ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1359/2008

Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele: Prin cererea adresată C.S.M., S.A.M. a solicitat recunoașterea gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție. În motivarea cererii a arătat faptul că a fost numit din data de 06 septembrie 2004 în funcția de procuror șef în P.N.A. - serviciul Teritorial București, prin Ordin al M.J. nr. 2483/C/2004, conform procedurii în vigoare la acea dată și cu îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege pentru numirea în funcția arătată, având anterior funcția de prim procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava, cu grad profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Tribunal.

A precizat faptul că P.N.A. funcționează pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, iar promovarea în funcția de procuror la P.N.A., acum devenit D.N.A., justifică dreptul de a beneficia de gradul profesional corespunzător Parchetului înaltei Curți. Prin Hotărârea nr. 791 din 28 noiembrie 2007 a Plenului C.S.M. a fost respinsă cererea petentului de recunoaștere a gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție. Pentru a pronunța această hotărâre, Plenul C.S.M. a reținut faptul că în situația în care s-ar considera că prin numirea, conform procedurii speciale, a procurorilor la aceasta structură specializată, aceștia ar dobândi în mod automat gradul profesional corespunzător Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție s-ar eluda în mod evident dispozițiile legale privitoare la promovarea în funcții superioare de execuție prin concurs.

De asemenea, Plenul C.S.M. a reținut faptul că legiuitorul a prevăzut, în mod expres, faptul că la încetarea activității în cadrul D.N.A., procurorul revine la parchetul de unde provine sau la alt parchet unde are dreptul să funcționeze potrivit legii, iar împrejurarea că procurorii de la D.N.A. sunt salarizați cu un coeficient de multiplicare corespunzător procurorilor de la Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție nu conferă de drept și gradul profesional corespunzător acestui parchet. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs petentul solicitând să se constate în baza art. 304 pct. 9 C. proc. civ. că este lipsită de temei legal și este dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor legale în materie.

Se motivează de recurent că principalul motiv de nelegalitate al hotărârii atacate constă în nerespectarea principiilor drepturilor câștigate și a aplicării legii în timp de către Plenul C.S.M. În anul 2004 a fost promovat legal ca procuror în cadrul P.N.A., cu respectarea condițiilor legale prevăzute de art. 8 alin. (2), art. 9 din O.U.G. nr. 43/2002, iar introducerea sau modificarea ulterioară a condițiilor pentru numirea ca procuror în cadrul P.N.A. nu au nici o înrâurire asupra promovării recurentului. Recurentul arată că prin respingerea cererii sale, intimatul încalcă principiile aplicării corecte a legii în timp întrucât au fost invocate art. 8 și art. 9 din O.U.G. nr. 43/2002, articole în prezent abrogate, susținând în fapt o retroactivitate a legii vechi.

Susține recurentul că ordinul de numire al ministrului justiției nr. 2483/C din 6 septembrie 2004 are natura juridică a unei promovări, ca procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, aducând ca argumente, că a fost numit cu respectarea prevederilor legale, a îndeplinit acte ce intrau în competența P.N.A. actual D.N.A., a beneficiat în tot acest timp de statutul și remunerația pentru procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție iar în prezent D.N.A. este o structură în cadrul acestui parchet. În susținerea motivelor de recurs, recurentul S.A.M. invocă practica recenta a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, Deciziile nr. 1112 din 21 februarie 2007; nr. 1113 din 21 februarie 2007; nr. 3496 din 21 septembrie 2007. Intimatul C.S.M.

a depus întâmpinare prin care solicită respingerea recursului ca neîntemeiat, cu motivarea în esență că numirea la D.N.A. conferă dreptul procurorilor de a funcționa la această structură specializată, de a îndeplini atribuțiile ce intră în competența acestei direcții și de a fi remunerat cu un salariu prevăzut de lege pentru această funcție, nu și gradul corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și justiție . Cu referire la practica Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, invocată de recurent, intimatul susține că deciziile respective au fost pronunțate în soluționarea unor recursuri, iar nu a unui recurs în interesul legii, astfel că nu constituie o dezlegare la o problemă de drept suspusă judecății și nu au caracter obligatoriu în cauze similare supuse judecății.

Analizând recursul formulat de S.A.M., prin prisma motivelor invocate, în raport cu dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc. civ. și cu legislația aplicabilă în materia supusă cenzurii instanței de control judiciar, Curtea constată că recursul este fondat, fiind admis pentru următoarele considerente: Prin Hotărârea nr. 791 din 28 noiembrie 2007 Plenul C.S.M. a respins cererile de recunoaștere a gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție formulat de un număr de 69 de procurori de la D.N.A. În esență problema de drept vizează dobândirea gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție de către procurorul S.A.M.

care a fost numit la D.N.A. în conformitate cu condițiile și conform procedurii reglementate de O.U.G. nr. 43/2002 privind P.N.A. Este necontestat faptul că P.N.A. s-a înființat prin O.U.G. nr. 43/2002 la nivel național, ca parchet specializat în combaterea infracțiunilor de corupție, care exercită atribuțiile pe întreg teritoriul României. Inițial organizat ca structură autonomă în cadrul Ministerului public, iar prin O.U.G. nr. 102/2003 aprobată pin Legea nr. 26/2004, art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 43/2002, P.N.A. funcționează pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, ca parchet specializat, în combaterea infracțiunilor de corupție. Condiționarea promovării în funcția de execuție de promovarea unui examen sau concurs astfel cum este prevăzut de Legea nr. 92/1992 și respectiv Legea nr. 303/2004, are în vedere exclusiv funcțiile vacante existente la nivelul Tribunalelor, Curților de Apel și Parchetelor corespunzătoare.

Pentru funcțiile de execuție la nivelul Înaltei Curți de Casație și Justiție și respectiv Parchetului General sau P.N.A. – nivel central actele normative menționate nu mai impun aceeași condiție, numirea făcându-se în raport doar cu criteriile vizând pregătirea profesională și vechimea. Că este așa rezultă din chiar modul de structurare al dispozițiilor privind promovarea la Înalta Curte de Casație și Justiție – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și P.N.A. – nivel central și care se regăsesc în capitole distincte de cele referitoare la instanțele și parchetele inferioare în grad. În cauză, Înalta Curte constată că numirea (deci nu detașarea și nici delegarea) lui S.A.M.

la 6 septembrie 2004 la P.N.A., structură autonomă înființată la nivel național specializată în combaterea infracțiunilor de corupție condusă de un Procuror general și coordonată de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, prin ordin al ministrului justiției la propunerea procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și pe baza recomandării procurorului general al P.N.A., în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 92/1992 și cele ale O.G. nr. 43/2002, reprezintă în fapt o promovare bazată pe criterii stricte de selectare. În acest sens Ordinul nr. 2483/C din 6 septembrie 2004 al ministrului justiției precizează ca temei de drept al numirii dispozițiile art. 8 alin. (2), art. 9 din O.U.G.

nr. 43/2002 privind P.N.A., astfel cum a fost modificată și completată prin O.U.G. nr. 24/2004, publicată în M. Of. nr. 365 din 27 aprilie 2004, art. 66 alin. (4) lit. d), art. 69 alin. (2) și art. 94 alin. (1) din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească, republicată, cu modificările și completările ulterioare, iar potrivit prevederilor art. 104 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, „judecătorii și procurorii în funcție, precum și personalul de specialitate juridică prevăzut la art. 87 alin. (1) care au beneficiat de vechime în magistratură potrivit Legii nr. 92/1992 republicată, cu modificările și completările ulterioare, își păstrează această vechime”. Este necontestat că recurentul a funcționat în cadrul P.N.A.

și respectiv D.N.A. îndeplinind funcții de execuție și de conducere, în tot acest timp desfășurând activitatea specifică conform atribuțiilor pe care legea le prevede exclusiv pentru Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție astfel încât este evident că recurentul a dobândit gradul profesional corespunzător respectivei structuri la nivel central– acesta fiind un drept câștigat, conform principiilor generale ce stau la baza executării unui raport de serviciu, știut fiind că și acesta aparține raporturilor de muncă în înțelesul larg al sintagmei (chiar dacă nu este un raport de muncă contractual).

Totodată, este cunoscut că în mod constant în jurisprudența instanței comunităților europene s-a reținut posibilitatea prevalării de un drept dobândit dacă faptul generator al acestuia s-a produs sub imperiul unui anumit statut anterior modificării dispozițiilor statutare (hotărârea Curții din 19 martie 1975). Mai mult, intimatul nu a efectuat vreo evaluare a sarcinilor și responsabilităților recurentului și o constatare negativă față de cerințele gradului ce se refuză a fi acordat, încălcându-se astfel principiul echivalenței postului și gradului. În plus, se constată că nici noile dispoziții legislative nu indică faptul că noile criterii de încadrare în grad cu ocazia promovării ar conține o modificare pentru cei aflați în funcție, în sensul descrescător în ierarhie al gradului funcției ocupate.

Înalta Curte reține că faptul încadrării la P.N.A. făcut în baza art. 8 alin. (2) din O.G. nr. 43/2002 - cât și posibilitatea revenirii la postul ocupat anterior nu afectează promovarea cu toate drepturile ce decurg din aceasta. A admite teza intimatului ar însemna a încălca câteva principii generale cum ar fi: al protecției încrederii legitime, al echivalenței postului și a gradului, al bunei-credințe și al solicitudinii, principii de bază ale dreptului comunitar aplicabile și în sfera largă a raporturilor de serviciu în spațiul U.E. De altfel, se constată că nu s-a făcut nici o dovadă în sensul că, înainte de modificările legislative (care nu pot retroactiva), recurentului i s-ar fi pus în vedere că nu îndeplinește condițiile necesare funcției pe care o ocupă sau că ar fi necesară participarea sa la vreun concurs de promovare.

Prin urmare, Înalta Curte constată că s-ar încălca principiul încrederii legitime în măsura în care acesta avea temei (ordinul de numire și legislația în vigoare la data numirii) pentru a spera să beneficieze, după promovare, de tratamentul stabilit în baza atribuțiilor ce-i revin ca procuror al structurii centrale.

De reținut este și faptul că, în această materie, Înalta Curte de Casație și Justiție judecă în primă și ultimă instanță, ceea ce presupune că nu se poate face abstracție de practica deja existentă la nivelul instanței în care, admițând cereri de recunoaștere a gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție în cazul procurorilor numiți la P.N.A., structură similară D.N.A., au fost reținute argumente ce vizează aplicarea dreptului comunitar, în sensul că a admite teza intimatului „ar însemna a încălca câteva principii generale cum ar fi: al protecției încrederii legitime, al echivalenței postului și a gradului, al bunei-credințe și al solicitudinii, principii de bază ale dreptului comunitar aplicabile și în sfera largă a raporturilor de serviciu în spațiul U.E.

”. În acest sens, față de practica anterioară a Înaltei Curți de Casație și Justiție, constând în deciziile invocate de recurent, o altă soluție decât cea de admitere a cererii de recunoaștere a gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție ar echivala cu acceptarea unor divergențe de jurisprudență (practică contradictorie) ceea ce ar reprezenta o încălcare a dreptului la un proces echitabil, consacrat de art. 6 din C.E.D.O., cu privire la care în practica C.E.D.O. s-a reținut că existența unor divergențe de jurisprudență în cadrul celei mai înalte autorități judiciare a țării este în sine contrară principiului securității juridice, care rezidă implicit din toate articolele Convenției și care constituie unul din elementele fundamentale ale statului de drept (B. împotriva României).

Cât privește susținerea intimatului cu privire la deciziile pronunțate anterior în această materie de Secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în sensul că acestea nu sunt obligatorii, aceasta urmează a fi înlăturată pentru următoarele considerente: Rolul unei jurisdicții supreme, cum este cazul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal în această materie este acela „de a regla contradicțiile jurisprudenței” (Z. și P.G. și alții împotriva Franței; P. împotriva României). Cât privește menținerea acelorași soluții în cauze similare, aceasta este de natură a asigura o interpretare și aplicare unitară a legii în scopul de a evita apariția unor divergențe jurisprudențiale, ceea ce ar avea ca efect crearea unui climat de incertitudine și insecuritate juridică (mutatis mutandis, S.H.

împotriva Ucrainei; P. împotriva României; B. împotriva României ). Invocarea caracterului obligatoriu numai în privința problemelor de drept dezlegate prin intermediul recursurilor în interesul legii este lipsită de relevanță în cauza dedusă judecății deoarece: pe de o parte, nu suntem în prezența unei practici contradictorii în sensul dispozițiilor art. 329 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, ca jurisdicție unică în această materie, judecă în primă și ultimă instanță, având obligația de a aplica și interpreta unitar legea, ceea ce implică în mod necesar respectarea propriei jurisprudențe. În raport de cele mai sus reținute, Curtea apreciază că hotărârea recurată este nelegală în ceea ce îl privește pe recurentul S.A.M., motiv pentru care, față de dispozițiile art. 312 alin. (1) - (3) C. proc.

civ., va anula Hotărârea nr. 791 din 28 noiembrie 2007 a Plenului C.S.M. în ceea ce îl privește pe recurent, va admite cererea acestuia și îl va obliga pe intimat să recunoască recurentului gradul profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de S.A.M. împotriva Hotărârii nr. 791 din 28 noiembrie 2007 a Plenului C.S.M. Anulează hotărârea nr. 791 din 28 noiembrie 2007 a Plenului C.S.M. în ceea ce îl privește pe S.A.M. Admite cererea recurentului de recunoaștere a gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 martie 2008.