ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1359/2008

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1359/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:

Prin cererea adresată C.S.M.,

S.A.M. a solicitat recunoașterea gradului profesional corespunzător Parchetului

de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție.

În motivarea cererii a arătat faptul că a fost numit din data de 06

septembrie 2004 în funcția de procuror șef în P.N.A. - serviciul Teritorial

București, prin Ordin al M.J. nr. 2483/C/2004, conform procedurii în vigoare la

acea dată și cu îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege pentru numirea în

funcția arătată, având anterior funcția de prim procuror al Parchetului de pe

lângă Judecătoria Suceava, cu grad profesional corespunzător Parchetului de pe

lângă Tribunal.

A precizat faptul că P.N.A. funcționează pe lângă înalta Curte de

Casație și Justiție, iar promovarea în funcția de procuror la P.N.A., acum

devenit D.N.A., justifică dreptul de a beneficia de gradul profesional

corespunzător Parchetului înaltei Curți.

Prin

Hotărârea nr. 791 din 28 noiembrie 2007 a Plenului C.S.M. a fost respinsă

cererea petentului

de recunoaștere a gradului

profesional corespunzător Parchetului de pe

lângă înalta Curte de

Casație și Justiție.

Pentru

a pronunța această hotărâre, Plenul C.S.M. a reținut faptul că în situația în

care s-ar considera că prin numirea, conform procedurii speciale, a

procurorilor la aceasta structură specializată, aceștia ar dobândi în mod

automat gradul profesional corespunzător Parchetului de pe lângă înalta Curte

de Casație și Justiție s-ar eluda în mod evident dispozițiile legale privitoare

la promovarea în funcții superioare de execuție prin concurs.

De asemenea, Plenul C.S.M. a

reținut faptul că legiuitorul a prevăzut, în mod expres, faptul că la încetarea

activității în cadrul D.N.A., procurorul revine la parchetul de

unde provine sau la alt parchet unde are dreptul

să funcționeze potrivit

legii, iar împrejurarea că procurorii de la D.N.A.

sunt salarizați cu un coeficient de multiplicare corespunzător procurorilor de

la Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție nu conferă de

drept și gradul profesional corespunzător acestui parchet.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat recurs petentul solicitând să se constate în baza art. 304 pct. 9 C.

proc. civ. că este lipsită de temei legal și este dată cu aplicarea greșită a

dispozițiilor legale în materie.

Se motivează de recurent că

principalul motiv de nelegalitate al hotărârii atacate constă în nerespectarea

principiilor drepturilor câștigate și a aplicării legii în timp de către Plenul

C.S.M.

În anul 2004 a fost promovat

legal ca procuror în cadrul P.N.A., cu respectarea condițiilor legale prevăzute

de art. 8 alin. (2), art. 9 din O.U.G. nr. 43/2002, iar introducerea sau

modificarea ulterioară a condițiilor pentru numirea ca procuror în cadrul P.N.A.

nu au nici o înrâurire asupra promovării recurentului.

Recurentul arată că prin

respingerea cererii sale, intimatul încalcă principiile aplicării corecte a

legii în timp întrucât au fost invocate art. 8 și art. 9 din O.U.G. nr. 43/2002,

articole în prezent abrogate, susținând în fapt o retroactivitate a legii

vechi.

Susține recurentul că

ordinul de numire al ministrului justiției nr. 2483/C din 6 septembrie 2004 are

natura juridică a unei promovări, ca procuror la Parchetul de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție, aducând ca argumente, că a fost numit cu

respectarea prevederilor legale, a îndeplinit acte ce intrau în competența P.N.A.

actual D.N.A., a beneficiat în tot acest timp de statutul și remunerația pentru

procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție iar în prezent D.N.A. este o structură în cadrul acestui parchet.

În susținerea motivelor de

recurs, recurentul S.A.M. invocă practica recenta a Înaltei Curți de Casație și

Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, Deciziile nr. 1112 din 21

februarie 2007; nr. 1113 din 21 februarie 2007; nr. 3496 din 21 septembrie

2007.

Intimatul C.S.M. a depus

întâmpinare prin care solicită respingerea recursului ca neîntemeiat, cu

motivarea în esență că numirea la D.N.A. conferă dreptul procurorilor de a

funcționa la această structură specializată, de a îndeplini atribuțiile ce

intră în competența acestei direcții și de a fi remunerat cu un salariu

prevăzut de lege pentru această funcție, nu și gradul corespunzător Parchetului

de pe lângă Înalta Curte de Casație și justiție .

Cu referire la practica

Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal,

invocată de recurent, intimatul susține că deciziile respective au fost

pronunțate în soluționarea unor recursuri, iar nu a unui recurs în interesul

legii, astfel că nu constituie o dezlegare la o problemă de drept suspusă

judecății și nu au caracter obligatoriu în cauze similare supuse judecății.

Analizând recursul formulat

de S.A.M., prin prisma motivelor invocate, în raport cu dispozițiile art. 304 pct.

9 și art. 304

1

C. proc. civ. și cu legislația aplicabilă în materia supusă

cenzurii instanței de control judiciar, Curtea constată că recursul este

fondat, fiind admis pentru următoarele considerente:

Prin Hotărârea nr. 791 din 28

noiembrie 2007 Plenul C.S.M. a respins cererile de recunoaștere a gradului

profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție formulat de un număr de 69 de procurori de la D.N.A.

În esență problema de drept

vizează dobândirea gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție de către procurorul S.A.M. care a fost

numit la D.N.A. în conformitate cu condițiile și conform procedurii

reglementate de O.U.G. nr. 43/2002 privind P.N.A. Este necontestat faptul că P.N.A.

s-a înființat prin O.U.G. nr. 43/2002 la nivel național, ca parchet specializat

în combaterea infracțiunilor de corupție, care exercită atribuțiile pe întreg

teritoriul României.

Inițial organizat ca

structură autonomă în cadrul Ministerului public, iar prin O.U.G. nr. 102/2003

aprobată pin Legea nr. 26/2004, art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 43/2002, P.N.A.

funcționează pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, ca parchet

specializat, în combaterea infracțiunilor de corupție.

Condiționarea promovării în

funcția de execuție de promovarea unui examen sau concurs astfel cum este

prevăzut de Legea nr. 92/1992 și respectiv Legea nr. 303/2004, are în vedere

exclusiv funcțiile vacante existente la nivelul Tribunalelor, Curților de Apel

și Parchetelor corespunzătoare.

Pentru funcțiile de execuție

la nivelul Înaltei Curți de Casație și Justiție și respectiv Parchetului

General sau P.N.A. – nivel central actele normative menționate nu mai impun

aceeași condiție, numirea făcându-se în raport doar cu criteriile vizând

pregătirea profesională și vechimea.

Că este așa rezultă din

chiar modul de structurare al dispozițiilor privind promovarea la Înalta Curte

de Casație și Justiție – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție și P.N.A. – nivel central și care se regăsesc în capitole distincte de

cele referitoare la instanțele și parchetele inferioare în grad.

În cauză, Înalta Curte

constată că numirea (deci nu detașarea și nici delegarea) lui S.A.M. la 6

septembrie 2004 la P.N.A., structură autonomă înființată la nivel național

specializată în combaterea infracțiunilor de corupție condusă de un Procuror

general și coordonată de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție, prin ordin al ministrului justiției la propunerea

procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție și pe baza recomandării procurorului general al P.N.A., în

conformitate cu dispozițiile Legii nr. 92/1992 și cele ale O.G. nr. 43/2002,

reprezintă în fapt o promovare bazată pe criterii stricte de selectare.

În acest sens Ordinul nr. 2483/C

din 6 septembrie 2004 al ministrului justiției precizează ca temei de drept al

numirii dispozițiile art. 8 alin. (2), art. 9 din O.U.G. nr. 43/2002 privind P.N.A.,

astfel cum a fost modificată și completată prin O.U.G. nr. 24/2004, publicată

în M. Of. nr. 365 din 27 aprilie 2004, art. 66 alin. (4) lit. d), art. 69 alin.

(2) și art. 94 alin. (1) din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească,

republicată, cu modificările și completările ulterioare, iar potrivit

prevederilor art. 104 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, „judecătorii și

procurorii în funcție, precum și personalul de specialitate juridică prevăzut

la art. 87 alin. (1) care au beneficiat de vechime în magistratură potrivit Legii

nr. 92/1992 republicată, cu modificările și completările ulterioare, își

păstrează această vechime”.

Este necontestat că

recurentul a funcționat în cadrul P.N.A. și respectiv D.N.A. îndeplinind

funcții de execuție și de conducere, în tot acest timp desfășurând activitatea

specifică conform atribuțiilor pe care legea le prevede exclusiv pentru

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție astfel încât este

evident că recurentul a dobândit gradul profesional corespunzător respectivei

structuri la nivel central– acesta fiind un drept câștigat, conform

principiilor generale ce stau la baza executării unui raport de serviciu, știut

fiind că și acesta aparține raporturilor de muncă în înțelesul larg al

sintagmei (chiar dacă nu este un raport de muncă contractual).

Totodată, este cunoscut că

în mod constant în jurisprudența instanței comunităților europene s-a reținut

posibilitatea prevalării de un drept dobândit dacă faptul generator al acestuia

s-a produs sub imperiul unui anumit statut anterior modificării dispozițiilor

statutare (hotărârea Curții din 19 martie 1975).

Mai mult, intimatul nu a

efectuat vreo evaluare a sarcinilor și responsabilităților recurentului și o

constatare negativă față de cerințele gradului ce se refuză a fi acordat,

încălcându-se astfel principiul echivalenței postului și gradului.

În plus, se constată că nici

noile dispoziții legislative nu indică faptul că noile criterii de încadrare în

grad cu ocazia promovării ar conține o modificare pentru cei aflați în funcție,

în sensul descrescător în ierarhie al gradului funcției ocupate.

Înalta Curte reține că

faptul încadrării la P.N.A. făcut în baza art. 8 alin. (2) din O.G. nr. 43/2002

- cât și posibilitatea revenirii la postul ocupat anterior nu afectează

promovarea cu toate drepturile ce decurg din aceasta.

A admite teza intimatului ar

însemna a încălca câteva principii generale cum ar fi: al protecției încrederii

legitime, al echivalenței postului și a gradului, al bunei-credințe și al

solicitudinii, principii de bază ale dreptului comunitar aplicabile și în sfera

largă a raporturilor de serviciu în spațiul U.E.

De altfel, se constată că nu

s-a făcut nici o dovadă în sensul că, înainte de modificările legislative (care

nu pot retroactiva), recurentului i s-ar fi pus în vedere că nu îndeplinește

condițiile necesare funcției pe care o ocupă sau că ar fi necesară participarea

sa la vreun concurs de promovare.

Prin urmare, Înalta Curte

constată că s-ar încălca principiul încrederii legitime în măsura în care

acesta avea temei (ordinul de numire și legislația în vigoare la data numirii)

pentru a spera să beneficieze, după promovare, de tratamentul stabilit în baza

atribuțiilor ce-i revin ca procuror al structurii centrale.

De reținut este

și faptul că, în această materie, Înalta Curte de Casație și Justiție judecă în

primă și ultimă instanță, ceea ce presupune că nu se poate face abstracție de

practica deja existentă la nivelul instanței în care, admițând cereri de

recunoaștere a gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție în cazul procurorilor numiți la P.N.A.,

structură similară D.N.A., au fost reținute argumente ce vizează aplicarea

dreptului comunitar, în sensul că a

admite teza intimatului „ar însemna a încălca câteva

principii generale cum ar fi: al protecției încrederii legitime, al

echivalenței postului și a gradului, al bunei-credințe și al solicitudinii,

principii de bază ale dreptului comunitar aplicabile și în sfera largă a raporturilor

de serviciu în spațiul U.E.

”.

În

acest sens, față de practica anterioară a Înaltei Curți de Casație și Justiție,

constând în deciziile invocate de recurent, o altă soluție decât cea de

admitere a cererii de recunoaștere a gradului profesional corespunzător

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție ar echivala cu

acceptarea unor divergențe de jurisprudență (practică contradictorie) ceea ce

ar reprezenta o încălcare a dreptului la un proces echitabil, consacrat de art.

6 din C.E.D.O., cu privire la care în practica C.E.D.O. s-a reținut că

existența unor divergențe de jurisprudență

în cadrul celei mai înalte

autorități judiciare a țării este în sine contrară principiului securității

juridice, care rezidă implicit din toate articolele Convenției și care

constituie unul din elementele fundamentale ale statului de drept (B. împotriva

României).

Cât privește

susținerea intimatului cu privire la deciziile pronunțate anterior în această

materie de

Secția de contencios administrativ și

fiscal

a

Înaltei Curți de Casație și Justiție,

în sensul că acestea nu sunt obligatorii, aceasta urmează a fi înlăturată

pentru următoarele considerente:

Rolul

unei jurisdicții supreme, cum este cazul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția

de contencios administrativ și fiscal în această materie este acela „de a

regla contradicțiile

jurisprudenței” (Z. și P.G. și alții împotriva Franței; P. împotriva României).

Cât privește menținerea acelorași soluții în cauze

similare, aceasta este de natură a asigura o interpretare și aplicare unitară a

legii în scopul de a evita apariția unor divergențe jurisprudențiale, ceea ce

ar avea ca efect crearea unui climat de incertitudine și insecuritate juridică

(mutatis mutandis,

S.H. împotriva Ucrainei; P. împotriva României; B. împotriva

României

). Invocarea caracterului obligatoriu numai

în privința problemelor de drept dezlegate prin intermediul recursurilor în

interesul legii este lipsită de relevanță în cauza dedusă judecății deoarece:

pe de o parte, nu suntem în prezența unei practici contradictorii în sensul

dispozițiilor art. 329 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, Înalta Curte de

Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, ca

jurisdicție unică în această materie, judecă în primă și ultimă instanță, având

obligația de a aplica și interpreta unitar legea, ceea ce implică în mod

necesar respectarea propriei jurisprudențe.

În raport de cele mai sus

reținute, Curtea apreciază că hotărârea recurată este nelegală în ceea ce îl

privește pe recurentul S.A.M., motiv pentru care, față de dispozițiile art. 312

alin. (1) - (3) C. proc. civ., va anula

Hotărârea nr.

791 din 28 noiembrie 2007 a Plenului C.S.M.

în ceea ce îl privește pe

recurent, va admite cererea acestuia și îl va obliga pe intimat să recunoască

recurentului gradul profesional corespunzător Parchetului de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

S.A.M. împotriva Hotărârii nr. 791 din 28 noiembrie 2007 a Plenului C.S.M.

Anulează hotărârea nr. 791

din 28 noiembrie 2007 a Plenului C.S.M. în ceea ce îl privește pe S.A.M.

Admite cererea recurentului

de recunoaștere a gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 28 martie 2008.