Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 05.10.2010
admis

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4080/2010

HOTĂRÂRE
05.10.2010
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4080/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Hotărârea nr. 94 din 04 februarie 2010, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a respins cererile de recunoaștere a gradului profesional de procuror corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, formulate de 4 procurori numiți în structurile Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (D.I.I.C.O.T.), între care și A.C.I.S., procuror la Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Pitești. Pentru a pronunța soluția de respingere a cererilor, Plenul C.S.M.

a reținut, în esență, următoarele: Din verificarea dosarelor profesionale ale celor 4 procurori a rezultat că aceștia au grad profesional corespunzător, după caz, parchetului de pe lângă judecătorie și respectiv tribunal și niciunul dintre ei nu a susținut vreun concurs de promovare la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Din interpretarea dispozițiilor legale succesive privitoare la organizarea și funcționarea Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, Plenul a apreciat că prin numirea la această structură specializată, procurorii în cauză nu au dobândit eo ipso gradul profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, întrucât promovarea în funcții superioare de execuție (pe loc sau efectivă) se putea și se poate realiza, atât în condițiile Legii nr. 92/1992, republicată, cu modificările și completările ulterioare, cât și în prezent (art. 43 din Legea nr. 303/2004, republicată) numai prin examen/concurs, cu respectarea celorlalte condiții prevăzute de lege (vechime, evaluare profesională, lipsa sancțiunilor disciplinare, existența posturilor vacante).

În aceste condiții, dacă s-ar considera că prin numirea, conform procedurii speciale, a procurorilor la structura specializată, aceștia ar dobândi în mod automat gradul profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, s-ar eluda în mod evident dispozițiile legale privitoare la promovarea în funcții superioare de execuție prin concurs. Ca atare, prevederile art. 43, raportat la art. 44 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 304/2004, referitoare la promovarea la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție se aplică întocmai și Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism. Plenul C.S.M.

a amintit faptul că, potrivit art. 35 lit. c) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, promovarea judecătorilor și procurorilor este atributul C.S.M., iar nu al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. În plus, legiuitorul a prevăzut, în mod expres, prin art. 75 alin. (11) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, că procurorul revine la parchetul de unde provine sau la un alt parchet unde are dreptul să funcționeze potrivit legii. Totodată, Plenul C.S.M. a arătat că potrivit O.U.G.

nr. 56 din 27 mai 2009 prevederile art. 75 din Legea nr. 303/2004 republicată, cu modificările și completările ulterioare, au fost completate prin introducerea alin. (11 1 ) potrivit cu care „de la data revenirii la parchetul de unde provin sau la un alt parchet unde au dreptul să funcționeze potrivit legii, procurorii care au activat în cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism își redobândesc gradul profesional de execuție și salarizarea corespunzătoare acestuia avute anterior sau pe cele dobândite ca urmare a promovării, în condițiile legii, în timpul desfășurării activității în cadrul acestei direcții”, articol intrat în vigoare anterior numirii celor 4 procurori la Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs procurorul A.C.I.S., solicitând anularea hotărârii atacate și obligarea intimatului Consiliul Superior al Magistraturii la recunoașterea gradului profesional de procuror corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

În motivarea recursului, recurentul a apreciat că această hotărâre este nelegală pentru următoarele considerente: Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism reprezintă o structură cu personalitate juridică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, înființată prin Legea nr. 508/2004, modificată și completată, lege prin care se reglementează și modul de numire a procurorilor la Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, dispozițiile având caracter special, derogatoriu de la dreptul comun în materia promovării procurorilor în funcții de execuție sau de conducere, potrivit Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor.

Susține că nu se poate face confuzie între numirea procurorilor în această structură specializată în condițiile Legii nr. 508/2004 și promovarea procurorilor la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție în condițiile și potrivit procedurii reglementate de Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, întrucât problema de drept pusă în discuție vizează recunoașterea gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și nu promovarea la această instanță. Recurentul consideră că prin numirea acestuia în cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, în condițiile Legii nr. 508/2004, modificată și completată, și-a câștigat dreptul de a funcționa la acest nivel în ierarhia parchetelor, drept care poate fi câștigat prin numire, promovare sau transfer, așa cum s-a statuat, de altfel, prin Hotărârea nr. 878 din 13 decembrie 2007 a Plenului C.S.M.

Prin urmare, îndeplinind în condițiile legii o funcție în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, procurorii numiți la Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism dobândesc ipso facto gradul profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Au fost aduse ca argumente suplimentare în justificarea acestei opinii jurisprudența constantă a Înaltei Curți de Casație și Justiție în această materie, apreciindu-se că adoptarea unei alte soluții decât cea de admitere a cererii ar echivala cu acceptarea unor divergențe de jurisprudență, ceea ce ar reprezenta o încălcare a dreptului la un proces echitabil, consacrat de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

În opinia recurentului, art. 75 alin. (11 1 ) introdus prin O.U.G. nr. 56 din 27 mai 2009 pentru completarea Legii nr. 303/2004, republicată, este neconstituțional, încălcând prevederile art. 41 alin. (1) din Constituție privind dreptul la muncă și alegerea profesiei. Prin întâmpinare, intimatul Consiliul Superior al Magistraturii a solicitat respingerea recursului ca nefondat. Examinând actele dosarului, hotărârea atacată, criticile ce i-au fost aduse de recurent și apărările formulate de intimat, prin întâmpinare prin prisma prevederilor legale incidente în materia supusă controlului judiciar, Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru considerentele ce succed.

Prin Ordinul nr. 2906 din 07 decembrie 2009, emis de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, recurentul A.C.I.S., procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș, a fost numit în funcția de procuror la Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Pitești, începând cu data de 07 decembrie 2009. Ordinul a fost emis în temeiul art. 75 alin. (3) și (4), art. 76 din Legea nr. 304/2004, art. 74 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, art. 1 și art. 26 din Legea nr. 508/2004 și prevederile O.U.G. nr. 27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor și procurorilor.

Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism a fost înființată, prin Legea nr. 508/2004, ca structură cu personalitate juridică, specializată în combaterea infracțiunilor de criminalitate organizată și terorism, în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Legea nr. 304/2004 prevede de asemenea, prin art. 75 alin. (2), că în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție funcționează Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, ca structură specializată în combaterea criminalității organizate și terorismului, toate aceste norme exprimând voința legiuitorului de a crea o structură specializată în cadrul respectivei unități a parchetului, înglobată acesteia, iar nu o entitate distinctă, plasată în afara ierarhiei parchetelor.

Potrivit art. 75 alin. (3) - (8) din Legea nr. 304/2004, în forma în vigoare la data numirii în funcție a recurentului, Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism se încadrează cu procurori numiți prin ordin al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu avizul Consiliului Superior al Magistraturii, în limita posturilor prevăzute în statutul de funcții, aprobat potrivit legii. Pentru a fi numiți, procurorii trebuie să aibă o bună pregătire profesională, o conduită morală ireproșabilă, o vechime de cel puțin 6 ani în funcția de procuror sau judecător și să fi fost declarați admiși în urma interviului organizat de comisia constituită în acest scop; interviul constă în verificarea pregătirii profesionale, a capacității de a lua decizii și de a-și asuma răspunderea, a rezistenței la stres, precum și a altor calități specifice.

Este adevărat că art. 43 din Legea nr. 303/2004 privind Statutul judecătorilor și procurorilor, instituie regula potrivit căreia promovarea procurorilor în funcții de execuție se face numai prin concurs organizat la nivel național, în limita posturilor vacante existente la parchete, cu respectarea condițiilor de vechime prevăzute la art. 44. Nu se poate nega însă că procedura prevăzută de art. 75 alin. (3) - (8) din Legea nr. 304/2004 implică și ea o evaluare, o selecție a candidaților din perspectiva calităților profesionale specifice stabilite de legiuitor pentru ocuparea funcției de procuror la Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, numai candidații declarați admiși în urma interviului urmând a fi numiți, în limita posturilor prevăzute în statul de funcții.

Prin urmare, art. 75 alin. (3) - (8) din Legea nr. 304/2004 reglementează o procedură specială de numire sau promovare într-o funcție de execuție, derogatorie de la procedura de drept comun stabilită de art. 43 din Legea nr. 303/2004, distincția pe care intimatul o face între noțiunea de „numire” și cea de „promovare” având caracter artificial și bazându-se pe interpretarea strict literală a unor prevederi legale. Promovarea, în ultimă instanță, nu este altceva decât o numire într-o funcție superioară celei ocupate de persoana în cauză până la data promovării. În consecință, numirea în funcția de procuror la Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism a candidaților admiși în urma procedurii de selecție prevăzute de art. 75 din Legea nr. 304/2004 le conferă acestora gradul profesional corespunzător nivelului parchetului din care face parte structura respectivă.

Înalta Curte s-a pronunțat de altfel, în mod constant, în sensul că gradul profesional reprezintă dreptul unui magistrat de a funcționa la un anumit nivel în ierarhia instanțelor sau parchetelor, drept care poate fi dobândit prin numire, promovare sau transfer, cu respectarea dispozițiilor legale ce reglementează cariera magistraților. S-a statuat, de asemenea, că procurorii numiți în funcție la Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, în condițiile art. 75 alin. (3) - (8) din Legea nr. 304/2004, care reglementează o procedură specială, derogatorie de la procedura de drept comun stabilită de art. 43 din aceeași lege, dobândesc gradul profesional de procuror al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Or, principiul disciplinei jurisdicționale și imperativul asigurării unei interpretări și aplicări unitare a legii impun respectarea practicii jurisdicției supreme. A admite teza contrară, în lipsa unor argumente consistente care să justifice declanșarea procedurii de schimbare a practicii Înaltei Curți, potrivit art. 26 din Legea nr. 304/2004, ar echivala cu acceptarea unor divergențe de jurisprudență, având ca efect un climat de incertitudine și insecuritate juridică, cu consecința încălcării dreptului la un proces echitabil consacrat de art. 21 alin. (3) din Constituția României, republicată și de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

În raport cu prevederile art. 75 alin. (3) din Legea nr. 304/2004, potrivit cărora numirea procurorilor Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism se realizează prin ordin al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și, în condițiile în care recurentul a fost numit într-o astfel de funcție numai începând cu data de 07 decembrie 2009, prin Ordinul nr. 2906 din 07 decembrie 2009, Înalta Curte va avea în vedere dispozițiile art. 75 alin. (11 1 ) din Legea nr. 304/2004, introdus prin pct. 1 al articolului unic din O.U.G.

nr. 56/2009 care prevăd că, de la data revenirii la parchetul de unde provin sau la un alt parchet unde au dreptul să funcționeze potrivit legii, procurorii care au activat în cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism își redobândesc gradul profesional de execuție și salarizarea corespunzătoare acestuia avute anterior sau pe cele dobândite ca urmare a promovării, în condițiile legii, în timpul desfășurării activității în cadrul acestei direcții.

În consecință, pentru toate aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, va admite recursul și va anula, în parte, hotărârea atacată în ceea ce îl privește pe recurent, cu consecința obligării intimatului Consiliul Superior al Magistraturii să-i recunoască acestuia gradul profesional de procuror corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, dar numai pentru perioada exercitării funcției în cadrul structurilor Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism.

D E C I D E Admite recursul declarat de A.C.I.S. împotriva Hotărârii nr. 94 din 04 februarie 2010 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii. Anulează în parte hotărârea atacată în ceea ce-l privește pe recurent, în sensul că, obligă intimatul Consiliul Superior al Magistraturii să-i recunoască acestuia gradul profesional de procuror corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, pentru perioada exercitării funcției în cadrul structurilor Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 octombrie 2010. Procesat de GGC - NN

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2010-03-29
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1742/2010
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, Constată următoarele: Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, prin Hotărârea nr. 2039 din 19 noiembrie 2009, a respins cererile de recunoaștere a gradului profesional de
ÎCCJ 2010-03-29
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1741/2010
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, prin Hotărârea nr. 2039 din 19 noiembrie 2009, a respins cererile de recunoaștere a gradului profesional de
ÎCCJ 2010-01-19
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 161/2010
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin hotărârea nr. 1069 din 18 iunie 2009, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a respins cererile de recunoaștere a gradului profesional corespun
ÎCCJ 2011-04-20
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2365/2011
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Hotărârea nr. 1188 din 16 decembrie 2010 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii au fost respinse cererile formulate de C.C.I., R.R.E. și M.
ÎCCJ 2010-05-18
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2614/2010
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, prin Hotărârea nr. 2039 din 19 noiembrie 2009, a respins cererile de recunoaștere a gradului profesional de
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă