ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1294/2003

La apelul nominal s-a prezentat intimata Garda Financiară Brăila prin consilier juridic M.F., lipsind intimata-contravenientă S.C.”C.C.”SRL Oșorhei. Procedura completă. Reprezentanta Ministerului Public solicită admiterea recursului în anulare, casarea deciziei pronunțate de tribunal și menținerea sentinței pronunțate de judecătorie care este corectă, arătând că intimata-contravenientă a realizat operațiuni de valorificare a deșeurilor industriale reciclabile fără a poseda autorizație. Consilier juridic F.M. pune concluzii în același sens. CURTEA, Asupra recursului în anulare de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 18 aprilie 2001 S.C.”C.C.”SRL Oșorhei județul Bihor a formulat o plângere împotriva procesului-verbal de contravenție B nr. 0038780/6 martie 2001 prin care Garda Financiară – Secția Brăila i-a aplicat o amendă de 50.000.000 lei pentru contravenția prevăzută de art. 13 lit. a O.U.

G. 16/2001 privind gestionarea deșeurilor industriale reciclabile. S-a solicitat anularea acestui proces-verbal prin care s-a dispus totodată și confiscarea veniturilor realizate de societate din valorificarea deșeurilor industriale în perioada 28 decembrie 2000 – 17 februarie 2001 cât și în perioada 18 februarie – 27 februarie 2001. În motivarea contestației s-a susținut că procesul-verbal este lovit de nulitate deoarece prin O.U.G. 16/2001 nu se prevede că sancțiunile se aplică și persoanelor juridice conform regulei înscrise în art.5 alin. 2 și 3 din Legea 32/1968 pentru sancționarea contravențiilor. O altă cauză de nulitate o reprezintă lipsa semnăturii contravenientului pe fiecare pagină.

S-a mai arătat că măsura confiscării veniturilor realizate este nelegală deoarece același act normativ invocat ca temei al aplicării sancțiunii nu prevede măsura confiscării. Pe fond s-a susținut că amenda este nelegală deoarece în mod eronat s-a considerat că societatea ar fi valorificat deșeuri în lipsa unei autorizații pentru această activitate. Normele de actualizare a autorizației nu existau la data controlului. Judecătoria Brăila prin sentința civilă nr. 4814/7 iunie 2001 a respins ca nefondată plângerea. Pentru a pronunța această soluție s-a constatat că în mod temeinic petenta a fost amendată pentru îndeplinirea unei activități pentru care nu posedă autorizație, săvârșind în acest fel contravenția prevăzută de art. 13 lit. a din O.U.G.

16/2001 privind gestionarea deșeurilor industriale reciclabile. Obligația desfășurării activității de colectare, gestionare, reciclare și reintroducere în circuitul productiv al deșeurilor industriale reciclabile, numai pe bază de autorizație, este stipulată de art. 3 din O.U.G. 33/1995 după abrogarea acestui act de O.U.G. 16/2001. Nu s-a primit apărarea petentei în sensul că la momentul controlului erau în curs formalitățile de prelungire a aurotizației deoarece nu s-a făcut dovada existenței unei atari autorizații ca aceasta să fie ulterior prelungită. S-a mai reținut că atât O.U.G. 33/1995 cât și O.U.G. 16/2001 stipulează în principal obligații ale agenților economici, deci se referă la persoane juridice, cărora li se aplică sancțiunile deduse din încălcarea dispozițiilor obligației inserate în normele în discuție.

Nu s-a reținut nici motivul de nulitate al procesului-verbal, lipsa semnăturii contravenientului, întrucât acesta nu a fost prezent la momentul aplicării sancțiunii, fapt consemnat și dovedit prin procesul-verbal. Tribunalul Brăila prin decizia civilă 108 din 25 octombrie 2001 a admis recursul formulat de petentă împotriva sentinței civile 4814/2001 pe care a modificat-o în sensul admiterii plângerii împotriva procesului-verbal de contravenție, seria B nr. 003178/6 martie 2001. Pentru a pronunța această decizie instanța a reținut că din procesul-verbal de contravenție nu rezultă că există o împuternicire dată de Ministerul Finanțelor, organelor constatatoare conform dispozițiilor art. 14 alin. 2 din O.U.G.

16/2000 și art. 15 lit. a și b din Legea 30/1991 privind organizarea și funcționarea controlului financiar al Gărzii Financiare. S-a mai reținut că în mod greșit s-a aplicat sancțiunea unei persoane juridice, în lipsa unei dispoziții legale exprese, greșit s-a reținut că petenta avea nevoie de autorizație, deoarece activitatea ce o desfășura se încadrează în dispozițiile art. 5 lit. c din O.U.G. 16/2001, adică predarea către agenții economici specializați autorizați pentru valorificarea deșeurilor industriale reciclabile, în cauză fiind vorba nu de o valorificare ci de o predare de bunuri către societăți comerciale autorizate pentru valorificare. În sfârșit s-a reținut că O.G.33/1995 nu prevede aplicarea sancțiunii confiscării, deci Legea 112/1990 nu avea aplicabilitate în cauză, iar confiscarea prevăzută de O.U.G.

16/2001 se referă numai la contravaloarea deșeurilor industriale reciclabile, și nu a deșeurilor în natură. Împotriva acestei decizii a declarat recurs în anulare procurorul general, criticând hotărârea Tribunalului Brăila pentru încălcarea esențială a legii ceea ce a determinat o greșită soluționare a cauzei pe fond. S-a considerat că hotărârea este și vădit netemeinică. În motivarea recursului în anulare s-a susținut că în mod legal prin procesul-verbal 0038780/2001, s-a aplicat o amendă administrativă pentru fapta săvârșită în perioada 18 – 27 februarie 2001, care reprezenta contravenție, potrivit art. 8 din O.U.G. 16/2001 și că asemenea contravenție se constată, potrivit art. 2 din Legea 12/1990, modificată prin O.G.126/1998, de către „funcționarii din aparatul propriu de specialitate al consiliilor locale, organele Gărzii Financiare, organele controlului financiar și ale poliției”.

Hotărârea a fost criticată pentru faptul că a considerat în mod eronat că amenda nu poate fi aplicată persoanelor juridice, de vreme ce art. 8 din O.U.G. 16/2001 se referă la agenți economici. S-a mai arătat că greșit s-a reținut că activitatea petiționarei nu avea nevoie de autorizație pentru că realiza sarcini de această natură nu direct ci prin intermediul S.C.”V.” SRL, autorizată sub acest aspect. Din contractul de asociere, încheiat între petiționară și această societate, rezultă că deținerea, colectarea, preluarea și livrarea deșeurilor feroase și neferoase se vor realiza în comun. Recursul este întemeiat și urmează a fi admis, a se casa decizia nr.1080/2001 a Tribunalului Brăila și a se menține sentința civilă 814/2001 a Judecătoriei Brăila.

Constatările instanței de recurs sunt infirmate de dispozițiile legale aplicabile în cauză. Activitatea de colectare a deșeurilor realizate de petentă, potrivit protocolului încheiat cu S.C.V. SRL, în comun, deci implicând o acțiune proprie și nu prin intermediul acestei din urmă societăți, necesită o autorizație, potrivit dispozițiilor art. 8 alin. 7 din O.U.G. 16/2001. Potrivit acestor dispoziții, „agenții economici care realizează operațiuni de valorificare a deșeurilor industriale reciclabile pot desfășura această activitate numai pe bază de autorizație de valorificare.” Conform art. 2 alin. 4 din Legea 12/1990 modificată de O.G.126/1998, organele Gărzii Financiare sunt abilitate legal să constate contravențiile prevăzute de lege fără să fie, așadar, nevoie de un mandat special din partea Ministerului Finanțelor.

Instanța de recurs pronunțând o hotărâre nelegală și netemeinică, urmează ca în temeiul art. 314 C.proc.civ. să se caseze hotărârea atacată și să se respingă recursul împotriva sentinței civile 4814/2001 a Judecătoriei Brăila care se va menține.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție. Casează decizia nr. 1080 din 25 octombrie 2001 a Tribunalului Brăila și respinge recursul formulat de S.C.”C.C.”SRL Oșorhei împotriva sentinței civile nr. 4814 din 7 iunie 2001 a Judecătoriei Brăila. Irevocabilă. Pronunțata în ședință publică, astăzi 1 aprilie 2003.