- Instanța
- Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția de contencios administrativ și fiscal
- Data
- 9 noiembrie 2004
Decizia nr. 8093/2004 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 28 din 7 iulie 2003, Colegiul jurisdicțional Constanța a respins actul de sesizare nr. 167/27D/1999, formulat de Compartimentul Procurorilor Financiari de pe lângă Camera de Conturi a județului Constanța. Totodată, a dispus ridicarea măsurilor asiguratorii dispuse asupra bunurilor pârâților SC T. SA Topraisar, F.D., D.M. Împotriva sentinței a declarat recurs Procurorul financiar de pe lângă Camera de Conturi a județului Constanța, criticând hotărârea, pentru nelegalitate și netemeinicie. Curtea de Conturi, secția jurisdicțională, prin încheierea din 18 noiembrie 2003, în temeiul dispozițiilor O.U.G.
nr. 117/2003, a trimis cauza, spre competentă soluționare, la Curtea Supremă de Justiție, secția de contencios administrativ. În ședința publică de la 9 noiembrie 2004 s-a invocat excepția necompetenței materiale a instanței, în raport cu prevederile art. 299 alin. (3) C. proc. civ., astfel cum au fost modificate prin O.U.G. nr. 58/2003, aprobată cu modificări prin Legea nr. 195/2004. Asupra excepției invocate din oficiu: La data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 117/2003 privind preluarea activității jurisdicționale a Curții de Conturi, de către instanțele judecătorești, recursul împotriva hotărârilor judecătorești se soluționează, potrivit O.U.G. nr. 58/2003, exclusiv de către Curtea Supremă de Justiție.
În concordanță cu dispozițiile art. 299 C. proc. civ., introduse prin O.U.G. nr. 58/2003, care reglementau competența instanței supreme, în judecarea recursurilor, s-a prevăzut prin art. 2 din O.U.G. nr. 117/2003, ca dosarele aflate pe rolul secției jurisdicționale a Curții de Conturi, să fie preluate de secția de contencios administrativ a Curții Supreme de Justiție. Ulterior, dispozițiile art. 299 alin. (3) C. proc. civ., au fost din nou modificate prin Legea nr. 195/2004, de aprobare a O.U.G. nr. 58/2003, în sensul că în situațiile în care hotărârile sunt supuse numai recursului, judecarea acestei căi de atac este de competența instanței imediat superioare celei care a pronunțat hotărârea.
Întrucât, în cauză, recursul privește sentința Colegiului jurisdicțional Constanța, a cărui activitate jurisdicțională a fost preluată de Tribunalul Constanța, competența soluționării acestei căi de atac revine Curții de Apel Constanța, ca instanță imediat ierarhic superioară, căreia urmează a i se trimite dosarul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE Trimite recursul declarat de Procurorul financiar de pe lângă Camera de Conturi a județului Constanța, împotriva sentinței nr. 28 din 7 iulie 2003, a Colegiului jurisdicțional al Camerei de Conturi a județului Constanța, spre competentă soluționare, la Curtea de Apel Constanța, secția de contencios administrativ și fiscal. Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 noiembrie 2004.