ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2622/2006

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului,

constată următoarele:

Prin acțiunea ce a format obiectul dosarului nr. 9628/2002

al Tribunalului Dâmbovița, secția comercială și de contencios administrativ,

reclamantul D.C.M. a acționat în judecată pe pârâta SC R.A.B. SRL Fieni, pentru

ca prin hotărâre judecătorească pârâta să fie obligată să îi plătească suma de

18.000 dolari S.U.A. cu titlu de îndemnizație.

Reclamantul a invocat în susținerea pretențiilor sale

obligația pe care și-a asumat-o pârâta prin actul adițional la contractul de

muncă nr. 88839 din 24 iulie 2000 încheiat de părți și acceptat și de A.G. a

societății din data de 29 august 2002.

Tribunalul Dâmbovița investit cu soluționarea cauzei,

prin sentința nr. 1436 din 23 septembrie 2005, a respins, ca neîntemeiată,

acțiunea reclamantului, reținând că în hotărârea adunării asociaților din data

de 2 decembrie 2002 nu s-au făcut mențiuni legate de îndemnizația pe care

societatea este obligată să o plătească reclamantului.

Împotriva hotărârii pronunțată de instanța de fond,

reclamantul a declarat recurs susținând că este netemeinică și nelegală

întrucât probele administrate în cauză au fost greșit interpretate de instanță.

Prin decizia nr. 17 din 7 februarie 2006, Curtea de

Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ, a admis

recursul reclamantului, a schimbat în tot sentința tribunalului și, admițând

acțiunea reclamantului a obligat-o pe pârâtă la plata sumei de 18.000 dolari S.U.A.

cu 48.107.000 lei cheltuieli de judecată la fond și apel.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel

a reținut că actul adițional încheiat de reclamant cu societatea, înregistrat

de altfel la Inspectoratul Teritorial de Muncă, nu trebuie supus vreunei alte

aprobări din partea organelor de conducere ale societății pârâte.

Nemulțumită de această soluție, pârâta a declarat recurs

întemeiat în drept pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susținând că

hotărârea instanței de apel este lipsită de temei legal, ori a fost dată cu

încălcarea sau aplicarea greșită a legii. A solicitat admiterea recursului,

modificarea deciziei instanței de apel în sensul respingerii apelului

reclamantului, cu menținerea sentinței pronunțată de instanța de fond ca legală

și temeinică.

Recursul pârâtei este nefondat.

Din analiza actelor prezentate în recurs precum și în

fața instanțelor anterioare, rezultă că între societatea pârâtă și reclamant

s-a încheiat un contract de muncă pe perioadă nedeterminată înregistrat sub nr.

88836 din 24 iulie 2000 la Inspectoratul teritorial de muncă Dâmbovița.

Contractul de muncă de mai sus a fost completat

ulterior cu actul adițional din 1 noiembrie 2001 în care s-a înscris mențiunea

că la încetarea contractului individual de muncă titularului contractului i se

vor acorda 18 salarii de bază nete realizate în ultima lună de activitate.

La data de 30 septembrie 2002 contractul individual

de muncă al reclamantului a încetat, așa cum rezultă din mențiunea făcută pe

carnetul de muncă al reclamantului ce se află la dosarul de apel nr. 10016/2005.

În aceste împrejurări, corect instanța de apel a

reținut că actul adițional la contractul de muncă al reclamantului nu mai

trebuia supus nici unei alte aprobări ale organelor de conducere a societății

și prin decizia recurată a admis apelul reclamantului a schimbat în tot

sentința instanței de fond și admițând acțiunea reclamantului cu obligarea

pârâtei la plata îndemnizației convenite contractual de părți.

În baza prevederilor art. 312 C. proc. civ., recursul

pârâtei se va respinge, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC A.R. SRL

București împotriva deciziei nr. 17 din 7 februarie 2006 a Curții de Apel

Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 26 septembrie 2006.