ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1473/2010

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1473/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin Hotărârea nr. 2038 din 19

noiembrie 2009, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a respins

cererea

formulată de

V.A.V.,

judecător

- vicepreședinte al Judecătoriei Buftea, prin care solicita, în

principal, recunoașterea gradului profesional de judecător de curte

de apel și, în subsidiar, rectificarea Hotărârii nr. 515/2009 a

Secției pentru judecători, în sensul recunoașterii și

menținerii gradului profesional de judecător de curte de apel

.

Pentru a hotărî astfel, Plenul

Consiliului Superior al Magistraturii a reținut, în esență,

următoarele:

Din datele existente la

nivelul direcției de specialitate a C.S.M. rezultă că petentul a

fost delegat la Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiție

în perioada 13 noiembrie 2000-13 ianuarie 2001, ulterior, începând cu data de

01 februarie 2002, fiind delegat la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

București și, la data de 01 februarie 2004, procuror-șef la

Biroul de Combatere a Criminalității Organizate și Antidrog -

Parchetul de pe lângă Tribunalul București.

De

asemenea, la data de 01 decembrie 2004,

petentul

a

fost numit procuror-șef al Biroului Teritorial București din cadrul

Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizata

și Terorism iar prin Hotărârea nr. 638/2006 a Plenului Consiliului

Superior al Magistraturii, a fost numit în funcția de judecător la

Tribunalul București.

Din

datele mai sus-menționate, reține Plenul C.S.M., nu rezultă

că

petentul

ar

fi promovat în funcția de procuror cu grad de Parchet de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție.

Plenul

apreciază că petentul

,

în

calitate de procuror numit în cadrul structurii teritoriale a Direcției de

Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism

a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție, nu a dobândit gradul profesional corespunzător acestui

parchet.

Mai

reține Plenul că numirea în cadrul acestor structuri specializate

conferă procurorului dreptul de a funcționa, de a îndeplini

atribuțiile și de a fi remunerat cu salariul prevăzut de lege

pentru respectiva funcție, nu și gradul corespunzător

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție, iar faptul că procurorul a beneficiat de coeficientul de

multiplicare corespunzător procurorilor din cadrul acestui parchet, în

virtutea prevederilor legale ce reglementează salarizarea acestora, nu

conferă de drept și gradul profesional corespunzător.

Dobândirea

acestui grad profesional doar prin numirea în cadrul acestor structuri,

arată Plenul C.S.M., ar crea o situație dezavantajoasă, chiar

discriminatorie, în raport cu toți ceilalți procurori din cadrul

Ministerului Public care, pentru promovarea la parchetele imediat superioare

trebuie să participe la concursul de promovare în funcții de

execuție și să fie declarați admiși în condițiile

prevăzute de lege și de regulament.

De

asemenea, se arată în motivarea hotărârii recurate, în

condițiile în care

V.A.V.

nu a

dobândit gradul profesional de procuror corespunzător Parchetului de pe

lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, se

apreciază ca fiind corecte mențiunile din Hotărârea nr. 638/2006

a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, prin care s-a propus

Președintelui României eliberarea din funcția de procuror și

numirea în funcția de judecător, precum și din Hotărârea

nr. 512/2009 a Secției pentru judecători a Consiliului Superior al

Magistraturii, prin care petentul a fost numit în funcția de

vicepreședinte al Judecătoriei Buftea, în sensul că are grad

profesional de judecător de tribunal.

Pentru

același considerent, Plenul a constatat că în situația de

față nu sunt aplicabile dispozițiile art. 65 alin. (6) din Legea

nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor,

republicată, cu modificările și completările ulterioare,

potrivit cărora judecătorul sau procurorul eliberat din funcție

din motive neimputabile își păstrează gradul profesional

dobândit în ierarhia instanțelor și parchetelor, având în

vedere și interpretarea dată de Plen în

ședința din data de 19 octombrie 2006, în sensul că procurorilor

care au solicitat grad corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție, la numirea în funcția de

judecător, li se recunoaște gradul profesional de judecător de

curte de apel.

În

ceea ce privește solicitarea petentului, referitoare la drepturile

salariale, subsidiară recunoașterii gradului profesional de

judecător de curte de apel, Plenul reține că nu are

competența de a se pronunța, întrucât, în conformitate cu

dispozițiile art. 9 din O.U.G. nr. 27/2006, cu modificările ulterioare,

indemnizațiile de încadrare brute lunare și celelalte drepturi ale

judecătorilor se stabilesc de ministrul justiției.

Împotriva Hotărârii nr.

2038 din 19 noiembrie 2009 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii a

formulat recurs

V.A.V.

, în temeiul art. 29 alin. (7) din

Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii,

republicată.

În motivarea cererii de recurs,

recurentul V.A.V. a arătat că Plenul Consiliului Superior al

Magistraturii nu a abordat problema de fond și anume aceea că a

dobândit gradul profesional al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție prin efectul Legilor nr. 303/2004, nr.

304/2004 și nr. 508/2004 și s-ar fi impus rectificarea Hotărârii

nr. 512/2009 emisă de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii.

Se arată că recurentul nu a

solicitat „recunoașterea” gradului profesional ci să se constate

că l-a dobândit în condițiile legii, cu motivarea că nu a

funcționat în urma susținerii unui concurs pe o funcție de

execuție la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație

și Justiție.

Arată recurentul că a

funcționat ca procuror în cadrul unei structuri organizatorice la

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție,

structură în cadrul căreia a fost numit în condițiile art. 1 și

art. 26 din Legea nr. 508/2004, care nu prevedea susținerea unui concurs

pentru ocuparea unei funcții de execuție sau conducere la acest

nivel, numirea făcându-se prin reorganizarea Secției de combatere a

criminalității organizate și antidrog.

A mai arătat recurentul că

ulterior prin Legea nr. 247 din 19 iulie 2005, art. 40 alin. (11) s-a

prevăzut că la data încetării activității în cadrul D.I.I.C.O.T.,

procurorul revine la parchetul de unde provine sau unde are dreptul să

funcționeze potrivit legii. Prin art. 40 alin. (4) se introduce ca și

condiție de numire la D.I.I.C.O.T., admiterea procurorului în urma susținerii

unui interviu.

Însă, numirea sa prin transfer,

urmare a reorganizării Secției, a reprezentat practic o excepție

de la regula promovării în funcție de execuție,

prevăzută de lege.

Dacă nu a dobândit gradul

profesional deși a fost numit în cadrul unei structuri a Parchetului de pe

lângă Înalta Curte de Casație și Justiție , se pune

problema legitimității exercitării funcției respective, cu suspiciuni

asupra legalității actelor procedurale încheiate în aceste

condiții.

- Consideră că procedura

numirii procurorilor Direcției Naționale Anticorupție și Direcției

de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și

Terorism este genul celei din Legea nr. 303/2004 - art. 52 alin. (4) - privind

promovarea judecătorilor la Înalta Curte de Casație și

Justiție , procedură de asemenea derogatorie de la procedurile

ordinare de promovare pe funcții de execuție care presupun

susținerea unui examen.

Se arată că prin Hotărârea

Consiliului Superior al Magistraturii nr. 248 din 30 noiembrie 2004 recurentul

a fost transferat în funcția de șef birou la structura

teritorială a D.I.I.C.O.T. a Înaltei Curți de Casație și

Justiție - de la nivelul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București.

Ori, în aceste condiții în mod greșit s-a stipulat în hotărârea

Consiliului Superior al Magistraturii că recurentul este numit din

funcția de procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul București,

neexistând nici o dispoziție a Consiliului Superior al Magistraturii care

să prevadă încetarea exercitării funcției de procuror la Înalta

Curte de Casație și Justiție și revenirea la Parchetul de

pe lângă Tribunalul București.

Prin Ordinul Ministrului Justiției

nr. 429/C din 6 februarie 2007 – recurentul a beneficiat de îndemnizație

de încadrare brută lunară corespunzătoare coeficientului de

multiplicare acordat judecătorului de Curte de apel, mențiuni

cuprinse și în cartea de muncă. În urma transferului recurentului la

Judecătoria Buftea, Ministerul Justiției a emis un nou ordin pentru

acordarea unei îndemnizații și a unui coeficient de multiplicare

corespunzătoare gradului de tribunal.

De asemenea a mai arătat recurentul

că recunoașterea gradului profesional echivalent cu cel al

judecătorului de Curte de Apel îi creează prejudicii materiale prin

scăderea salariului fără culpa sa și îl discriminează

față de colegii din țară aflați în situații

similare și față de care practica unitară este în sensul

admiterii recursului.

În ceea ce privește

solicitările recurentului privind drepturile salariale, în fapt

această solicitare nu există, recurentul făcând doar referire la

datele contradictorii înscrise în cartea sa de muncă.

În drept cererea se întemeiază pe

dispozițiile art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004.

Intimatul Consiliul Superior al

Magistraturii a formulat întâmpinare și a solicitat respingerea recursului

ca nefondat.

Apreciază intimatul că

respingând cererea recurentului, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a

interpretat corect și a făcut distincția cuvenită între

noțiunile de „numire” și „promovare” - legea prevăzând condiții

și proceduri diferite pentru cele două instituții.

Analizând cererea de recurs de

față, prin prisma motivelor invocate, Înalta Curte constată

că aceasta este nefondată.

Se reține că prin

Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 2038 din 19

noiembrie 2009, s-a respins cererea formulată de petentul V.A.V. prin care

acesta solicita recunoașterea gradului profesional corespunzător

curții de apel, în urma numirii și funcționării efective ca

procuror în cadrul D.I.I.C.O.T. și ulterior a numirii ca judecător la

Tribunalul București, precum și cererea de rectificare a

Hotărârii Consiliului Superior al Magistraturii nr. 515 din 9 iulie 2009.

În ceea ce privește primul motiv de

recurs se reține că în conformitate cu prevederile dispozițiilor

Legii nr. 508/2004, recurentul a fost numit la Parchetul de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. - în perioada 13

noiembrie 2000 – 13 ianuarie 2001.

Din examinarea dispozițiilor legale

succesive privitoare la organizarea și funcționarea D.N.A. și D.I.I.C.O.T.,

Înalta Curte apreciază că numirea recurentului în această

structură nu duce la dobândirea gradului profesional corespunzător

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Promovarea în funcții superioare de

execuție se putea și se poate realiza atât în condițiile Legii

nr. 92/1992,modificată și completată prin O.U.G. nr. 179 din 11

noiembrie 1999 cât și în prezent conform art. 43 din Legea nr. 303/2004

numai prin examen/concurs – cu respectarea celorlalte condiții

prevăzute de lege referitoare la vechime, evaluare profesională,

inexistența sancțiunilor disciplinare , locuri vacante.

Dispozițiile art. 30 din O.U.G. nr. 43/2002

și art. 26 din Legea nr. 508/2004 stabilesc în mod expres că

dispozițiile Legii nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească

și ale Legilor nr. 303/2004, 304/2004 și nr. 3177/2004 se aplică

în mod corespunzător D.I.I.C.O.T.

Dacă s-ar considera că prin

numirea, conform procedurilor speciale a procurorilor la aceste structuri

specializate, aceștia ar dobândi în mod automat gradul profesional corespunzător

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție, s-ar eluda în mod evident dispozițiile legale privitoare la

promovarea în funcții superioare de execuție prin concurs.

Referitor la susținerea că

dobândirea gradului profesional de procuror al Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție - s-a realizat prin efectul legii,

se constată că numirea procurorilor la D.I.I.C.O.T. și

Direcția Națională Anticorupție nu trebuie confundată cu

o promovare la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție, existând proceduri speciale distincte prevăzute - norme de

excepție, ce trebuiesc interpretate restrictiv [art. 8 alin. (2) și

art. 9 din O.U.G. nr. 43/2002, art. 87 alin. (1)-(6) din Legea nr. 304/2004,

art. 8 alin. (1) și (2) din Legea nr. 508/2004, art. 75 alin. (4)-(8) din

Legea nr. 304/2004], acestea sunt distincte de promovarea în funcții de

execuție la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație

și Justiție [atât sub imperiul Legii nr. 92/1992 republicată

și modificată precum și art. 43 raportat la art. 44 alin. (1) lit.

c) din Legea nr. 303/2004]

În considerarea acestui fapt numirea la

care se referă dispozițiile Legii nr. 304/2004 nu poate fi

echivalată cu promovarea în funcții de execuție și

respectiv dobândirea gradului profesional.

Numirea la Direcția de Investigare a

Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism sau la Direcția

Națională Anticorupție conferă procurorului dreptul de a

funcționa la aceste structuri specializate, de a îndeplini atribuțiile

ce intră în competența acestora și de a fi remunerat cu salariul

prevăzut de lege pentru aceste funcții, însă nu și gradul

corespunzător. Mențiunile în cartea de muncă în acest sens sunt

îndreptățite.

O asemenea situație în care un

procuror cu grad profesional de parchet de tribunal (cazul recurentului) ar

dobândi gradul profesional al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție doar prin procedura specială de numire

la Direcția Națională Anticorupție sau D.I.I.C.O.T. - ar

crea o situație discriminatorie față de ceilalți colegi

procurori care trebuie să susțină examen /concurs pentru

promovarea la parchetele superioare. Oricum, D.I.I.C.O.T. și Direcția

Națională Anticorupție, au o structură de organizare

și stat de funcții și de personal distincte, separate de cele

ale Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție [art. 75 alin. (12) din Legea nr. 304/2004, art. 80 alin. (2) -

Legea nr. 304/2004].

Având în vedere că recurentul V.A.V.

nu a dobândit gradul profesional de procuror de la Parchetul de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție, se constată că în mod

corect intimatul Consiliul Superior al Magistraturii a soluționat și

capătul de cerere privind rectificarea Hotărârii Consiliul Superior

al Magistraturii nr. 512/2009 a Secției pentru Judecători.

În ceea ce privește practica

unitară a Înaltei Curți de Casație și Justiție în

sensul admiterii recursului și recunoașterii procurorilor

detașați la structurile Direcția Națională

Anticorupție și D.I.I.C.O.T. a gradului profesional al Parchetului de

pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, se

constată că dimpotrivă această practică s-a reorientat

în sensul respingerii acestor recursuri ca nefondate.

Față de cele reținute mai

sus, constatând că nu sunt motive care să determine modificarea sau

casarea Hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii în

conformitate cu art. 312 alin. (1) C. proc. civ. se va respinge recursul ca

nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul declarat de V.A.V. împotriva Hotărârii nr. 2038 din 19 noiembrie

2009 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 16 martie 2010.