ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 365/2003

Asupra recursului în anulare de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1283 din 1 februarie 2001, pronunțată de Judecătoria sectorului 4 București a fost admisă acțiunea formulată de reclamantul L.N. și a fost obligată pârâta S.C. A.E.& T AB să-i plătească acestuia echivalentul în lei, la cursul BNR din ziua plății, a sumei de 16.050 dolari USD. Instanța de fond a reținut, că prin decizia nr.5 din 8 ianuarie 2001, pârâta și-a revocat decizia nr. 2 din 22 noiembrie 2000, prin care îi desfăcuse reclamantului contractul de muncă, acesta încetând prin acordul părților, și că pârâta nu și-a respectat obligația asumată prin convenția din 17 octombrie 2000, privind plata drepturilor bănești.

Recursul declarat de pârâtă împotriva sentinței a fost respins ca nefondat, prin decizia nr. 727 R din 27 aprilie 2001, pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă. Împotriva ambelor hotărâri a declarat recurs în anulare Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție invocând prevederile art. 330 pct. 2 C. proc. civ., susținând în esență că au fost pronunțate cu încălcarea esențială a legii, ceea ce a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond, deoarece acțiunea nu a fost semnată de reclamant, ca și împuternicirea avocațială, fiind încălcate astfel prevederile art. 133 alin. (1) C. proc. civ., nu a fost încercată concilierea părților în temeiul art. 76 din Legea nr. 168/1999 privind soluționarea conflictelor de muncă și cauza a fost judecată la primul termen, în lipsa pârâtei, care nu fusese legal citată.

Intimatul reclamant a invocat excepția tardivității recursului în anulare, susținând, că la data declarării lui, erau în vigoare prevederile art. 330 alin. (1) C. proc. civ., introdus prin O.U.G. nr. 138/2000, potrivit cărora recursul în anulare putea fi declarat în termen de 6 luni de la data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătorești atacate, termen ce era expirat la data înregistrării recursului în anulare. Excepția este nefondată. Este adevărat, că prin O.U.G. nr. 138/2000, pentru perioada 2 ianuarie – 27 aprilie 2001, a fost prevăzut prin art. 330 1 alin. (2) C. proc. civ., pentru declararea recursului în anulare, termenul de 6 luni de la data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătorești.

Acest text de lege a fost însă modificat prin O.U.G. nr. 59 din 27 aprilie 2001, în sensul că recursul în anulare poate fi declarat în termen de 1 an de la data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătorești. În prezenta cauză, hotărârea irevocabilă a tribunalului a fost pronunțată chiar la data de 27 aprilie 2001, când termenul pentru declararea recursului în anulare nu mai era de 6 luni, ci de 1 an, termen ce expira deci la data de 27 aprilie 2002. Cum recursul în anulare a fost declarat înlăuntrul termenului de 1 an, și anume la data de 24 aprilie 2002, urmează a fi respinsă, ca nefondată excepția tardivității invocată de intimatul reclamant. Recursul în anulare este fondat, pentru considerentele ce vor urma.

În conformitate cu prevederile art. 85 C. proc. civ., judecătorul nu poate hotărî asupra unei cereri decât după citarea sau înfățișarea părților, dacă legea nu dispune altfel, iar, potrivit art. 107 din același cod, judecarea pricinii va fi amânată, dacă se constată că partea care lipsește nu a fost citată cu respectarea cerințelor prevăzute de lege sub pedeapsa nulității. Din coroborarea art. 87, art. 91 și art. 100 C. proc. civ. aplicabile la data judecării cauzei la instanța de fond, anterior datei intrării în vigoare a O.U.G. nr. 138/2000, rezultă că, în cazul persoanelor juridice, înmânarea citației poate fi făcută funcționarului însărcinat cu primirea corespondenței, nemenționarea numelui și a calității acestuia fiind sancționate cu nulitatea actului de procedură.

Or, la instanța de fond, cauza a fost soluționată la primul termen de judecată, și anume la data de 1 februarie 2001, în lipsa pârâtei, care nu fusese legal citată, din dovada de îndeplinire aflată la dosar rezultând că aceasta a fost afișată pe ușa principală a clădirii. În atare situație au fost încălcate principiile contradictorialității părților și al asigurării dreptului la apărare, iar sentința judecătoriei, confirmată de instanța de recurs, este lovită de nulitate. În consecință recursul în anulare urmează a fi admis și a fi casate ambele hotărâri, cu trimiterea cauzei, spre rejudecare, instanța de trimitere urmând a examina și celelalte critici formulate. Întrucât, potrivit art. 725 alin. (2) C. proc.

civ., astfel cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 138/2000, în caz de casare cu trimitere spre rejudecare, dispozițiile legii noi privitoare la competență sunt deplin aplicabile, urmează a fi trimisă cauza Tribunalului București, pentru judecarea pricinii în primă instanță, conform prevederilor art. 2, pct. 1, lit. b 1 ) din același cod, modificat prin ordonanța de urgență menționată. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge excepția tardivității recursului în anulare, invocată de intimatul L.N.. Admite recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție. Casează decizia nr. 727/R din 27 aprilie 2001 a Tribunalului București, secția a III-a civilă, precum și sentința civilă nr. 1283 din 1 februarie 2001 a Judecătoriei Sectorului 4 București. Trimite cauza Tribunalului București pentru judecarea pricinii în primă instanță. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 februarie 2003.