ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1294/2003

La apelul nominal s-a

prezentat intimata Garda Financiară Brăila prin consilier juridic M.F., lipsind

intimata-contravenientă S.C.”C.C.”SRL Oșorhei.

Procedura completă.

Reprezentanta

Ministerului Public solicită admiterea recursului în anulare, casarea deciziei

pronunțate de tribunal și menținerea sentinței pronunțate de judecătorie care

este corectă, arătând că intimata-contravenientă a realizat operațiuni de

valorificare a deșeurilor industriale reciclabile fără a poseda autorizație.

Consilier juridic F.M.

pune concluzii în același sens.

CURTEA,

Asupra recursului în anulare de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului,

constată următoarele:

Prin acțiunea

înregistrată la 18 aprilie 2001 S.C.”C.C.”SRL Oșorhei județul Bihor a formulat

o plângere împotriva procesului-verbal de contravenție B nr. 0038780/6 martie

2001 prin care Garda Financiară – Secția Brăila i-a aplicat o amendă de 50.000.000

lei pentru contravenția prevăzută de art. 13 lit. a O.U. G. 16/2001 privind

gestionarea deșeurilor industriale reciclabile.

S-a solicitat anularea

acestui proces-verbal prin care s-a dispus totodată și confiscarea veniturilor

realizate de societate din valorificarea deșeurilor industriale în perioada 28

decembrie 2000 – 17 februarie 2001 cât și în perioada 18 februarie – 27

februarie 2001.

În motivarea

contestației s-a susținut că procesul-verbal este lovit de nulitate deoarece

prin O.U.G. 16/2001 nu se prevede că sancțiunile se aplică și persoanelor

juridice conform regulei înscrise în art.5 alin. 2 și 3 din Legea 32/1968

pentru sancționarea contravențiilor. O altă cauză de nulitate o reprezintă

lipsa semnăturii contravenientului pe fiecare pagină. S-a mai arătat că măsura

confiscării veniturilor realizate este nelegală deoarece același act normativ

invocat ca temei al aplicării sancțiunii nu prevede măsura confiscării.

Pe fond s-a susținut

că amenda este nelegală deoarece în mod eronat s-a considerat că societatea ar

fi valorificat deșeuri în lipsa unei autorizații pentru această activitate.

Normele de actualizare a autorizației nu existau la data controlului.

Judecătoria Brăila

prin sentința civilă nr. 4814/7 iunie 2001 a respins ca nefondată plângerea.

Pentru a pronunța

această soluție s-a constatat că în mod temeinic petenta a fost amendată pentru

îndeplinirea unei activități pentru care nu posedă autorizație, săvârșind în

acest fel contravenția prevăzută de art. 13 lit. a din O.U.G. 16/2001 privind gestionarea

deșeurilor industriale reciclabile. Obligația desfășurării activității de

colectare, gestionare, reciclare și reintroducere în circuitul productiv al

deșeurilor industriale reciclabile, numai pe bază de autorizație, este

stipulată de art. 3 din O.U.G. 33/1995 după abrogarea acestui act de O.U.G.

16/2001.

Nu s-a primit apărarea

petentei în sensul că la momentul controlului erau în curs formalitățile de

prelungire a aurotizației deoarece nu s-a făcut dovada existenței unei atari

autorizații ca aceasta să fie ulterior prelungită.

S-a mai reținut că

atât O.U.G. 33/1995 cât și O.U.G. 16/2001 stipulează în principal obligații ale

agenților economici, deci se referă la persoane juridice, cărora li se aplică

sancțiunile deduse din încălcarea dispozițiilor obligației inserate în normele

în discuție. Nu s-a reținut nici motivul de nulitate al procesului-verbal,

lipsa semnăturii contravenientului, întrucât acesta nu a fost prezent la

momentul aplicării sancțiunii, fapt consemnat și dovedit prin procesul-verbal.

Tribunalul Brăila prin

decizia civilă 108 din 25 octombrie 2001 a admis recursul formulat de petentă

împotriva sentinței civile 4814/2001 pe care a modificat-o în sensul admiterii

plângerii împotriva procesului-verbal de contravenție, seria B nr. 003178/6

martie 2001.

Pentru a pronunța

această decizie instanța a reținut că din procesul-verbal de contravenție nu

rezultă că există o împuternicire dată de Ministerul Finanțelor,  organelor

constatatoare conform dispozițiilor art. 14 alin. 2 din O.U.G. 16/2000 și art.

15 lit. a și b din Legea 30/1991 privind organizarea și funcționarea

controlului financiar al Gărzii Financiare. S-a mai reținut că în mod greșit

s-a aplicat sancțiunea unei persoane juridice, în lipsa unei dispoziții legale

exprese, greșit s-a reținut că petenta avea nevoie de autorizație, deoarece

activitatea ce o desfășura se încadrează în dispozițiile art. 5 lit. c din

O.U.G. 16/2001, adică predarea către agenții economici specializați autorizați

pentru valorificarea deșeurilor industriale reciclabile, în cauză fiind vorba

nu de o valorificare ci de o predare de bunuri către societăți comerciale

autorizate pentru valorificare. În sfârșit s-a reținut că  O.G.33/1995 nu

prevede aplicarea sancțiunii confiscării, deci Legea 112/1990 nu avea aplicabilitate

în cauză, iar confiscarea prevăzută de O.U.G. 16/2001 se referă numai la

contravaloarea deșeurilor industriale reciclabile, și nu a deșeurilor în

natură.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs în anulare procurorul general, criticând hotărârea

Tribunalului Brăila pentru încălcarea esențială a legii ceea ce  a determinat o

greșită soluționare a cauzei  pe fond. S-a considerat că hotărârea este și

vădit netemeinică.

În motivarea

recursului în anulare s-a susținut că în mod legal prin procesul-verbal

0038780/2001, s-a aplicat o amendă administrativă pentru fapta săvârșită în

perioada 18 – 27 februarie 2001, care reprezenta contravenție, potrivit art. 8

din O.U.G. 16/2001 și că asemenea contravenție se constată, potrivit art. 2 din

Legea 12/1990, modificată prin O.G.126/1998, de către „funcționarii din

aparatul propriu de specialitate al  consiliilor locale, organele Gărzii

Financiare, organele controlului financiar și ale poliției”.

Hotărârea a fost

criticată pentru faptul că a considerat în mod eronat că amenda nu poate fi

aplicată persoanelor juridice, de vreme ce art. 8 din O.U.G. 16/2001 se referă

la agenți economici.

S-a mai arătat că

greșit s-a reținut că activitatea petiționarei nu avea nevoie de autorizație

pentru că realiza sarcini de această natură nu direct ci prin intermediul

S.C.”V.”  SRL, autorizată sub acest aspect. Din contractul de asociere,

încheiat între petiționară și această societate, rezultă că deținerea,

colectarea, preluarea și livrarea deșeurilor feroase și neferoase se vor realiza

în comun.

Recursul este

întemeiat și urmează a fi admis, a se casa decizia nr.1080/2001 a Tribunalului

Brăila și a se menține sentința civilă 814/2001 a Judecătoriei Brăila.

Constatările instanței

de recurs sunt infirmate de dispozițiile legale aplicabile în cauză.

Activitatea de

colectare a deșeurilor realizate de petentă, potrivit protocolului încheiat cu

S.C.V. SRL, în comun, deci implicând o acțiune proprie și nu prin intermediul

acestei din urmă societăți, necesită o autorizație, potrivit dispozițiilor art.

8 alin. 7 din O.U.G. 16/2001. Potrivit acestor dispoziții, „agenții economici

care realizează operațiuni de valorificare a deșeurilor industriale reciclabile

pot desfășura această activitate numai pe bază de autorizație de valorificare.”

Conform art. 2 alin. 4

din Legea 12/1990 modificată de O.G.126/1998, organele Gărzii Financiare sunt

abilitate legal să constate contravențiile prevăzute de lege fără să fie,

așadar, nevoie de un mandat special din partea Ministerului Finanțelor.

Instanța de recurs

pronunțând o hotărâre nelegală și netemeinică, urmează ca în temeiul art. 314

C.proc.civ. să se caseze hotărârea atacată și să se respingă recursul împotriva

sentinței civile 4814/2001 a Judecătoriei Brăila care se va menține.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite  recursul în

anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea

Supremă de Justiție.

Casează decizia nr.

1080 din 25 octombrie 2001 a Tribunalului Brăila și respinge recursul formulat

de S.C.”C.C.”SRL Oșorhei împotriva sentinței civile nr. 4814 din 7 iunie 2001 a

Judecătoriei Brăila.

Irevocabilă.

Pronunțata în ședință publică, astăzi

1 aprilie 2003.