ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2391/2003

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin actul de sesizare din 16 martie 2001 al Procurorului financiar de pe lângă Curtea de Conturi a județului Constanța, s-a solicitat obligarea ordonatorului de credite U.M. nr. 02311 Constanța și a comandantului C.I., contabilului-șef O.I. și șefului de birou vânzări locuințe, I.G., la plata cu titlu de despăgubiri civile a sumei de 66.852.697 lei. reprezentând diferență de preț nerealizată la vânzarea unei locuințe de serviciu și a sumei de 13.364.400 lei. cu titlu de foloase nerealizate. Prin sentința nr. 28 din 9 mai 2001, Colegiul jurisdicțional al Camerei de Conturi a respins actul de sesizare. Împotriva acestei hotărâri Procurorul financiar a declarat recurs jurisdicțional care, prin decizia nr. 463 din 9 octombrie 2001, a fost respins ca nefondat.

În temeiul dispozițiilor art. 80 alin. (1) din Legea nr. 94/1992, Procurorul general financiar a declarat recurs în anulare, împotriva sentinței nr. 28 din 9 mai 2001 a Colegiului jurisdicțional al Camerei de Conturi a municipiului București și a deciziei nr. 463 din 9 octombrie 2001 a Curții de Conturi, secția jurisdicțională. Prin decizia nr. 10 din 20 martie 2002, Curtea de Conturi, în compunerea prevăzută de art. 56 din Legea nr. 94/1992, republicată, a respins recursul în anulare jurisdicțional. Și împotriva acestei decizii, Procurorul general financiar a declarat recurs la Curtea Supremă de Justiție, secția de contencios administrativ, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În esență, criticele aduse deciziei atacate vizează modul incorect de evaluare a locuințelor de serviciu, fără a se ține seama de valoarea imobilului stabilită la data preluării acestuia în patrimoniul Ministerului Apărării Naționale, precum și modul de dobândire a locuinței, în raport cu prevederile art. 53 din Legea nr. 114/1996, republicată. Recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta. Prin H.G. nr. 576/1998, republicată, Ministerul Apărării Naționale a fost abilitat să vândă locuințele de serviciu în condițiile impuse de acest act normativ. La art. 4 s-a precizat modalitatea de evaluare a locuințelor supuse vânzării, în sensul că avansul reprezintă 30% din valoarea imobilului, stabilită la data preluării în patrimoniul Ministerului Apărării Naționale, actualizată potrivit legii, iar evaluarea prețului urmând a se efectua pe baza criteriilor și metodologiei prevăzute de H.G.

nr. 20/1996. Potrivit acestor dispoziții, baza de referință pentru stabilirea avansului a fost diferită de cea pentru stabilirea prețului de vânzare, în sensul că la avans baza de referință era valoarea de intrare în patrimoniu actualizată, iar la stabilirea prețului criteriile erau stabilite de art. 30 și 31 din H.G. nr. 20/1996, republicată. Nici o dispoziție legală nu impunea ca evaluarea să pornească de la valoarea de intrare a bunului în patrimoniul ministerului, astfel că au fost situații când prețul de vânzare a locuinței a fost sub prețul de achiziție, datorită faptului că prin achiziție publică prețul a fost stabilit prin cerere și ofertă, iar vânzarea locuințelor către cadrele militare s-a efectuat în baza unor criterii tehnico-economice.

Pe de altă parte, locuințele ce urmau a fi vândute făceau parte din categoria locuințelor de serviciu, legiuitorul nefăcând nici o distincție cu privire la modul de achiziționare a acestora, în stabilirea prețului de vânzare către salariații Ministerului Apărării Naționale. În mod corect, instanțele Curții de Conturi au reținut că evaluarea locuinței s-a făcut conform prevederilor legale, respectiv pe baza crieriilor și metodologiei de evaluare prevăzute de Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 20/1996. În raport cu cele ce preced, recursul se vădește nefondat și urmează a fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Procurorul general financiar de pe lângă Curtea de Conturi a României, împotriva deciziei nr. 10 din 20 martie 2002 a Curții de Conturi, în compunerea prevăzută de art. 56 din Legea nr. 94/1992, republicată, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 iunie 2003.