilor art. 80 alin.

(1) din Legea nr. 94/1992, Procurorul general financiar a declarat recurs în

anulare, împotriva sentinței nr. 28 din 9 mai 2001 a Colegiului jurisdicțional

al Camerei de Conturi a municipiului București și a deciziei nr. 463 din 9

octombrie 2001 a Curții de Conturi, secția jurisdicțională.

Prin decizia nr. 10 din 20 martie

2002, Curtea de Conturi, în compunerea prevăzută de art. 56 din Legea nr.

94/1992, republicată, a respins recursul în anulare jurisdicțional.

Și împotriva acestei decizii,

Procurorul general financiar a declarat recurs la Curtea Supremă de Justiție,

secția de contencios administrativ, criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie.

În esență, criticele aduse deciziei

atacate vizează modul incorect de evaluare a locuințelor de serviciu, fără a se

ține seama de valoarea imobilului stabilită la data preluării acestuia în

patrimoniul Ministerului Apărării Naționale, precum și modul de dobândire a

locuinței, în raport cu prevederile art. 53 din Legea nr. 114/1996,

republicată.

Recursul este nefondat pentru

considerentele ce se vor arăta.

Prin H.G. nr. 576/1998, republicată,

Ministerul Apărării Naționale a fost abilitat să vândă locuințele de serviciu

în condițiile impuse de acest act normativ.

La art. 4 s-a precizat modalitatea

de evaluare a locuințelor supuse vânzării, în sensul că avansul reprezintă 30%

din valoarea imobilului, stabilită la data preluării în patrimoniul

Ministerului Apărării Naționale, actualizată potrivit legii, iar evaluarea

prețului urmând a se efectua pe baza criteriilor și metodologiei prevăzute de

H.G. nr. 20/1996.

Potrivit acestor dispoziții, baza de

referință pentru stabilirea avansului a fost diferită de cea pentru stabilirea

prețului de vânzare, în sensul că la avans baza de referință era valoarea de

intrare în patrimoniu actualizată, iar la stabilirea prețului criteriile erau

stabilite de art. 30 și 31 din H.G. nr. 20/1996, republicată.

Nici o dispoziție legală nu impunea

ca evaluarea să pornească de la valoarea de intrare a bunului în patrimoniul

ministerului, astfel că au fost situații când prețul de vânzare a locuinței a

fost sub prețul de achiziție, datorită faptului că prin achiziție publică

prețul a fost stabilit prin cerere și ofertă, iar vânzarea locuințelor către

cadrele militare s-a efectuat în baza unor criterii tehnico-economice.

Pe de altă parte, locuințele ce

urmau a fi vândute făceau parte din categoria locuințelor de serviciu,

legiuitorul nefăcând nici o distincție cu privire la modul de achiziționare a

acestora, în stabilirea prețului de vânzare către salariații Ministerului

Apărării Naționale.

În mod corect, instanțele Curții de

Conturi au reținut că evaluarea locuinței s-a făcut conform prevederilor

legale, respectiv pe baza crieriilor și metodologiei de evaluare prevăzute de

Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 20/1996.

În raport cu cele ce preced,

recursul se vădește nefondat și urmează a fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

Procurorul general financiar de pe lângă Curtea de Conturi a României,

împotriva deciziei nr. 10 din 20 martie 2002 a Curții de Conturi, în compunerea

prevăzută de art. 56 din Legea nr. 94/1992, republicată, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 17 iunie 2003.