ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 161/2010
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 161/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Asupra recursului de față:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată
următoarele:
Prin hotărârea nr. 1069 din 18 iunie
2009, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a respins cererile de
recunoaștere a gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă
Înalta Curte de Casație și Justiție, formulate de 3 procurori, între care și P.A.M.
Pentru a hotărî astfel, Plenul
Consiliului Superior al Magistraturii a reținut, în esență, următoarele:
Prin delegarea procurorilor în
cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și
Terorism, aceștia nu au dobândit gradul profesional corespunzător Parchetului
de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, promovarea în funcții
superioare de execuție (pe loc sau efectivă) putându-se realiza, în condițiile
atât ale Legii nr. 92/1992, republicată, cât și ale Legii nr. 303/2004, numai
prin examen/concurs, cu respectarea celorlalte condiții prevăzute de lege
(vechime, evaluare profesională anuală, lipsa sancțiunilor disciplinare,
existența posturilor vacante).
Totodată, s-a reținut că numirea în cadrul
D.I.I.C.O.T. este reglementată prin proceduri speciale, în raport cu scopurile
cu care a fost înființată această structură, neputându-se considera că
delegarea în cadrul acestei structuri specializate conduce în mod automat la
dobândirea gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta
Curte de Casație și Justiție.
De asemenea, se arată în hotărârea
atacată, dacă s-ar considera că prin delegarea la structura specializată s-ar
dobândi gradul profesional al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație
și Justiție, s-ar eluda dispozițiile legale privind promovarea în funcții
superioare de execuție prin concurs, ca singură modalitate de promovare a
magistraților.
Mai reține Plenul C.S.M. că soluția
adoptată este în concordanță cu normele și standardele europene privitoare la
cariera și statutul magistraților.
Împotriva hotărârii nr.1069 din 18
iunie 2009 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii a declarat recurs
procurorul P.A.M.
În motivele de recurs se arată că, prin ordin al
Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și
Justiție, recurenta a fost delegată, începând cu data de 10 aprilie 2007, la Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul
Teritorial Vâlcea, delegație care, ulterior, a fost prelungită până la 01
septembrie 2007.
Recurenta invocă prevederile art. 57
din Legea nr. 303/2004, arătând că, potrivit acestora, procurorii pot fi
delegați, în interesul serviciului, cu acordul scris al acestora, de către
Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și
Justiție, la parchetele din cadrul Ministerului Public, pe o perioada de cel
mult 90 de zile într-un an, iar delegarea poate fi prelungită, în aceleași
condiții, pentru cel mult încă 90 de zile [alin. (7)], iar „pe perioada
delegării, judecătorii și procurorii beneficiază de toate drepturile prevăzute
de lege pentru funcția în care sunt delegați” [alin. (9)].
Consideră recurenta că, în raport cu
aceste prevederi legale, prin numirea sa cu delegație ca procuror în cadrul D.I.I.C.O.T.
și prin funcționarea efectivă pe acest post, a dobândit gradul profesional
corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, ca
un „drept câștigat”, invocând, în acest sens, prevederile art. 65 alin. (6) din
Legea nr. 303/2004.
De asemenea, recurenta face referiri
la practica Secției de Contencios Administrativ și Fiscal a Înaltei Curți de
Casație și Justiție și la faptul că delegarea și detașarea sunt instituții cu
caracter special în cadrul Ministerului Public.
Intimatul Consiliul Superior al Magistraturii a
formulat întâmpinare și a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
În întâmpinare se arată că recurenta are gradul
profesional de procuror al parchetului de pe lângă tribunal și nu a fost numită
în cadrul D.I.I.C.O.T. și nici nu a susținut examen sau concurs de promovare la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Se consideră că, pornind de la
dispozițiile art. 43 din Legea nr. 303/2004, dacă numirea procurorilor la
această structură specializată (D.I.I.C.O.T. sau D.N.A.) nu conferă
posibilitatea dobândirii, în mod automat, a gradului profesional corespunzător
Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu atât mai mult
delegarea, care este o instituție cu caracter temporar, ar putea să ducă la
dobândirea unui asemenea grad.
Analizând actul administrativ
atacat, în raport cu criticile formulate, precum și cu dispozițiile legale
incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304
1
C. proc. civ.,
Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.
Recurenta este procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea iar în anul 2007, prin ordin al Procurorului General
al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, a fost delegată,
în perioada 10 aprilie 2007 – 01 septembrie 2007, în funcția de procuror la Biroul teritorial Vâlcea al D.I.I.C.O.T.
În conformitate cu prevederile art. 57
alin. (9) din Legea nr. 303/2004, pe perioada delegării, recurenta a beneficiat
de toate drepturile prevăzute de lege pentru funcția în care a fost delegată.
Delegarea recurentei s-a făcut în
conformitate cu prevederile art. 57 alin. (7) din Legea nr. 303/2004, prevederi
potrivit cărora procurorii pot fi delegați în interesul serviciului, cu acordul
scris al acestora, de către Procurorul General al Parchetului de pe lângă
Înalta Curte de Casație și Justiție la parchetele din cadrul Ministerului
Public, pe o perioadă de cel mult 90 de zile într-un an, dar poate fi
prelungită, în aceleași condiții, pentru cel mult încă 90 de zile.
Așa cum chiar recurenta precizează,
delegarea este una din modalitățile aflate la dispoziția angajatorului în
scopul realizării unei mai bune organizări a muncii, dar nu se poate susține că
„delegarea” este sinonimă cu „numirea”.
Numirea în funcția de procuror în
cadrul D.I.I.C.O.T. se face numai potrivit actului normativ ce reglementează
activitatea acestei structuri a Ministerului Public și cu respectarea
condițiilor impuse de același act normativ.
Delegarea în funcția de procuror în
cadrul aceleiași structuri nu se face în alte condiții decât pentru alte
parchete din cadrul Ministerului Public.
Chiar dacă în această perioadă, în
care a fost delegată, recurenta a întocmit acte procedurale sau procesuale, ele
sunt legale pentru că și delegarea acesteia s-a făcut cu respectarea
prevederilor legale, respectiv art. 57 alin. (7) din Legea nr. 303/2004.
Nu se poate considera, însă, că prin
delegare, pe o perioadă de câteva luni în cadrul D.I.I.C.O.T., recurenta a
dobândit gradul profesional de procuror al Parchetului de pe lângă Înalta Curte
de Casație și Justiție, pentru că aceasta nu a fost numită niciodată procuror
la structura respectivă.
Deciziile pronunțate de Înalta Curte
de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, vizează
altă situație decât cea a recurentei, respectiv, procurorii care au fost numiți
în cadrul D.I.I.C.O.T. sau D.N.A., astfel că nu poate fi invocată practica
anterioară pentru că situațiile nu sunt comparabile.
În cauză, nu se poate reține, așa
cum solicită recurenta, nici aplicarea dispozițiilor art. 65 alin. (6) din
Legea nr. 303/2004 care se referă la păstrarea gradului profesional dobândit în
ierarhia instanțelor sau parchetelor în cazul eliberării din funcție a
magistratului din motive neimputabile.
Aceasta, deoarece, în situația
recurentei, încetarea delegării nu reprezintă o „eliberare din funcție din
motive neimputabile”, întrucât, odată cu încetarea delegării, recurenta și-a
continuat activitatea de procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul
Vâlcea, unde funcționează și în prezent.
Pentru motivele arătate, apreciind
că actul atacat este temeinic și legal, Înalta Curte va respinge recursul,ca
nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de P.A.M. împotriva
Hotărârii nr. 1069 din 18 iunie 2009 a Plenului Consiliului Superior al
Magistraturii, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică,
astăzi 19 ianuarie 2010.