ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1189/2008

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1189/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți

de Casație și Justiție la data de 17 decembrie 2007, B.D.M. a formulat recurs, în

temeiul dispozițiilor art. 29 alin. (5) și (7) din Legea nr. 317/2004, republicată,

și al dispozițiilor art. 299 și urm. C. proc. civ., împotriva Hotărârii nr. 819

din 28 noiembrie 2007 a Plenului C.S.M., prin care i-a fost respinsă cererea de

recunoaștere a gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție, solicitând instanței să constate că a dobândit acest

grad prin transferul în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție – Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată

și Terorism – Serviciul Teritorial București (structură denumită în continuare Direcția

de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism).

În motivarea recursului,

recurenta B.D.M. a arătat următoarele:

- prin Hotărârea nr. 115

din 30 martie 2005 a Plenului C.S.M. a fost transferată de la Parchetul de pe lângă

Tribunalul București la Direcția de Investigare a Infracțiunilor de

Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial București – structură

specializată în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție;

- transferul său a fost

făcut conform dispozițiilor legale în vigoare la momentul respectiv, pe perioadă

nedeterminată și reprezintă o promovare cu îndeplinirea unor condiții speciale,

având același efect ca și promovarea realizată în urma promovării unui concurs sau

examen;

- prin numirea la Direcția

de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, conform

dispozițiilor legale în vigoare, a dobândit de drept gradul profesional corespunzător

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, iar în exercitarea

funcției în care a fost numită, îndeplinește acte ce intră în competența Parchetului

de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție;

În susținerea motivelor

de recurs, recurenta B.D.M. invocă practica recentă a Înaltei Curți de Casație și

Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, (deciziile nr. 1112 din

21 februarie 2007, nr. 1113 din 21 februarie 2007), precum și Hotărârea Plenului

C.S.M. nr. 616 din 21 septembrie 2006.

Intimatul C.S.M. a depus

întâmpinare prin care solicită respingerea recursului, ca nefondat, invocând următoarele

argumente în susținerea legalității Hotărârii nr. 819 din 28 noiembrie 2007 a Plenului

C.S.M. prin care a fost respinsă cererea recurentului de recunoaștere a gradului

profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție:

- recurenta a fost numită

la Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și

Terorism din funcția de procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul București;

- este necesar să se facă

distincție între „numirea” procurorilor la Direcția de Investigare a

Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism și „promovarea” procurorilor

la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, instituții pentru

care legea prevede condiții și proceduri diferite;

- deși funcționează în

cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția de

Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism este o structură

distinctă, întrucât are personalitate juridică proprie, cu atribuții, competență,

organizare și salarizare stabilite prin lege specială;

- promovarea procurorilor

la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și, deci, dobândirea

gradului profesional corespunzător acestei structuri se poate face numai în condițiile

prevăzute de art. 43 și art. 44 din Legea nr. 304/2004, republicată;

- astfel fiind, numirea

procurorilor la Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate

Organizată și Terorism nu echivalează cu promovarea acestora la Parchetul de pe

lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, aceasta realizându-se doar conform dispozițiilor

menționate din Legea nr. 304/2004, republicată, care sunt aplicabile în temeiul

art. 26 din Legea nr. 508/2004;

- dispozițiile legale

referitoare la numirea procurorilor la Direcția de Investigare a Infracțiunilor

de Criminalitate Organizată și Terorism sunt norme de excepție, supuse unei interpretări

restrictive;

- procurorii numiți la

Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și

Terorism revin, la încetarea activității, la Parchetul de la care provin, iar nu

la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție;

- împrejurarea că sunt

salarizați pe perioada îndeplinirii funcției la Direcția de Investigare a

Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism corespunzător procurorilor

de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție nu le conferă de

drept și gradul profesional corespunzător acestui Parchet.

Cu referire la practica

Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal,

invocată de recurent, intimatul C.S.M. susține că deciziile respective au fost pronunțate

în soluționarea unor recursuri, iar nu a unui recurs în interesul legii, astfel

că nu constituie o dezlegare la o problemă de drept supusă judecății și nu au caracter

obligatoriu în cauze similare supuse judecății.

Analizând recursul formulat

de B.D.M., prin prisma motivelor invocate, în raport cu dispozițiile art. 304 și

art. 304

1

C. proc. civ. și cu legislația aplicabilă în materia supusă

cenzurii instanței de control judiciar, Curtea constată că recursul este fondat

pentru următoarele considerente:

Prin Hotărârea nr.

819 din 28 noiembrie 2007 a Plenului C.S.M. au fost respinse cererile de recunoaștere

a gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație

și Justiție formulate de un număr de 54 de procurori de la Direcția de

Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, recurenta

B.D.M. fiind menționată la poziția nr. 1 în enumerarea din hotărâre.

În motivarea Hotărârii

nr. 819 din 28 noiembrie 2007, Plenul C.S.M. a reținut în esență, următoarele:

- procurorii vizați de

hotărâre au grad profesional corespunzător parchetului de pe lângă judecătorie,

tribunal sau curte de apel și nu au susținut vreun concurs de promovare la Parchetul

de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în condițiile art. 43 raportat

la art. 44 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările

și completările ulterioare;

- Direcția de

Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism este o structură

distinctă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, chiar dacă

funcționează în cadrul acestuia, iar numirea procurorilor la Direcția de

Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism în condițiile

speciale ale Legii nr. 508/2004 nu trebuie confundată cu promovarea la Parchetul

de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție în condițiile Legii nr. 303/2004;

- prin acordarea gradului

profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție

procurorilor numiți la Direcția de Investigare a Infracțiunilor de

Criminalitate Organizată și Terorism ar fi eludate dispozițiile privitoare la promovarea

prin concurs în funcții de execuție imediat superioare, care reprezintă „o recunoaștere

a performanțelor profesionale ale magistraților și constituie o componentă a carierei

acestora, are caracter permanent” și „reprezintă un drept câștigat cu caracter definitiv

în evoluția carierei profesionale”;

- faptul că procurorii

de la Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și

Terorism sunt salarizați corespunzător procurorilor de la Parchetul de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție nu le conferă de drept gradul profesional corespunzător

acestui Parchet.

În esență, problema de

drept vizează acordarea gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție procurorului B.D. care a fost transferată la

Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și

Terorism, în condițiile și conform procedurii reglementate de Legea nr. 508/2004.

Este necontestat faptul

că Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și

Terorism face parte din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție, acest fapt rezultând în mod expres și fără echivoc din prevederile

art. 1 alin. (1) din Legea nr. 508/2004, modificată și completată prin O.U.G.

nr. 131/2006, conform cărora:

„Art.1. alin. (1) prin

prezenta lege se înființează Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate

Organizată și Terorism, ca structură cu personalitate juridică, specializată în

combaterea infracțiunilor de criminalitate organizată și terorism, în cadrul Parchetului

de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție”.

De asemenea, este necontestat

faptul că numirea și transferul procurorilor la Direcția de Investigare a Infracțiunilor

de Criminalitate Organizată și Terorism se face potrivit dispozițiilor Legii

nr. 508/2004 (privind înființarea, organizarea și funcționarea în cadrul Ministerului

Public a Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și

Terorism) dispoziții cu caracter special, derogatorii de la dreptul comun în materia

promovării procurorilor în funcții de execuție sau de conducere, reprezentat de

dispozițiile Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor.

Astfel, recurenta B.D.M.

a fost transferată în funcția de procuror la Direcția de Investigare a

Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism prin Hotărârea nr. 115/2005

a Plenului C.S.M., și avizului favorabil de numire în funcție emis de secția pentru

procurori a C.S.M. prin Hotărârea nr. 97 din 1 noiembrie 2005.

Este evident faptul că

nu se poate face confuzie între numirea procurorilor la Direcția de Investigare

a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism din cadrul Parchetului

de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în condițiile și conform procedurii

reglementate de Legea nr. 508/2004, și promovarea procurorilor la Parchetul de pe

lângă Înalta Curte de Casație și Justiție în condițiile și potrivit procedurii reglementate

prin Legea nr. 303/2004.

Sub acest aspect, Curtea

are în vedere faptul că recurenta nu a solicitat promovarea la Parchetul de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție, ci recunoașterea gradului profesional corespunzător

acestui Parchet.

Rezultă așadar că prin

hotărârea recurată se face confuzie între efectele instituției promovării procurorilor

și cele ale instituției numirii acestora.

Pe de altă parte, Curtea

reține că existența unei anumite conjuncturi socio-politice, a făcut necesară înființarea

în timp util a unei structuri specializate în combaterea infracțiunilor

de criminalitate organizată și terorism, organizată în cadrul Parchetului de pe

lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, ceea ce a determinat adoptarea unei legi

speciale (Legea nr. 508/2004) de reglementare a condițiilor și procedurii de numire

în cadrul acestui organism a unor procurori competenți, în condițiile și conform

unei procedurii derogatorii de la dreptul comun (Legea nr. 303/2004).

Aceleași necesități în

combaterea infracțiunilor de criminalitate organizată și terorism explică și existența

în cadrul Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată

și Terorism a serviciilor și birourilor teritoriale, fără a trage însă concluzia

că procurorii care le deservesc ar avea competențe sau grade diferite, deoarece

ei își desfășoară activitatea în cadrul aceleiași structuri, și anume Direcția

de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism în cadrul

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Având în vedere modalitatea

de înființare a Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate

Organizată și Terorism și de numire a procurorilor în cadrul Direcția de

Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism urmează a fi

înlăturată apărarea intimatului referitoare la o eventuală discriminare ce s-ar

naște în raport cu procurorii care pentru a accede la Parchetul de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție au urmat procedura de promovare reglementată de Legea

nr. 303/2004.

De altfel, în ceea ce

privește noțiunea de discriminare, Curtea are în vedere și practica constantă a

C.E.D.O. (a se vedea și Decizia C.E.D.O. din 6 decembrie 2007 în cauza Beian contra

României) în care s-a reținut că „o distincție este discriminatorie dacă aceasta

nu are o justificare obiectivă și rezonabilă, adică dacă ea nu urmărește un scop

legitim sau dacă nu există un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele

folosite și scopul vizat”.

Or, în speță, justificarea

obiectivă constă în necesitatea combaterii infracțiunilor de criminalitate organizată

și terorism, materializată în adoptarea Legii nr. 508/2004 și înființarea Direcția

de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism în cadrul

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, iar justificarea rezonabilă

rezidă în faptul că îndeplinind, în condițiile legii, o funcție în cadrul unei structuri

din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, procurorul

numit la Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată

și Terorism dobândește ipso facto gradul profesional corespunzător Parchetului de

pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (ceea ce nu s-ar justifica în cazul

unor eventuale detașări sau delegări – instituții care nu se confundă cu „numirea”în

funcție sau „transferul”).

Regulamentul privind transferul

și detașarea judecătorilor și procurorilor, delegarea judecătorilor, precum și numirea

judecătorilor în funcția de procuror și a procurorilor în funcția de judecător,

aprobat inițial prin Hotărârea Plenului C.S.M. nr. 484/2005, în prezent fiind adoptat

prin Hotărârea Plenului C.S.M. nr. 193 din 09 martie 2006, care a și abrogat-o pe

prima, stabilește că „transferul nu poate fi aprobat decât la o instanță sau la

un parchet la care judecătorul sau procurorul are dreptul să funcționeze”.

Sub acest aspect, Curtea

constată că Plenul C.S.M., prin Hotărârea nr. 878 din 13 decembrie 2007, a definit

gradul profesional ca fiind „dreptul unui magistrat de a funcționa la un anumit

nivel în ierarhia parchetelor, drept care poate fi câștigat prin numire, promovare

sau transfer, cu respectarea dispozițiilor legale ce reglementează carierea magistraților”,

prin această hotărâre fiind de altfel recunoscut gradul profesional al unui procuror.

De asemenea Hotărârea nr. 616 din 21 septembrie 2006 a Plenului C.S.M., prin care

unui procuror i se recunoaște gradul profesional corespunzător Parchetului de pe

lângă Înalta Curte de Casație și Justiție în condițiile transferului, a stabilit

că „transferul unui magistrat operează definitiv, fiind echivalent cu numirea sau

avansarea într-o funcție superioară de execuție”.

Or, în cauză este necontestat

faptul că recurenta a fost transferată, conform dispozițiilor Legii 303/2004 și

cu respectarea condițiilor legii speciale (Legea nr. 508/2004), la Direcția de

Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism din cadrul

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, astfel că, potrivit

raționamentului din Hotărârea nr. 878 din 13 decembrie 2007, a câștigat dreptul

de a funcționa la acest nivel în ierarhia parchetelor.

Pe de altă parte, nerecunoașterea

gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație

și Justiție ar echivala, în fapt, cu o nerecunoaștere a competenței ce revine procurorilor

Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și

Terorism în exercitarea atribuțiilor specifice acestei structuri din cadrul Parchetului

de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, structură înființată ca atare prin

lege.

De reținut este și faptul

că, în această materie, Înalta Curte de Casație și Justiție judecă în primă și ultimă

instanță, ceea ce presupune că nu se poate face abstracție de practica deja existentă

la nivelul instanței în care, admițând cereri de recunoaștere a gradului profesional

corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție în cazul

procurorilor numiți sau transferați la Parchetul Național Anticorupție, structură

similară Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată

și Terorism, au fost reținute argumente ce vizează aplicarea dreptului comunitar,

în sensul că a admite teza intimatului „ar însemna a încălca câteva principii generale

cum ar fi: al protecției încrederii legitime, al echivalenței postului și a gradului,

al bunei-credințe și al solicitudinii, principii de bază ale dreptului comunitar

aplicabile și în sfera largă a raporturilor de serviciu în spațiul Uniunii Europene”.

În acest sens, față de

practica anterioară a Înaltei Curți de Casație și Justiție, constând în deciziile

invocate de recurentă, o altă soluție decât cea de admitere a cererii de recunoaștere

a gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație

și Justiție ar echivala cu acceptarea unor divergențe de jurisprudență (practică

contradictorie) ceea ce ar reprezenta o încălcare a dreptului la un proces echitabil,

consacrat de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, cu privire la

care în practica C.E.D.O. s-a reținut că existența unor divergențe de jurisprudență

în cadrul celei mai înalte autorități judiciare a țării este în sine contrară principiului

securității juridice, care rezidă implicit din toate art. Convenției și care constituie

unul din elementele fundamentale ale statului de drept (Beian împotriva României,

nr. 30658/05, §37-39).

Cât privește susținerea

intimatului cu privire la deciziile pronunțate anterior în această materie de Secția

de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în

sensul că acestea nu sunt obligatorii, aceasta urmează a fi înlăturată pentru următoarele

considerente:

- rolul unei jurisdicții

supreme, cum este cazul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios

administrativ și fiscal, în această materie este acela „de a regla contradicțiile

jurisprudenței” (Zielinski și Pradal & Gonzalez și alții împotriva Franței,

nr. 24846/94, §59; Păduraru împotriva României, nr. 63252/00, §98);

- cât privește menținerea

acelorași soluții în cauze similare, aceasta este de natură a asigura o interpretare

și aplicare unitară a legii în scopul de a evita apariția unor divergențe jurisprudențiale,

ceea ce ar avea ca efect crearea unui climat de incertitudine și insecuritate juridică

(mutatis mutandis, Sovtransavto Holding împotriva Ucrainei, nr. 48553/99, §96; Păduraru

împotriva României, nr. 63252/00, §98; Beian împotriva României, nr. 30658/05, §37-39);

- invocarea caracterului

obligatoriu numai în privința problemelor de drept dezlegate prin intermediul recursurilor

în interesul legii este lipsită de relevanță în cauza dedusă judecății deoarece:

pe de o parte, nu suntem în prezența unei practici contradictorii în sensul dispozițiilor

art. 329 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, Înalta Curte de Casa.ție și Justiție,

secția de contencios administrativ și fiscal, ca jurisdicție unică în această materie,

judecă în primă și ultimă instanță, având obligația de a aplica și interpreta unitar

legea, ceea ce implică în mod necesar respectarea propriei jurisprudențe.

În raport de cele mai

sus reținute, Curtea apreciază că hotărârea recurată este nelegală în ceea ce o

privește pe recurenta B.D.M., motiv pentru care, față de dispozițiile art. 312

alin. (1)-(3) C. proc. civ., va anula Hotărârea nr. 819 din 28 noiembrie 2007 a

Plenului C.S.M. în ceea ce o privește pe recurentă, va admite cererea acesteia și

îl va obliga pe intimat să recunoască recurentei gradul profesional corespunzător

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de B.D.M., împotriva Hotărârii nr. 819 din 28 noiembrie 2007 a Plenului C.S.M.

Anulează hotărârea atacată,

în ceea ce o privește pe recurenta B.D.M.

Admite cererea formulată

de B.D.M. de recunoaștere a gradul profesional corespunzător Parchetului de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 20 martie 2008.